Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 4408/2009. Curtea de Apel Bucuresti

- ROMANIA -

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

DOSAR NR-

Format vechi nr.3329/2009

SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND

CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia Civilă Nr.4408/

Ședința Publică din data de 16 iunie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Bodea Adela Cosmina

JUDECĂTOR 2: Ilie Nadia Raluca

JUDECĂTOR - -

GREFIER

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de către recurentul-reclamant împotriva sentinței civile nr.13 din data de 09.01.2009 pronunțate de Tribunalul Teleorman - Secția Litigii de Muncă, Asigurări Sociale contencios Administrativ și Fiscal - Complet Specializat Pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata-pârâtă Casa Județeană de Pensii - având ca obiect "contestație decizie pensioanre".

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul-reclamant prin apărător d-na avocat cu împuternicire avocațială de reprezentare atașată la fila 12 dosar recurs emisă în baza contractului de asistență juridică nr.96982 din data de 10.06.2009, lipsind intimata-pârâtă Casa Județeană de Pensii

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că pentru termenul de azi s-au depus la dosar prin serviciul "registratură" al secției la data de 15.06.2009 de către intimata-pârâtă Casa Județeană de Pensii T întâmpinare la motivele de recurs formulate în cauză, în dublu exemplar, act procedural necomunicat părții recurente.

Recurentul-reclamant prin avocat întrebat fiind, arată că nu mai are cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții recurente în susținerea motivelor de recurs formulate în cauză.

Recurentul-reclamant prin avocat având cuvântul susține oral motivele de recurs, concluzionând în sensul admiterii cererii așa cum a fost formulată și motivată în scris.

Cu cheltuieli de judecată.

Curtea declară închise dezbaterile potrivit dispozițiilor art. 150 Cod proc. civ. și reține cauza spre soluționare.

CURTEA,

Asupra recursului civil de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.13/09.01.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Teleorman - Secția Civilă a admis excepția tardivității cererii de chemare în judecată invocată de pârâta Casa Județeană de Pensii

A respins ca tardiv formulată acțiunea reclamantului în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii

În considerente a reținut că pârâta a invocat excepția tardivității, și pe cale de consecință a solicitat respingerea cererii ca tardiv formulată deoarece decizia nr. -/05.04.2007 i-a fost comunicată reclamantului la data de 23.04.2007, așa cum rezultă din borderoul din data de 23.04.2007 și putea fi contestată în termen de 45 zile de la comunicare.

Contestatorul a depus la dosar copii de pe decizia nr.- din 25.01.1999, privind acordarea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă, cât și decizia nr. -/30.11.2005 emisă tot de Casa Locală de Pensii A, privind recalcularea pensiei din sistemul public. Excepția tardivității dreptului material la acțiune este admisibilă.

Conform prevederilor art.87 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale - decizia casei teritoriale de pensii poate fi contestată la instanța judecătorească competentă în a cărei rază teritorială se află domiciliul asiguratului, în termen de 45 zile de la comunicare.

Iar potrivit prevederilor art.88 din Legea 19/2000 - decizia case teritoriale de pensii, necontestată în termen, este definitivă.

Cum în speță, intimata Casa Județeană de Pensii Taf ăcut dovada cu borderoul pentru obiecte de corespondență cu indicația "recomandat" prezentate în serie, poziția 29 care privește pe contestatorul, că decizia nr. -/30.11.2005 i-a fost comunicată la data de 23.04.2007, iar contestatorul a contestat respectiva decizia la data de 21 mai 2008, deci cu mult peste termenul de 45 zile, tribunalul a respins acțiunea de față, ca fiind tardiv introdusă.

Împotriva sus-menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.

În susținerea recursului a arătat că instanța de fond în mod ilegal și abuziv a calificat obiectul cererii recurentului, iar intimata a invocat dispozițiile art. 87 din Legea nr.19/2000 cu privire la termenul de contestație de 45 zile, neavând relevanță în cauza de față, întrucât recurentul nu a formulat contestație împotriva deciziei emise de intimată.

Mai mult, intimata i-a pus în vedere prin decizia din 26.09.2005 emisă în conformitate cu dispozițiile OUG nr. 4/2005 faptul că "în situația în care în termen de 3 ani de la data de 01.12.2005 vor fi prezentate acte doveditoare de natură a modifica elementele avute în vedere la determinarea punctajului mediu anual recalculat, noile drepturi se vor acorda de la data de 01.12.2005. După expirarea termenului de 3 ani, punctajul mediu anual rezultat prin aplicarea procedurilor de recalculare devine definitiv", astfel, acțiunea formulată de recurent are ca obiect obligația de a face, respectiv emitere decizie și este supusă termenului de prescripție de 3 ani respectiv 01.12.2005-01.12.2008, astfel că cererea recurentului este introdusă în termenul legal de 3 ani.

Instanța de fond a confundat acțiunea având ca obiect contestație cu obligația de a face. Această eroare de drept pe care instanța nu a sesizat-o Ia introducerea acțiunii reclamantului, a determinat intimata să-și formuleze întâmpinarea, invocând dispozițiile legii cu privire la contestația împotriva decizie de pensionare (art. 87 din Legea nr.19/2000), dispoziție neaplicabilă obiectului cererii recurentului.

Instanța trebuia să soluționeze cauza în limitele învestirii sale, conform art. 129 al. 6 pr. civ. respectând principiul disponibilității ce guvernează procesul civil. Instanța de fond în mod greșit a admis excepția tardivității acțiunii și a respins cererea ca tardivă, întrucât obiectul cererii recurentului este obligația de a recalcula pensia în termenul legal de 3 ani, astfel că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea dispozițiilor legale fără a intra în cercetarea fondului cauzei.

Față de aceste considerente recurentul solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Cercetând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că acesta este fondat.

Într-adevăr, se constată că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie recalcularea pensiei pe baza unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani, iar nu contestarea deciziei nr. -/30.11.2005, pentru modul în care au fost valorificate datele și elementele din dosarul de pensionare la stabilirea punctajului cuvenit reclamantului, pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 87 alin. 1 din Legea nr. 19/2000.

Or, stagiul complet de cotizare reprezintă, un element obiectiv determinat de lege și determinabil pe baza aplicării ei la cazul concret al asiguratului ce-i conferă acestuia un drept imprescriptibil la a- fi luat în considerare stagiul complet corect, nesupus termenului de contestație de 45 de zile și nici unui alt termen de prescripție prevăzut de lege.

În consecință, potrivit celor expuse, constatând că prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului dreptului, în aplicarea art. 312 alin. 5 rap. la art. 304 pct. 9 pr. civ. Curtea va admite recursul, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza, spre rejudecare, aceleași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant împotriva sentinței civile nr.13 din data de 09.01.2009 pronunțate de Tribunalul Teleorman - Secția Litigii de Muncă, Asigurări Sociale Contencios Administrativ și Fiscal - Complet Specializat Pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata-pârâtă Casa Județeană de Pensii

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare, la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 16.06. 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - - - -

GREFIER,

Red:

Tehnored:

2 EX./27.07.2009

Jud. fond:

G

Președinte:Bodea Adela Cosmina
Judecători:Bodea Adela Cosmina, Ilie Nadia Raluca

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 4408/2009. Curtea de Apel Bucuresti