Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 4416/2009. Curtea de Apel Bucuresti

- ROMANIA -

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

DOSAR NR-

Format vechi nr.2705/2009

SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND

CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia civilă nr.4416/

Ședința publică din data de 16 iunie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Bodea Adela Cosmina

JUDECĂTOR 2: Ilie Nadia Raluca

JUDECĂTOR - -

GREFIER

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta-intimată Casa de Pensii a Municipiului împotriva sentinței civile nr.1300 din data de 17.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.10176/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimatul-contestator - având ca obiect "contestație decizie pensionare".

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-contestator personal, lipsind recurenta-intimată Casa de Pensii a Municipiului

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Curtea procedează la legitimarea intimatului-contestator, datele de identificare fiind consemnate în caietul grefierului de ședință.

Intimatul-contestator arată că nu mai are chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții intimate în combaterea motivelor de recurs formulate în cauză.

Intimatul-contestator solicită respingerea recursului ca nefondat. Fără cheltuieli de judecată.

Curtea declară închise dezbaterile potrivit dispozițiilor art. 150 Cod proc. civ. și reține cauza spre soluționare.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată la data de 11.03.2008 pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-, a solicitat anularea deciziei nr.-/31.01.2008 emisă de intimata Casa de Pensii a Municipiului B și recalcularea drepturilor sale de pensie cu luarea în considerare a întregului stagiu de cotizare, a perioadei lucrată în grupa a II-a de muncă și a veniturilor obținute în acord global, începând cu data de 01.09.2007 și nu cu 10.12.2007.

Prin sentința civilă nr. 1300/17.02.2009, Tribunalul Bucureștia admis acțiunea formulată de contestatorul, a anulat decizia nr.-/31.01.2008 emisă de intimata Casa de Pensii a Municipiului B și a obligat intimata să emită o nouă decizie de pensie în funcție de un punctaj mediu anual de 1,13570 puncte, începând cu 10.12.2007.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că cererea contestatorului de acordare a pensiei pentru limită de vârstă a fost respinsă prin decizia nr.R-6246/24.05.2007, cu motivarea că nu îndeplinește condițiile privind reducerea vârstei standard de pensionare.

Ulterior, prin decizia nr.-/31.01.2008, contestatorului i-a fost acordată pensie pentru limită de vârstă și muncă depusă, în baza Legii 19/2000, începând cu 10.12.2007, reținându-se un punctaj mediu anual de 0,85345 puncte și un cuantum al drepturilor de 462 lei.

Tribunalul a reținut că intimata nu a valorificat veniturile așa cum sunt menționate în adeverința nr.7144/30.09.2008, încălcând astfel principiul contributivității prevăzut de art.2 lit.e și art.155 din Legea nr. 19/2000. Dacă ar fi valorificat aceste venituri, contestatorul ar trebui să beneficieze de un punctaj mediu anual de 1,13570, conform expertizei administrate în cauză.

Având în vedere că art.78 din Legea nr.19/2000 stipulează că: "Punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Comisia Națională pentru Statistică." instanța a admis acțiunea, a anulat decizia nr.-/31.01.2008 și a obligat intimata să emită o nouă decizie de pensie în funcție de un punctaj mediu anual de 1,13570 puncte începând cu 10.12.2007.

Susținerile contestatorului în sensul că pensia trebuia să fie acordată începând cu 1.09.2007 au fost înlăturate deoarece asiguratul nu a făcut dovada că a depus cererea de pensionare la această dată, în dosarul de pensionare neexistând o altă cerere de acordarea a pensiei decât cea de la 10.12.2007 în funcție de care s-a pronunțat intimata.

Contestatorul nu a dovedit că a înregistrat în luna septembrie vreo cerere la instituția intimata pentru ca instanța să rețină că este adevărată afirmația acestuia în sensul că a depus cererea în septembrie și i-a fost pierdută, apoi în decembrie, când a mers să se intereseze de cerere, intimata i-a întocmit o altă cerere pe care nu știe cine a completat-

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs la data de 27.03.2009 intimata Casa de Pensii a Municipiului B, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 24.04.2009, sub nr-.

Prin motivele de recurs formulate de recurenta-intimata și întemeiate în drept pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod de procedură civilă, se solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii criticate în sensul respingerii acțiunii contestatorului ca neîntemeiată.

Susține recurenta-intimată că instanța de fond a admis in mod eronat acțiunea, omologând in totalitate raportul de expertiza întocmit de un expert nespecializat in asigurări sociale, deși singura instituție abilitată să efectueze această operațiune este Ministerul Muncii. Conform art.4, lit.M, alin.c din HG nr.381/2007, Ministerul Muncii, Familiei si Egalității de Șanse este singurul organ cu atribuții privind aplicarea legislației de protecție socială deoarece elaborează, implementează și dezvoltă sistemul informatic în domeniul de activitate al ministerului.

Astfel, un raport de expertiza nu poate stabili un punctaj sau un cuantum al pensiei (stabilirea pensiei fiind un atribut exclusiv al casei de pensii), ci poate cel mult să precizeze ce anume nu s-a luat în calcul, unde anume s-a greșit când s-au preluat datele din carnetul de muncă, adeverințe, etc.

De asemenea, recurenta a apreciat că un raport de expertiză trebuie să fie un punct de reper pentru instanță.

Prin urmare, instanța de fond preluând in totalitate punctul de vedere al expertului și stabilind un anumit punctaj calculat cu aproximație de acesta (pe care casa locala de pensii l-a contestat), și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, realizând astfel o imixtiune in activitatea unei instituții publice cu atribuții specifice si exclusive in domeniul pensiilor.

Examinând motivele de recurs față de hotărârea recurată și probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele după cum dispune art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată recursul nefondat pentru următoarele considerente:

În susținerea nelegalității hotărârii primei instanțe, într-un prim motiv de recurs, recurenta a afirmat că instanța de fond a realizat o imixtiune în activitatea unei alte instituții publice, respectiv Casa de Pensii a Municipiului B, singura care are atribuții în materia calculării punctajului mediu anual al unui asigurat și a cuantumului drepturilor de pensie. Această critică va fi analizată din perspectiva dispozițiilor art.304 pct.4 Cod procedură civilă, potrivit cărora este lovită de nulitate acea hotărâre pronunțată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.

Curtea notează că o hotărâre judecătorească poate fi casată pentru acest motiv atunci când instanța săvârșește un exces de putere, adică atunci când fie pronunță o hotărâre fără nici o competență în acea problemă, fie chiar și atunci când ea săvârșește orice alt act de procedură în afara prerogativelor recunoscute instanțelor prin lege. Cu alte cuvinte, o asemenea ipoteză este realizată atunci când există o incursiune a autorității judecătorești în sfera activității autorității executive sau legislative așa cum este consacrată de Constituție.

Acest motiv de recurs nu subzistă în cauză. Casa de Pensii a Municipiului B invocă în aceste limite faptul că instanța de fond a pronunțat o hotărâre prin care a obligat-o să emită o nouă decizie de pensie a intimatului-contestator pentru limită de vârstă cu punctajul determinat prin expertiză, invocă cu alte cuvinte faptul că instanța a intrat în domeniul puterii conferite de lege casei de pensii de a calcula pensiile sau alte drepturi de asigurări sociale. Cum Casa de Pensii a Municipiului B nu este nici putere legislativă și nici putere executivă, critica este nefondată.

Aspectele referitoare la legalitatea și temeinicia probei cu expertiză vor fi analizate în conformitate cu art.3041Cod de procedură civilă.

Astfel, este nefondată susținerea recurentei intimate prin cererea de recurs asupra mijloacelor de probă prin care instanța de fond a concluzionat asupra temeiniciei contestației, respectiv raportul de expertiză contabilă. Greșit susține recurenta că acest mijloc de probă nu poate fundamenta o hotărâre de obligare la emiterea unei noi decizii de pensionare și deci de stabilire a cuantumului pensiei pe baza unui punctaj determinat de un expert contabil. Susținând contrariul, recurenta principiul constituțional al liberului acces la justiție, dar și dispoziții exprese ale Legii nr.19/2000 cu modificările ulterioare.

Conform art.21 din Constituție, orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime, principiu care semnifică atât accesul liber la o instanță de judecată imparțială, independentă, dar și plenitudinea de jurisdicție a instanței de judecată, adică aptitudinea de a fi dedusă judecății orice chestiune litigioasă.

Mai mult, în sensul art.87 din Legea nr. 19/2000 decizia de pensionare emisă de casa teritorială de pensii poate fi contestată la instanța judecătorească competentă, instanță care după administrarea probelor prevăzute de procedura civilă, respectiv înscrisuri, expertiză și alte mijloace de probă, concluzionează asupra legalității deciziei, dar și a temeiniciei sale.

Așadar, proba a fost corect încuviințată, fiind legală, utilă și pertinentă cauzei, obiectivul fixat de instanță fiind verificarea punctajului mediu anual pe baza înscrisurilor existente la dosarul de pensionare, fiind de stabilit și stagiul de cotizare al contestatorului.

Cât privește obiecțiunile, recurenta a formulat la data de 25.11.2008 obiecțiuni referitoare la greșita luare în calculul punctajului a sporului de vechime în muncă, a veniturilor obținute de contestator în acord global și a altor venituri. Tribunalul a încuviințat obiecțiunile, iar expertul a refăcut calculele prin valorificarea veniturilor (venituri brute, spor de vechime, spor de toxicitate, acord global, alte beneficii) precizate în adeverința nr. 7144/30.09.2008 emisă de SC SA, calcul final ce a fost omologat de instanță prin sentința atacată.

Urmează așadar a se constata legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate de instanța de fond, iar în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-intimată Casa de Pensii a Municipiului împotriva sentinței civile nr.1300 din data de 17.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.10176/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimatul-contestator .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 16.06.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - - - -

GREFIER

Red./ tehn.

2 ex./02.09.2009

Tribunalul București

Judecători fond,

Președinte:Bodea Adela Cosmina
Judecători:Bodea Adela Cosmina, Ilie Nadia Raluca

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 4416/2009. Curtea de Apel Bucuresti