Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 4441/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

Format vechi nr.1928/2009

O MNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.4441/

Ședința publică de la 17 iunie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Rotaru Florentina Gabriela

JUDECĂTOR 2: Cristescu Simona

JUDECĂTOR 3: Uță

GREFIER -

*****************

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul împotriva sentinței civilă nr.2818 din data de 19.11.2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii T, având ca obiect:"contestație împotriva deciziei de pensionare".

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul,prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.96451 din 21.05.2009 depusă la dosar-fila 25, lipsind intimataCasa Județeană de Pensii

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că s-au depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții, la data de 12.06.2009, întâmpinare însoțită de înscrisuri în fotocopie din partea intimatei Casa Județeană de Pensii

Curtea, în ședință publică, procedează la comunicarea întâmpinării formulată de intimata Casa Județeană de Pensii T către reprezentantul legal al recurentului.

Recurentul, prin avocat, interpelat fiind, arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.

Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă recurentului cuvântul în susținerea cererii de recurs.

Recurentul, prin avocat, având cuvântul, susține oral motivele de recurs, solicitând admiterea acestuia astfel cum a fost formulat și motivat în scris, casarea sentinței civile recurate și pe cale de consecință, trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, întrucât în cauză nu este aplicabil termenul de prescripție de 45 de zile atâta vreme cât recurentul nu a formulat contestație împotriva deciziei emisă de intimată.

Cu cheltuieli de judecată.

Curtea, în temeiul art.150 pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului civil dedus judecății, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.2818 din data de 19.11.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Teleorman - Secția Civilă a admis excepția tardivității formulării contestației invocată de către intimata Casa Județeană de Pensii T, și, pe cale de consecință, a respins ca fiind tardiv introdusă contestația privind pe contestatorul, împotriva intimatei Casa Județeană de Pensii

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:

Decizia nr.-/30.11.2005 privind recalcularea pensiei din sistemul public a fost comunicată reclamantului la data de 12.06.2006 astfel cum reiese din borderoul aflat la fila 63 dosar coroborat și cu înscrisurile eliberate de Oficiul Județean de Poștă

Acțiunea a fost formulată la data de 21 mai 2008, deci după trecerea termenului de 45 de zile prevăzut de art.87 din Legea nr.19/2000 modificată și completată, fiind astfel tardiv introdusă.

Prim instanță a înlăturat susținerea potrivit căreia obiectul acțiunii este "obligația de a face", cu motivarea că, din cuprinsul acțiunii, rezultă în mod cert că este vorba de o contestare a deciziei de recalculare a pensiei stabilite reclamantului.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs motivat, în termenul legal, reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, recurentul a arătat, în esență, următoarele:

Acțiunea formulată are ca obiect obligația de a face, respectiv emiterea deciziei de recalculare, aceasta nefiind contestație împotriva deciziei nr.-/30.11.2005, cum în mod greșit a fost calificată de către instanța de fond.

Instanța de fond a calificat în mod eronat obiectul cererii recurentului, iar intimata a invocat dispozițiile art. 87 din Legea 19/2000 cu privire la termenul de contestație de 45 zile, deși acestea nu au relevanță în cauză, întrucât recurentul nu a formulat contestație împotriva deciziei emise de intimată.

Mai mult, intimata, în chiar decizia din 30.11.2005 emisă în conformitate cu dispozițiile nr.OUG 4/2005 a făcut mențiunea că, "în situația în care, în termen de 3 ani de la data de 1.09.2005, vor fi prezentate acte doveditoare de natură a modifica elementele avute în vedere la determinarea punctajului mediu anual recalculat, noile drepturi se vor acorda de la data de 1.09.2005. După expirarea termenului de 3 ani, punctajul mediu anual rezultat prin aplicarea procedurilor de recalculare devine definitiv. "

Prin urmare, cererea recurentului este introdusă în termenul legal de 3 ani.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, atât prin prisma criticilor formulate, cât și sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că recursul este fondat, urmând a fi admis, în temeiul art. 312 alin. 3 și 5 din Codul d e procedură civilă, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Prin cererea înregistrată la data de 21.05.2008, reclamantul a învestit Tribunalul Teleorman cu o cerere având ca obiect "obligarea intimatei să emită o decizie de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă începând cu data de 01.12.2005, conform dispozițiilor nr.OUG 4/2005, în care, la stabilirea punctajului mediu anual să fie utilizat un stagiu complet de cotizare de 20 de ani."

Că aceasta este pretenția concretă formulată, rezultă și din răspunsul la întâmpinare depus la dosarul instanței de fond la data de 10.09.2008 (filele 67-69 din dosarul instanței de fond), prin care reclamantul, în combaterea excepției tardivității, a arătat că înțelege să invoce, în drept, dispozițiile art. 7 alin. 3 și 4 din nr.OUG 4/2005.

Or, prima instanță nu a arătat, în cuprinsul sentinței recurate, care sunt argumentele pentru care a înlăturat aceste susțineri.

În raport de obiectul cererii introductive, care nu este susceptibil de interpretări diferite, Curtea constată că este întemeiată critica recurentului în sensul că instanța de fond a calificat greșit cererea ca fiind o contestație împotriva deciziei nr.-/30.11.2005 emisă de Casa Județeană de Pensii T - Casa Locală de Pensii A, întrucât în petitul acțiunii nu se face nicio referire la această decizie, care este menționată doar în dezvoltarea motivelor de fapt ale cererii cu care reclamantul a sesizat instanța.

Din materialul probator administrat în cauză, rezultă că recurentul reclamant s-a adresat Casei Județene de Pensii T cu cererea nr. 5151/09.04.2008 (fila 4 dosarului instanței de fond), prin care solicita, alături de alți petenți, recalcularea pensiei în sensul folosirii în formula de calcul a stagiului complet de cotizare de 20 de ani.

Cum această cerere nu a fost soluționată favorabil, în mod corect recurentul reclamant s-a adresat instanței cu o acțiune având ca obiect "obligație de a face".

Prin urmare, Curtea reține că prima instanță în mod eronat a respins cererea reclamantului, ca tardiv formulată, analizând excepția tardivității, prin prisma dispozițiilor art. 87 din Legea nr. 19/2000, în raport de data comunicării deciziei nr. -/30.11.2005 emisă de Casa Județeană de Pensii T - Casa Locală de Pensii A, act care nu a fost contestat.

Așa fiind, Curtea constată că Tribunalul a soluționat cauza fără a intra în cercetare fondului și, prin urmare, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. 3 și 5 din Codul d e procedură civilă, va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza aceleiași instanțe spre soluționare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurentul împotriva sentinței civilă nr.2818 din data de 19.11.2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii

Casează sentința recurată și trimite cauza spre soluționare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17.06.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

Red. /tehnored.

2 ex./07.07.2009

Jud.fond: /

Președinte:Rotaru Florentina Gabriela
Judecători:Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu Simona, Uță

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 4441/2009. Curtea de Apel Bucuresti