Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 448/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 448/2008
Ședința publică din 17 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Vesa JUDECĂTOR 2: Alina Lodoabă Victor Crețoiu
- - - vicepreședinte Curtea de Apel
- - - JUDECĂTOR 3: Maria Ofelia Creța
- - - - grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII H împotriva sentinței civile nr. 1121/LM/2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul lipsind recurenta
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că s-au depus la dosar prin serviciul de registratură al instanței concluzii scrise de către recurentă.
Intimatul declară că nu mai are alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Intimatul solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate. Cu cheltuieli de judecată justificate la dosar.
CURTEA DE APEL
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea de asigurări sociale înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII H, solicitând anularea deciziei nr. -/12.01.2007 și obligarea pârâtei să emită o nouă decizie prin care să-i fie valorificat la pensie sporul pentru ore suplimentare și să-i fie achitate diferențele de pensie cuvenite.
În fapt, reclamantul a arătat că pârâta nu i-a valorificat sporul pentru ore suplimentare pe care l-a dovedit cu adeverința nr. 1031/43054/7.07.2004. emisă de SC SA H, deși acest spor a fost acordat de angajator potrivit prevederilor contractelor individuale și colective de muncă, a avut caracter permanent și a făcut parte din baza de calcul a contribuției de asigurări sociale.
În drept au fost invocare prevederile Legii nr. 19/2000 și ale OUG nr. 4/2005.
Pârâta, prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată întrucât sporul pentru ore suplimentare nu se regăsește enumerat în anexa la OUG nr. 4/2005, în adeverință nu este menționat temeiul legal al acordării sporului iar potrivit mențiunii la OUG nr. 4/2005, cap. IV, nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1.04.2001, alte sporuri care nu au avut caracter permanent, iar sporul pentru ore suplimentare, prin neacordarea acestuia cu regularitate lună de lună, până la data de 1.07.1990, nu dovedește caracterul permanent, cerut de lege.
Prin sentința nr.1121/LM/2007 Tribunalul a admis acțiunea de asigurări sociale formulată de reclamantul împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII H, și a anulat decizia nr. -/12.01.2007 a obligat-o pe pârâtă să emită o nouă decizie prin care să-i valorifice reclamantului la pensie sporul pentru ore suplimentare dovedit cu adeverința nr. 1031/43054/7.07.2004 emisă de SC SA H și să-i achite diferențele de pensie cuvenite.
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 250 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut următoarele considerente:
Prin decizia nr. -/27.04.1998 s-a stabilit în favoarea reclamantului o pensie pentru munca depusă și limita de vârstă.
Drepturile de pensie au fost stabilite în baza Legii nr. 3/1977, începând cu data de 1.05.1998.
Prin decizia emisă de pârâtă la data de 6.06.2007, ca urmare a depunerii de către reclamant a adeverințelor nr. 1031/43054/7.07.2004 emisă de SC SA H și nr. 1044/12.03.2007, emisă de SC SA H, pârâta îi valorifică acestuia toate sporurile astfel cum au fost dovedite cu excepția sporului pentru ore suplimentare.
Adeverința nr. 1031/43054/7.07.2004, a fost ulterior completată de unitatea emitentă, respectiv la data de 8.10.2007, făcându-se mențiunea temeiului legal, în baza căruia reclamantul a beneficiat de sporul pentru ore suplimentare și anume art. 72 alin. 2 din Legea nr. 57/1974 (39 dosar).
Această adeverință corectată și completată de unitatea angajatoare a fost depusă de către reclamant la CJP H.
Cu privire la sporul pentru ore suplimentare, instanța a constat că reclamantul este îndreptățit și la valorificarea acestui spor, întrucât atât cu adeverința mai sus menționată, cât și contractul individual și colectiv de muncă, a făcut dovada că a beneficiat de acest spor în mod permanent și că i s-a reținut și virat contribuția de asigurări sociale (22 dosar).
Conform prevederilor art. 164 și art. 78 din Legea nr. 19/2000, sporurile și adaosurile de care au beneficiat angajații și care au fost dovedite cu înscrisuri, chiar neînregistrate în carnetul de muncă, trebuie să fie cuprinse în baza de calcul a pensiei.
Faptul că anterior Legii nr. 49/1992, aceste sporuri nu se înscriau în carnetul de muncă nu poate conduce la prejudicierea reclamantului, atâta timp cât cu adeverință, emisă de unitatea angajatoare, s-a făcut dovada că a beneficiat de acest spor și s-a reținut și achitat și contribuția de asigurări sociale.
Reținându-se culpa procesuală, pârâta a fost obligată, în baza art. 274 cod procedură civilă să plătească reclamantului suma de 250 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs pârâta solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
În dezvoltarea motivelor de recurs pârâtul a susținut că soluția instanței de fond este nelegală. În acest sens s-a arătat că instanța de fond nu a respectat dispozițiile art. 4 din OUG4/2005 în sensul că a dispus valorificarea în vederea stabilirii pensiei a unor sporuri neprevăzute expres de Legea 57/1974 și a ignorat faptul că adeverința emisă de unitate conține date nereale.
Prin întâmpinare pârâtul a solicitat respingerea recursului motivat de faptul că soluția instanței de fond este legală și temeinică.
Deliberând asupra recursului prin prisma motivelor invocate și din oficiu în limitele prevăzute de art. 306 alin 2 din codul d e procedură civilă Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor OUG4/2005:
Art. 4 - (1) Determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii se face pe baza datelor, elementelor și informațiilor din documentațiile de pensie aflate în păstrarea caselor teritoriale de pensii, cu respectarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000.
(2) Sporurile, indemnizațiile și majorările de retribuții tarifare care, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor și care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual, conform prevederilor art. 2, sunt cele prezentate în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.
(3) Sporurile, indemnizațiile și majorările de retribuții tarifare prevăzute la alin. (2) se dovedesc prin înscrisurile din carnetele de muncă sau prin adeverințe întocmite conform legii, eliberate de angajatori, care poartă întreaga răspundere cu privire la valabilitatea și corectitudinea acestora.
Potrivit capitolului V al anexei la ordonanță se iau în calcul la stabilirea drepturilor de pensie și "alte sporuri cu caracter permanent prevăzute de legislația specifică fiecărui domeniu de activitate sau prevăzute în contractele colective și individuale de muncă".
Din adeverința eliberată de unitate, rezultă că reclamantul a beneficiat de spor pentru ore suplimentare, cu caracter permanent, iar unitatea a indicat temeiul acordării acestuia astfel cum prevede capitolul VI al anexei la.OUG 4/2005. Atâta vreme cât adeverința eliberată de unitate nu a fost desființată în una din modalitățile prevăzute de lege ea face dovada deplină a înscrierilor cuprinse în conținutul ei iar pârâta nu are calitatea de aoc enzura înafara unei proceduri jurisdicționale. În consecință, cum adeverința depusă la dosar dovedește încasarea de către reclamant a unor drepturi cu titlul de spor permanent, în mod corect instanța de fond a obligat la valorificarea acestora în determinarea punctajului mediu anual.
Față de cele ce preced Curtea va respinge ca nefundat recursul pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII H împotriva sentinței civile nr. 1121/LM/2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-.
Obligă pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 30 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 17 Aprilie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - - |
Red. A
Tehnored. /2 ex/13.05.2008.
,
Președinte:Nicoleta VesaJudecători:Nicoleta Vesa, Alina Lodoabă Victor Crețoiu, Maria Ofelia Creța