Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 4558/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA

DECIZIA nr. 4558

Ședința publică de la 13 Iunie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Mihaela Mitrancă

JUDECĂTOR 2: Daniela Vijloi

JUDECĂTOR 3: Marin Covei

Grefier: - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta Direcția Regională de Poștă C împotriva sentinței civile nr. 311/07.02.2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect contestație decizie de sancționare.

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care învederează că:

- recursul este declarat și motivat în termen legal,

- prin serviciul registratură intimatul-reclamant a depus întâmpinare (1 exemplar),

- se solicită judecarea potrivit art. 242 alin. 2 Cod proc. civ.

Curtea, având în vedere că se cere judecarea în lipsa părților, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

CURTEA

Asupra recursului de fata;

Din examinarea lucrarilor dosarului, constata urmatoarele:

La data de 14 decembrie 2007 reclamantul a contestat Decizia de sancționare nr. 25475/11.11.2007 emisă de Direcția Regională de Poștă C, prin care a fost sancționat cu 10% reducerea salariului pe o lună.

A motivat că nu a încălcat prevederile art.100 din Regulamentul intern, deoarece însușirea temporară, în mod necuvenit a sumei de 1.000 lei nu i se poate imputa lui, ci persoanei care a calculat și a expediat greșit suma.

Referitor la faptul că nu s-a prezentat la cercetarea administrativă, a susținut că a informat în timp util conducerea societății de faptul că nu se poate prezenta din cauza distanței.

A depus la dosar, copia deciziei contestate, copia faxului trimis la unitatea pârâtă, chitanțele de restituire a sumei primite.

Intimata a depus întâmpinare și documentația care a stat la baza emiterii deciziei.

Prin sentinta nr. 311 din 7 februarie 2008 pronuntata in dosarul nr-, Tribunalul Maa dmis contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata Direcția Regională de Poștă C si a anulat decizia nr. 25475 din 11.10.2007 emisă de intimata.

Pentru a se pronunta astfel, prima instanta a retinut ca prin decizia din 11.10.2007 reclamantul a fost sancționat cu reducerea salariului cu 10% pe o perioadă de 1 lună, deoarece a însușit temporar și în mod necuvenit suma de 1000 lei în data de 17.07.2007 și nu s-a prezentat pentru cercetarea disciplinară din data de 14.09.2007.

In luna iulie 2007 intimata a aprobat restituirea din garanția materială constituită conform Legii nr. 22/1969 suma de 1.000 lei numitului de la.

Intimata, din eroare, a expediat nota de plată la V M și a fost achitată reclamantului, care poartă același nume cu cel al salariatului de la.

Ulterior, intimata constatat eroarea și a solicitat restituirea sumei de bani încasată de reclamant.

Imediat, reclamantul a restituit sumele de bani conform chitanței nr.326/21.08.2007, inclusiv dobânda stabilită de pârâtă.

Intimata a decis că prin fapta sa, reclamantul a încălcat dispozițiile art.100 din Regulamentul intern.

Art. 100 din Regulamentul intern prevede că reducerea salariului de bază, poate fi aplicată când salariatul săvârșește abateri, printre care și calcularea eronată a unor drepturi salariale sau indemnizații prevăzute de CCM sau Contractul Individual de Muncă.

Or, reclamantul nu a săvârșit nici una din abaterile prevăzute de art.100 din Regulamentul intern, el încasând o sumă de bani trimisă pe numele său din vina altor persoane, printr-o "notă de plată".

De asemenea, s-a reținut că nu s-a prezentat la cercetarea administrativă dispusă de unitate pentru data de 14 septembrie 2007.

Nici această faptă nu poate fi reținută ca abatere în sarcina reclamantului, deoarece la data de 12 septembrie 2007, aceasta a încunoștințat conducerea societății de faptul că nu se poate prezenta din cauza distanței și a expus punctul de vedere referitor la faptele expuse mai sus.

Impotriva acestei sentinte a formulat recurs intimata Directia Regionala de Posta C care a solicitat, in temeiul art. 304/1 civ.Cod Penal, examinarea cauzei sub toate aspectele.

In fapt, recurenta a sustinut ca instanta de fond nu a cercetat latura subiective a abaterii disciplinare, in sensul ca reclamantul avea posibilitatea de a prevedea rezultatul daunator al faptelor sale, insa nu a facut-

Astfel, desi stia ca nu are constituite garantii, care sa-l indreptateasca sa primeasca suma incasata, totusi a primit banii, pe care ulterior a refuzat sa-i restituie, iar faptul ca i-a restituit in cele din urma nu poate sa-l absolve de raspundere disciplinara.

Intimatul reclamant a formulat intampinare la data de 21.05.2008, solicitand respingerea ca nefondat a recursului.

Examinand sentinta atacata prin prisma criticilor formulate si a probatoriului administrat in cauza, luand in considerare caracterul devolutiv al caii de atac declarate impotriva unei hotarari nesusceptibile de apel, in conditiile art. 304/1, Curtea constata urmatoarele:

In fapt, prin decizia care face obiectul prezentei contestatii, parata Directia Regionala de Posta Cad ispus aplicarea unei sanctiuni, in temeiul art. 264 alin. 1 lit. d din Codul muncii, pentru savarsirea de catre reclamant a doua abateri disciplinare constand in insusirea de catre acesta, in mod necuvenit, la data de 17.07.2007 a sumei de 1.000 lei si refuzul de a se prezenta pentru efectuarea cercetarii disciplinare la data de 14.09.2007, ora 11, in opinia paratei reclamantul facandu-se vinovat de incalcarea prevederilor art. 100 din Regulamentul intern.

Raspunderea disciplinara, ca forma a raspunderii juridice, specifica dreptului muncii, intervine in cazurile in care un salariat savarseste cu vinovatie o abatere disciplinara.

Desi in legislatia muncii nu exista o definitie a raspunderii disciplinare, se accepta unanim ca elementele esentiale, definitorii ale raspunderii disciplinare, fara a caror existenta cumulata nu poate exista o atare raspundere, sunt: calitatea de salariat, existenta unei fapte ilicite, savarsirea faptei cu vinovatie, un rezultat daunator si legatura de cauzalitate intre fapta si rezultat.

Potrivit art. 263 alin. 2 din Codul muncii, abaterea disciplinara este o fapta in legatura cu munca si care consta intr-o actiune sau inactiune savarsita cu vinovatie de catre salariat, prin care acesta a incalcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil, ordinele si dispozitiile legale ale conducatorilor ierarhici.

Potrivit art. 100 din Regulamentul intern, reducerea salariului de bază poate fi aplicată când salariatul săvârșește abateri, printre care și calcularea eronată a unor drepturi salariale sau indemnizații prevăzute de CCM sau Contractul Individual de Muncă.

Acestea fiind dispozitiile legale aplicabile spetei de fata, Curtea urmeaza sa constate ca niciuna din cele doua fapte retinute in sarcina reclamantului nu constituie abatere disciplinara in sensul dispozitiilor legale mentionate, de natura sa antreneze raspunderea disciplinara a acestuia.

Este adevarat ca reclamantul a incasat suma de 1.000 lei, insa aceasta i-a fost expediata de chiar intimata, din eroare, aspect care nu poate fi imputat reclamantului, cu atat mai mult cu cat acesta a restituit banii de indata ce a fost anuntat.

In ceea ce priveste neprezentarea reclamantului pentru efectuarea cercetarii disciplinare la data de 14.09.2007, ora 11, aceasta a fost justificata de motive obiective, pe care reclamantul le-a adus la cunostinta intimatei, astfel ca nu se poate considera ca este un refuz nejustificat al acestuia, care sa constituie abatere disciplinara.

Asa fiind, critica recurentei vizand necercetarea de catre instanta de fond a vinovatiei reclamantului este nefondata intrucat, in lipsa faptei, este de prisos verificarea celorlalte elemente ale raspunderii disciplinare, care se cer a fi intrunite cumulativ.

In considerarea celor expuse, hotararea primei instante fiind data cu aplicarea corecta a legii, neexistand nici motive de ordine publica pe care instanta sa le invoce din oficiu, in temeiul art. 312 alin. 1 cu referire la art. 304 pct. 9, Curtea urmeaza sa respinga ca nefondat recursul declarat de parata Directia Regionala de Posta

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Regională de Poștă C împotriva sentinței civile nr. 311/07.02.2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, având ca obiect contestație decizie de sancționare.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13 iunie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

-

Red. Jud. -

Ex.2/3.07.2008

Jud.fond

Președinte:Mihaela Mitrancă
Judecători:Mihaela Mitrancă, Daniela Vijloi, Marin Covei

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 4558/2008. Curtea de Apel Craiova