Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 474/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 474/
Ședința publică din 23 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE
Judecător
Judecător
Grefier
.-.-.-.-.-.-.-.-.
Pe rol fiind constatarea din oficiu a perimării recursului declarat de contestatorul -, domiciliat în comuna, jud. B, împotriva sentinței civile nr. 179/22.02.2007 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-, în litigiul de muncă intervenit în contradictoriu cu CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în B,-, jud.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit: recurentul contestator - și intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se că: recursul este repus pe rol din oficiu pentru constatarea perimării, de la ultimul act de procedură - 23.04.2007 și până în prezent părțile au lăsat în nelucrare dosarul; cauza a fost suspendată la 23.04.2007 pentru lipsa părților, moment de la care nu s-a solicitat repunerea pe rol, după care:
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 179 pronunțată la data de 22.02.2007 de Tribunalul Brăila în dosarul cu număr unic de înregistrare - a fost respinsă ca fiind rămasă fără obiect contestația formulată de - în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond, Tribunalul Brăila, a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 2192/2006 contestatorul a chemat în judecată pârâta Casa Județeană de Pensii B prin care a solicitat recalcularea pensiei pentru limita de vârstă și plata corectă a drepturilor rezultate din recalcularea pensiei.
În motivarea contestației a arătat că a lucrat în grupa a II-a de muncă timp de 25 ani la care se adaugă un spor de 3 luni pentru fiecare an lucrat, în total a câștigat 6 ani și 3 luni, stagiu pentru care a cotizat și care trebuie avut în vedere la recalcularea pensiei.
A solicitat admiterea contestației așa cum a fost formulată.
În dovedirea contestației a depus acte, copia deciziei nr. - din 25 septembrie 2006.
Pârâta prin întâmpinare a arătat că au fost acordate drepturile reclamantului începând cu data de 1 aprilie 1997 pentru o vechime de 27 ani 3 luni și 26 zile fiind înscris la pensie pentru pierderea capacității de muncă prin decizia nr. -/20.05.1997.
Ulterior prin cerere înregistrată sub nr. 3133/20.01.2006, reclamantul a fost înscris la pensie pentru munca depusă și limita de vârstă în baza Legii nr. 19/2000 pentru un stagiu de cotizare realizat de 42 ani 6 luni din care în grupa a II-a - 20 ani, 9 luni, 9 zile, condiții normale 6 ani, 5 luni, 4 zile și stagiu asimilat 10 ani, 3 luni, 17 zile.
Decizia pe care o contestă a fost revizuită, iar drepturile au fost stabilite pe baza documentației de pensionare existentă la dosarul de pensie.
Cu privire la contestația formulată de contestator, pârâta a susținut că i-a fost valorificată ca perioadă lucrată în grupa a II-a doar perioada 18.03.1969 - 01.11.1971, restul a fost încadrată în grupele I și a II-a de muncă. A mai precizat pârâta că perioada lucrată în grupa a II-a a fost luată in calcul doar în procent de 80%.
Cât privește drepturile de pensie, unitatea a aratat că reclamantul a realizat un punctaj mediu anual de 1.12160, iar cuantumul pensiei este de 363 RON la data de 27.03.2006.
Pârâta a solicitat respingerea contestației și menținerea deciziei nr. -/19.09.2006.
Prezent în sala de ședință contestatorul a arătat că a primit o altă decizie de pensie pe care o va contesta motiv pentru care prezenta contestație a rămas fără obiect deoarece prin emiterea unei noi decizii s-a stabilit altă situație a drepturilor de pensie, iar vechea decizie și-a pierdut valabilitatea.
Pentru aceste considerente instanța a respins ca rămasă fără obiect contestația formulată de.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatorul-reclamant -.
Recursul este perimat.
Potrivit art. 248 al. 1 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părților timp de 1 an.
Întrucât cauza a rămas în nelucrare mai mult de 1(un) an urmează a se costata intervenită perimarea.
În cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 250 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constat perimat recursul declarat de contestatorul-reclamant -, domiciliat în comuna, jud. B, împotriva sentinței civile nr. 179/22.02.2007 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 23 Iunie 2008.
Președinte, pt. Judecător, pt. JUDECĂTOR 1: Ion Ioneci
,
aflat în aflat în
cf. art. 261 al.2 cf. art. 261 al. 2.
PREȘEDINTE, PREȘEDINTE: Ion Ioneci
Dr. Dr.
Grefier,
-
: -
: 2 ex./23 Iulie 2008
Fond: /
Asistenți judiciari: /
Președinte:Ion IoneciJudecători:Ion Ioneci, Benone Fuică, Virginia Filipescu