Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 48/2010. Curtea de Apel Tg Mures
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 48/
Ședința publică din 21 ianuarie 2010
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii H, cu sediul în M C,-, județul H, împotriva sentinței civile nr.1676 din 7 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul este declarat și motivat în termen legal, fiind scutite de plata taxei de timbru, reclamantul intimat a depus la dosar întâmpinare, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform prevederilor art.242, pct.(2) Cod procedură civilă.
Față de actele și lucrările dosarului se constată că recursul este în stare de judecată și ca atare se reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1676 din 07.10.2009 a Tribunalului Harghita, pronunțată în dosarul nr- s-a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii H, s-a anulat decizia nr. - din 10.07.2009 emisă de pârâtă și s-a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 833 lei către reclamant cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că decizia contestată este nelegală, întrucât art. 94 alin. 1 din Legea nr. 19/2000 permite cumulul pensiei numai pensionarilor de invaliditate gradul III, însă activitatea desfășurată de consilierii locali nu este o activitate profesională în sensul acestei dispoziții legale, iar indemnizația aferentă acestei funcții nu poate fi asimilată cu veniturile realizate dintr-o astfel de activitate.
Prima instanță a mai reținut și incidența deciziei nr.16 din 18.02.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii.
Împotriva acestei hotărâri pârâta Casa Județeană de Pensii Haf ormulat recurs, solicitând modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că reclamantul beneficiază de pensie de invaliditate de gradul II, cu pierderea totală a capacității de muncă și imposibilitatea de a efectua activități, astfel că în raport de prevederile Legii nr.19/2000 nu putea cumula pensia de invaliditate cu indemnizația reglementată de art. 34 din Legea nr. 393/2004, deoarece aleșii locali nu fac parte din categoriile menționate la art. 94 alin. 1 din Legea nr. 19/2000
Recurenta a mai arătat că intimatul reclamant avea obligația de a informa casa teritorială de pensii de modificările intervenite privind condițiile de acordare și de plată a pensiei.
În drept, recurenta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 ind. 1 din Codul d e procedură civilă.
Intimatul reclamant a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, arătând că între timp recurenta a anulat decizia contestată de acesta.
Examinând sentința atacată din perspectiva motivelor invocate, precum și a dispozițiilor art. 304 ind. 1. instanța de control judiciar constată că recursul promovat este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr.- din 10.07.2009 Casa Județeană de Pensii Hac onstatat că reclamantul a cauzat un prejudiciu bugetului asigurărilor sociale de stat de 662 lei, rezultat prin cumulul drepturilor de pensie de invaliditate gradul II cu indemnizația primită pentru activitatea de consilier local în luna decembrie 2008.
Potrivit dispozițiilor art. 94 alin. 1 lit. d din Legea nr. 19/2000 (în forma în vigoare în decembrie 2008) pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul veniturilor respective, pensionarii de invaliditate de gradul III.
Potrivit prevederilor art. 36 din Legea nr. 393/2004 drepturile bănești cuvenite aleșilor locali, potrivit legii, pot fi cumulate cu pensia sau cu alte venituri, în condițiile legii.
Dispozițiile legale mai sus menționate au fost interpretate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia pronunțată în recurs în interesul legii nr.16 din 18.02.2008 în sensul că persoanele alese în funcții de consilieri locali pot cumula pensia de invaliditate de gradul II cu indemnizația corespunzătoare funcției elective.
Așa cum în mod legal a reținut prima instanță, funcția de consilier local nu poate fi asimilată cu o activitate profesională, iar indemnizația aferentă acestei funcții nu poate fi asimilată cu veniturile realizate dintr-o astfel de activitate, în sensul prevederilor art. 94 alin. 1 din Legea nr. 19/2000, întrucât nu constă în prestarea unei munci cu regim continuu, într-o anumită profesie sau meserie.
Prin urmare, recurenta a emis decizia nr.- din 10.07.2009 cu încălcarea dispozițiilor legale în vigoare, astfel că în mod legal prima instanță a dispus anularea acesteia.
Față de considerentele expuse, Curtea constată că în cauză nu este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, motiv pentru care va respinge ca nefondat recursul promovat de Casa Județeană de Pensii H împotriva sentinței civile nr.1676 din 07.10.2009 pronunțată în dosarul nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul pârâtei Casa Județeană de Pensii H, cu sediul în M C,-, județul H, împotriva sentinței civile nr.1676 din 7 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.C,
Tehnored.
4 exp.
29.01.2010
Jud.fond: - Sz.
Asist.jud.-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat