Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 499/2010. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 499

Ședința publică de la 25 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ioana Bodri

JUDECĂTOR 2: Marian Lungu

JUDECĂTOR 3: Doina Vișan

Grefier -a -

***************************

Pe rol, judecarea recursului formulat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII M, împotriva sentinței nr. 1369 din 29 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu contestatorul, având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII M, reprezentată de consilier juridic si intimatul contestator, reprezentat de avocat.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Avocat, a depus întâmpinare. S-a comunicat copia întâmpinării recurentei intimate prin consilier juridic.

Consilier juridic, nu a solicitat amânarea cauzei pentru observarea întâmpinării.

Instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acorda cuvântul asupra recursului.

Consilier juridic pentru recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII M, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii.

Avocat pentru intimatul contestator, a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat, menținerea sentinței ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin sentința nr. 1369 din 29 octombrie 2009, Tribunalul Mehedinți a admis acțiunea formulată de contestatorul, împotriva intimatei Casa Județeană de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale a jud.

A obligat intimata să recalculeze pensia având în vedere veniturile brute în care sunt incluse sporurile și adaosurile conform adeverinței eliberate de SC SA Tr.

Pentru a se pronunța astfel tribunalul a reținut următoarele;

Contestatorul, a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii M fiind nemulțumit de faptul că intimata nu i-a recalculat pensia conform adeverinței nr- depusă la dosarul de pensie.

Contestatorul este pensionar pentru muncă depusă și limită de vârstă în baza Deciziei nr.-/2006.

Adeverința nr.3345/12.02.2009 eliberată de SC SA DTS cuprinde situația veniturilor brute lunare, realizate de reclamant în perioada 18.07.1977 - 22.05.2006.

Legea nr.19/2000, prevede că la determinarea punctajelor anuale se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă (art.164 alin.1). La alin.2 al aceluiași art.164 se arată că la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute de alin.1 se au în vedere și sporurile cu caracter permanent care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă, iar alin.3 prevede că la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin.1 se au în vedere și sporurile cu caracter permanent, care după 01.04.1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități

Instanța a reținut că intimata, Casa Județeană de Pensii M, în urma depunerii de către reclamant a adeverinței nr.3354/2009 (emisă de SC SA DTS ) trebuia să emită o decizie de recalculare a pensiei reclamantului, decizie pe care reclamantul o poate contesta potrivit dispozițiilor legale, decizie pe care aceasta a refuzat să o emită motivând că sumele din adeverință nu au fost consemnate în carnetul de muncă nefiind sporuri cu caracter permanent.

Împotriva aceste sentințe a formulat recurs intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII M, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În acest sens, a arătat că nu a fost valorificată adeverința nr.3345/2009 care conține venituri brute pentru perioada 1977-2001, deoarece nu sunt nominalizate sporurile care au făcut parte din baza de calcul, natura acestora, dacă au sau nu caracter permanent, procentul sau suma în care au fost acordate.

Prin art.161 din Legea nr.19/2000 se prevede valorificarea sporurilor obținute de reclamant în perioada anterioară intrării în vigoare a legii, cât și modul de valorificare a acestora, iar prin nr.OG4/2005 s-a lămurit modalitatea de valorificare.

Fiind o cerere de recalculare se valorifică salariile tarifare de încadrare, sporurile, indemnizațiile și majorările retribuției tarifare care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor potrivit legislației anterioare datei de 01 aprilie 2001 și care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual, iar aceste sporuri sunt prevăzute în anexă și se dovedesc cu înscrierile din carnetul de muncă și adeverințe emise conform legii de angajator.

În ordonanță, la punctul VI din anexă sunt menționate categoriile de premii și alte sporuri cu caracter nepermanent, care nu pot fi luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, astfel că cele care pot fi valorificate sunt expres și limitativ prevăzute de lege, iar adeverința amintită nu arată denumirea sporurilor, procentelor sau sumelor acordate.

Dacă s-ar valorifica salariile brute fără nominalizarea sporurilor, pentru care nu s-a plătit CAS s-ar ajunge la o dublă valorificare în ceea ce privește sporul de vechime care a fost deja valorificat, iar pentru 01 aprilie 2001-2005 s-au valorificat veniturile brute conform art.78 din lege, care privește perioadele după intrarea în vigoare a acesteia.

A solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii.

Prin întâmpinare, intimatul reclamant a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică, având în vedere că instanța a avut în vedere prevederile art.164 din Legea nr.19/2000.

Recursul se va admite pentru considerentele care se vor expune.

Din examinarea sentinței, prin prisma criticilor invocate și potrivit art.304/1 Cod procedură civilă Curtea constată că aceasta este afectată de motivul de modificare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

Astfel, se reține ca fiind întemeiate criticile recurentei pârâte privind interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art.164 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.

Potrivit acestora " (1) La determinarea punctajelor anuale până la intrarea în vigoare a prezentei legi se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă, astfel:

a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977;

b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991;

c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991.

(2) anuale medii și minime pe economie, brute sau nete, după caz, până la intrarea în vigoare a prezentei legi, sunt prezentate în anexele nr. 6 și 7."

Instanța a dispus valorificarea adeverinței nr.3345/12.02.2009 emisă de angajator, fără însă a observa că în acest act( filele 3 dosar fond și 6-8 dosar recurs ) sunt înscrise numai veniturile brute lunare realizate de reclamant, în calitatea de turnător în perioada 18.07.1977-22.05.2006 și potrivit dispozițiilor amintite se puteau valorifica doar salariile brute pentru perioada 01 ianuarie 1991-01 aprilie 2001.

Greșit instanța a luat în calcul și perioada 18.07.1977-01.01.1991, în condițiile în care pentru perioada 01.07.1977-01.01.1991 se au în vedere salariile nete, or adeverința așa cum susține și recurenta pârâtă în criticile sale nu menționează sporurile cu caracter permanent și nici procentele sau sumele acordate ca sporuri.

În acest sens, sunt și dispozițiile art .4 din nr.OUG4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public de pensii, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat "(1) Determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii se face pe baza datelor, elementelor și informațiilor din documentațiile de pensie aflate în păstrarea caselor teritoriale de pensii, cu respectarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000.

(2) Sporurile, indemnizațiile și majorările de retribuții tarifare care, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor și care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual, conform prevederilor art. 2, sunt cele prezentate în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.

(3) Sporurile, indemnizațiile și majorările de retribuții tarifare prevăzute la alin. (2) se dovedesc prin înscrisurile din carnetele de muncă sau prin adeverințe întocmite conform legii, eliberate de angajatori, care poartă întreaga răspundere cu privire la valabilitatea și corectitudinea acestora".

Intimatul reclamant a solicitat recalcularea pensiei stabilită prin decizia nr.-/2006, având în vedere adeverința emisă de angajator, care însă nu îndeplinește condițiile impuse de lege.

Astfel, potrivit punctului VI din anexa nr.OUG4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public de pensii, provenite din fostul sistem al asigurări sociale de stat:

"Nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001:

formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale;

participarea la beneficii a oamenilor muncii din unitățile economice;

premiile anuale și premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite;

recompensele cu caracter limitat, acordate personalului din unele sectoare de activitate;

diurnele de deplasare și de delegare, indemnizațiile de delegare, detașare și transfer;

drepturile de autor;

drepturile plătite potrivit dispozițiilor legale, în cazul desfacerii contractului de muncă;

al 13-lea salariu;

alte sporuri care nu au avut caracter permanent".

Instanța a omis aceste aspecte și a făcut o aplicare greșită a legii, astfel că în temeiul artr.312 Cod procedură civilă raportat la art.304 pct.9 Cod procedură civilă se va admite recursul și se va modifica sentința, în sensul obligării recurentei pârâte să emită decizie cu luarea în considerare a adeverinței nr.3345/12.02.2009 emisă de SC SA numai pentru perioada 01.01.1991-01 aprilie 2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII M, împotriva sentinței nr. 1369 din 29 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu contestatorul.

Modifică sentința în sensul că obligă intimata să emită decizie cu luarea în considerare a adeverinței nr. 3345 din 12.02.2009, emisă de SC SA, numai pentru perioada 1.01.1991 - aprilie 200.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 25 Ianuarie 2010

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

-a -

Red.

Ex.3,teh./09.02.2010

Jud.fond,

Președinte:Ioana Bodri
Judecători:Ioana Bodri, Marian Lungu, Doina Vișan

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 499/2010. Curtea de Apel Craiova