Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 5064/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-(3262/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.5064/
Ședința publică din data de 09 iulie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 2: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulate de recurenta contestatoare, împotriva sentinței civile nr.381 din 20 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 37880/3/AS/2007, în contradictoriu cu intimații pârâți CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII I și CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE I, având ca obiect - contestație decizie pensionare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurenta contestatoare, a solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr.381 din 20.01.2009 pronunțată în dosarul nr.37880/- de către Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale s-a dispus respingerea cererii formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimatele CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII I și CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE I, așa cum a fost precizată și completată ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că prin cererea formulată a solicitat recalcularea în mod corect a pensiei de invaliditate conform OUG nr.4/2005.
Tribunalul a reținut că din analiza buletinelor de calcul a rezultat că pârâta a calculat corect drepturile de pensie prin aplicarea dispozițiilor legale în raport de probele aflate la dosar în raport de probele aflate la dosar.
Pentru a putea verifica corectitudinea calculelor reclamanta trebuia să solicite o probă cu expertiză contabilă.
Prin urmare a reținut Tribunalul că dacă contestatoarea nu a solicitat o astfel de probă, a fost nevoit să ia în considerare doar probele din dosar.
De asemenea a reținut Tribunalul că în ceea ce privește neplata asigurărilor de sănătate, conform dispozițiilor legale în vigoare, aceasta este obligatorie pentru toate categoriile de persoane care lucrează sau sunt beneficiare ale unei pensii sau altor forme de ajutor bănesc de la stat.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs contestatoarea prin care solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
În motivarea recursului său recurenta a susținut în esență în temeiul art. 304 pct.4) proc. civ. în sensul că instanța a apreciat în mod eronat că a cerut scutirea de la plata asigurărilor sociale de stat care este obligatoriu fără să existe vreo dovadă că a plătit.
Recurenta susține că a solicitat obligarea intimatei să analizeze corect coeficienții de 2, 3% în perioada 1975-1995 perioada activității sale reprezentând tocmai contribuția sa la asigurările sociale de stat.
De asemenea într-o altă critică cu privire la recalcularea pensiei medicale recurenta susține că a cerut aplicarea corectă a coeficienților de 30%, 7,5%, 20% la o vechime de 20 de ani și 6 luni și 22 de zile conform carnetului de muncă.
O a altă critică se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 6) proc. civ. conform căreia instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut, în sensul că a apreciat nereal în favoarea celor două instituții de stat scutirea de la asigurările sociale de stat.
Recurenta susținând că nu a făcut decât să ceară cuantumul corect al contribuțiilor reținute eronat în buletinele de calcul al deciziilor din perioada 1962-1977, în loc de perioada 1975-1995.
O altă critică se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 8) proc. civ. cu privire la faptul că instanța a apreciat că nu a cerut expertiză contabilă, pe care susține recurenta că o solicită în recurs, deoarece a solicitat judecarea în lipsă din motive de sănătate.
Intimata nu a formulat întâmpinare și nici concluzii scrise.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate cât și din oficiu, în conformitate cu art. 3041. proc. civ. urmează să admită recursul să caseze sentința atacată și să trimită cauza spre rejudecare aceleași instanțe pentru motivele care se vor arăta.
Astfel, prima instanță a soluționat cauza și a respins contestația cu motivarea că contestatoarea nu a solicitat proba cu expertiză contabilă.
De asemenea instanța nu s-a pronunțat prin dispozitiv cu privire la toate capetele de cerere formulat prin cererea de chemare în judecată.
Curtea reține că Tribunalul avea obligația de a da eficiență dispozițiilor art. 129 alin. (5) proc. civ. potrivit cărora "judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc."
Tribunalul s-a rezumat să facă o apreciere generală asupra buletinelor de calcul și să tragă concluzia că drepturile de pensie au fost corect calculate.
În condițiile în care aceasta a solicitat judecarea în lipsă fiind din motive de sănătate și necunoscând necesitatea administrării probei cu expertiză contabilă este evident că nu avea cum să cunoască consecințele ce vor rezulta în lipsa administrării unui asemenea probatoriu.
Dar, tribunalul având la dispoziție toate mecanismele procedurale, precum și obligația ce decurge din existența rolului activ stabilit de către art. 129. proc. civ. în ceea ce privește stabilirea adevărului, putea să ordone o astfel de probă.
Mai mult și motivarea Tribunalului este contradictorie, pe de o parte că din buletinele de calcul ar rezulta că drepturile de pensie au fost stabilite corect, iar pe de altă parte că contestatoarea trebuia să ceară o expertiză contabilă.
Logic se pune întrebarea dacă pentru contestatoare era necesară administrarea probei cu expertiză contabilă, instanței pentru a ajunge la concluzia că pensia a fost calculată corect ce fel de raționament s-a folosit, când este cunoscut că evaluarea unor asemenea înscrisuri ale Casei de pensii se face ca regulă numai prin intermediul unei expertize contabile.
Un alt motiv pentru care se impune casarea cu trimitere este dat de faptul că instanța de fond de fond nu s-a pronunțat prin dispozitiv și nu a motivat în mod temeinic și legal prin considerente, capătul de cerere prin care recurenta-contestatoare solicitat calculul corect al coeficienților la asigurările sociale.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312. proc. civ. va admite recursul și va casa sentința cu trimitere la rejudecare unde instanța de fond în baza rolului activ pentru soluționarea temeinică și legală a cauzei va administra întregul probatoriu necesar inclusiv prob cu expertiză contabilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta-contestatoare împotriva sentinței civile nr. nr.381 din 20.01.2009 pronunțată în dosarul nr.37880/- de către Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în contradictoriu cu intimatele CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII I și CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE
Casează sentința atacată.
Trimite cauza spre rejudecare același instanțe.
Pronunțată în ședință publică azi 09.07.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
TEHNORED//2 ex./20.07.2009.
Jud.fond:,
Președinte:Elena Luissa UdreaJudecători:Elena Luissa Udrea, Liviu Cornel Dobraniște