Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 51/2010. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 51/2010

Ședința publică de la 11 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Manuela Stoica președinte secție

- - - JUDECĂTOR 2: Ana Doriani

- - - JUDECĂTOR 3: Mirela Pop

- - - grefier

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.1042/LM/14.05.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că s-a depus la dosar din partea pârâtului intimat întâmpinare.

Reclamantul recurent a depus note de ședință prin care a solicitat soluționarea cauzei în lipsă.

Instanța, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de soluționare și o lasă în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față;

În deliberare se constată că prin acțiunea de asigurări sociale înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, sub dosar nr-, reclamantul a chemat în judecată pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII H solicitând, ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța:

- să fie obligată pârâta să stabilească și să acorde reclamantului pensia de serviciu la care este îndreptățit;

- să fie obligată pârâta să plătească daune cominatorii de 50 lei pe fiecare zi de întârziere, începând cu data introducerii acțiunii și până la soluționarea definitivă a cererii de chemare în judecată;

- să fie obligată pârâta la plata daunelor morale, în sumă de 2000 euro și a cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

În motivarea acțiunii a arătat că, în data de 25.08.2008, a solicitat prin cerere scrisă, înregistrată la pârâta H, sub nr.34048/25.08.2008, ca în baza actelor doveditoare anexate la cerere și în conformitate cu dispozițiile Legii nr.303/2004, modificată și completată conform nr.OUG100/2007, să-i stabilească pensia de serviciu la care este îndreptățit.

Astfel, a susținut că a depus înscrisuri cu care a demonstrat că a îndeplinit funcția de judecător, timp de 11 ani, începând cu 16.10.1970 și până în anul 1981, dată la care s-a transferat în interesul serviciului pe funcția de jurisconsult și respectiv de consilier juridic, unde a rămas 14 ani și 5 luni, după care la finalul acestei perioade și la împlinirea vârstei de 60 de ani a fost pensionat în sistemul public, conform deciziei nr.-/1.04.1996.

Deși se află în situația prevăzută de art.82 alin.5 din Legea nr.303/2004 cu modificările și completările aduse prin nr.OUG100/2007 și sunt incidente prevederile art.82 alin.5 și 6 din lege, pârâta a refuzat să răspundă pozitiv solicitărilor reclamantului.

În drept, a invocat art.82 și urm. din Legea nr.303/2004 cu modificările și completările ulterioare, art.998-999 cod civil și art.1075 Cod civil.

Pârâta Had epus întâmpinare solicitând respingerea acțiunii reclamantului cu motivarea că reclamantul, la data înscrierii la pensie în anul 1996, avea calitatea de consilier juridic, nu de judecător sau de procuror pentru a putea beneficia de dispozițiile art.82 alin.1 și 6 din Legea nr.303/2004 modificată și din acest motiv cererea acestuia de acordare a pensiei de serviciu, nu a putut fi încadrată în prevederile art.82 alin.6 coroborat cu alin.1 și 3 din lege.

În drept, a invocata rrt.115-118 Cod proc.civ.

Prin sentința civilă nr.1042/LM/14.05.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale, în dosar nr-, s-a respins ca nefondată acțiunea de asigurări sociale formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta

Pentru a hotărî în cest mod, prima instanță a reținut, după examinarea actelor și lucrărilor dosarului, că reclamantul beneficiază de pensie pentru munca depusă și limită de vârstă, prin decizia nr.-/25.03.1996, emisă în baza Legii nr.3/1977.

La data de 25.08.2008, reclamantul a solicitat pârâtei acordarea pensiei de serviciu, pentru activitatea desfășurată ca magistrat, în temeiul nr.OUG100/2007 de modificare și completare a Legii nr.303/2004.

Întrucât pârâta nu a răspuns acestei solicitări, reclamantul a mai depus o cerere, la data de 4.12.2008, întemeiată pe prevederile art.82 alin.6 din Legea nr.303/2004 modificată și completată, la care pârâta a răspuns, cu adresa nr.46608/8.12.2008, comunicându-i că față de împrejurarea că la data pensionării ocupa funcția de consilier juridic la Sucursala Minieră B, nu întrunește condițiile de acordare a pensiei de serviciu prevăzute de art.82 alin.6 din Legea nr.303/2004, modificată și completată.

Susținerile reclamantului, potrivit cărora pârâta Hap rocedat greșit refuzând să-i stabilească și să-i acorde pensia de serviciu, au fost apreciate de către instanța de fond ca fiind neîntemeiate întrucât la data pensionării acesta a avut o altă ocupație, respectiv cea de consilier juridic, decât cea de judecător sau procuror prevăzută ca cerință de textul de lege invocat.

În consecință, s-a apreciat că reclamantul nu întrunește cerințele prevăzute de art.82 alin.6 din Legea nr.303/2004, modificată și completată prin nr.OUG100/2007, și că se impune respingerea cererii introductive de instanță.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, în termenul de 15 zile prevăzut de lege, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând modificarea ei, în sensul admiterii acțiunii.

În expunerea motivelor sale de recurs, a susținut că soluția primei instanțe se întemeiază pe o interpretare eronată a dispozițiilor art.82 și urm. din Legea nr.303/2004 cu modificările și completările ulterioare.

A mai arătat că din cuprinsul adeverinței pe acre a depus-o la sediul pârâtei sub nr.674/22.08.2008 eliberată de Tribunalul Alba rezultă că acesta a îndeplinit funcția de magistrat timp de 25 de ani și 5 luni și că prin art.86 din Legea nr.303/2004 s-a stabilit că perioada în acre judecătorul sau procurorul a ocupat funcția de consilier juridic constituie vechime în magistratură. Ori, cumulând perioada în acre a fost judecător cu cea în acrea a ocupat funcția de consilier juridic rezultă o vechime în magistratură de 25 de ani și 5 luni.

Intimata Had epus întâmpinare, conform art.308 Cod proc.civ. prin care solicitat respingerea ca nefondat recursului declarat de reclamant, arătând că instanța de fond a interpretat corect dispozițiile Legii nr.303/2004 și că într-adevăr reclamantul nu poate beneficia de pensia de serviciu solicitată deoarece acesta nu a avut la data pensionării calitatea de judecător sau procuror.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, nu numai prin prisma criticilor formulate ci și sub toate aspectele, conform art.304/1 Cod proc.civ. precum și din oficiu, în limitele statuate de art.306 alin.2 Cod proc.civ. Curtea constată că recursul declarat de reclamant este nefundat, din considerentele care vor fi expuse în continuare:

Potrivit art.82 alin.2 din Legea nr.303/2004, în forma în vigoare la data formulării cererii pentru acordarea pensiei de serviciu prevede că "Judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, precum și foștii judecători și procurori financiari și consilierii de conturi de la secția jurisdicțională care au exercitat aceste funcții la Curtea de Conturi se pot pensiona la cerere înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani și beneficiază de pensia prevăzută la alin. (1), dacă au o vechime de cel puțin 25 de ani numai în funcția de judecător, procuror, magistrat-asistent sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor, precum și în funcția de judecător ori procuror financiar sau consilier de conturi de la secția jurisdicțională a Curții de Conturi. La calcularea acestei vechimi se iau în considerare și perioadele în care judecătorul, procurorul, magistratul-asistent sau personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, precum și judecătorul, procurorul financiar și consilierul de conturi la secția jurisdicțională a Curții de Conturi a exercitat profesia de avocat, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, consilier juridic sau jurisconsult."

La alin.6 al aceluiași articol, se prevede că "De prevederile alin. (1), (3) și (4)pot beneficia și judecătorii și procurorii pensionați anterior intrării în vigoare a prezentei legi,care beneficiază de pensie în sistemul public și care îndeplinesc condițiile prevăzute de prezenta lege pentru acordarea pensiei de serviciu. În acest caz, pensia de serviciu se stabilește dintr-o bază de calcul egală cu indemnizația de încadrare brută lunară pe care o are un judecător sau procuror în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și nivel al instanței sau parchetuluiunde a funcționat înaintea eliberării din funcția de judecător sau procuror,și sporurile, în procent, avute la data eliberării din funcție.

În raport de cele ce preced, se constată că aspectele critice invocate de către reclamant nu pot fi primite deoarece la data pensionării acesta nu avut calitatea de judecător sau procuror la data pensionării.

Că este așa rezultă și din modul de calcul al pensiei de serviciu deoarece din cuprinsul art.82 alin.6 din Legea nr.303/2004, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că baza de calcul la care se raportează pensia o constituie "indemnizația de încadrare brută lunară pe care o are un judecător sau procuror în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și nivel al instanței sau parchetuluiunde a funcționat înaintea eliberării din funcția de judecător sau procuror, și sporurile, în procent, avute la data eliberării din funcție.

Prin urmare, stabilirea pensiei de serviciu se face prin raportare la veniturile avute de judecător sau procuror la data pensionării, respectiv la data eliberării sale din funcție.

Este adevărat că potrivit art.82 alin.2 teza ultimă din Legea nr.303/2004, la calculul vechimii cerute de lege pentru pensia de serviciu se iau în considerare și perioadele în care "judecătorul, procurorul, magistratul-asistent sau personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, precum și judecătorul, procurorul financiar și consilierul de conturi la secția jurisdicțională a Curții de Conturia exercitat profesia de avocat, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, consilier juridic sau jurisconsult", însă în cazul recurentului sunt incidente prevederile art.82 alin.6 care stabilesc îndeplinirea a trei cerințe: să fie pensionat anterior datei de 1.10.2007, să aibă vârsta de 60 de ani și la data pensionării în sistemul public să fi avut calitatea de judecător sau de procuror.

Cum la data pensionării, reclamantul ocupa funcția de consilier juridic în cadrul Sucursalei Miniere B, acest nu poate beneficia de pensie de serviciu deoarece nu s-a pensionat din calitatea de judecător sau procuror.

În raport de cele ce preced, se constată că soluția instanței de fond este la adăpost de criticile formulate, motiv pentru acre, în temeiul art.312 alin.1 Cod proc.civ. Curtea va respinge ca nefundat recursul cu acre a fost investită de către reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

(continuarea deciziei civile nr.51/2010)


ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.1042/LM/14.05.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 11.01.2010.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

Red.

Tehnored. /

4 ex. /5.02.2010

Jud. fond. /

Președinte:Manuela Stoica
Judecători:Manuela Stoica, Ana Doriani, Mirela Pop

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 51/2010. Curtea de Apel Alba Iulia