Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 523/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 523/2008

Ședința publică din 12 Mai 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Monica Maria Mureșan judecător

- - - președinte secție

- - - JUDECĂTOR 2: Manuela Stoica

- - - grefier

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii H împotriva sentinței civile nr.77/LM/22.01.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată că pârâta recurentă a solicitat judecarea în lipsă și nu sunt alte cererii formulate la dosar,împrejurare față de care instanța lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față;

În deliberare se constată că prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub dosar nr-, contestatoarea a chemat în judecată pe intimata Casa Județeană de Pensii H solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța:

- să se dispună anularea deciziei nr.5960/22.10.2007, prin care s-a respins cererea de pensionare a contestatoarei înregistrată sub nr.32646/25.09.2007;

- să fie obligată intimata H la emiterea unei decizii de pensionare pentru pensie de serviciu, începând cu data de 15.09.2007, în cuantum de 80% din suma de 7353 reprezentând media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni anterioare datei pensionării, cu luarea în considerare a unei vechimi în magistratură de 25 ani,8 luni și 14 zile.

În motivarea contestației a susținut că deține funcția de judecător în cadrul Tribunalului Hunedoara având o vechime totală în magistratură la data când a solicitat pensionarea - 15.09.2007 - de 25 ani, 8 luni și 14 zile.

A mai arătat că în perioada 31.01.1991-15.09.2007 a fost judecător la Judecătoria Deva și Tribunalul Hunedoara și că în perioada 1.01.1982 - 31.01.1991 și-a desfășurat activitatea ca avocat, în cadrul Baroului C și Baroului

La data de 25.09.2007 a depus la. Hoc erere, înregistrată sub nr.32646/2007, prin care a solicitat emiterea deciziei de pensionare începând cu data de 15.09.2007, în temeiul art.82 alin.2 din Legea nr.303/2004, modificată în vigoare la 25.09.2007, cerere care a fost respinsă de intimată, prin decizia nr.5960/2007, pe considerentul că petenta nu are 25 de ani vechime în funcția de judecător și procuror, așa cum prevede Legea nr.303/2004, modificată prin nr.OUG100/2007.

Această decizie a intimatei a fost apreciată de către contestatoare ca fiind nefondată deoarece nr.OUG100/2007, care a modificat legea cadru, a intrat în vigoare la data de 8.10.2007, data publicării în Monitorul Oficial al României, iar cererea sa de pensionare a fost înregistrată la intimată, anterior acestui moment, respectiv la data de 25.09.2007.

În consecință, contestatoarea a arătat că invocarea, de către intimată, a prevederilor nr.OUG100/2007 în cazul contestatoarei echivalează cu o încălcare a principiului constituționale potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

În drept, a invocat art.15 din Constituția României, art.82 alin.2 din Legea nr.303/2004 modificată prin Legea 17/2006, în vigoare la data de 25.09.2007, și art.87 din Legea nr.19/2000.

Prin întâmpinarea depusă, în condițiile art.115-118 Cod proc.civ, intimata Has olicitat respingerea contestație ca fiind neîntemeiată deoarece la data de 22.10.2007, când intimata a emis decizia nr.5960/2007, erau în vigoare prevederile nr.OUG100/2007, prevederi conform cărora contestatoarea nu era îndreptățită la pensie de serviciu.

În consecință, intimata a susținut că decizia nr.5960/2007 este legală deoarece emiterea ei s-a făcut în conformitate cu legea în vigoare la acel moment, fiind respectat principiul REGIT ACTUM.

Tribunalul Hunedoara, prin sentința civilă nr.77/LM/22.01.2008 pronunțată în dosar nr-, a admis acțiunea de asigurări sociale formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta H și pe cale de consecință:

- s-a dispus anularea deciziei nr.5960/22.10.2007 și a fost obligată pârâta să emită o decizie de stabilire a drepturilor de pensie de serviciu în favoarea reclamantei, începând cu data de 15.09.2007, conform veniturilor din adeverința nr.869/2007 emisă de Tribunalul Hunedoara.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, după examinarea actelor și lucrărilor dosarului, că decizia nr.5960/22.10.2007 emisă de pârâta H este greșită deoarece potrivit legislației în vigoare la data depunerii cererii de pensionare nr.32646/25.09.2007 (Legea nr.303/2004 modificată prin Legea nr.17/2006), reclamanta îndeplinea condițiile legale pentru a beneficia de pensia de serviciu.

Faptul că la data emiterii deciziei nr.5960/22.10.2007, prin care a fost soluționată cererea de pensionare nr.32646/25.09.2006, intrase în vigoare la data de 8.10.2007, nr.OUG100/2007, prin care au fost modificate și completate unele dispoziții din Legea nr.303/2004, nu are nici o relevanță juridică în cauză, el neputând afecta o situație juridică care era deja născută și care cădea sub incidența altor dispoziții legale.

În consecință, acțiunea reclamantei a fost admisă ca fiind întemeiată, așa cum a fost formulată, conform prevederilor art.82 alin.2 din Legea nr.303/2004, modificată și completată prin Legea nr.17/2006 și art.15 din Constituția României.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul de 15 zile prevăzut de art.301 proc.civ. coroborat cu art.158 Cod proc.civ. pârâta Casa Județeană de Pensii criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamanta.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta a învederat că soluția primi instanțe se întemeiază pe aplicarea greșită a prevederilor Legii nr.17/2006, de modificare a Legii nr.3203/2004, în vigoare la data depunerii cererii de pensionare de către reclamantă.

Cu privire la acest aspect, recurenta Haî nvederat că decizia nr.5960/2007 a fost emisă corect în baza nr.OUG100/2007, care a modificat și completat Legea nr.303/2004 deoarece acest act normativ a intrat în vigoare la 8.10.2007 fiind deci aplicabil în cauză.

Întrucât potrivit acestui act normativ, reclamanta nu întrunea la acea dată condițiile de vechime în magistratură cerute de art.82 alin.2 din Legea nr.303/2004 modificată prin nr.OUG100/2007, instanța de fond trebuia să respingă acțiunea reclamantei și să mențină decizia nr.5960/22.10.2007.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, conform art.304/1 Cod proc.civ. precum și din oficiu, în condițiile art.306 alin.2 Cod proc.civ. Curtea constată că prezentul recurs este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Principiul neretroactivității legii statuat în art.15 alin.2 din Constituția României și prevăzut de art.1 Cod civil, conține o regulă cu caracter imperativ, potrivit căreia legea nouă nu poate fi aplicată unei situații juridice născute sub imperiul legii vechi.

legii noi, de care se prevalează recurenta, nu poate opera în cauză, câtă vreme, prin nr.OUG100/2007, legiuitorul nu a prevăzut-o în mod expres.

În consecință, actul normativ aplicabil în cauză reclamantei este cel în vigoare la data depunerii cererii nr.32646/2007, respectiv Legea nr.303/2004 modificată și completată prin Legea nr.17/2006 și nicidecum nr.OUG100/2007, act normativ care a intrat în vigoare la 8.10.2007, deci ulterior înregistrării cererii.

Potrivit art.82 alin.2 din Legea nr.303/2004 modificată și completată prin Legea nr.17/2006, udecătorii, procurorii, precum și judecătorii financiari și procurorii financiari care au exercitat aceste funcții la Curtea de Conturi a României sunt pensionați, la cerere, înainte de împlinirea vârstei prevăzute de lege și beneficiază de pensia prevăzută la alin. (1), dacă au o vechime de cel puțin 25 de ani numai în aceste funcții. La calcularea acestei vechimi se iau în considerare și perioadele în care judecătorul sau procurorul a exercitat profesia de avocat, fără ca acestea să poată fi mai mari de 10 ani.

Ori raportat la aceste prevederi legale, cererea reclamantei trebuia admisă deoarece condiția de vechime prevăzută de lege la acel moment era îndeplinită. Din copia carnetului de muncă precum și din adeverințele depuse la dosar rezultă în mod clar că reclamanta avea, la data de 15.09.2007, o vechime în magistratură de 25 de ani și 8 luni, din care 16 ani, 7 luni și 14 zile, ca judecător la Judecătoria Deva și Tribunalul Hunedoara și 9 ani și o lună, ca avocat.

În raport de cele ce preced, se constată că soluția primei instanțe este la adăpost de criticile formulate, motiv pentru care, în temeiul art.312 alin.1 Cod proc.civ. Curtea va dispune respingerea ca nefondat a recursului declarat de pârâta

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii H împotriva sentinței civile nr.77/LM/22.01.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 12.05. 2008.

PREȘEDINTE: Monica Maria Mureșan

- - -

JUDECĂTOR 2: Manuela Stoica

- -

JUDECĂTOR 3: Ana Doriani

- -

Grefier,

- -

Red.SM

Tehnored.TM/ 2 ex

Jud.

Președinte:Monica Maria Mureșan
Judecători:Monica Maria Mureșan, Manuela Stoica, Ana Doriani

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 523/2008. Curtea de Apel Alba Iulia