Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 5266/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR Nr- - contestație decizie pensionare -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA a II A CIVILĂ ȘI PENTRU CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5266
Ședința publică din data de 06 Octombrie 2009
Completul compus din:
Președinte: JUDECĂTOR 1: Mariana Pascu
JUDECĂTOR 2: Ligia Epure
JUDECĂTOR 3: Marin Panduru
Grefier - -
*******
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 30.09.2009, privind recursul declarat de reclamantul C, împotriva sentinței civile nr.366/02.02.2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă Casa Județeană de Pensii D, având ca obiect, contestație decizie de pensionare.
Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.
Dezbaterile și concluziile părților în cauza de față, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 30.09.2009, care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța, în vederea deliberării, în conformitate cu prevederile art.260 pr.civ. a amânat pronunțarea cauzei la data de 06.10.2009.
În urma deliberării, s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr. 366/02.02.2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- s-a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de intimată.
S-a respins contestația formulată de contestator - și pe intimat CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin contestația formulată și înregistrată sub nr- la Tribunalul Dolj - Secția Conflicte de Muncă și asigurări Sociale, contestatorul a formulat contestație împotriva deciziilor cu nr. 98983/21 11 2007 și nr. 98983/09 11 2007 emisă de Casa Județeană de Pensii
În motivarea contestației, reclamantul a susținut că cele două decizii nu au fost însoțite de buletinul de calcul și tabelul cu datele privitoare la activitatea în muncă.
Prin decizia nr. 98983/09 11 2007, intimata i-a stabilit un stagiu de cotizare de 39 ani, 11 luni și 15 zile,în loc de 41 de ani, 5 luni și 2 zile.
Nu i-au fost luate in calcul stagiul de cotizare, perioada lucrată înainte de a merge la facultate, perioada lucrată ca student stagiar de 2 luni și timpul lucrat in vacanțele școlare, în total 282 zile.
Prin întimpinare intimata Casa Județeană de Pensii Das olicitat să fie respinsă contestația formulată de contestator.
A fost invocată excepția autorității de lucru judecat, deoarece aspectele au mai fost ridicate în dosarul nr- al Tribunalului Dolj sentința nr. 1288/07 09 2007 rămânând irevocabilă prin decizia Curții de Apel Craiova.
Ca urmare a cererii contestatorului, s-a efectuat recalcularea pensiei cu luarea în calcul a salariilor trecute in adeverința nr. 6305/10.07.2007, astfel că urmare a acestei cereri s-au aplicat prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 19/2007, recalculându-se punctajele anuale realizate până în anul 1963.
Din stagiul total de cotizare studiile superioare reprezintă 2 ani, 6 luni și 14 zile, și nu 3 ani și 3 luni cum susține contestatorul.
În perioada cât a efectuat studiile superioare (1949 - 1953), contestatorul, în vacanțele școlare, a desfășurat activitate ca muncitor ziler, însă i s-au luat în calcul numai perioadele în care a urmat cursurile de zi ale facultății de agronomie.
La data de 21.03.2008 contestatorul a formulat răspuns la întimpinare susținând că nu i-a fost luat in calcul întregul stagiu de cotizare de 41 ani, 5 luni și 2 zile.
Din acest stagiu în mod abuziv i-a fost scăzut 1 an, 5 luni și 12 zile timp în care a desfășurat activitate în vacanțele studențești.
Prinsentința nr. 2179/04.04.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- a fost admisă excepția autorității de lucru judecat și, în consecință respinsă contestația, reținându-se următoarele:
Casa Județeană de Pensii D, la cererea contestatorului care a depus adeverința nr. 6305/10 07 2007 emisă de Consiliul Județean D-Direcția Juridică Administrația Locală Secretariat a luat in calcul salariile menționate în această adeverință pe perioada iunie 1961 - ianuarie 1967. Ca urmare a luării în calcul a acestor salarii a crescut punctajul mediu de la 2,1384 la 2.37822 puncte aplicându-se prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 19/2007.
Susținerea contestatorului că în mod abuziv Casa Județeană de Pensii D i-a diminuat stagiul de cotizare cu activitatea desfășurată pe perioada studiilor universitare, nu fost primită de instanță deoarece cu privire la acest aspect există autoritate de lucru judecat.
Conform prevederilor art. 1201 din codul civil este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este intre aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate.
Prinsentința nr. 1288/07 09 2007pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- Tribunalul Doljs -a respins contestația formulată de contestatorul E împotriva deciziei de pensie nr. 98983 / 21 03 2007.
Pentru a se pronunța in acest sens, Tribunalul a reținut că pentru perioada vacanțelor universitare, intimata a aplicat prevederile art. 38 alin 3 din Legea nr. 19/2000 și i-a reținut contestația ca perioade contributive, conform adeverințelor, salariul minim pe economie. Această sentință a rămas irevocabilă prin decizia nr. 168/23.01.2008 pronunțată în dosarul nr. 9755/2007 de Curtea de Apel Craiova.
Împotriva acestei sentințe, contestatorul a declarat recurs, contestatorul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului contestatorul a susținut că eronat s- reținut că în cauză există autoritate de lucru judecat, deciziile casei de pensii fiind diferite.
Prindecizia nr. 8251/24.09.2008, Curtea de Apel Craiovaa admis recursul, constatând întemeiată critica recurentului, în sensul că instanța a reținut greșit existența în cauză autorității de lucru judecat, în condițiile în care nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 1201 cod civil și art.166 cod procedură civilă.
Instanța de recurs a motivat că și în condițiile în care contestatorul tinde să realizeze același obiectiv și anume să fie luată de calcul întreaga perioadă de cotizare și prin urmare recalcularea pensiei, în cauză s-a contestat o altă decizie, situație în raport de care obiectul celor două cauze nu este identic.
Prin această modalitate, s-a constatat că nu a fost cercetat fondul cauzei, recurentul reclamant fiind prejudiciat, astfel că în temeiul art. 312 cod procedură civilă s-a admis recursul cu consecința casării sentinței și trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeași instanță.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr-.
Asupra excepției autorității de lucru judecat instanța a respins-a, prin decizia nr. 8251/24.09.2008, Curtea de Apel Craiova tranșând asupra acestei probleme de drept.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Contestatorul a fost pensionat pentru limită de vârstă, în condițiile Legii nr. 3/1977, drepturile de pensie fiindu-i stabilite începând cu data de 01.11.1988.
La 06.04.2005 intimata a emis decizia de recalculare a drepturilor de pensie în temeiul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 4/2005 și Hotărârii Guvernului nr. 1550/2004, plata drepturilor făcându-se de la data de 01.07.2005 ( a doua etapă de eșalonare).
Ulterior, intimata a valorificat stagiile de cotizare realizate de contestator și dovedite cu adeverințele depuse la dosar și care nu au fost avute în vedere la data recalculării, fiind emise în acest sens decizia din 21.03.2007 ( valorificarea stagiului suplimentar - facultate), precum și deciziile din 09.11.2007 și 21.11.2007 contestate în cauză, prin care s-a valorificat adeverința nr. 6305/2007, în temeiul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 19/2007.
Deciziile din 09.11.2007 și 21.11.2007 ce s-au contestat au valorificat perioadele menționate în adeverința nr. 6305/2007 și anume perioada iulie 1962 -ianuarie 1967 în care a realizat venituri, prin decizia din 21.11.2007 fiind valorificate aceste adeverințe în condițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 19/2007. Conform acestei ordonanțe, pentru perioada anterioară anului 1962, dacă asiguratul nu are înregistrate în carnetul de muncă drepturile salariale, la determinarea punctajului mediu anual se utilizează un punct pentru fiecare lună de stagiu de cotizare. Punctajul anual realizat în perioada lucrată de contestator în perioada 1948-1962 fost redat în decizia emisă la data de 21.11.2007.
La calcularea acestui punctaj s-a avut în vedere și perioada în care contestatorul a urmat cursurile Facultății de, considerată stagiu asimilat, conform art. 38 din Legea nr. 19/2000. Procedura de calcul a punctajului mediu anual pentru această perioadă a fost respectat de intimată. Spre exemplificare, pentru anul 1948, conform mențiunilor din carnetul de muncă ( pozițiile 29, 30) acesta a prestat activitate în lunile martie-decembrie, respectiv 10 luni, pentru care - în temeiul art. 161 alin. 2 din Legea nr. 19/2000 așa cum a fost modificat prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 19/2007, i s-au acordat 10 puncte. La calcularea punctajului mediu, punctajul obținut pentru anul 1948 s-a împărțit la 12, conform regulii instituite de art. 78 din Legea nr. 19/2000, rezultând un punctaj de 0,8333.
Ca urmare, instanța constatat că decizia nr. 98983/21.11.2007, emisă în aplicarea dispozițiilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 19/2007, a fost corect stabilită.
În ceea ce privește decizia din 09.11.2007 instanța a constatat următoarele:
Contestatorul este nemulțumit de faptul că nu i-au fost valorificate concomitent perioada în care a urmat cursurile universitare și perioada vacanțelor universitare, în care a desfășurat activitate în muncă. Conform adeverinței nr. 676/26.07.2004 eliberată de Universitatea de Științe Agricole - T ( fila 35), rezultă că acesta a urmat cursurile în perioada 01.10.1949- iunie 1954. În carnetul de muncă sunt înscrise mențiuni privind activitatea sa în muncă în aceiași perioadă, de regulă în lunile de vară și iarnă, la pozițiile 30-40.
Sub acest aspect, instanța a reținut că, potrivit art. 38 lit. din Legea nr. 19/2000, se consideră stagiu asimilat perioada în care asiguratul a urmat cursurile unei instituții de învățământ superior. Conform art. 38 alin. 3 din lege, asiguratul,beneficiază de perioadele asimilate, dacă în aceste perioade nu au realizat stagii de cotizare în condițiile prezentei legi". Din interpretarea celor două texte de lege, instanța constată că cele două stagii - asimilat și de cotizare efectivă-nu pot fi avute în vedere la calculul pensiei decât separat. O interpretare diferită ar conduce la situația de a lua în calcul de două ori perioada vacanțelor universitare: o dată ca perioadă asimilată și a doua oară ca perioadă efectivă de cotizare.
Prin decizia din 09.11.2007, contestată în cauză, s-a recalculat punctajul mediu anual pentru perioada 1948-1962, ce a avut drept consecință modificarea punctajului mediu realizat de contestator pentru întreaga perioadă lucrată de contestator. Instanța constată că în ceea ce privește stagiul asimilat nu s-au adus modificări - prin majorarea sau diminuarea acestui stagiu.
În consecință, susținerea contestatorului privind nevalorificarea stagiului de cotizare asimilat și a stagiului realizat în vacanțele universitare este neîntemeiată.
Referitor la critica privind totalul stagiului de cotizare realizat de contestator, instanța a reținut că prin decizia din 09.11.2007 intimata a calculat un stagiu de 39 ani, 11 luni și 15 zile. Conform mențiunilor din carnetul de muncă în unele perioade contestatorul nu lucrat permanent, ci ca muncitor zilier. Făcând un calcul al perioadei totale, de la data angajării -01.03.1948 - 01.10.1988, incluzând perioada lucrată ca muncitor zilier de 282 zile (aproximativ 9 luni), instanța reține că - într-adevăr - rezultă stagiul de cotizare realizat, calculat de intimată. Se mai reține că în perioada 31.08.1953 -01.02.1954 contestatorul nu a depus acte din care să rezulte că a realizat stagiu de cotizare.
Instanța a mai reținut că, ulterior, intimata a emis decizia din 08.01.2009, prin care a adăugat perioada de stagiu 01.10.1988-01.11.1988, ca urmare a adeverinței nr. 1649/03.06.2008 depusă de contestator, rezultând un stagiu de cotizare realizat de 40 ani și 15 zile.
Așa cum s-a reținut și anterior, perioada în care contestatorul a urmat cursurile universitare a fost valorificată pe durata efectivă a cursurilor, ca urmare a valorificării distincte a vacanțelor universitare, ca stagiu efectiv. Dispozițiile art. 38 alin. 3 din Legea nr. 19/2000 exclud posibilitatea valorificării întregii perioade în care un asigurat a urmat cursurile unei instituții de învățământ superior - pe de o parte și a stagiilor de cotizare efective realizate în aceiași perioadă, pe de altă parte, respectiv exclude calcularea aceleiași perioade de două ori.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs contestatorul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului s-au arătat, în esență, următoarele:
1. Unul dintre membrii completului de judecată era incompatibil întrucât anterior își exprimase părerea referitor la perioada studiilor universitare, pronunțând sentința nr. 1288/ 7 septembrie 2007 din dosarul nr- a Tribunalului Dolj;
2. Au fost încălcate dispozițiile Ordinului nr. 680/2007 potrivit cărora la salarii se fac adaosuri printre care și perioada studiilor universitare.
În speță, studiile universitare ale recurentului s-au desfășurat în perioada 1 oct. 1949/1 februarie 1954 (data repartizării în producție de către Comisia guvernamentală).
Instanța de fond a adăugat la lege, scăzând din perioada studiilor universitare muncile plătite în vacanțele universitare. Prin această operațiune s-a redus vechimea în muncă petentului de la 4 ani, cât prevede legea, la 2 ani, 6 luni și 14 zile.
La dosarul cauzei s-au mai depus: întâmpinare formulată de intimata Casa Județeană de Pensii D, prin care se solicită respingerea recursului ca nefondat; decizia nr. 168/23 ian. 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova; concluzii scrise formulate de recurent, prin care se reiterează motivele de recurs.
Verificând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate de contestator, Curtea constată recursul nefondat, urmând a-l respinge, pentru următoarele considerente.
În ceea ce privește primul motiv de recurs, referitor la compunerea completului de judecată, Curtea constată că acesta nu poate constitui motiv de nelegalitate a hotărârii ce ar atrage casarea acesteia, mai ales în condițiile în care nu s-a formulat, în fața instanței de fond, o propunere de abținere ori o cererea de recuzare în condițiile art. 25 și următoarele cod. pr. civ. iar, pe de altă parte, prin decizia nr. 8251/2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, s-a stabilit irevocabil că nu poate fi reținută autoritate de lucru judecat între sentința nr. 1288/ 7 sept. 2007 pronunțată de Tribunalul Dolj și cauza de față.
Referitor la cea de a doua critică formulată de recurent, Legea nr. 19/2000 menționează expres, prin art. 37 alin. 1 că în sistemul public, stagiul de cotizare se constituie din însumarea perioadelor pentru care s-a datorat prin art. 38 alin. 1 pct. 3 că "în sistemul public de pensii se aimilează stagiului de cotizare și perioadele necontributive, denumite perioade asimilate, în care asiguratul. a urmat cursurile de zi ale învățământului superior, pe durata normală a studiilor respective, cu condiția absolvirii acestora;".
Instanța de fond a reținut perioada studiilor menționată în adeverința nr. 676/26 iulie 2004 eliberată de Universitatea de Științe Agricole - T, depusă la fila nr. 35 din dosarul de fond, precum și împrejurarea că, așa cum rezultă și din carnetul de muncă al acestuia (pozițiile nr. 30 - 40), acesta a și lucrat.
Susținerea petentului potrivit căreia vacanțele universitare în care a lucrat ar trebui valorificate atât ca perioade asimilate cât și ca perioade efective de cotizare a fost corect înlăturată de către instanța de fond și nu poate fi considerată contrară dispozițiilor Ordinului nr. 680/2007, neputându-se susține că aceste din urmă dispoziții legale permit luarea în considerare, la calcularea stagiului total de cotizare, aceleiași perioade de timp de două ori.
Față de considrentele expuse anterior, date fiind dispozițiile art. 312 rap. la art. 304 și 304/1 cod. pr. civ. Curtea urmează a respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de declarat de reclamantul C, împotriva sentinței civile nr.366/02.02.2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă Casa Județeană de Pensii D, având ca obiect, contestație decizie de pensionarere.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 06.10.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - Grefier,
- -
Red.Jud./ 2 ex./ 2 noiembrie 2009
Tehn. Ex.3/
/ și
Președinte:Mariana PascuJudecători:Mariana Pascu, Ligia Epure, Marin Panduru