Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 5274/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-(4178/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.5274/
Ședința publică din data de 01 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 2: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 3: Liviu
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII T, împotriva sentinței civile nr. 334 din 25 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman Secția Conflicte de Muncă Asigurări Sociale și contencios Administrativ Fiscal - Complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata contestatoare -, având ca obiect - contestație decizie pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata contestatoare, prin mandatar, cu procura atașată la fila 37 dosar fond, lipsind recurenta intimată Casa Județeană de Pensii
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimata contestatoare, a depus la dosar întâmpinare și înscrisuri anexă, prin serviciul registratură al acestei secții la data de 24.07.2009, precum și faptul că recurenta intimată Casa Județeană de Pensii Tas olicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.
Mandatarul intimatei contestatoare, depune la dosar dovada cheltuielilor de judecată, solicitate prin întâmpinare.
Față de împrejurarea că mandatarul intimatei contestatoare, nu are studii juridice pentru a pune concluzii verbale pe cererea de recurs, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr. 334/25.02.2009 a Tribunalului Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ și Fiscal, s-a admis acțiunea formulată de contestatoarea și s-a dispus obligarea intimatei Casa Județeană de Pensii T să emită o nouă decizie prin care să ia în calcul adeverința nr. 815/30.04.2004 și adeverința nr. 109/16.03.2005.
Intimata a declarat recurs, criticând sentința precitată, în esență, sub următoarele aspecte:
1. Adeverința nr. 815/30.04.2008 cuprinde perioadele în care reclamantul a lucrat în grupa a II-a de muncă în meseria de sudor la SC SA T Această adeverință nu corespunde normelor legale, în sensul că nu face trimiteri la tabelul și poziția în care figurează în evidențele angajatorului că ar fi lucrat în grupa a II-a de muncă, nu conține temeiul juridic al încadrării în grupa de muncă.
În Monitorul Oficial nr. 665/24.09.2008 s-a publicat modelul de adeverință obligatoriu de a fi eliberat de angajatori salariaților care au desfășurat activitate în grupa de muncă.
2 Cât privește sporul de vechime în muncă, acesta a fost luat în calculul pensiei, așa cum s-a susținut și în cuprinsul întâmpinării depuse în cursul judecății în fond.
Pentru perioada 01.01.1982-01.04.1992, sporul de vechime a fost luat în calcul conform art. 164 alin. 3 din Legea nr. 19/2000, iar pentru perioada ulterioară s-a ținut seama de adeverința nr. 109/2005 și declarațiile nominale depuse de angajator la CJP
Prin întâmpinarea formulată de intimata-contestatoare, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
În combaterea motivelor de recurs s-a administrat proba cu înscrisuri.
Curtea, văzând disp. art. 312 alin. 1 teza a II-a pr.civ. și apreciind că în raport de pretențiile deduse judecății, de probatoriul administrat și de normele juridice incidente, soluția primei instanțe este legală și temeinică, va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele de fapt și de drept ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, criticile exprimate prin primul motiv de recurs nu pot fi primite, întrucât prin intermediul unui act nou depus la dosar de intimata-contestatoare (respectiv adeverința nr. 130/16.03.2009 eliberată de SC SA T M, aflată la fila 9 dosar recurs) au fost înlăturate deficiențele ce afectau adeverința nr. 815/30.04.2008, indicându-se temeiul legal al încadrării activității prestate de intimata-persoană fizică în grupa a II-a de muncă, și anume nr. 50/1990 anexa 2 pct. 3, Scrisoarea nr. 92794/1991 și nr. 50/1990 anexa 2 pct. 30, Scrisoarea nr. 12794/1991.
De menționat faptul că această adeverință corespunde întrutotul cerințelor impuse în modelul de adeverință prezentat în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 665/24.09.2008.
Așa fiind, toate susținerile din cuprinsul primului motiv de recurs sunt lipsite de orice fundament, intimata-reclamantă făcând proba împrejurării că actele de care s-a folosit pentru a dovedi că a lucrat în grupa a II-a de muncă respectă întocmai cerințele legale, astfel încât trebuiau luate în considerare la determinarea drepturilor sale de pensie.
Nici cel de-al doilea motiv de recurs nu este fondat, deoarece așa cum rezultă din analiza actelor și lucrărilor dosarului de fond, cu ocazia emiterii deciziei nr. -/26.03.2008 și care este contestată în prezentul proces, CJP T nu a valorificat întocmai mențiunile cuprinse în adeverința nr. 815/2004 emisă de SC SA, mențiuni privitoare la sporul pentru vechime în muncă de care a beneficiat intimata-persoană fizică în perioada 01.05.1983-01.05.1992.
Procedând astfel, recurenta-intimată nu s-a conformat prevederilor imperative ale art. 164 din Legea nr. 19/2000, ceea ce conduce la concluzia că în mod just instanța de fond a dispus emiterea unei noi decizii în cazul intimatei-contestatoare, prin care la stabilirea drepturilor de pensie ale acesteia să fie avute în vedere și mențiunile din adeverința anterior arătată.
În baza art. 316. proc. civ. se va face aplicațiunea corespunzătoare în recurs a dispozițiilor art. 274. proc. civ. și se va dispune obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată dovedite a fi fost efectuate de intimată pe parcursul procesului, conform înscrisurilor aflate la filele 12-24 dosar recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-intimată Casa Județeană de Pensii T, în contradictoriu cu intimata-contestatoare, împotriva sentinței civile nr. 334/25.02.2009 a Tribunalului Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ și Fiscal.
Obligă recurenta la 143,80 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 01.10.2009.
PREȘDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
TEHNORED//2 ex./07.10.2009.
Jud. fond:,
Președinte:Petrică ArbănașJudecători:Petrică Arbănaș, Elena Luissa Udrea, Liviu