Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 53/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - contestație decizie de pensionare -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 53
Ședința publică din data de 15 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Bîrsescu Neculai
JUDECĂTOR 2: Andrianu Virgil
JUDECĂTOR 3: Pungă Titus
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în municipiul B, Calea Națională nr. 85, împotriva sentinței nr. 1241 din 22 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal s-a prezentat reclamantul intimata, lipsă fiind reprezentantul recurentei.
Procedura este legal îndeplinită.
S-au verificat lucrările dosarului după care, constatându-se recursul în stare de judecată, a dat cuvântul la dezbateri.
Intimatul a arătat că în baza sentinței tribunalului Casa Județeană de Pensii B i-a emis o altă decizie de pensionare și i-a restituit suma ce se cuvenea. Acesta a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Tribunalul Botoșani - secția civilă, prin sentința nr. 1241 din 22 septembrie 2008, admis contestația pronunțată de în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii
Pe cale de consecință, a anulat decizia nr. R/11119/27 februarie 2008, emisă de unitatea intimată și a obligat-o să emită o nouă decizie privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă începând cu 14 ianuarie 2008, cu luarea în considerare a vârstei standard de 63 ani /3 luni, a stagiului complet de cotizare (conform Legii nr. 19/2000) de 31 ani / 6 luni; a perioadei 24 septembrie 1971 - 27 ianuarie 1983; 1 iulie 1983 - 6 martie 1985 respectiv 1 iunie 1986 - 8 octombrie 1994 ca perioadă lucrată în grupa a II a de muncă în procent de 100%.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că potrivit adeverințelor depuse la dosar contestatorul a desfășurat o activitatea încadrată în gr. a II a de muncă în mai multe perioade, respectiv:
- 1.07.1972 - 17.10.1972 adică 3 luni și 16 zile în procent de100% conform adeverinței 1047/2000 eliberată de C ( 11 dosar fond).
- 17.10.1972 - 1.03.1981 adică 8 ani și 4 luni și 13 zile în procent de 100% potrivit adeverinței nr. 594/2004 eliberată de SA S;
- 1.07.1983-1.08.1984 adică 1an și o lună în procent de 100% conform adeverinței nr. 171/2004 eliberată de "JIJIA" SA B;
- 1.03.1981-27.01.1983 adică 1 an 10 luni și 27 zile în procent de 100% conform adeverinței 2094/2006 a Primăriei;
- 1.08.1984-6.03.1985 și 1.06.1986-8.10.1994 adică 9 ani 1 lună și 7 zile în procent de 100% conform adeverinței nr. 18/2006 eliberată de SA;
- 24.09.1971 - 17.10.1972 alică 1 an și 22 zile în procent de 100% conform adeverinței nr. 8453/2000 eliberată de "" SA
Tribunalul a constata că nici una din aceste perioade la care se referă adeverințele eliberate nu este consemnată ca perioadă lucrată în gr. a II a de muncă în carnetul de muncă dar cu toate acestea CJP Bal uat în considerare doar o parte din adeverințele depuse la dosar chiar dacă și pentru acestea nu fuseseră făcute mențiuni în carnetul de muncă. Cele două adeverințe menționate respectiv nr.2094/2006 și nr. 18/2006 nu au fost valorificate pentru perioade lucrate în gr. a II de muncă motivându-se greșeli în ceea ce privește încadrarea în dispozițiile din Ordinul nr. 50/1990.
Potrivit art. 160 alin. 5 din Legea nr. 19/2000 cât și a art. 4 alin. 3 din OUG nr. 4/2005 angajatorul, respectiv persoana juridică ce eliberează adeverințe își asumă toată responsabilitatea în legătură cu datele cuprinse în aceste documente. În condițiile în care aceste adeverințe nu au fost înscrise în fals, fac deplină dovadă cu privire la mențiunile existente respectiv desfășurarea unei activități în gr. a II a de muncă atât pentru perioada lucrată la CAP 1.01.1981 - 27.01.1983 cât și pentru perioadele lucrate la "" SA cuprinse între 1.08.1984 și 6.03.1985 respectiv, 1.06.1986 - 8.10.1994.
Din toate aceste adeverințe depuse la dosar a rezultat că a desfășurat activitatea în gr. a II a de muncă în perioadele 24.09.1971 -27.01.1983; 1.07.1983 - 6.03.1985 și 1.06.1986 - 8.10.1984 rezultând un stagiu de peste 21 ani 4 luni și 15 zile în gr. a II a de muncă și implicit acesta beneficiază de o reducere a vârstei standard de pensionare de 4 ani și 5 luni conform art. 42 din Legea nr. 19/2000 și art. 441din Ordinul nr. 340/2001. Această perioadă de 4 ani și 5 luni trebuie scăzută din vârsta standard de pensionare arătată de Anexa 3 la Legea nr. 19/2000 pentru luna ianuarie 2008 când contestatorul a depus cererea de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, adică aceea de 63 de ani și 3 luni. Rezultă implicit că reclamantul putea să formuleze cererea pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă la 58 de ani și 10 luni. Potrivit datelor din decizia R 11119/2008 la data depunerii cererii de pensionare contestatorul avea 59 ani și 6 luni deci îndeplinirea condițiilor privind vârsta standard de pensionare.
Conform aceleiași anexe 3 la Legea nr. 19/2000 pentru luna ianuarie 2008 când a fost depusă cererea, stagiul complet de cotizare era de 31 ani și 6 luni și nu de 34 de luni cum greșit a reținut intimata. Conform deciziei de respingere chiar în condițiile în care intimata nu a luat în calcul o perioadă de stagiu de cotizare în gr. a II a de muncă, s-a consemnat un stagiu de cotizare realizat de 32 de ani o lună și 3 zile ceea ce duce la concluzia că a îndeplinit și ultima condiție pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă respectiv stagiul de cotizare complet necesar.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Casa Județeană de Pensii B, criticând-o pe ideea că instanța de fond a încălcat dispozițiile lit. B pct. II alin. 3 din Ordinul Ministrului nr. 340/2001 și Ordinul nr. 50/1991.
că reclamantul nu a lucrat în grupa a II a de muncă în perioada 24 septembrie 1971 - 27 ianuarie 1983, 1 iulie 1983 - 6 martie 1985, respectiv 1 iunie 1986 - 8 octombrie 1994, întrucât temeiul legal indicat de angajatori nu se regăsește în Ordinul nr. 50/1990.
Mai susține că vârsta standard de pensionare este de 64 ani și 6 luni, iar stagiul complet de cotizare este de 34 de ani; deci, chiar dacă s-ar valorifica grupa a II a de muncă, nu sunt îndeplinite cele două condiții privind vârsta și stagiul de cotizare deoarece la data depunerii cererii reclamantul avea vârsta de 59 ani și 6 luni.
Examinând actele și lucrările dosarului aflate la dosarul cauzei, Curtea reține că recursul Casei Județene de Pensii care, în drept, poate fi încadrat în art. 304 pct. 9.pr.civ. este nefondat.
Potrivit art. 160 alin. 5 din Legea nr. 19/2000 și art. 4 alin. 3 din OUG nr. 4/2005, orice persoană juridică abilitată, care eliberează astfel de adeverințe își asumă responsabilitatea în legătură cu datele existente în aceste documente. Așadar, câtă vreme respectivele acte nu au fost înscrise în fals, ele fac deplină dovadă cu privire la mențiunile existente, și anume desfășurarea unei activități în grupa a II a de muncă, atât pentru perioada lucrată la fosta (1 ianuarie 1981 - 27 ianuarie 1983), cât și pentru perioadele lucrate la "" SA (1 august 1984 - 6 martie 1985 și 1 iunie 1986 - 8 octombrie 1994).
Or, potrivit acestor înscrisuri, contestatorul are un stagiu de 21 ani, 4 luni și 15 zile în grupa a II a de muncă și beneficiază de o reducere a vârstei standard de pensionare ( de 4 ani și 5 luni), care trebuie dedusă din vârsta standard de pensionare aferentă datei depunerii cererii (58 ani și 10 luni). Cum illo tempore avea vârsta de 59 ani și 6 luni, constatând nejustificate criticile recurentei
Văzând și art. 3041.pr.civ.
În temeiul art. 312 din același cod, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN TEMEIUL LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, împotriva sentinței nr. 1241 din 22 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 15 ianuarie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Judec. fond:,
Dact., 23.01.2009, 2 ex.
Președinte:Bîrsescu NeculaiJudecători:Bîrsescu Neculai, Andrianu Virgil, Pungă Titus