Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 53/2010. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.53/2010

Ședința publică din 11 ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Doriani Ana JUDECĂTOR 2: Pop Mirela

- - -JUDECĂTOR 3: Stoica Manuela

- - - președinte secție

- grefier

Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii A împotriva sentinței civile nr.1119/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.

dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 4 ianuarie 2010,ce face parte integrantă din prezenta decizie.

CURTEA DE APEL,

Deliberând asupra recursului civil de față;

Constată că prin contestația înregistrată la Tribunalul Alba sub dosar nr- reclamanta a chemat-o în judecată pe pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII A, solicitând anularea deciziei nr. 9229/31.01.2009; să se constate că îndeplinește condițiile de înscriere la pensie pentru limită de vârstă ca efect al desfășurării activității în condiții speciale de muncă în subteran și să fie obligată pârâta să emită în favoarea reclamantei decizie de pensionare pentru limită de vârstă și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea contestației sale, reclamanta arată că prin decizia atacată i-a fost respinsă cererea de înscriere la pensie pentru limită de vârstă fără a se avea în vedere stagiul de cotizare efectuat în condiții speciale de muncă în subteran de 16 ani și o lună, care implică o reducere cu 10 ani a vârstei standard de pensionare, conform Anexei 5 din Legea nr. 19/2000.

Prin întâmpinarea depusă, pârâta A solicită respingerea contestației, arătând că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art.43 din Legea nr. 19/2000 deoarece contestatoarea nu a efectuat un stagiu de cotizare de cel puțin 20 de ani în condițiile prev. de art.20 lit. a din Legea nr. 19/2000.

Prin sentința civilă nr. 119/24.06.2009 pronunțată de Tribunalul Alba sub dosar nr. 1101/- s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta A și în consecință:

S-a anulat decizia nr.9229/30.01.2009 și s-a dispus obligarea pârâtei la emiterea și comunicarea către reclamantă a deciziei de pensie pentru limită de vârstă și buletin de calcul cu plata drepturilor cuvenite reclamantei, începând cu luna decembrie 2008;

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 600 lei cu titlu cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî, astfel, tribunalul a reținut, în esență, cu referire la probele dosarului și dispozițiile legale incidente că cererea reclamantei este întemeiată având în vedere vârsta acesteia la data depunerii cererii (peste 52 de ani), stagiul de cotizare realizat în condiții speciale de muncă (16 ani și o lună) care o îndreptățește la reducerea vârstei standard de pensionare conform anexelor 4 și 5 din Legea nr. 19/2000 (art.167).

Împotriva acestei sentințe a declarat, în termenul legal recurs pârâta Casa Județeană de pensii A solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței atacate și pe fond respingerea acțiunii civile formulate de reclamanta.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că instanța de fond a admis contestația reclamantei cu încălcarea dispozițiilor art. 20 lit.a din Legea nr.19/2000, art.44 raportat la Anexa nr. 5, deoarece reclamanta fiind născută în 1956 vârsta standard de pensionare este de 60 de ani, iar stagiul complet de cotizare este de 30 de ani conform Anexei nr. 9 din. 340/2001, iar stagiul de cotizare realizat de reclamantă în condiții speciale de 15 ani, 3 luni și 24 zile, beneficiază de o reducere de 7 ani conform Anexei 5 punct 6 din Legea nr.19/2000.

CURTEA, analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu conform cerințelor art. 304 indice 1 cod procedură civilă în limitele statuate de art. 306 alin.2 Cod procedură civilă, reține următoarele:

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 44 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale "asiguratii prevazuti la art. 20 lit. a), c) si d), care au realizat stagii de cotizare mai mici decat cele prevazute la alin. (1) si (2) ale art. 43, beneficiaza de pensie pentru limita de varsta, cu reducerea proportionala a varstelor standard de pensionare, in conditiile realizarii stagiilor totale de cotizare necesare, conform prevederilor cuprinse in anexele nr. 4 si 5 ".

ANEXA 5 " FEMEI" punct 4"tagiul complet de cotizare intre 28 si 29 de ani" prevede o reducere a vârstei standard de pensionare de 9 ani, in funcție de stagiul de cotizare de peste 16 ani, realizat in condiții speciale de munca.

În speță, reclamanta născută la data de 28.10.1956, avea la data înscrierii la pensie-28.11.2008 vârsta de 52 de ani și 1 lună și a realizat un stagiu total de cotizare de 28 ani, 9 luni și 24 zile (date reținute în decizia nr.9229/30.01.2009 emisă de intimată-fila 4) din care 16 ani și o lună lucrate efectiv în subteran, în procente cuprinse între 65-100%, așa cum reiese din Adeverința nr. 315/29.02.2008 emisă de angajator- D- Filiala B de

Această adeverință are forță probantă obligatorie pentru casa de pensie, unitatea angajatoare purtând întreaga răspundere asupra datelor menționate.

Ca atare, în mod nejustificat recurenta nu a dat eficiență juridică acestei adeverințe, reținând fără suport probatoriu un stagiu de cotizare realizat în condiții speciale de intimată de 15 ani, 3 luni și 24 zile, în loc de 16 ani și o lună, așa cum s-a probat pe deplin cu înscrisul susmenționat. Este de menționat că acest stagiul de cotizare nu include perioada 1989-1993, în care într-adevăr reclamanta a lucrat în subteran într-un procent sub 50%.

Acest stagiu de cotizare realizat în condiții speciale, face ca intimata să beneficieze de reducerea vârstei standard de pensionare conform Anexei nr.5, reducere care se raportează la vârsta standard prev. de Anexa nr. 3 -58 ani și 5 luni; data depunerii cererii de înscriere la pensie fiind în cauză-noiembrie 2008. Deci, în mod corect prima instanță a reținut că la data depunerii cererii de pensie, erau întrunite atât cerințele de vârstă cât și cele de stagiu de cotizare realizat în condiții speciale de muncă, care în favoarea intimatei dreptul la pensie pentru limită de vârstă.

Chiar dacă ne-am raporta la vârsta standard de 60 de ani invocată de recurentă cu trimitere la punct 6 din Anexa nr.5, prin reducerea vârstei de pensionare cu 8 ani (și nu cu 7 ani-cum eronat susține recurenta), prevăzută la stagiul de cotizare de peste 16 ani, reclamanta întrunește aceste cerințe la data depunerii cererii de înscriere la pensie având vârsta de 52 de ani și 1 lună și un stagiu total de cotizare de 28 de ani, 9 luni și 24 zile.

Față de cele ce preced, Curtea, constată că soluția primei instanțe este legală și temeinică, nefiind incident nici unul din cazurile de casare sau modificare a hotărârii, expres și limitativ prev. de art. 304 punct 1-9 Cod procedură civilă;

Așa fiind, în conformitate cu art. 312 alin.1 cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul cu care a fost investită de către pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii A împotriva sentinței civile nr.1119/24.06.2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar civil nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică din 11 ianuarie 2010.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

Red.DA

Tehnored.DA/TM

Jud.

Președinte:Doriani Ana
Judecători:Doriani Ana, Pop Mirela, Stoica Manuela

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 53/2010. Curtea de Apel Alba Iulia