Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 54/2008. Curtea de Apel Constanta

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR.54/AS

Ședința publică din data de 06.05.2008

Completul specializat pentru cauze privind

Conflicte de muncă și asigurări sociale

PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu

JUDECĂTOR 2: Jelena Zalman

JUDECĂTOR 3: Maria Apostol

Grefier - - -

Pe rol, soluționarea recursurilor civile declarate de recurentul - reclamant, domiciliat în Sud,-, județul C și recurenta pârâtăCASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în C,-, împotriva sentinței civile nr. 448/21.12.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, având ca obiect litigiu muncă - contestație deciziei de pensionare.

Dezbaterile asupra recursurilor a avut loc la data de 15.04.2008, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 22.04.2008 și 29.04.2008.

CURTEA

Asupra recursurilor civile de față;

Prin cererea formulată la Tribunalul Constanța reclamantul a solicitat în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii C să se constate nelegalitatea stabilirii punctajului drepturilor de pensie corespunzător vechimii în muncă și activității în grupa a II-

În motivarea cererii reclamantul a arătat că are 61 de ani de muncă, în grupele I, II și III, salariul său fiind de minim 600 lei în anul 1952 și ajungând la 4.617 lei în 1990. Ulterior acestui an, reclamantul a mai lucrat 3,6 ani și deși au fost depuse la casa teritorială de pensii documente ce atestă sporurile de vechime și de noapte de care a beneficiat, drepturile nu au fost decât parțial recalculate.

S-a susținut că deși au fost prezentate înscrisuri ce atestă salariul avut, pentru perioada 15.02.1964 și până la 15.09.1964, s-a luat în baza de calcul salariul minim pe economie.

La 13.12.2005 a fost emisă adeverința nr. - a CNPAS cu un punctaj de 5,23199, act de care însă instituția pârâtă nu a ținut cont.

Reclamantul a mai arătat că la 25.06.2007 i s-a stabilit o reevaluare a pensiei - începând cu 30.06.2005 - un punctaj corespunzător valorii de 541 lei.

La termenul din 26.10.2007, reclamantul și-a precizat obiectul acțiunii, în sensul că înțelege să conteste decizia nr. -/18.05.2007 și implicit valoarea de 1.250 lei a pensiei, pe considerentul că îl nemulțumește punctajul stabilit și apreciind că pentru perioada 1.07.2005 - 1.06.2006 urmează a mai primi câte 86 lei lunar. Reclamantul a arătat că înțelege să conteste decizia și sub aspectul neluării în calcul a sporului de noapte pentru anii 1955, 1958 - 1962, precum și a sporului de noapte pe perioada 1963 - 1964.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

În motivare a arătat că începând cu 01.04.1990, i s-a recunoscut reclamantului stagiul prestat în grupa superioară de muncă.

Dreptul de pensie a fost recalculat prin adăugarea stagiului prestat după pensionare, respectiv 01.07.1999 - 01.10.2002.

Prin decizia emisă la 18.05.2007 s-a recalculat dreptul de pensie, utilizând datele din adeverințele depuse, referitoare la salariile de încadrare pentru perioada 25.07.1953 - 15.02.1958 și sumele primite cu titlu de spor pentru munca în timpul nopții.

La data de 1.07.2007 conform OUG 19/2007 punctajul mediu anual a fost influențat de luarea în calcul a salariilor medii brute în locul celor minime, ținând seama și de salariile prezentate în adeverința nr.9/1654/08.07.2005.

Prin sentința civilă nr.448/21.12.2007 pronunțată de Tribunalul Constanțas -a admis în parte acțiunea reclamantului.

A fost anulată decizia nr. -/18.05.2007 și obligată pârâta să emită o decizie de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă cu includerea în calculșia sporului pentru munca depusă în timpul nopții pe perioada ianuarie 1963 - septembrie 1964, conform adeverinței nr. 1017/04.07.2006 emise de CN CFR Regionala CF B, precum și procentelor de vechime consemnate în adeverința nr. 9/1654/8.07.2005 a CN CFR Sucursala Regionala CF C, cu acordarea drepturilor recalculate de la 01.07.2005.

Au fost respinse celelalte pretenții ale reclamantului.

În motivarea hotărârii prima instanță a reținut următoarele considerente:

Prin decizia nr. -/18.05.2007 ( fila 6 ) a operat o recalculare a drepturilor de pensie ale reclamantului, în temeiul prevederilor nr.OUG 4/2005, cu stabilirea unui punctaj mediu anual de 2,11814 puncte și cu recalcularea pensiei de la 01.07.2005.

Deși instituția pârâtă a invocat faptul că datele cuprinse în adeverințele prezentate de reclamant au fost valorificate în contextul emiterii acestei noi decizii, buletinul de calcul aferent infirmă în parte aceste susțineri ( filele 18 - 21 ).

Astfel, datele indicate în adeverința nr. 1017/04.07.2006 emise de CN CFR Regionala CF B, referitoare la sporul pentru munca depusă în timpul nopții pe perioada ianuarie 1963 - septembrie 1964, nu se regăsesc în baza de calcul ( fila 18 ); în egală măsură, nu sunt incluse în baza de calcul datele consemnate în adeverința nr. 9/1654/8.07.2005 a CN CFR Sucursala Regionala CF C, referitoare la sporurile de vechime acordat procentual în perioada 25.07.1953 - 01.04.1990, la salariul de bază ( fila 31 ).

Vor fi respinse însă celelalte pretenții ale reclamantului, având în vedere că acesta nu a făcut dovada, pe baza unei probe cu expertiză judiciară de specialitate, că nu a fost realizat în mod corect calculul punctajului mediu anual; acest aspect nu poate fi analizat pe baza simplului calcul efectuat de către reclamant, ci doar în aplicarea prevederilor referitoare la calculul acestui punctaj - art. 77 și 78 din Legea 19/2000.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs ambele părți.

Recurentul reclamant a solicitat prin motivele de recurs să se modifice decizia de pensionare și să se stabilească corect drepturile bănești din anul 1990 - 1.04.1990 în grupele I, II, III.

În iulie 2005 s-a stabilit 541 lei și începând cu 30.06.2005 s-a stabilit după recalculare 627 lei, fiind o diferență de 86 lei și nu s-a plătit decât 64 lei.

În doi ani a primit numai 330 lei din care și două majorări la punctul de pensie.

În final recurentul a solicitat recalcularea corectă a pensiei începând cu 1949 - 1990 și după pensionare din iulie 1999 la 1.02.2003, adică 3 ani și 7 luni și recalcularea în funcție de sporul de noapte și vechime, acestea nefiind trecute corect în cartea de muncă.

Pârâta Cai nvocat următoarele motive de recurs.

În mod greșit instanța de fond a reținut că sporul pentru munca depusă în timpul nopții nu a fost luat în calcul de instituție pentru perioada ianuarie 1963 - septembrie 1964 prin decizia nr.-/18.05.2007.

Cât privește sporul de vechime, acesta a fost acordat conform dispozițiilor art. 164 al.3 din legea 19/2000 începând cu data de 1.03.1970.

Pentru perioada de după 1.04.1992 sporul de vechime utilizat este cel înregistrat în carnetul de muncă sau dovedit cu adeverințe.

Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate Curtea a admis recursurile formulate pentru următoarele considerente:

Cu privire la recursul formulat de reclamant:

Din adeverința nr.7372/07.05.2005 emisă de Primăria Orașului ( fila 33-34 dosar fond) rezultă faptul că reclamantul a lucrat la această instituție din 01.01.2000 până pe 01.02.2003.

Din datele privitoare la activitatea în muncă a reclamantului, rezultă că la calcularea pensiei s-a avut în vedere la perioada contributivă, doar perioada lucrată până la 1.10.2002.

În consecință, Curtea a apreciat că acest motiv de recurs este întemeiat, fapt pentru care a obligat pârâta să ia în calcul ca stadiu de cotizare perioada 1.10.2002 - 1.02.2003.

În ceea ce privește celelalte motive de recurs Curtea a apreciat că acestea nu sunt întemeiate.

Astfel, pentru perioada 1990 - 1.04.1990 s-a avut în vedere la calculul pensiei munca desfășurată în grupa I de muncă, astfel cum rezultă din datele privitoare la activitatea în muncă a reclamantului precum și din buletinul de calcul al pensiei pentru limită de vârstă de la filele 17-20 dosar de fond).

În ceea ce privește sporul de noapte la calculul pensiei s-au avut în vedere adeverințele nr.6/2006 și 1017/2006, astfel cum rezultă din același buletin de calcul și datele privitoare la activitatea în muncă.

Sporul de vechime s-a acordat cu respectarea dispozițiilor art. 164 al.3 din legea 19/2000 care prevăd cuantumul acestuia pentru perioada 1.03.1970 - 1.04.1992.

Pentru perioada de după 1.04.1992 sporul de vechime utilizat la stabilirea punctajelor anuale este cel înregistrat în carnetul de muncă sau dovedit cu adeverințe.

Tot nefondate sunt și criticile referitoare la modul de calcul al punctajului, având în vedere faptul că reclamantul a refuzat să achite contravaloarea onorariului pentru expertiză contabilă încuviințată de instanța de fond.

Cu privire la recursul formulat de pârâtă Curtea a apreciat că acesta este fondat în totalitate.

În mod greșit instanța de fond a reținut că sporul pentru munca depusă în timpul nopții nu a fost luat în calcul pentru perioada ianuarie 1963 - septembrie 1964.

Acest spor a fost evidențiat în cuprinsul adeverinței nr.1017/04.07.2006 emisă de CN CFR SA Regionala B, pentru fiecare lună a anului.

Făcând media sumelor acordate rezultă suma de 82 lei evidențiată pentru perioada 1.01.1963 - 1.01.1964 în buletinul de calcul al deciziei contestate - date privitoare la activitatea în muncă, pagina 1, rubrica " alte sporuri" (pag. 18 dosar fond).

De asemenea, pentru perioada 1.01.1964 - 15.09.1964 media sumelor acordate este de 75 lei, evidențiată în buletinul de calcul.

Cât privește sporul de vechime, în mod corect acesta a fost acordat de recurenta - pârâtă conform dispozițiilor art. 164 al.3 din legea 19/2000.

Pentru perioada 1.03.1970 - 1.04.1992 sporul de vechime utilizat la stabilirea punctajelor anuale este cel prevăzut de dispozițiile legale invocate mai sus.

Pentru perioada de după 1.04.1992 sporul de vechime utilizat la stabilirea punctajelor anuale este cel înregistrat în carnetul de muncă sau dovedit cu adeverințe.

Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art. 312.pr.civ. Curtea a admis recursurile formulate și modificat în parte sentința recurată în sensul obligării pârâtei să ia în calcul ca stagiu de cotizare perioada 1.10.2002 - 1.02.2003 și respingerea cererii reclamantului de luarea în considerare a adeverințelor nr.9/1654/8.07.2005 și nr.1017/04.07.2006 emise de CN. CF. CFR

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile civile declarate de recurentul - reclamant, domiciliat în Sud,-, județul C și recurenta pârâtăCASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în C,-, împotriva sentinței civile nr. 448/21.12.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-.

Modifică în parte sentința în sensul că obligă pârâta să ia în calcul ca stagiu de cotizare perioada 1 octombrie 2002 - 1 februarie 2003.

Respinge cererea reclamantului de luare în considerare a adeverinței nr. 9/1654/08.07.2005 și nr.1017/04.07.2006 emise de CN.CFR.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 06.05.2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

-

Jud.fond:;

Red.dec.-jud.-/30.05.2008

- gref. -

4 ex./06.06.2008

Președinte:Mariana Bădulescu
Judecători:Mariana Bădulescu, Jelena Zalman, Maria Apostol

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 54/2008. Curtea de Apel Constanta