Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 54/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 54/2008
Ședința publică din 24 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Vesa JUDECĂTOR 2: Alina Lodoabă Victor Crețoiu
- - - vicepreședinte al Curții de Apel
- - - JUDECĂTOR 3: Maria Trifan
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile numărul 1153/2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul recurent și pentru pârâta intimată- CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care reclamantul recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulată.
Reprezentantul pârâtei intimate solicită admiterea recursului și casarea cu trimitere față de împrejurarea că,reclamantul și-a schimbat domiciliul iar decizia de pensionare a fost comunicată la altă adresă.
CURTEA DE APEL
Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu sub nr. 3150/85/24.07.2007 contestatorul a chemat în judecată intimata Casa Județeană de Pensii Sibiu solicitând recalcularea pensiei stabilită prin decizia nr. 43461/5.04.2007.
Din motivarea contestației s-a susținut că intimata în mod eronat a calculat drepturile de pensie, motiv pentru care s-a solicitat împărțirea punctajului obținut la 20 de ani și nu la 30 de ani, avându-se în vedere activitatea desfășurată, în grupa I de muncă de 30 de ani 2 luni și 10 zile și gr. III de muncă - de l an 6 luni, 8 zile.
In drept s-au invocat disp.art.160, 164 și 48 din Legea 19/2000 și HG1550/2004.
Intimata a solicitat respingerea contestației invocând excepția tardivității în condițiile disp.art. 88 din Legea 19/2000. In sprijinul excepției a fost depusă dovada comunicării deciziei contestate - respectiv borderoul din 11.04.2007(7 dos.).
Prin sentința nr.1153/2007 Tribunalul Hunedoaraa admis excepția tardivității invocată de intimat și a respins contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Sibiu.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele considerente:
Contestatorul s-a pensionat pentru munca depusă și limită de vârstă - în condițiile Legii nr. 3/1977, drepturile bănești cuvenite fiind stabilite inițial prin decizia nr. 43461/27.04.1993 (17), iar apoi urmare recalculării conf. Legii 19/2000, HG1550/2004 și OUG4/2005- prin decizia 43461 din 31.08.2005 și cea din 5.04.2007 (8 dos.).
Obiectul prezentei acțiuni îl constituie recalcularea pensiei stabilită prin decizia nr. 43461 emisă de intimata la 5.04.2007.
Conform art. 87 din 19/2000 -decizia Casei teritoriale de pensii emisă în condițiile art.86 (1) poate fi contestată la instanța judecătorească competentă în a cărei rază teritorială se află domiciliul asiguratului în termen de 45 de zile de la comunicare.
Raportat la data comunicării deciziei - respectiv 11.04.2007 ( borderou 7)- data primirii acesteia de către contestator respectiv 14.05.2007 (23 dos.) și data promovării contestației (27.07.07) instanța a reținut că termenul prev. de art. 87 din 19/2000 a fost cu mult depășit.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs reclamantul solicitând casarea hotărârii pronunțate de instanța de fond.
În dezvoltarea motivelor de recurs reclamantul arată că în mod nelegal și netemeinic s-a dispus admiterea excepției tardivității contestației în condițiile în care decizia contestată i-a fost legal comunicată abia la data de 13 iunie 2007, termenul prevăzut de art.87 din legea 19 /2000 nefiind depășit.
Pe fondul cauzei recurentul susține că se impunea admiterea contestației astfel cum a fost formulată.
Prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat susținând că decizia contestată a fost în mod corect comunicată contestatorului la data de 11 04 2007.
Deliberând asupra recursului prin prisma motivelor invocate și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 306 alin 2 din codul d e procedură civilă Curtea reține următoarele:
În fața instanței de recurs reclamantul a depus copia borderoului de scrisori simple de La Casa de Pensii din data de 13 iunie 2007 din care rezultă că acestuia i s-a făcut o comunicare la această dată,de asemenea s-a depus o adeverință eliberat de Oficiul Poștal care confirmă această expediție la data de 14 06 2007 (fila 5,6 ). De asemenea a mai fost depusă o adeverință eliberată de Casa Locală de Pensii (fila 30) din care rezultă că expediția din data de 05 04 2007 fost comunicată reclamantului la o adresă erontă, motiv pentru care s-a procedat la recomunicarea deciziei la data de 13 06 2007.
În consecință întrucât decizia contestată a fost corect comunicată contestatorului doar la data de 14 06 2007, contestația formulată de către acesta la data de 24 07 2007 este în termenul prevăzut de art. 87 din Legea 19 /2000.
Față de cele ce preced în temeiul art. 312 din codul d e procedură civilă Curtea va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe pentru ca aceasta să se pronunțe asupra fondului cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.1153/2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul ne- și în consecință.
Casează sentința recurată și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe de fond Tribunalul Sibiu.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24.01. 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Tehnored. /3 ex.
Jud.Fond.
Președinte:Nicoleta VesaJudecători:Nicoleta Vesa, Alina Lodoabă Victor Crețoiu, Maria Trifan