Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 5435/2009. Curtea de Apel Craiova

DOSAR Nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II A CIVILĂ ȘI PENTRU CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 5435

Ședința publică din data de 14 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ligia Epure JUDECĂTOR 2: Corneliu Maria

JUDECĂTOR 3: Mariana Pascu

Judecător - -

Grefier - -

*******

Pe rol, soluționarea recursului declarat de revizuientul, împotriva sentinței civile nr.1064/23.03.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă Casa Județeană de Pensii

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurentul revizuient, iar pentru intimata pârâtă, consilier juridic, care depune delegația de reprezentare.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, că prin serviciul registratură recurentul a depus răspuns la întâmpinare, după care,

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constatând cauza în stare de soluționare, acordă cuvântul părților.

Recurentul revizuient solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond, în sensul admiterii cererii de revizuire.

Consilier juridic pentru intimata pârâtă, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond, pentru motivele invocate în întâmpinare.

CURTEA

Asupra recursului de față.

Prin sentința nr. 153 din 28 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- a fost respinsă contestația formulată de contestatorul împotriva deciziei nr.-/09.10.2007 emisă de intimata Casa Județeană de pensii

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, în esență:

Împotriva sentinței a declarat recurs în termen contestatorul.

Prin decizia nr.4281/6.06.2008 Curtea de APEL CRAIOVAa respins recursul declarat de contestator împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță.

Împotriva deciziei nr.4281/06.06.2008 revizuientul a formulat cerere de revizuire la data de 15.09.2008 înregistrată la Curtea de APEL CRAIOVA, solicitând admiterea cererii de revizuire, schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii contestației pe care a formulat-o împotriva deciziei de pensionare nr.-/09.10.2007 emisă de D, anularea acestei decizii și emiterea unei alte decizii legale și temeinice.

A considerat că se impune revizuirea acestei hotărâri în raport de faptul că decizia contestată emisă de D îi recunoaște im stagiu complet de cotizare de 39 ani, 11 luni și 17 zile, inclusiv o pensie suplimentară pentru condiții grele de muncă.

Prin sentința nr.10177/24 noiembrie Tribunalul Dolja respins cererea de revizuire,reținând că potrivit art.323 pr.civilă cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a dat hotărârea rămasă definitivă și a cărei revizuire se cere, Curtea de APEL CRAIOVAa declinat competența de soluționare a prezentei cereri de revizuire în favoarea Tribunalului Dolj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.

Prin întâmpinarea formulată la data de 18.02.2009 Casa Județeană de Pensii Das olicitat respingerea cererii de revizuire.

S-a susținut că revizuientul nu a precizat temeiul de drept pe care a fost întemeiată prezenta cerere, nefiind precizate nici unul din motivele expres și limitativ expuse de art.322 Cod procedură civilă.

S-au depus concluzii scrise prin care a solicitat admiterea cererii de revizuire.

Instanța a respins cererea de revizuire pentru următoarele considerente.

Revizuirea face parte din categoria căilor extraordinare de atac fiind reglementată de art.322-328. pr.civilă.

Caracterul extraordinar al acestei căi de atac este evidențiat prin motivele care pot fundamenta o cerere de revizuire strict și limitativ prevăzute.

Analizând cererea de revizuire raportat la dispozițiile art.322 pr.civilă instanța a constatat că aceasta nu îndeplinește condițiile cerute de admisibilitate a unei astfel de cereri.

Așadar, motivele invocate de revizuient, atât prin cerere cât și prin celelalte acte depuse la dosar nu au fost susținute de nici unul din motivele stipulate în art. 322 expus mai sus.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs revizuientul, arătând că instanța a respins contestația formulată ca nefondată.

Învederează că a ieșit la pensie la limită de vârstă cu stagiul complet de cotizare și i s-a stabilit o pensie de asigurări sociale și o pensie suplimentară pe care nu i mai primește de la 09 oct.2007.

Dae mis o nouă decizie de pensionare în care nu mai este trecută contribuția sa la pensia de asigurări sociale și pensia suplimentară nu mai sunt trecuți anii de gr. I de muncă și nici contribuția sa la pensie.

În urma recalculării, trebuia să-i crească pensia pe anul 2006 cu 9,3% în februarie, cu 5% în septembrie și 16,8 % în decembrie 2006.

Intimata D depune la dosar întâmpinare solicitând respingerea recursului, deoarece motivele pentru care se poate cere revizuirea unei hotărâri sunt expres și limitativ prev. de art.322 pr.civilă, iar revizuientul nu a precizat în drept pe care din aceste motive își întemeiază cererea reluând criticile formulate cu ocazia judecării cauzei la instanța de fon și instanța de recurs.

Recurentul depune la dosar o dezvoltare a motivelor de recurs, copia deciziei nr.-/30.11.1994 și un răspuns la întâmpinarea formulată de către intimată.

Curtea constată a fi nefondat recursul pentru următoarele considerente:

Revizuirea este o cale extraordinară de tac, deoarece motivele pentru care poate fi introdusă o cerere de revizuire sunt prevăzute limitativ de lege.

Hotărârea atacată prin intermediul revizuirii nu este criticată în raport de materialul dosarului existent la data pronunțării, ci numai pe baza unor împrejurări noi, necunoscute de instanță la acea dată.

Deci, în cadrul revizuirii nu se pune problema realizării unui nou control judiciar, ci a unei noi judecăți pe temeiul unor elemente ce nu au format obiectul judecății finalizată cu pronunțarea hotărârii a cărei revizuire se solicită.

Motivele caracteristice de revizuire presupun, că hotărârea a fost justă în raport de actele dosarului existente la data pronunțării hotărârii, însă ulterior s-au descoperit materiale noi, sau se constată că probele care au fundamentat au fost false, astfel încât situația de fapt reținută de către instanță văzută prin prisma noilor elemente nu mai corespund realității, impunându-se retractarea hotărârii respective.

În raport de susținerile recurentului din cererea de revizuire, care nu se încadrează în nici unul din cazurile de revizuire reglementate expres de art.322 pr.civilă, în mod corect prima instanță a considerat că cererea de revizuire nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile procedurale menționate.

În cuprinsul cererii de revizuire sunt invocate aspecte legate de nelegalitatea sentinței pronunțate de Tribunalul Dolj și a deciziei pronunțate de Curtea de Apel în dosarul în care acesta a contestat decizia de pensionare, aspecte legate de fondul cauzei care au fost dezlegate irevocabil de cele două instanțe.

Cum în revizuire nu pot fi aduse critici care vizează fondul cauzei, Curtea constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale mai sus-menționate, hotărârea pronunțată nefiind afectată de nici unul din cazurile de casare și modificare prevăzute de art.304 ăr.civilă.

De altfel, nici în cuprinsul cererii de recurs nu sunt invocate critici întemeiate pe motivele de casare sau modificare prevăzute de art.304 pr.civilă raportate la modul de soluționare al cererii de revizuire de către prima instanță, ci critici care vizează nelegalitatea hotărârilor prin care s-a soluționat contestația la decizia de pensionare.

În raport de aceste precizări și în conformitate cu dispoz. art.312 pr.civilă, Curtea va respinge recursul declarat de revizuient.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de revizuientul, împotriva sentinței civile nr.1064/23.03.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă Casa Județeană de Pensii

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 14.10.2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red. Jud.

Tehn./Ex.2/09.11.2009

/ și

Președinte:Ligia Epure
Judecători:Ligia Epure, Corneliu Maria, Mariana Pascu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 5435/2009. Curtea de Apel Craiova