Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 5540/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.2326/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.5540/
Ședința publică din data de 13 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 2: Guranda Georgeta
JUDECĂTOR 3: Singh Ioana
GREFIER - - -
**********************************
Pe rol fiind, soluționarea recursului declarat de recurentul-contestator, cât și a recursului declarat de recurenta-intimată CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B, împotriva sentinței civile nr.411 din data de 20.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.13946/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata-chemată în garanție UNIVERSITATEA - având ca obiect"contestație decizie pensionare".
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns: recurentul-contestator, prin apărătorul său ales, d-na avocat, cu împuternicire avocațială de reprezentare juridică atașată la fila 17 dosar, recurs emisă în baza contractului de asistență juridică nr.25822 din 23.06.2009, lipsind recurenta-intimată Casa de Pensii a Municipiului B și intimata-chemată în garanție Universitatea.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Recurentul-contestator, prin avocat, întrebat fiind, arată că nu mai are cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții recurente, în susținerea motivelor de recurs formulate în cauză.
Recurentul-contestator, prin avocat, având cuvântul, arată că prin petiția adresată Tribunalului Bucureștia solicitat, în principal, în contradictoriu cu Casa de Pensii a Municipiului B, recalcularea drepturilor de pensie conform perioadelor de cotizare, cerere față de care instanța s-a pronunțat în sensul admiterii, cu obligarea intimatei la emiterea unei noi decizii de pensionare, aspect pe care înțelege să nu-l conteste.
Însă, arată recurentul-contestator, el a introdus și o cerere de chemare în garanție, față de fostul său angajator, Universitatea B, prin care a solicitat să se dispună obligarea acesteia de a-i restitui sumele reținute cu titlu de și nevirate în condițiile legii.
Așa fiind, arată că, chiar prin petitul cererii, a înțeles să solicite încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv dovezi ce se regăsesc la dosarul de personal, precum și proba cu expertiză. Instanța nu s-a pronunțat nicio clipă pe eventuala admitere sau respingere a probatoriului, încălcând astfel principiul disponibilității.
Astfel, apreciază proba cu înscrisuri ca fiind intrinsecă, legată de proba cu expertiză, ambele solicitate, dar care nu au fost puse în discuția părților.
Pe fond, recurentul-contestator, prin avocat, arată că prima instanță, neintrând în cercetarea fondului, neadministrând probele solicitate prin cererea reconvențională, cererea sa urmează a fi soluționată în cadrul acestui dosar, pentru a se emite o singură decizie.
Față de aceste considerente, față de cele dezvoltate în cuprinsul motivelor de recurs, recurentul-contestator, prin avocat, concluzionează în sensul admiterii cererii, așa cum a fost formulată și motivată în scris, în baza dispozițiilor art. 304 pct.8 și pct.9 Cod proc. civilă, cu consecința casării hotărârii judecătorești atacate și trimiterea cauzei la instanța de fond, pentru administrarea probatoriului.
În ceea ce privește recursul declarat de către recurenta-intimată Casa de pensii a Municipiului B, recurentul-contestator, prin avocat, având cuvântul, solicită respingerea acestuia ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii judecătorești atacate, față de recurenta-intimată.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea declară dezbaterile închise, potrivit dispozițiilor art.150 Cod proc. civilă și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.411 din data de 20.01.2009, pronunțată în dosarul 13946/3/AS/2009, Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a admis acțiunea formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului B și, în consecință, a anulat decizia de pensionare nr.-/ 28.02.2008.
A obligat intimata să emită o nouă decizie de pensionare, în funcție de un număr total de puncte de 95,90493, un punctaj mediu anual de 3,16170 și un cuantum al drepturilor de pensie de 1.711 lei, începând cu data de 10.12.2007.
A respins cererea de chemare în garanție formulată de contestatorul, în contradictoriu cu Universitatea B, ca neîntemeiată și a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin decizia nr.-/8.01.2009 de revizuire, intimata nu a reținut punctajul mediu anual, așa cum rezultă din expertiză, cu toate că punctajul mediu anual este mai mare decât cel stabilit prin decizia contestată, astfel că nu se poate spune că a rămas fără obiect contestația.
Prin decizia nr.-/28.02.2008, contestatorul a fost pensionat pentru limită de vârstă și munca depusă, începând cu data de 10.12.2007, reținându-se un punctaj mediu anual de 3,11911, un număr total de puncte de puncte de 94, 61291 și un stagiu total de cotizare de 46 de ani și 6 luni.
Prin decizia nr.-/8.01.2009, pensia contestatorului a fost revizuită, reținându-se un punctaj mediu anual de 3,14709, un număr total de puncte de puncte de 95, 46187 și un stagiu total de cotizare de 47 de ani.
La determinarea drepturilor de pensie din decizia nr.-/28.02.2008, intimata a comis unele erori și omisiuni, în sensul că în buletinul de calcul a fost preluat salariul minim pe economie până la data de 30.11.1965, în condițiile în care în carnetul de muncă este menționat un salariu de 1.150 lei în perioada 1.10.1965 - 29.11.1965, determinând astfel un punctaj mediu eronat pentru anul 1965.
Pentru anul 1973 intimata nu a valorificat perioada 01.03.1973 - 01.09.1973, cu toate că în carnetul de muncă este menționată această perioadă, cu un salariu de 2.100 lei la pozițiile 9 și 11, determinând astfel un punctaj mediu eronat pentru anul 1973.
De asemenea, intimata a determinat eronat punctajul pentru anii 1996, 1997 și 1998, prin faptul că s-au valorificat greșit salariile, sporurile de vechime, compensația și alte sporuri, cât și pentru anul 2007, când nu a fost valorificată luna noiembrie 2007, cu toate că drepturile de pensie au fost stabilite începând cu data de 10.12.2007
Intimata a determinat eronat și punctajul, ca urmare aplicării art. 78 alin. 8 din Legea nr. 19/2000, acesta fiind în mod real de 2,15522, în loc de 2,06869, cât a reținut intimata.
Prin eliminarea acestor erori, contestatorul are un număr total de puncte de 95,90493, un punctaj mediu anual de 3,16170 și un cuantum al drepturilor de pensie de 1.711 lei începând cu data de 10.12.2007, toate aceste drepturi fiind mai mari decât cele stabilite de către intimată prin decizia nr.-/08.01.2009.
Față de cele reținute mai sus și față de dispozițiile art. 78 din Legea nr. 19/2000, care arată că:"Punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Comisia Națională pentru Statistică",instanța a admis acțiunea, a anulat decizia nr. -/ 28.02.2008, a obligat intimata să emită o nouă decizie de pensionare în funcție de un număr total de puncte de 95,90493, un punctaj mediu anual de 3,16170 și un cuantum al drepturilor de pensie de 1.711 lei, începând cu data de 10.12.2007.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, instanța a reținut că s-a solicitat de către contestator să fie obligată chemata în garanție să îi restituie sumele reținute ca peste plafonul prevăzut de lege, pe perioada 2001 - 2007 și nevirate la fondul de pensii, actualizate cu indicele de inflație.
În ceea ce privește excepția prescripției cu privire la drepturile aferente perioadei 2001 - 2005, instanța a reținut că a luat la cunoștință contestatorul despre sumele contributive pe perioada 2001 - 2007 la momentul comunicării anexelor deciziei de pensie din data de 28.02.2008, la termenul din 17.06.2008, în instanță, acesta fiind momentul la care a cunoscut presupusul prejudiciu și întinderea lui, astfel că de la acest moment contestatorul putea solicita în termen de 3 ani restituirea presupuselor sume reținute ilegal de fostul angajator. Ca urmare, instanța s-a pronunțat pe fondul cauzei asupra cererii de chemare în garanție, chiar dacă presupusul prejudiciu este reprezentat de sumele adunate din perioada 2001 - 2007, dreptul de a cere restituirea presupuselor sume reținute ilegal nefiind prescris.
Cererea de chemare în garanție se poate formula când o parte care a căzut în pretenții se poate îndrepta cu o cerere în despăgubiri împotriva persoanei chemate în garanție.
Prima instanță a mai reținut că în speța de față, contestatorul, care a chemat în garanție pe fostul angajator, nu a căzut în pretenții și chiar dacă ar fi căzut în pretenții, în sensul de a i se respinge contestația împotriva deciziei de pensionare, solicitarea de a i se restitui sumele reținute în plus ca, peste plafonul prevăzut de lege, nu are nici o legătură cu determinarea drepturilor de pensie prin decizia contestată, privit prin prisma unei cereri de chemare în garanție sau în despăgubiri (instanța a arătat că nu se află în situația în care s-au reținut sume mai mari decât plafonul prevăzut de lege care au fost virate la. dar care nu pot fi utilizate la determinarea drepturilor de pensie), astfel că cererea sa de chemare în garanție a fost analizată ca o cerere de chemare în judecată de sine stătătoare.
Analizând această cerere pe fondul său, instanța de fond a reținut că în perioada 2001- 2007, în unele luni, baza de calcul a este diferită de venitul realizat de către contestator, ceea ce înseamnă că în perioadele în care veniturile realizate de către contestator sunt mai mari decât 3 sau 5 salarii medii brute pe economie, salariu stabilit prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, nu se reține decât în limita acestor salarii.
Contestatorul nu făcut dovada că fostul angajator, în speță, Universitatea Bar eținut peste plafonul prevăzut de lege, fișele fiscale depuse de către contestator nefăcând decât dovada impozitului pe venit reținut de către angajator, impozitul pe venit fiind diferit de contribuțiile pentru asigurările sociale de stat, din adeverința de certificare a stagiului de cotizare nr. 3358/16.01.2008 rezultând că din veniturile realizate s-a reținut respectându-se plafonul legal, iar fișa fiscală nu face decât dovada veniturilor încasate care au fost supuse impozitului pe venit, dovada că s-a reținut de către angajator pe veniturile pe care s-a plătit impozit.
Față de cele reținute, instanța a respins cererea de chemare în garanție, ca neîntemeiată și a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Împotriva sus-menționatei sentințe, au declarat fiecare recurs, motivat în termenul legal, atât intimata Casa de Pensii a Municipiului B, cât și contestatorul.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-intimată Casa de Pensii a Municipiului B ()arată că recurentul-contestator a solicitat anularea deciziei de pensie nr. -/28.02.2008 și implicit a deciziei de revizuire a drepturilor de pensie, prin care s-a modificat (mărit) punctajul mediu anual, fiind mai mare decât cel stabilit prin decizia contestată și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de pensionare.
Mai arată că instanța de fond, în dispozitivul sentinței atacate, a obligat Casa de Pensii a Municipiului B să anuleze decizia de pensie nr. -/28.02.2008 și să emită o nouă decizie de pensionare, prin care să stabilească drepturile de pensie ale contestatorului începând cu data de 10.12.2007, în raport de un punctaj mediu anual de 3,16170, în funcție de un număr total de 95,90493 puncte și un cuantum al pensiei de 1.711 lei.
Recurenta-intimată a învederat instanței de recurs faptul că instanța de fond a luat în considerare concluziile raportul de expertiză, fapt ce a dus la majorarea cuantumului drepturilor de pensie.
Conform calculelor efectuate în raportul de expertiza contabilă (și ale instanței de fond), ci nu a calculelor Casei Locale de Pensii Sector 6 B, recurenta apreciază că această măsură nu este doar o încălcare a competenței instanței de fond, referitoare la controlul actului administrativ atacat, cât și o cauză de depășire a atribuțiilor puterii judecătorești.
Astfel, recurenta-intimată consideră ca fiind o imixtiune în activitatea Casei de Pensii a Municipiului B stabilirea cuantumului și a punctajului pensiei, în condițiile în care această activitate este specifică acestei instituții, ci nu instanțelor de judecată.
Consideră că instanța"a interpretat greșit actul juridic dedus judecații, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia".
De asemenea, susține recurenta-intimată, sentința civilă a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, întrucât în speță este vorba despre punctul de vedere al expertului (expert nespecializat în asigurări sociale), în raport de actele luate în considerare la emiterea deciziei de pensie de către singura instituție abilitată să efectueze această operațiune.
Mai susține că un raport de expertiză nu poate stabili un punctaj sau un cuantum al pensiei (stabilirea pensiei fiind un atribut exclusiv al Casei de pensii), ci poate cel mult să precizeze ce anume nu s-a luat în calcul, unde anume s-a greșit când s-au preluat datele din carnetul de muncă, adeverințe etc. întrucât un raport de expertiză trebuie să fie un punct de reper pentru instanță.
Or, arată recurenta-intimată, instanța de fond, preluând punctul de vedere al expertului și stabilind un anumit punctaj (pe care casa locală de pensii l-a contestat), își depășește atribuțiile puterii judecătorești, realizându-se o imixtiune în activitatea unei instituții publice cu atribuții specifice și exclusive în domeniul pensiilor.
Consideră că sentința atacată - sentința civilă nr. 411 din data de 20.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale - este netemeinică și nelegală, în măsura în care obligă Casa de Pensii a Municipiului B la anularea deciziilor de pensie (prin care recurenta a apreciat că s-a adus la zi pensia reclamantului) și la emiterea unei noi decizii începând cu data de 10.12.2007.
Recurenta-intimată apreciază că încadrarea în dispozițiile legii se poate face de către instanța de judecată numai cu data prezentării dovezilor și în funcție de acestea.
Mai mult decât atât, apreciază că sentința instanței de fond este greșită, deoarece nu ține seama în mod evident de cadrul legal de acordare a drepturilor prevăzute de lege, de actele depuse la dosar, cât și sub aspectul analizării corectitudinii actului dedus judecății.
Prin urmare, consideră că în mod corect a procedat casa teritorială de pensii la emiterea deciziei de pensie ce se contestă în speță, cu respectarea prevederilor legale, prevederi ce au fost ignorate de instanța de fond.
În motivarea, în drept, a cererii sale de recurs, recurenta-intimată invocă dispozițiile art.304 pct.8 și pct.9 și art.3041Cod proc. civilă.
În dezvoltarea motivelor sale de recurs, recurentul-contestatorarată că, prin petiția adresată Tribunalului, a solicitat instanței, în principal, în contradictoriu cu Casa de Pensii a Municipiului B, recalcularea drepturilor sale de pensie, conform perioadelor de cotizare de la data integrării în muncă și până la momentul înregistrării cererii de pensionare.
Precizează că față de aceasta cerere instanța s-a pronunțat în sensul admiterii contestației și obligarea pârâtei Casa de Pensii a Municipiului B la emiterea unei noi decizii de pensionare, aspecte pe care înțelege să nu le atace.
Recurentul-contestator arată că, totodată, el a introdus și o cerere de chemare în garanție, față de fostul său angajator - Universitatea B -, solicitând Tribunalului să pronunțe o hotărâre, prin care să dispună obligarea chematei în garanție să îi restituie sumele reținute în contul contribuției la. și nevirate în condițiile legii, în situația în care din dezbateri rezultă temeinicia calculelor efectuate în stabilirea drepturilor de asigurări sociale ce i-au fost atribuite.
Mai arată că, în susținerea cererii de chemare în garanție, a solicitat instanței să îndatoreze pârâta și chemata în garanție să depună la dosarul cauzei toate actele ce ar putea contribui la deslușirea pricinii, însă Tribunalul a apreciat că această cerere trebuie să fie analizată ca o cerere de chemare în judecată de sine stătătoare.
Analizând cererea sus-menționată pe fondul său, prima instanță, deși a reținut corect că în perioada 2001 - 2007, în unele luni, baza de calcul a este diferită de venitul realizat de către recurentul-contestator, afirmând în mod corect că, în perioadele în care veniturile realizate de recurentul-contestator peste limita a 3 și, respectiv, 5 salarii medii brute pe economie, nu se reținea, în încălcarea principiului disponibilității, nu s-a dispus îndatorarea angajatorului Universitatea să depună la dosarul cauzei actele ce au stat la baza cererii de chemare în garanție, acte ce au fost solicitate încă de la început prin cerere, neexercitându-și, astfel, rolul său activ.
Or, arată recurentul-contestator, în mod greșit Tribunalul a apreciat că el nu ar fi dovedit cererea îndreptată împotriva angajatorului său, omițând să aibă în vedere că, dată fiind natura cauzei, ce decurge dintr-o relație de muncă, sarcina probelor ce ar putea să fie utile dezlegării pricinii aparține exclusiv angajatorului Universitatea B, iar nu recurentului-contestator - fostul salariat -, întrucât aceste dovezi nu sunt și nici nu pot fi în posesia acestuia, fiind documente interne ale angajatorului.
Precizează că în posesia sa se regăsesc, în mod evident, doar dovezile de plată a drepturilor salariale.
Recurentul-contestator mai arată că el formulat o cerere de chemare în garanție, prin care a solicitat obligarea pârâtei Universitatea B să îi restituie diferența de reținută și nevirată în perioada 2001 - 2007, astfel că, prin însăși petitul acțiunii, încă de la bun început a solicitat Tribunalului să îndatoreze pârâta la depunerea la dosar a dovezilor ce se regăsesc la dosarul său de muncă. Or, Tribunalul nu s-a pronunțat nicio clipă pe eventuala respingere a probatoriului solicitat în cuprinsul cererii de chemare în garanție, nici încuviințând-o, nici respingând-o ca nefiind utilă, concludentă sau pertinentă pentru dezlegarea cauzei.
Ca urmare, prin această inacțiune a instanței de fond, recurentul-contestator apreciază că s-a încălcat principiul disponibilității, sens în care invocă dispozițiile art. 129 alin. 6 Cod proc. civilă, potrivit cărora:"obligația instanței este de a se pronunța asupra obiectului cererii dedusă judecății care constituie garanția aplicării principiului disponibilității, consacrat prin art. 129 alin.6 Cod procedură civilă. Judecătorul nu poate soluționa un litigiu decât pe baza cererii părții interesate și numai în limitele sesizării, principiul disponibilității, cuprinzând în conținutul său prerogativa dreptului reclamantului de a determina limitele acțiunii. Dacă formulările părților sunt confuze, împiedicând determinarea obiectului cererii de chemare în judecată, instanța are îndatorirea, respectând regula abaterilor contradictorii, să ceară precizările necesare cu finalitatea de evita în favoarea respectării cu rigoare a disponibilității, un ultra sau minus petită".
Astfel, susține recurentul-contestator, fiind un litigiu care se naște dintr-un raport de muncă, sarcina probei este în grija angajatorului chemat să dea socoteală, potrivit dispozițiilor art. 287 din Codul muncii.
În motivarea, în drept, a cererii sale de recurs, recurentul-contestator invocă dispozițiile art.304 pct.7, pct.8 și pct.9, art.3041și art.312 alin.3 și alin.5 Cod proc. civilă.
Nu s-au administrat probe noi în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate de recurentul-contestator și de recurenta-intimată în cererile lor de recurs, precum și, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art.3041din Codul d e procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Curtea apreciază că recursul declarat de recurenta-intimată Casa de Pensii a Municipiului B () este nefondat, astfel că, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 Cod proc. civilă îl va respinge ca atare, din următoarele considerente:
Inițial, recurentului-contestator i-a fost acordată pensia pentru limită de vârstă și munca depusă prin decizia nr.-/28.02.2008, începând cu data de 10.12.2007, fiind determinate un punctaj mediu anual de 3,11911, un număr total de puncte de puncte de 94, 61291 și un stagiu total de cotizare de 46 de ani și 6 luni.
Ulterior, prin decizia nr.-/08.01.2009, s-a procedat la revizuirea pensiei contestatorului, reținându-se un punctaj mediu anual de 3,14709, un număr total de puncte de puncte de 95, 46187 și un stagiu total de cotizare de 47 de ani.
Curtea apreciază că în mod justificat prima instanță a reținut că la momentul pensionării recurentului-contestator, respectiv la determinarea drepturilor de pensie din decizia de pensionare nr.-/28.02.2008, s-au comis unele erori și omisiuni, în sensul că în buletinul de calcul a fost preluat salariul minim pe economie până la data de 30.11.1965, deși în carnetul de muncă al acestuia era menționat un salariu de 1.150 lei în perioada 01.10.1965 - 29.11.1965, fapt ce a condus la determinarea unui punctaj mediu eronat pentru anul 1965.
De asemenea, în mod corect s-a constatat de către instanța de fond că în ceea ce privește anul 1973 casa teritorială de pensii nu a valorificat perioada 01.03.1973 - 01.09.1973, cu toate că în carnetul de muncă al recurentului-contestator era menționată această perioadă, cu un salariu de 2.100 lei, la pozițiile 9 și 11, fapt ce a condus la determinarea unui punctaj mediu eronat pentru anul 1973.
Și pentru anii 1996, 1997 și 1998 s-au valorificat greșit salariile, sporurile de vechime, compensația și alte sporuri, determinându-se tot un punctaj eronat și, totodată, cât privește anul 2007, nu a fost valorificată luna noiembrie 2007, deși drepturile de pensie au fost stabilite începând cu data de 10.12.2007.
Curtea mai reține că alte erori săvârșite de casa teritorială de pensii, ce au fost constatate, în mod corect, de către prima instanță, constau în determinarea eronată a punctajului ca urmare aplicării art. 78 alin. 8 din Legea nr. 19/2000, acesta fiind în mod real de 2,15522, în loc de 2,06869, cât a stabilit emitenta deciziei de pensionare.
Ca urmare, Curtea apreciază că în mod justificat, eliminând erorile sus-menționate, instanța de fond a stabilit că i se cuvin contestatorului un număr total de puncte de 95,90493, un punctaj mediu anual de 3,16170 și un cuantum al drepturilor de pensie de 1.711 lei, începând cu data de 10.12.2007, drepturi ce sunt în mod vădit mai mari decât cele stabilite de casa teritorială de pensii prin decizia nr.-/08.01.2009.
Potrivit dispozițiilor art. 78 din Legea nr. 19/2000:
"Punctajul anual al asiguratului se determină prinîmpărțirea la 12 punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Comisia Națională pentru Statistică.".
Față de dispozițiile legale sus-citate și față de aspectele expuse mai sus, cât timp, prin decizia de revizuire a drepturilor de pensie nr.- din data de 08.01.2009, casa teritorială de pensii nu a reținut punctajul mediu anual ce a fost stabilit prin expertiza contabilă efectuată în cauză (raportul de expertiză, cu anexe, se află la filele 74 - 99 din dosarul de fond), Curtea apreciază că în mod justificat Tribunalul a admis acțiunea formulată de contestatorul, care, anulând decizia nr. -/ 28.02.2008, a obligat intimata să emită o nouă decizie de pensionare, prin care i s-au acordat acestuia, începând cu data de 10.12.2007, drepturile de pensie corect calculate, în raport de un număr total de puncte de 95,90493, de un punctaj mediu anual de 3,16170 și de un cuantum al drepturilor de pensie de 1.711 lei.
Așadar, pentru considerentele expuse mai sus, recursul declarat de recurenta apare ca nefondat, astfel că, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 Cod proc. civilă, va fi respins ca atare.
Cât privește recursul declarat de recurentul-contestator, Curtea reține că acesta este fondat, urmând a fi admis, din următoarele considerente:
În primul rând Curtea are în vedere că recurentul-contestator nu a atacat cu prezentul recurs hotărârea fondului în integralitatea ei, ci numai acele dispoziții referitoare la soluția dată cererii de chemare în garanție formulată de el în contradictoriu cu Universitatea
Astfel, Curtea constată că, în cuprinsul motivelor sale de recurs, recurentul-contestator precizează căînțelege să nu atace soluția dată cererii sale principale, formulată în contradictoriu cu Casa de Pensii a Municipiului, prin care a solicitat recalcularea drepturilor sale de pensie, conform perioadelor de cotizare de la data integrării în muncă și până la momentul înregistrării cererii de pensionare, cerere (contestație) ce a fost, în mod corect, admisă de către instanța de fond.
Așadar, toate criticile recurentului-contestator se referă numai la modul în care prima instanță a soluționat cererea de chemare în garanție a fostului său angajator, Universitatea
Cu privire la acest aspect, Curtea reține că instanța de fond, practic nu a soluționat cererea formulată de recurentul-contestator în contradictoriu cu Universitatea B, deși în mod corect a calificat-o ca fiind o cerere de chemare în judecată"de sine stătătoare",față de obiectul acesteia, ce nu poate fi, nicidecum, calificat ca fiind accesoriu cererii principale formulată în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului
Astfel, deși a calificat sus-menționata cerere ca fiind o acțiune separată,"de sine stătătoare",respectiv ca fiind și aceasta o acțiune principală și, în consecință, a analizat-o ca atare, totuși prima instanță s-a pronunțat asupra unei cereri de chemare în garanție, aspect ce rezultă cu claritate din dispozitivul hotărârii.
Or, nu mai exista o cerere de chemare în garanție, câtă vreme cererea formulată de contestator în contradictoriu cu Universitatea Baf ost calificată, de către prima instanță, ca fiind o cerere de chemare în judecată de sine stătătoare (pag.6, partea de jos și pag.7 din hotărârea fondului - filele 145 verso și 146 din dosarul de fond).
Ca urmare, neconcordanța dintre dispozitivul sentinței atacate și considerentele acesteia formează instanței de recurs convingerea că prima instanță nu a cercetat fondul pricinii, cât timp nu a dezlegat cererea formulată de contestatorul în contradictoriu cu Universitatea B, prin care acesta a solicitat obligarea fostului său angajator la restituirea sumelor reținute în contul contribuției la. și nevirate în condițiile legii.
Aceasta cu atât mai mult cu cât, în ședința publică din data de 20.01.2009, instanța de fond a și pus în discuție oportunitatea disjungerii a așa-zisei cereri de chemare în garanție,disjungere ce era solicitată chiar de către titularul cererii, respectiv de către contestator, aspecte ce s-au consemnat în practicaua sentinței atacate (pag.1 și 2 din hotărârea fondului - fila 143 din dosarul de fond).
Deși a rămas în pronunțare cu privire la măsura disjungerii așa-zisei cereri de chemare în garanție, ulterior, instanța de fond nu s-a mai pronunțat cu privire la această măsură.
Prima instanță a calificat, totuși, așa-zisa cerere de chemare în garanție drept o acțiune de sine stătătoare și a analizat-o ca atare (cu toate că nu a procedat la disjungerea acesteia), nesoluționând-o, însă, de vreme ce nu a menționat nimic despre soluția dată acesteia în dispozitivul hotărârii judecătorești și de vreme ce s-a referit laUniversitateaca având calitatea de chemată în garanție, ci nu depârâtă, așa cum ar fi fost corect, dacă ar fi soluționat respectiva cerere ca pe o acțiune de sine stătătoare.
Or, așa cum s-a arătat anterior, cererea formulată în contradictoriu cu Universitatea B nu are (nici nu poate avea) caracter accesoriu în raport cu cererea formulată în contradictoriu cu, deci nu există nici un temei care să justifice soluționarea lor împreună, aspect ce a fost, doar până la un punct, reținut în mod corect de către prima instanță.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, dat fiind faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la cererea formulată de contestatorul în contradictoriu cu fostul angajator Universitatea B și nici cu privire la măsura disjungerii acesteia, apreciază că acest fapt echivalează cu necercetarea fondului pricinii, însă numai în ceea ce privește această cerere, ci nu și cererea formulată în contradictoriu cu Casa de Pensii a Municipiului B (ce a fost corect soluționată, așa cum s-a arătat la analiza recursului declarat de recurenta-intimată ).
Ca urmare, Curtea apreciază că recursul declarat de recurentul-contestator este fondat, astfel că, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1, alin.2, alin.3 teza a 2-a și alin.5 Cod proc. civilă, îl va admite și, în consecință,va casa, doar în parte, hotărârea atacată, respectiv numai în ceea ce privește cererea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Universitateași va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță de fond, însă numai în ceea ce privește cererea sus-menționată, ci nu și celelate dispoziții ale sentinței, acestea urmând a fi menținute.
Cu prilejul rejudecării, instanța de fond va analiza respectiva cerere ca fiind o cerere de chemare în judecată de sine stătătoare, urmând a se pronunța pe fondul acesteia, sens în care va administra toate probele utile cauzei și va analiza susținerile și apărările formulate de părți referitoare la aceasta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-intimată CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B, împotriva sentinței civile nr.411 din data de 20.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.13946/3/AS/2008, în contradictoriu cu recurentul-contestator și cu intimata-chemată în garanție UNIVERSITATEA.
Admite recursul declarat de recurentul-contestator, împotriva sentinței civile nr.411 din data de 20.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.13946/3/AS/2008, în contradictoriu cu recurenta-intimată CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B și cu intimata-chemată în garanție UNIVERSITATEA.
Casează, în parte, hotărârea atacată, referitor la cererea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Universitatea
Trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, numai în ceea ce privește cererea sus-menționată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 13.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
red. / tehnored.
2.ex. / 23.10.2009
Jud. recurs: ;
Președinte:Petre MagdalenaJudecători:Petre Magdalena, Guranda Georgeta, Singh Ioana
