Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 563/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 563/2009

Ședința publică de la 14 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Victor Crețoiu JUDECĂTOR 2: Nicoleta Vesa

- - - JUDECĂTOR 3: Monica Maria

- - - judecător

- grefier

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de reclamanta - împotriva sentinței civile nr. 81 din 21 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.

La apelul nominal efectuat în cauză se prezintă reclamanta recurentă - asistată de avocat G, lipsă fiind intimata Casa Județeană de Pensii

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Reprezentantul reclamantei recurente declară că nu are chestiuni prealabile de discutat ori cereri de formulat, împrejurare față de care instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Avocat G pentru reclamanta recurentă - solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond în sensul admiterii acțiunii reclamantei pentru motivele expuse în cererea de recurs, pe care le susține în expunerea orală.

Fără cheltuieli de judecată.

Instanța, având în vedere lucrările dosarului și concluziile expuse în dezbateri, lasă cauza în pronunțare.

Ulterior, prin serviciul registratură se depune la dosar Întâmpinarea formulată de intimata pârâtă Casa Județeană de Pensii

CURTEA DE APEL

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub nr. de dosar 4963/107/30.09.2008 contestatoarea - a solicitat obligarea intimatei Casa Județeană de Pensii a Județului A să-i plătească diferența de pensie ce rezultă din Decizia nr. -/13.02.2006 care stabilește o pensie de 2.160.142 ROL începând cu data de 1.02.2006 față de Decizia nr. -/7.07.2008 care stabilește o pensie de 527 RON începând cu data de 1.02.2008, diferență ce nu i-a fost acordată de Casa de Pensii fără a motiva refuzul de plată a diferenței.

Acțiunea nu a fost motivată în drept.

Cererea este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar conform art. 159 din Legea nr. 19/2000.

Petenta a atașat acțiunii decizia de pensie din 13.02.2006, talon mandat plată pensie, sentința civilă nr. 1484/2005, decizia de pensie din 7.08.2008.

Intimata Casa Județeană de Pensii a Județului Aad epus întâmpinare, prin care s-a solicitat respingerea acțiunii, întrucât la data de 13.02.2006 s-a emis o decizie de pensie eronată de trecere de la pensia anticipată la limită de vârstă, întrucât Legea nr. 19/2000 nu prevede trecerea de la pensia anticipată parțial la pensie pentru limită de vârstă decât la împlinirea vârstei standard de pensionare.

Pentru persoanele care au desfășurat activitate în grupa I de muncă nu sunt aplicabile prevederile art. 42 și 52 din Legea nr. 19/2000, ci prevederile art. 167 ind.1 unde în mod expres sunt prevăzute reducerile vârstelor standard de pensionare pentru activitate desfășurată în grupa I de muncă.

Având în vedere că reclamanta a desfășurat activitate în grupa I de muncă, reducerea vârstei standard prevăzută de art. 167 ind.1 nu se poate aplica de la pensie anticipată la pensie pentru limită de vârstă, ci numai pentru deschiderea drepturilor de pensie pentru persoanele care solicită pensionarea de limită de vârstă în aceste condiții.

Intimata a depus la dosarul cauzei decizia de pensie împreună cu buletinul de calcul și datele privitoare la activitatea în muncă.

Prin sentința civilă nr. 81/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta - împotriva pârâtei

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta a beneficiat în 2006 de o decizie de pensionare anticipată, care în 2008 s-a transformat în pensie pentru limită de vârstă.

Diferența de bani pe care aceasta o solicită pentru nerecunoașterea grupei I de muncă s-a apreciat ca neîntemeiată câtă vreme contestatoarea nu a atacat decizia din 2006, iar sentința civilă 1484/2005 prin care i s-a recunoscut grupa I de muncă pentru perioada 1975-1999, nefiind depusă la Casa Județeană de Pensii a Județului A decât la 3.12.2008, în mod corect a fost luată în calculul pensiei doar ulterior acestei date, conform art. 169 din Legea nr. 19/2000.

S-a mai reținut că decizia de reexaminare a pensiei din 7.07.2008 nu a fost contestată de petentă în ceea ce privește modul de calcul al pensiei și cuantumul acesteia.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta -, solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate și pe fond admiterea acțiunii.

A solicitat cheltuieli de judecată.

În drept invocă art. 304/1 Cod procedură civilă.

În expunerea de motive arată că sentința civilă nr. 1484/2005 este anterioară emiterii deciziei din 13.02.2006 și că este real faptul că nu s-a prezentat cu aceasta pentru a fi depusă la. însă susține că pârâta avea acea hotărâre judecătorească pentru că în caz contrar nu menționa în decizia din 2006 grupa I de muncă.

În drept invocă art. 155 din Legea nr. 19/2000 și art. 274 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinare (fila 8), intimata Casa Județeană de Pensii Aas olicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.

În drept invocă art. 118 Cod procedură civilă.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma aspectelor critice invocate, cât și din oficiu potrivit art. 304/1 Cod procedură civilă, Curtea apreciază recursul de față ca nefondat, urmând a-l respinge în baza art. 312 Cod procedură civilă, pentru considerentele ce vor fi mai jos expuse:

Potrivit art. 95 (3) raportat la art. 169 (3) din Legea nr. 19/2000, pensia recalculată se acordă începând cu luna următoare celei în care s-a depus cererea de recalculare.

Prin sentința civilă nr. 1484/2005 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr. 5147/2005 s-a admis acțiunea reclamantei - împotriva pârâtei A I și ca urmare s-a constatat că activitatea desfășurată de reclamantă la unitatea pârâtă în perioada 5.02.1975-28.06.1999 se încadrează în grupa I de muncă.

Această hotărâre judecătorească nu este opozabilă pârâtei de astăzi Casa Județeană de Pensii a Județului A, deoarece nu a fost parte în proces, iar conform propriilor recunoașteri făcute de reclamantă prin intermediul motivelor de recurs, până la 3.12.2008 nu depus-o însoțită de o cerere la intimată, așa cum prevăd dispozițiile legale enunțate.

Singura explicație a cuprinderii perioadei de muncă desfășurată în grupa I încă de la emiterea deciziei din 13.02.2006 este cea prezentată de intimată prin întâmpinare și constă în aceea că la dosarul de pensionare a fost depusă o adeverință eliberată în baza respectivei hotărâri judecătorești care atestă acest fapt.

Însă, deși în prezent se apreciază ca și greșită decizia din 2006, trebuie menționat că recurenta nu a înțeles să o conteste în termenul prevăzut de art. 87 din Legea nr. 19/2000, la fel cum nu a avut obiecțiuni nici la reexaminarea pensiei stabilită în favoarea sa la 7.07.2008.

Drept urmare, ca o concluzie, este a se reține că pentru a-i fi luat în considerare un înscris, în sensul legii, care ar putea avea o înrâurire hotărâtoare asupra calculului și cuantumului drepturilor de pensie, titularul acestora este obligat să ceară recalcularea lor în baza unei cereri însoțită de actele doveditoare, urmând ca acordarea efectivă a drepturilor pecuniare să se realizeze începând cu luna următoare celei în care s-a depus cererea.

Drept urmare, în mod corect instanța de fond a apreciat ca nejustificată cererea reclamantei de a i se acorda diferențe de pensie între cuantumul realizat prin decizia din 2008 și cel rezultat din decizia din 2006.

Astfel, hotărârea fiind la adăpost de criticile formulate, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul de față și va menține ca legală și temeinică sentința atacată.

Ca o consecință a respingerii recursului, nu se vor acorda cheltuieli de judecată recurentei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta - împotriva sen. civ. nr. 81/21.01.2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 14.05.2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

Red. NV 2 ex.

Jud.fond- C,

Președinte:Victor Crețoiu
Judecători:Victor Crețoiu, Nicoleta Vesa, Monica Maria

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 563/2009. Curtea de Apel Alba Iulia