Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 575/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - Contestație în anulare -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 575
Ședința publică din 7 mai 2009
PREȘEDINTE: Sas Laura
JUDECĂTOR 2: Biciușcă Ovidiu
JUDECĂTOR 3: Plăcintă Dochița
Grefier - -
Pe rol se află judecarea contestației în anulare formulată de contestatorul, domiciliat în localitatea D, str. -, nr. 40, -. 6,. 2,. 42, E, județul B, împotriva deciziei nr. 195 din 17 februarie 2009, pronunțată de Curtea de APEL SUCEAVA - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit contestatorul și reprezentantul intimatei Casa Județeană de Pensii
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând contestația în anulare în stare de judecată, a rămas în pronunțare cu privire la aceasta.
După deliberare,
CURTEA,
Deliberând,
Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr- din 2.04.2009, contestatorul a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 195 pronunțată de Curtea de APEL SUCEAVA la data de 17.02.2009.
În motivarea contestației a arătat că instanța de recurs a admis din greșeală recursul declarat de Casa Județeană de Pensii B și a reținut dispozițiile anexei nr. 9 din Ordinul nr. 340/2001.
Conform prevederilor legale, respectiv art. 167 alin. 2 din Legea nr. 19/2000, actualizată prin Legea nr. 250/19.07.2007, publicată în Of. nr. 486/19.07.2007:
"Pentru perioada aprilie 2001 - noiembrie 2014, vârsta standard de pensionare și stagiul complet de cotizare, în înțelesul art. 49 și 50, la care asiguratul ar avea dreptul la pensie pentru limită de vârstă în raport cu data nașterii".
Așadar, art. 49 din lege prevede pensia anticipată, iar art. 50 prevede pensionarea anticipată parțială.
Deci, asiguraților care solicită pensionarea anticipată ori anticipată parțială li se face reducerea conform anexei nr. 9 din Ordinul nr. 340/2001.
A arătat că a solicitat pensionarea pentru limită de vârstă prin invocarea art. 167(1) alin. 1, cu reducerea vârstei de pensionare conform tabelului nr. 4, având ca stagiu de cotizare în grupa I de muncă, anterior datei de 1.04.2001 de 23 ani și 8 luni.
A solicitat admiterea contestației în anulare, anularea deciziei nr. 195 din 17.02.2009 pronunțată în recurs de Curtea de APEL SUCEAVA și obligarea intimatei Casa Județeană de Pensii B să emită o nouă decizie de pensionare începând cu data de 28.05.2008, dată la care a îndeplinit condiția de vârstă și stagiu de cotizare.
A invocat în drept dispozițiile art. 318 și 319 Cod procedură civilă.
Examinând contestația în anulare, Curtea reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Botoșani - secția civilă sub nr-, contestatorul a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii B, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie anulată decizia R/11253 din 30.05.2008, prin care i s-a respins cererea de înscriere la pensie pentru limită de vârstă.
În motivare a arătat că intimata a reținut în mod eronat că nu îndeplinește condițiile legale pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, atâta timp cât el a făcut dovada că a lucrat 24 de ani 5 luni și 26 zile în grupa I de muncă.
Potrivit art. 1671din Legea nr. 19/2000 avea dreptul la reducerea vârstei de pensionare cu 14 ani.
Cum la 6 mai 2008 vârsta standard de pensionare era de 63 de ani și 4 luni, scăzând 14 ani, rezultă vârsta de 49 ani și 4 luni.
A concluzionat că poate fi pensionat pentru limită de vârată începând cu vârsta de 50 ani.
În ceea ce privește stagiul complet de cotizare a arătat că, potrivit Ordinului 50/1990, pentru grupa I de muncă erau necesari 20 de ani lucrați în această grupă ce constituiau stagiul total de cotizare necesar.
Această perioadă de 20 de ani este preluată și de Anexa IV din Legea nr. 19/2000, care arată că, într-un interval de 8 ani, stagiul complet de cotizare pentru grupa I de muncă ori pentru activități în condiții speciale va crește până la 25 de ani.
Consideră că intimata încalcă grav și Constituția României, respectiv art. 15 alin. 2 din legea fundamentală, deoarece Casa Județeană de Pensii i-a desființat un drept de a fi încadrat în grupa I de muncă, dobândit anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000.
Prin sentința civilă nr. 1412 din 15 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr-, a fost admisă contestația, anulată decizia nr. 11253 din 30 mai 2008 emisă de intimată și a fost obligată intimata să emită o nouă decizie privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă, cu luarea în calcul a vârstei standard de pensionare de 63 de ani și 4 luni, a stagiului complet de cotizare de 31 de ani și 8 luni, drepturile urmând a fi acordate începând cu 28 mai 2008.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata Casa Județeană de Pensii B, criticând-o pentru nelegalitate și netemenicie, motivat de faptul că poate solicita contestatorul pensie pentru limită de vârstă la împlinirea vârstei de 52 de ani.
A arătat recurenta că din adeverința prezentată de contestator rezultă că a lucrat în grupa întâi de muncă, conform legislației anterioare Legii 19/2000, 23 de ani, 8 luni și 18 zile. Din tabelul nr. 4, la art. 1671din Legea nr. 19/2000 rezultă că reducerea vârstei standard de pensionare este de 13 ani.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile Legii 19/2000 și nr.OUG 4/2005.
Prin decizia civilă nr. 195 din 17.02.2009, pronunțată de Curtea de APEL SUCEAVAs -au dispus următoarele:
S-a admis recursul declarat de intimata Casa Județeană de Pensii B, împotriva sentinței nr. 1412 din 15 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă (dosar nr-).
S-a modificat în tot sentința civilă nr. 1412 din 15.2008 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr-, în sensul că:
S-a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii
Cazurile de contestație în anulare sunt prevăzute strict și limitativ în art. 317 și 318 Cod procedură civilă.
Contestatorul a invocat, ca temei în drept al contestației în anulare, dispozițiile art. 318 și 319 Cod procedură civilă și a invocat motive ce vizează fondul cauzei.
Întrucât în recurs, contestatorul a avut calitate de intimat, iar din examinarea deciziei recurate din perspectiva cazului de contestație în anulare prevăzut de art. 318 Cod procedură civilă nu rezultă că dezlegarea dată pricinii este rezultatul unei greșeli materiale, Curtea urmează să respingă contestația în anulare formulată de contestatorul ca nefondată.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul, împotriva deciziei nr. 195 din 17 februarie 2009, pronunțată de Curtea de APEL SUCEAVA - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 7 mai 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2
02.06.2009
Președinte:Sas LauraJudecători:Sas Laura, Biciușcă Ovidiu, Plăcintă Dochița