Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 586/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.586

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 25.05.2009

PREȘEDINTE: Mihaela Neagu

JUDECĂTOR 2: Alina Savin

JUDECĂTOR 3: Mărioara Coinăcel

GREFIER-- -

-.-.-.-.

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de recurentul-contestator, domiciliat în B,-, jud.B, împotriva sentinței civile nr.46/15.01.2009 pronunțată în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în B, nr.19, având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul personal, lipsă fiind intimata Casa Județeană de Pensii

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care invederează că s-a depus la dosar întâmpinare, după care:

La solicitarea instanței, contestatorul prezintă BI seria - nr.-.

Având în vedere că întâmpinarea s-a depus într-un singur exemplar, se înmânează contestatorului întâmpinarea și se lasă cauza la a doua strigare pentru a-și pregăti apărări.

La apelul nominal făcut la a doua strigare a cauzei a răspuns contestatorul personal, lipsă fiind intimata Casa Județeană de Pensii

Contestatorul restituie întâmpinarea precizând că a studiat-o și că nu solicită acordarea unui termen în vederea pregătirii apărării.

Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Contestatorul arată că la pensia de drept stabilită trebuia aplicată o indexare de 15%, intimata aplicând o indexare de numai 2%.

La întrebarea instanței dacă a studiat buletinul de calcul depus la dosarul de fond, contestatorul precizează că l- studiat, dar nu știe unde s-a greșit la calcularea pensiei.

Solicită recalcularea pensiei neputând preciza temeiul legal pentru care solicită aceasta.

Instanța rămâne în pronunțare.

CURTEA:

Cererea de chemare în judecată

La data de 4.09.2008 reclamantul a chemat în judecată pe pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B pentru se dispune recalcularea pensiei pentru limită de vârstă stabilită prin decizia nr.-/5.07.2009 comunicată la data de 26.07.2008.

În motivarea cererii a arătat reclamantul că a încasat pensie de invaliditate de 520 lei, iar la data transformării pensiei pentru invaliditate în pensie pentru limită de vârstă a primit o pensie în cuantum de 546 lei cu mult mai mică decât a apreciat el că i se cuvenea cu luarea în considerare a celor 44 de ani vechime.

Întâmpinarea

Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea contestației.

A precizat că calculul mediu anual a fost determinat pe baza salariilor și sporurilor de care a beneficiat în activitatea desfășurată, reieșind un punctaj mediu anual de 0.89295 puncte.

În anul 2007 în urma solicitării contestatorului pensia a fost recalculată, punctajul recalculat devenind 0.90121, astfel încât cuantumul pensiei crescând de la 354 lei la 358 lei.

În temeiul art.64 din Legea nr.19/2000, modificată și completată, reclamantul a solicitat acordarea pensiei pentru munca depusă și limita de vârstă, beneficiind de reducerea vârstei standard de pensionare cu 4 ani și 6 luni pentru activitatea desfășurată în grupa I și II de muncă, conform tabelului de la art.42.

La calculul punctajului mediu anual al pensiei au fost adăugate doar punctajele realizate în perioada cât a fost în prestații de asigurări sociale, respectiv a beneficiat de pensie de invaliditate, în conformitate cu art.38 alin.4 din Legea nr.19/2000, modificată și completată.

Față de prevederile legale, a fost emisă decizia nr.-/05.07.2008 privind acordarea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă, punctajul mediu anual a determinat începând cu data de 01.06.2008 fiind de 0,93789, corespunzător unei pensii de 546 lei, ( 0,93789 x 581,3 = 546 lei) față de 524 lei, pensia de invaliditate la aceeași dată.

Eronat, în contestație reclamantul a afirmat că în conformitate cu Legea nr.19/2000, la data trecerii la pensie pentru munca depusă și limită de vârstă trebuia să primească o pensie mai mare cu cel puțin 15% față de pensia de invaliditate, acest mod de calcul fiind prevăzut de Legea nr.3/1977, care a fost abrogată la data de 01.04.2001.

Sentința civilă nr. nr.46/15.01.2009 a Tribunalului Brăila

Prin sentința civilă nr. nr.46/15.01.2009 Tribunalul Brăilaa respins ca nefondată contestația formulată apreciind următoarele:

Prin decizia nr.-/5 iulie 2008 a Casei Județene de Pensii B, contestatorului i s-a stabilit pensia pentru limită de vârstă în cuantum de 546 lei. Pentru aceasta, s-a reținut că a realizat un stagiu de cotizare de 44 ani și 24 zile, din care: 4 ani, 11 luni și 22 zile în grupa I de muncă și 16 ani, 11 luni și 5 zile în grupa II de muncă.

Pârâta a mai reținut și împrejurarea că petentul timp de 6 ani și 3 luni a fost pensionat pentru invaliditate și are un stagiu de cotizare aferent grupei I și II. (Toate elementele de mai sus au fost reținute atunci când petentului i s-a stabilit pensia de invaliditate).

La calculul punctajului mediu anual al pensiei pentru limită de vârstă au fost avute în vedere doar punctajele realizate în perioada cât a fost în prestații de asigurări sociale, adică a fost pensionat pentru invaliditate, așa cum prevede art.38 din Legea nr.19/2000 modificată și completată.

Creșterea de 15%, de la pensia de invaliditate la pensia pentru limită de vârstă de care face vorbire contestatorul în acțiune era prevăzută de vechea legislație (Legea nr.3/1977), ea nemaifiind în vigoare la data emiterii deciziei contestate.

La dosar a fost de depus de către pârâtă și fișa de calcul a pensiei petentului.

Recursul declarat de reclamantul

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul apreciind că punctul stabilit este eronat, nu s-a ținut cont de numeroasele sporuri avute de contestator. Tribunalul Brăila nu a avut un rol activ în administrarea dosarului.

Considerentele deciziei instanței de recurs

Examinând cauza prin prisma motivelor invocate și a celor de ordine publică Curtea constată următoarele:

Din fișele de calcul depuse la instanța de fond rezultă că pârâta a calculat corect cuantumul pensiei stabilite pentru limită de vârstă.Reclamantul nu aduce o critică concretă la modul de desfășurare a calculului pensiei și nu indică unde anume s-a greșit.

Eventuala majorare de 15% solicitată de reclamant odată cu trecerea de la pensie pentru invaliditate la pensie pentru limită de vârstă nu este susținută de vreo dispoziție legală.

Recurentul nu a arătat ce dispoziție legală i-a fost încălcată la calculul pensiei pentru limită de vârstă astfel că nu putem verifica hotărârea instanței de fond decât sub aspectul celor de ordine publică.

Verificând punctajul efectuat de Casa Județeană de Pensii B acesta este corect, astfel că în baza art.312 pr.civ. urmează a se respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul declarat de contestatorul, domiciliat în B,-, jud.B, împotriva sentinței civile nr.46/15.01.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 25 mai 2009.

Pt.PREȘEDINTE, Pt.JUDECĂTOR, Pt.JUDECĂTOR,

CO cf.art.261 pct.2 CO cf.art.261 pct.2 CO cf.art.261 pct.2

Președintele Curții de Apel, Președintele Curții de Apel, Președintele Curții de Apel,

Grefier,

Red.AS/29.06. 2009

Tehno LR/17.07.2009 /ex.2

Fond:-

Asis.jud.-

Președinte:Mihaela Neagu
Judecători:Mihaela Neagu, Alina Savin, Mărioara Coinăcel

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 586/2009. Curtea de Apel Galati