Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 6004/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

Format vechi nr.4237/2009

O MNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.6004/

Ședința publică de la 28 octombrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Farmathy Amelia

JUDECĂTOR 2: Rotaru Florentina Gabriela

JUDECĂTOR 3: Cristescu

GREFIER -

*****************

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentaCasa de Pensii a Municipiului Bîmpotriva sentinței civile nr.2625 din data de 27.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.2307/3/AS/2009, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect:"contestație împotriva deciziei de pensionare."

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimata,prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.38 din 08.09.2009 depusă la dosar-fila 14, lipsind recurentaCasa de Pensii a Municipiului

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că s-a depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 18.09.2009, întâmpinare din partea intimatei.

Intimata, prin avocat, interpelată fiind, arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.

Curtea, constatând cauza în stare de judecată, acordă intimatei cuvântul în combaterea cererii de recurs.

Intimata, prin avocat, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile recurate ca fiind temeinică și legală, pentru motivele dezvoltate pe larg pe cale de întâmpinare.

Cu cheltuieli de judecată.

Curtea, în temeiul art.150 cod proc. civilă declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Prin recursul înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 30.06.2009, recurenta Casa de Pensii a Municipiului Bac riticat sentința civile nr.2625 din data de 27.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.2307/3/AS/2009, susținând că instanța de fond a soluționat greșit pricina, incluzând în mod nelegal în baza de calcul a pensiei sumele obținute de intimată ca urmare a retribuirii acesteia în sistemul acordului global.

În drept, recurenta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art.304 pct.4 și 9 Cod pr.civilă.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și acordarea cheltuielilor de judecată.

Asupra recursului formulat, prin prisma criticilor de recurs invocate, Curtea reține următoarele:

Dispozițiile Legii nr.19/2000, mai exact prin art.87 și art.95, atribuie instanței competente de a analiza temeinicia și legalitatea deciziilor de casele Județene de Pensii în privința cererilor de recalculare a pensiei.

O asemenea analiză, pentru a nu constitui doar un demers formal, lipsit de eficiență practică, nu se poate opri doar la verificarea condițiilor de formă ale deciziei contestate, ci trebuie să analizeze conținutul dreptului reglementat prin decizia de pensionare, cu atât mai mult cu cât intimata-reclamantă nu a criticat forma deciziei, ci conținutul și efectele acesteia.

Pe cale de consecință, procedând la analiza temeiniciei și legalității deciziei de pensionare, Tribunalul nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, ci, dimpotrivă, și le-a exercitat în puterea dispozițiilor legale precitate care îi conferă acest drept, chiar dacă rezultatul acestei analize a nemulțumit partea recurentă, o astfel de împrejurare subiectivă neputând conduce la temeinicia invocării motivului de recurs întemeiat pe art.304 pct.4 Cod pr.civilă.

Potrivit jurisprudenței constante a, dreptul persoanei la un proces echitabil este respectat doar în măsura în care judecata răspunde concret pretențiilor formulate, firește, cu excepția situațiilor în care apar incidente procedurale (cum este cazul soluționării cu prioritate a excepțiilor) sau legea prevede o altă cale de atac pentru petiționar.

În privința motivului de recurs fundamentat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, Curtea apreciază aceste susțineri ca neîntemeiate, în considerarea următoarelor argumente:

Dispozițiile OUG nr.4/2005, act normativ în baza căruia au fost recalculate pensiile aflate în plată la data intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, enumeră sporurile ce trebuie avute în vedere la stabilirea veniturilor ce constituie o parte a bazei de recalculare.

Acest act normativ a avut ca scop asigurarea unei echități între cuantumul pensiilor calculate după intrarea în vigoare a Legii nr.19/2000 și cele aflate în plată la momentul intrării în vigoare a actului normativ mai sus menționat.

Legea nr.19/2000 a instituit cadrul legal al stabilirii și calculării pensiilor, introducând o serie de elemente noi, unele cu valoare de principiu, cum este cazul regulilor generale înscrise în art.2, printre care se numără și principiul contributivității.

Această regulă cu valoare de principiu a fost ignorată prin prevederile OUG nr.4/2005, în această scăpare (cu siguranță neintenționată) este corijată prin hotărârea instanței care apreciază că o normă cu valoare de principiu afirmată în legea cadru a pensiilor trebuie avută în vedere în completarea oricărui act normativ care aduce modificări pensiilor aflate în plată.

Hotărârea recurată are un temei legal, respectiv dispozițiile art.2 lit.e din Legea nr.19/2000, iar interpretarea dată de Tribunalul București acestui articol și aplicabilității sale în cauză reprezintă o corectă aplicare a prevederilor legale, așa încât motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă este nefondat.

Având în vedere ansamblul considerentelor mai sus expuse, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.312 Cod pr.civilă, va respinge ca nefondat recursul.

Văzând dispozițiile art.274 Cod pr.civilă, reținând că recurenta a căzut în pretenții față de intimată, Curtea o va obliga la plata sumei de 833 Ron, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta Casa de Pensii a Municipiului B împotriva sentinței civile nr.2625 din data de 27.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.2307/3/AS/2009, în contradictoriu cu intimata.

Obligă recurenta la 833 lei cheltuieli de judecată către intimată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 28.10.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

Red.

Dact.LG/2 ex./09.11.2009

Jud.fond:;

Președinte:Farmathy Amelia
Judecători:Farmathy Amelia, Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 6004/2009. Curtea de Apel Bucuresti