Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 615/2008. Curtea de Apel Tg Mures
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU -
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 615/
Ședința publică din 24 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Nemenționat
Judecător:
Judecător:
Grefier:
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii M, cu sediul în Târgu-M,-, județul M, împotriva sentinței nr.1465 din 6 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr-.
La apelul nominal se prezintă reclamantul intimat, lipsă pârâta recurentă Casa Județeană de Pensii
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, iar reclamantul intimat a depus la dosar prin registratura instanței la data de 9 aprilie 2008 note de ședință și o serie de înscrisuri și declară că nu mai are alte cereri.
Neformulându-se cereri, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamantul intimat solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică
CURTEA DE APEL,
Prin sentința civilă nr. 1465 din 6 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-, s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii M; s-a dispus anularea deciziei nr. - din 21 iunie 2007, emisă de pârâtă, obligând-o pe aceasta la recalcularea pensiei reclamantului cu luarea în considerare a vechimii în muncă de 28 ani.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâta și a solicitat casarea sentinței atacate și în consecință respingerea acțiunii civile formulată de reclamant pentru modificarea deciziei nr. - din 21 iunie 2007, emisă de pârâtă, în sensul corectării vechimii în muncă de la 24 de ani la 28 de ani.
În motivarea recursului s-a arătat că reclamantul a fost beneficiar al unei pensii de invaliditate, corespunzătoare gradului II de invaliditate, stabilită prin decizia nr. - din 21 iunie 2007, decizie care a fost revizuită prin decizia nr. - din 11 septembrie 2007, ca urmare a prezentării unor adeverințe referitoare la perioada de activitate desfășurată în grupă superioară de muncă.
S-a mai arătat că în urma valorificării tuturor perioadelor de activitate înscrise în carnetul de muncă a rezultat un stagiu total de cotizare inițial realizat de reclamant de 24 de ani, 3 luni și 1 zi. Ca urmare a revizuirii deciziei, stagiul total de cotizare al reclamantului s-a modificat, rezultând un stagiu total de 26 de ani, 6 luni și 1 zi.
Pârâta a mai invocat faptul că stabilirea punctajului anual al asiguratului s-a făcut în condițiile stabilite de art. 78 alin. 1 din Legea nr. 19/2000, reclamantul realizând un punctaj mediu anual și în urma stabilirii drepturilor de pensie în funcție de valoarea punctului de pensie a rezultat un cuantum al pensiei de asigurări sociale de 240 lei.
Pârâta a apreciat că în mod eronat a reținut instanța de fond că reclamantul ar fi realizat un stagiu de cotizare de 28 de ani, această susținere nefiind motivată în fapt. Pe de altă parte, prin însumarea tuturor perioadelor din carnetul de muncă al reclamantului, rezultă exact perioada valorificată prin decizia de pensie emisă de pârâtă.
În drept, s-au invocat prevederile art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă.
Reclamantul s-a opus admiterii recursului.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și în raport de prevederile art. 304/1 Cod procedură civilă și având în vedere actele și lucrările dosarului, instanța de recurs reține următoarele:
Prin decizia nr. - din 21 iunie 2007, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii M, în urma recalculării pensiei de invaliditate stabilite în favoarea reclamantului, s-a stabilit o pensie în cuantum de 252 lei, reținându-se că stagiul de cotizare total realizat de reclamant este 24 ani, 3 luni și o zi.
Reclamantul a contestat această decizie, invocând faptul că în mod greșit s-a înscris în decizia sus-menționată o vechime de 24 de ani, deoarece în realitate el are o vechime totală în muncă de 28 de ani.
Instanța de fond a reținut că din însumarea aritmetică a perioadei înscrise în carnetul de muncă rezultă o vechime în muncă de 28 de ani și 5 luni, aceste perioade fiind reflectate doar parțial în buletinul de calcul al pensiei. S-a mai reținut că, în condițiile în care pârâta nu a luat în calcul integral stagiile de cotizare, decizia contestată este lovită de nulitate absolută, fiind emisă cu încălcarea prevederilor art. 76-78 din Legea nr. 19/2000.
Față de considerentele sentinței pronunțate de tribunal, trebuie avut în vedere faptul că, deși instanța de fond a reținut că stagiile de cotizare, astfel cum sunt înscrise în carnetul de muncă al reclamantului, sunt reflectate doar parțial în buletinul de calcul al pensiei, nu a indicat expres care sunt aceste perioade care nu se regăsesc în buletinul de calcul. În condițiile în care nu s-a arătat care sunt perioadele care nu au fost luate în considerare de pârâtă la stabilirea stagiului total de cotizare, nu se poate verifica dacă decizia contestată a fost emisă cu încălcarea prevederilor din Legea nr. 19/2000, cu atât mai mult cu cât în considerentele sentinței s-a reținut că reclamantul a realizat o vechime în muncă de 28 de ani și 5 luni, iar prin dispozitiv pârâta a fost obligată să recalculeze pensia reclamantului cu luarea în considerare a vechimii în muncă de 28 de ani.
Pe de altă parte, instanța de fond nu a luat în considerare faptul că ulterior emiterii deciziei contestate de reclamant, la data de 11 septembrie 2007 s-a emis o nouă decizie de recalculare a pensiei reclamantului, prin care stagiul de cotizare realizat de reclamant a fost modificat, reținându-se că acesta este de 26 de ani, 6 luni și o zi. Stagiul de cotizare a fost modificat ca urmare a faptului că reclamantul a prezentat o serie de adeverințe referitoare la activitatea desfășurată în grupă superioară de muncă, adeverințe care nu au fost avute în vedere inițial.
În aceste condiții, se impunea ca instanța de fond să verifice și să stabilească în mod corect prin raportare la buletinul de calcul emis de pârâtă dacă există perioade care nu au fost luate în considerare la stabilirea stagiului de cotizare al reclamantului și care sunt aceste perioade. Faptul că instanța de fond a reținut doar în mod generic că pârâta nu a luat în considerare toate perioadele de vechime înscrise în carnetul de muncă, fără a preciza care sunt aceste perioade echivalează cu necercetarea fondului cauzei și, totodată, face imposibilă exercitarea controlului judiciar de către instanța de recurs, din moment ce nu se pot verifica omisiunile imputate pârâtei la stabilirea stagiului de cotizare al reclamantului.
Față de cele ce preced, având în vedere că instanța de fond a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, în temeiul art. 312 alin. 3 și 5 Cod procedură civilă, instanța de recurs va admite recursul declarat de pârâtă și va casa sentința atacată, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Mureș. În rejudecare, instanța va stabili care este stagiul efectiv de cotizare realizat de reclamant prin însumarea tuturor perioadelor de vechime care rezultă din actele doveditoare care au stat la baza emiterii deciziei contestate, iar în situația în care există perioade care nu au fost luate în considerare la stabilirea stagiului de cotizare, care sunt concret aceste perioade. De asemenea, instanța de fond va analiza dacă în raport de decizia de recalculare a pensiei emisă ulterior deciziei contestate mai subzistă motivele pentru care a fost contestată decizia respectivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii M, cu sediul în Târgu-M, str. -, nr. 60, județul M, împotriva sentinței civile nr. 1465 din 6 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș.
Casează în tot sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, Tribunalul Mureș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24 aprilie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
GREFIER,
Red.
Tehnored. BI/2ex
Jud.fond:;
-2.07.2008-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat