Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 6176/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA

DECIZIE Nr. 6176

Ședința din Camera de Consiliu de la 08 Iulie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ioana Bodri

JUDECĂTOR 2: Lucian Bunea

JUDECĂTOR 3: Manuela Preda

Grefier

Pe rol rezultatul dezbaterilor din ședința publică din 30 iunie 2008, privind judecarea recursului declarat de contestator împotriva sentinței civile nr.1457 din 11.09.2007, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII G, având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile din ședința publică din 30 iunie 2008 au fost consemnate într-o încheiere separată și face parte integrantă din prezenta decizie.

CURTEA

Asupra cauzei de față;

Prin sentința nr. 1457 din 11 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr-, s-a respins ca nefondată contestația formulată de contestatorul împotriva deciziei de recalculare a pensiei nr. -/30.11.2005 emisă de intimata

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că contestatorul, s-a pensionat pentru limita de vârstă și i s-a emis decizia de pensionare nr. -/28.02.2000 stabilindu-se o vechime totală în muncă de 44 ani, un punctaj mediu anual de 2,04378 și o pensie care înainte de recalculare era de 605 lei.

În urma recalculării pensiei contestatorului în conformitate cu OUG nr. 4/2005, coroborat cu HG. Nr. 1550/2004 și HG nr. 1456/2005, intimata a emis decizia de recalculare nr. -/30.11.2005 în care s-a ținut cont de o vechime în muncă de 44 ani s-a stabilit un punctaj mediu anual de 1,37002 puncte. Valoarea punctului de pensie fiind de 295,56 lei rezultat o pensie recalculată de 405 lei. Pensia recalculată fiind mai mică decât cea în plata în suma de 605 lei, i s-a menținut pensia în plata de 605 lei până când pensia rezultată prin înmulțirea punctajului mediu anual recalculate cu valoarea unui punct de pensie, va depăși valoarea pensiei în plată.

Referitor la susținerea contestatorului privind adeverințele care atestă sporul de vechime, de muncă grea feroviară, condiții periculoase și de condiții nocive pe care intimata nu le-ar fi avut în vedere la recalcularea pensiei instanța reține următoarele:

Sporul de vechime este reglementat expres prin art. 164 alin. 3 din Legea nr. 19/2000, iar pentru perioada anterioară datei de 01.04.1992 sporul de vechime este cel înregistrat în carnetul de muncă și în adeverințele eliberate de unitățile angajatoare.

Referitor șa sporurile de care se face vorbire în adeverința nr. 3917/2004 se reține cu unitatea angajatoare nu menționează temeiul legal în baza căruia au fost acordate aceste sporuri, OUG nr. 4/2005 impunând expres menționarea temeiului legal.

Conform calculelor făcute de expertul contabil numit în cauză, dacă s-ar fi luat în calcul adeverința nr. 3917/2004, ar fi rezultat un punctaj mediu anual de 1,52709 puncte și o pensie de 452 lei, fapt care nu schimbă cu nimic cuantumul pensiei pe care o primește în prezent contestatorul, întrucât conform legislației se va menține în plată pensia mai mare, care în cazul acestuia este de 605 lei.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs contestatorul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivarea recursului, se arată că după recalcularea pensiei prin decizia nr. -/30.11.2005, punctajul contestatorului s-a diminuat fără nici un argument legal.

Recurentul susține că, în mod greșit Casa Județeană de Pensii G nu a luat în considerare la recalcularea pensiei adeverințele nr. 3917/21004, 54/2000, 313/2006, 516/2006, 110/2007, 42/-/2007 și 302/2006.

Mai susține recurentul că a solicitat schimbarea expertului, însă instanța de fond a respins această solicitare, că nu a primit în timp util convocarea expertului pentru efectuarea expertizei și că a solicitat efectuarea unei noi expertize, însă și această cerere i-a fost respinsă.

Mai mult, susține recurentul, instanța de fond nu a luat în calcul nici expertiza efectuată în cauză.

De asemenea, recurentul a solicitat restituirea cheltuielilor de judecată efectuate la instanța de fond și în recurs.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind fondat și urmează să îl admită, pentru următoarele considerente:

Prin decizia nr. -/30.11.2005 a fost recalculată pensia din sistemul public în conformitate cu prevederile OUG nr. 4/2005, începând cu data de 01.12.2005.

Punctajul mediu anual rezultat din recalculare a fost stabilit la 1,37002 puncte, corespunzător unei pensii de 405 lei, pensie în cuantum mai mic decât cea aflată în plată, respectiv 605 lei.

Conform concluziilor formulate în raportul de expertiză efectuat în cauză cu ocazia judecății pe fond, la calculul deciziei din data de 30.11.2005 nu au fost luate în calcul mențiunile din adeverința nr. 3917/2004. expertul contabil a recalculat punctajul mediu anual prin preluarea datelor din adeverința sus menționată, folosind programul informatizat de calcul al pensiilor. Punctajul mediu anual rezultat după luarea în calcul a acestei adeverințe a fost stabilit la 1,52709.

După efectuarea expertizei, intimata Casa Județeană de Pensii G a emis decizia nr. -/31.07.2007, preluând datele din adeverința nr. 3917/2004 și revizuind pensia contestatorului în sensul stabilirii unui punctaj de 1,52709, conform concluziilor expertizei, intimata acceptând valabilitatea adeverinței nr. 3917/2004.

Este greșită motivarea instanței de fond în sensul că adeverința nu trebuia să fie luată în calcul la stabilirea pensiei, pe de o parte pentru că mențiunile din această adeverință corespund realității și sunt certificate de emitent, că există depusă la dosarul cauzei adeverința nr-, prin care sunt complinite lipsurile adeverinței nr. 3917/2004, în sensul că sunt precizate temeiurile legale în baza cărora s-au acordat sporurile. Pe de altă parte, însăși intimata a recalculat drepturile de pensie conform datelor din această adeverință.

De aceea, instanța de fond trebuia să constate că cererea contestatorului sub acest aspect a rămas fără obiect prin emiterea deciziei nr. -/31.07.2007. În consecință,în baza art. 274 din Codul d e procedură civilă, cheltuielile de judecată efectuate de contestator la judecata pe fond trebuia acordate, întrucât intimata nu a recunoscut pretențiile contestatorului până la prima zi de înfățișare pentru a fi aplicate dispozițiile art. 275 din Codul d e procedură civilă.

În faza procesuală a recursului, instanța a solicitat lămuriri expertului cu privire la adeverințele luate în calcul de către Casa Județeană de Pensii G la calculul pensiei.

Examinând răspunsul expertului, Curtea constată că singura adeverință pe care Casa Județeană de Pensii G a refuzat să o ia în considerare, este adeverința nr. 42/-/09.02.2007 emisă de Regionala CFR C, din care rezultă că în perioadele ianuarie-iulie 1975, respectiv ianuarie-aprilie 1976 contestatorul a obținut un salariu de 1818 lei pentru care s-a virat contribuția de asigurări sociale.

În ceea ce privește celelalte adeverințe care se regăsesc în criticile formulate de recurent în recurs, Curtea constată că au fost avute în vedere.

Astfel, datele adeverința nr. 54/31.01.2000 a fost avută în vedere, astfel cum rezultă din fișa cu date privind activitatea în muncă.

Adeverința nr. 313/2006 cuprinde date identice celor din adeverința nr. 3917/2004.

Adeverința nr. 516/17.03.2006 cuprinde mențiuni privind sporul pentru condiții periculoase pentru perioada 1992-1999 în sume fixe, date care se regăsesc și în adeverința nr. 3917/2004 au fost valorificate în valoare procentuală prin decizia din 31.07.2007.

Adeverința nr. 110/16.01.2007 cuprinde mențiuni privind sporul de noapte pentru perioada 1973-1999 și a fost luată în calcul prin decizia emisă de Casa Județeană de Pensii G la data de 23.11.2007, conform precizărilor expertului.

Adeverința nr. 302/16.02.2006 cuprinde salarii obținute în perioada 1981-1985 și a fost valorificată, cu excepția sporului de vechime menționat în sume fixe, care nu poate fi avut în vedere, deoarece la calculul pensiei pentru acest interval se utilizează procentele pentru sporul de vechime prevăzute de art. 164 din Legea nr. 19/2000.

Este nefondată critica recurentului legată de faptul că expertul nu a procedat efectiv la recalcularea punctajului, de vreme ce în anexa raportului de expertiză a fost atașat buletinul de calcul și fișa cu date privind activitatea contestatorului, din care rezultă că acest punctaj de 1,52709 fost calculat prin preluarea tuturor mențiunilor din adeverință. Faptul că expertul a utilizat programul național de calcul al pensiilor pus la dispoziție de intimată nu afectează în nici un fel valabilitatea expertizei.

În plus, recurentul a mai criticat și faptul că nu a primit în timp util convocarea pentru efectuarea expertizei. Și această critică este nefondată. Potrivit art. 208 din Codul d e procedură civilă, dacă pentru expertiză este nevoie de o lucrare la fața locului, ea nu poate fi făcută decât după citarea părților prin carte poștală recomandată cu confirmare de primire. Or, în cazul unei expertize contabile, expertul are de examinat documentele ce stau la baza calculului pensiei, iar aceste documente pot fi consultate la dosarul cauzei.

Curtea nu va analiza motivele invocate de recurent după împlinirea termenului de recurs, formulate și depuse la dosar la data de 15.05.2008, respectiv 02.06.2008.

Pentru considerentele expuse anterior, Curtea urmează ca, în temeiul art. 312 rap. la art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, să admită recursul și să modifice sentința recurată în sensul admiterii în parte a contestației. Va dispune emiterea unei noi decizii de pensionare cu luarea în calcul a mențiunilor din adeverința nr. 42/10 1150/09.02.2007 emise de Regionala CFR

În temeiul art. 274 din Codul d e procedură civilă, Curtea va obliga intimata să achite recurentului contestator suma de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate la judecata în fond și suma de 24,99 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite recursul declarat de contestator împotriva sentinței civile nr.1457 din 11.09.2007, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

Modifică sentința în sensul că admite în parte contestația.

Dispune emiterea unei noi decizii de pensionare cu luarea în calcul a mențiunilor din adeverința nr. 42/10 1150/09.02.2007 emise de Regionala CFR

Obligă intimata să achite recurentului contestator suma de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate la judecata în fond și suma de 24,99 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 8 iulie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Grefier,

Red. Jud.

2 ex./10.07.2008.

Jud. fond. /

Președinte:Ioana Bodri
Judecători:Ioana Bodri, Lucian Bunea, Manuela Preda

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 6176/2008. Curtea de Apel Craiova