Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 6193/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

Format vechi nr.4815/2009

O M NIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia Civilă Nr.6193/

Ședința publică din data de 03 noiembrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Petre Magdalena

JUDECĂTOR 2: Farmathy Amelia

JUDECĂTOR 3: Zeca Dorina

GREFIER - - -

*****************

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale împotriva sentinței civile nr.407 din data de 27.04.2009, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă - având ca obiect "contestație decizie pensionare".

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: intimata-reclamantă personal, lipsind recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții lipsa de procedură cu recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale C, la dosar nefiind restituită dovada de îndeplinire a procedurii de citare.

De asemenea, se mai arată faptul că recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale Cad epus la dosar prin serviciul "registratură" al secției la data de 03.11.2009 o cerere prin care arată că are cunoștință de termenul de la această dată și pe cale de consecință, solicită judecarea pricinii în baza dispozițiilor art. 242 alin.(2) Cod proc. civ. Totodată, se mai arată faptul că la dosar s-a depus prin serviciul "registratură" al secției la data de 02.11.2009 de către intimata-reclamantă un înscris calificat ca fiind "note scrise" într-un singur exemplar.

Curtea, față de lipsa de procedură învederată cu recurenta-pârâtă, constată faptul că în raport de cererea depusă de aceasta are cunoștință de termenul acordat, sens în care apreciază procedura de citare legal îndeplinită cu partea recurentă.

Intimata-reclamantă, întrebată fiind, arată că nu mai are cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții intimate prezente în combaterea motivelor de recurs formulate în cauză.

Intimata-contestatoare, având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de către recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale C, cu consecința menținerii hotărârii judecătorești pronunțate de către instanța de fond ca fiind temeinică și legală.

Depune concluzii scrise.

Fără cheltuieli de judecată.

Curtea declară închise dezbaterile potrivit dispozițiilor art.150 Cod proc. civ. și reține cauza spre soluționare.

CURTEA,

Prin recursul înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 16.07.2009, recurenta Casa Județeană de Pensii Cac riticat sentința civilă nr.408/27.04.2009 pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă în dosarul nr-, susținând că instanța de fond a pronunțat hotărârea fără a ține cont de faptul că intimata-reclamantă nu îndeplinea condițiile de vechime doar în funcția de judecător pentru obținerea pensiei de serviciu.

În drept, recurenta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă.

Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare, dar a depus la dosarul cauzei Note scrise, prin care a solicitat respingerea recursului, invocând dispozițiile art.88 din Legea nr.19/2000 potrivit cărora decizia Casei teritoriale de pensii necontestată în termen este definitivă, această regulă aplicându-se și deciziei nr.14019/17.09.2007 prin care i-a fost stabilită pensia de serviciu.

Prin aceleași Note scrise, intimata a subliniat că recurenta se află într-o eroare juridică solicitând casarea hotărârii instanței de fond întrucât față de conținutul dispozițiilor art.312 Cod pr.civilă, în ipoteza găsirii ca întemeiat a motivului de recurs fondat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, instanța de control judiciar poate doar modifica sentința recurată, nicidecum casa hotărârea supusă recursului.

Analizând recursul, prin raportare la conținutul dispozițiilor art.304 pct.9 Cod pr.civilă, Curtea reține următoarele:

Într-adevăr, prin recursul formulat, recurenta solicită casarea hotărârii pronunțată de Tribunalul Călărași, deși își întemeiază motivele de recurs pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, împrejurare ce pare a proba confuzia pe care o face recurenta între soluția de casare și cea de modificare a unei sentințe ca efect al exercitării căii de atac a recursului.

De cele mai multe ori invocarea dispozițiilor art.304 pct.9 Cod pr.civilă conduce, în ipoteza admiterii recursului, la modificarea sentinței, iar nu la casarea acesteia, împrejurare pe deplin aplicabilă și în prezenta cauză în considerare argumentelor ce vor fi în continuare expuse:

Analizând recursul, prin raportare la conținutul dispozițiilor art.304 pct.9 Cod pr.civilă, Curtea reține următoarele:

Prin sentința civilă nr.408/27.04.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Călărași - Secția Civilă a admis în parte contestația formulată de intimata-reclamantă și a anulat decizia nr.-/12.02.2009 emisă de recurentă.

În motivarea sentinței, Tribunalul Călărașia apreciat că este supus revizuirii numai modul de calcul al drepturilor de pensie și nu dreptul însuși, decizia nr.-/07.09.2007 devenind definitivă ca efect al necontestării sale în termenul legal de 45 de zile, dreptul la pensie al reclamantei-intimate fiind un drept câștigat asupra căruia Casa Județeană de Pensii C nu mai poate reveni.

Instanța de fond a mai reținut și faptul că prin decizia nr.-/12.02.2009 nu s-a dispus anularea deciziei cu același număr emisă la data de 17.09.2007 prin care s-au stabilit drepturile de pensie ale reclamantei-intimate, coexistând, ca efect al acestei împrejurări, două decizii contradictorii prin care se admite, respectiv se respinge, cererea de pensionare a aceleeași petente.

Soluția pronunțată de Tribunalul Călărași ignoră dispozițiile legale înscrise foarte clar în conținutul alin.1 al art.89 din Legea nr.19/2000 (în forma în vigoare la data de 12.02.2009) potrivit cărora în situația în care se constată erori în stabilirea și în plata drepturilor de pensie, se vor opera revizuirile și modificările legale, atrăgând, după caz, răspunderea celor vinovați.

atentă a acestei dispoziții legale scoate la iveală două situații în care sunt posibile revizuirea și modificarea legală, respectiv stabilirea eronată a drepturilor și plata eronată a acestor drepturi.

Prin urmare, este pe deplin posibilă revizuirea și în cazul în care drepturile înseși au fost stabilite cu încălcarea dispozițiilor legale sau în situația în care drepturile la pensie, calculate ipotetic în cazul intimatei-reclamante la data de 17.09.2007, au suferit modificări legale în conformitate cu legislația în vigoare la momentul revizuirii.

Este de subliniat în acest context următorul aspect: vocația la pensia de serviciu a reclamantei-intimate se naște la momentul în care prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii este înaintată Președintelui României propunerea de eliberare din funcție.

În baza acestui decret care constituie modalitatea specifică a încetării activității judecătorului care cere pensionarea, persoana interesată, în speță reclamanta-intimată, se adresează Casei Județene de Pensii pentru stabilirea și plata pensiei de serviciu.

Prin urmare, nici hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii, nici decretul prezidențial nu în patrimoniul reclamantei-intimate dreptul de a primi pensie de serviciu, analiza îndeplinii condițiilor legale pentru acordarea pensiei de serviciu revenind în atribuțiile Casei Județene de Pensii

Cele două acte cu caracter administrativ, mai sus evocate, reprezintă etape prealabile obligatorii pentru soluționarea cererii de acordare a pensiei de serviciu, cerere care trebuie raportată la data la care magistratul în funcție a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii să ia act de încetarea activității prin pensionare.

În acest context, Curtea arată intimatei-reclamante că hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nu are autoritate de lucru judecat, singura instituție în măsură să aprecieze asupra îndeplinirii condițiilor privind acordarea pensiei de serviciu fiind Casa Județeană de Pensii de la domiciliul celui care cere pensionarea, în conformitate cu dispozițiile art.82 alin.2 din Legea nr.19/2000, dispozițiile legii speciale, respectiv prevederile Legii nr.-, neconținând norme derogatorii în acest sens, urmând, pe cale de consecință, a se aplica dreptul comun în materia asigurărilor sociale, respectiv Legea nr.19/2000.

Este de asemenea de precizat că în anul 2007, când intimata-reclamantă a solicitat recurentei un calcul al cuantumului drepturilor de pensie, acest calcul s-a realizat benevol și fără nicio obligație legală din partea recurentei întrucât, la momentul solicitării din anul 2007 intimata-reclamantă nu a atașat cererii de calculare documentele obligatorii care îi atestau încetarea calității de asigurat, în conformitate cu dispozițiile art.83 alin.1 și 2 din Legea nr.19/2000 (în forma în vigoare în luna septembrie 2007). În concret, pentru ca în anul 2007 reclamanta-intimată să aibă dreptul la acordarea și calcularea pensiei de serviciu, pe lângă vechimea înscrisă în legea specială, respectiv în Legea nr.303/2004, era necesar să prezinte recurentei dovezi care să ateste încetarea calității de asigurat. Este de subliniat în acest sens că dispozițiile Legii nr.303/2004 nu derogă, nu completează și nu modifică prevederile legii cadru în privința actelor necesare pentru un dosar complet de pensionare.

Curtea cunoaște practica unor magistrați încă în activitate de a se adresa Caselor de Pensii pentru calculul drepturilor ce ar reprezenta cuantumul pensiei de serviciu, chiar dacă nu există și intenția corelativă de pensionare la momentul solicitării calculului. Ulterior obținerii acestor calcule, pentru a căror efectuare Casele de Pensii nu au avut niciun temei legal, respectivii magistrați au continuat sau continuă să își desfășoare activitatea, considerând că au posibilitatea de a-și pune oricând în plată deciziile de pensionare obținute anterior, prin solicitarea pensionării efective adresată Consiliului Superior al Magistraturii și consfințită prin decretul de eliberare din funcție emis de Președintele României.

Nicio dispoziție legală nu conține sintagma punerii în plată a deciziei de pensionare. Mai mult decât atât, în cazurile mai sus descrise, așa-numitele decizii de pensionare nu sunt altceva decât niște calcule ale unor drepturi ipotetice, câtă vreme nu s-a cerut pensionarea Consiliului Superior al Magistraturii și nu s-a făcut dovada încetării calității de asigurat din sistemul în care se solicită pensionarea.

De aceea, asemenea calcule nu pot reprezenta un drept câștigat pentru că dreptul la pensie se naște atunci când se solicită pensionarea și este reglementat de dispozițiile legale în vigoare la momentul formulării cererii de pensionare, împrejurare neinfluențată de intervalul de timp necesar pentru soluționarea cererii de către Consiliul Superior al Magistraturii și emiterea decretului prezidențial.

Nimic nu a împiedicat-o pe intimata-reclamantă ca în anul 2007 să solicite Consiliului Superior al Magistraturii pensionarea și nu doar un simplu calcul al unor drepturi eventuale, supuse condiției eliberării din funcție ca efect al pensionării. Opțiunea proprie a expus-o pe intimata-reclamantă schimbării condițiilor necesar a fi îndeplinite pentru acordarea pensiei de serviciu, posibilitate pe care o are legiuitorul și pe care a și exercitat-o ulterior lunii septembrie 2007 în materia pensiei de serviciu pentru magistrați.

În ceea ce privește pretinsa coexistență contradictorie a două decizii, purtând același număr, dar emise la date diferite de recurentă, Curtea apreciază că prima decizie a încetat să-și producă efectele la data la care cea de-a doua decizie a revizuit- Este un caz particular de caducitate a unui act juridic (denumit de legiuitor revizuire), împrejurare care nu impune necesitatea ca emitentul actului devenit caduc ca efect al revizuirii permise de lege să procedeze la anularea deciziei revizuite.

Prin urmare, nu poate fi vorba despre coexistența juridică a celor două decizii, astfel cum în mod eronat a apreciat instanța de fond.

Această împrejurare nu înseamnă și nu echivalează cu aplicarea retroactivă a legii civile.

Curtea subliniază că instanța de fond trebuia să țină cont de faptul că prin decizia de pensionare nr.-/17.09.2007 Casa Județeană de Pensii nu a stabilit dreptul la pensie (chiar dacă, din rațiuni formularistice, o asemenea mențiune este înscrisă în respectivul act), ci vocația, la nivelul datei de 17.09.2007, a reclamantei-intimate de a primi pensie de serviciu la momentul în care va cere Consiliului Superior al Magistraturii eliberarea sa din funcție în scopul pensionării.

Această vocație, care nu se confundă cu dreptul însuși, poate suferi modificări în raport de dispozițiile legale în vigoare la data solicitării adresate Consiliului Superior al Magistraturii pentru eliberarea din funcție. Dreptul de a primi pensie de serviciu se naște la data la care această cerere a fost depusă la Casa Județeană de Pensii în termen de 30 de zile de la data emiterii decretului prezidențial de eliberare din funcție, nici în acest sens legea specială, respectiv Legea nr.303/2004, necuprinzând dispoziții derogatorii, ceea ce impune aplicarea dreptului comun în cauză, reprezentat de dispozițiile art.83 alin.1 din Legea nr.19/2000.

Orice fel de alte calcule potențiale, efectuate benevol de Casa de Pensii, în condițiile în care nu existau nici hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii și nici decretul prezidențial de eliberare din funcție a reclamantei-intimate, nu creează drepturi în favoarea acesteia, cel puțin în materia asigurărilor sociale privind acordarea pensiei de serviciu. Dreptul câștigat, la care se referă atât intimata-reclamantă în notele scrise, cât și instanța de fond în considerentele sentinței recurate, este doar dreptul la pensie și nivelul acestei pensii de serviciu la momentul eliberării din funcție prin decret prezidențial.

Soluționarea eronată a cererii atrage, în condițiile art.312 alin.3 Cod pr.civilă coroborate cu dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, modificarea în tot a sentinței recurate ca efect al admiterii recursului.

Confuzia recurentei în privința solicitării casării sentinței în locul modificării acesteia, este lipsită de efecte în ceea ce privește temeinicia motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, împrejurare care a condus la admiterea recursului.

Intimata are posibilitatea pentru a-și lămuri situația personală de a se adresa Consiliului Superior al Magistraturii pentru clarificarea aspectelor care țin de calitatea sa de magistrat față de împrejurarea că la data la care, prin hotărâre, Consiliul Superior al Magistraturii a admis cererea de pensionare a reclamantei, aceasta nu îndeplinea condițiile de pensionare, ceea ce Curtea a stabilit prin prezenta decizie cu autoritate de lucru judecat.

Având în vedere că propunerea de eliberare din funcție a magistratului se poate dispune restrictiv doar în circumstanțele enumerate limitativ în art.65 din Legea nr.303/2004 (în forma în vigoare la data adoptării de Consiliul Superior al Magistraturii a Hotărârii nr.1426/17.12.2008), iar intimata-reclamantă nu pare a se încadra în niciuna din situațiile avute în vedere de legiuitor, este preferabil a se lămuri în ce măsură, raportat la efectele prezentei decizii, reclamanta-intimată și-a păstrat sau nu calitatea de magistrat și ulterior datei de 20.01.2009, dată la care a fost emis Decretul Președintelui României prin care intimata a fost eliberată din funcție.

Intimata are posibilitatea de a solicita Consiliului Superior al Magistraturii revocarea hotărârii nr.1426/17.12.2008, reîncadrarea sa pe funcția deținută la data emiterii decretului prezidențial, în acest context Curtea amintind faptul că orice cerere, inclusiv cererea de pensionare formulată de intimata-reclamantă, trebuie analizată de toți factorii decidenți (printre care se numără și Consiliul Superior al Magistraturii în virtutea dispozițiilor art.65 alin.3 din Legea nr.303/2004) prin prisma dispozițiilor legale, de vreme ce atât hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii, cât și decretul prezidențial sunt etape prealabile obligatorii prin care se probează încetarea calității de asigurat a magistratului care solicită pensionarea. Chiar dacă, în final, aprecierea asupra îndeplinirii tuturor condițiilor legale aparține recurentei din prezenta cauză, poate fi supus dezbaterii în ce măsură și Consiliul Superior al Magistraturii, ca autoritate emitentă a unui act obligatoriu în vederea pensionării unui judecător, este răspunzător de soluția având ca obiect propunerea de eliberare din funcție adresată Președintelui României. Câtă vreme o astfel de propunere, prevăzută de dispozițiile art.65 alin.2 din Legea nr.303/2004, materializată prin adoptarea în cazul reclamantei-intimate a Hotărârii nr.1426/17.12.2008, a produs efecte juridice conducând la decretul de eliberare din funcție, se poate supune dezbaterii în ce măsură situația personală a intimatei-reclamante a fost afectată de o hotărâre a unui organ colegial (în speță Consiliul Superior al Magistraturii).

Curtea nu are competența ca în cadrul acestui recurs să aprecieze asupra nulității Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii br.1426/17.12.2008, pentru că nu poate excede obiectului recursului, precizările mai sus expuse constituind un punct de vedere și un răspuns la susținerile reclamantei-intimate referitoare la Hotărârea nr.1426/17.12.2008 a Consiliului Superior al Magistraturii, susțineri ce se pot regăsi în conținutul cererii de chemare în judecată, orice demers ulterior pronunțării prezentei decizii reprezentând exclusiv opțiunea personală a reclamantei-intimate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art.312 Cod pr.civilă, Curtea va admite recursul, va modifica în tot sentința recurată în sensul că va respinge contestația ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale împotriva sentinței civile nr.407 din data de 27.04.2009, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă .

Modifică în tot sentința recurată în sensul că:

Respinge contestația ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 03.11.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

- -

Red.

Dact.LG/2 ex./02.12.2009

Jud.fond:;

Președinte:Petre Magdalena
Judecători:Petre Magdalena, Farmathy Amelia, Zeca Dorina

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 6193/2009. Curtea de Apel Bucuresti