Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 6219/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.3890/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.6219/
Ședința publică de la 04 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Uță Lucia
JUDECĂTOR 2: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 3: Rotaru Florentina
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta Casa de Pensii a Municipiului B împotriva sentinței civile nr.2948 din data de 07.04.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.13799/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect:"contestație împotriva deciziei de pensionare."
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul,prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.96550 din 20.06.2009 depusă la dosar-fila 8, lipsind recurenta Casa de Pensii a Municipiului
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Intimatul, prin avocat, interpelat fiind, arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, acordă intimatului cuvântul în combaterea cererii de recurs.
Intimatul, prin avocat, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile recurate ca fiind temeinică și legală, pentru motivele dezvoltate pe larg pe cale de întâmpinare.
Cu cheltuieli de judecată.
Curtea, în temeiul art.150 cod proc. civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2948/07.04.2009 pronunțată în dosarul nr.13799/3/AS/2008, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis acțiunea modificată și precizată formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului B; a anulat decizia nr.-/25.09.2008 emisă de intimată și a obligat intimata să emită contestatorului o nouă decizie de pensie pentru limită de vârstă, începând cu data de 01.06.2008, cu stagiul complet de cotizare de 31 de ani și 8 luni și respectiv cu un punctaj mediu anual de 1,00316 puncte și un cuantum al pensiei de 584 lei; a obligat intimata să achite contestatorului diferența dintre pensia rezultată din expertiză și cea achitată din perioada 01.06.2008-01.02.2009, de 566 lei, precum și la plata cheltuielilor de judecată de 1101,7 lei.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin decizia nr.-/4.04.2002 intimata acordat contestatorului, născut la data de 3.12.1949, pensie pentru invaliditate, începând cu data de 1.01.2002, având în vedere o vârstă standard de pensionare de 64 ani și 11 luni.
Prin decizia nr.-/25.09.2008 intimata a acordat contestatorului pensie pentru limită de vârstă, începând cu data de 01.06.2008, luând în calcul un stagiu complet de cotizare de 31 de ani și 10 luni și stabilind un punctaj mediu anual de 0,90649 puncte și un cuantum al pensiei de 527 lei.
Tribunalul a reținut că expertiza întocmită în cauză a relevat că decizia nr.-/25.09.2008 a fost întocmită eronat de intimată, întrucât intimata a luat eronat în calcul pensia de invaliditate din perioada 1.07.2005-1.01.2006 și nu a luat în calculul pensiei pentru limita de vârsta cuantumul pensiei de invaliditate din perioada 1.02.2008-1.06.2008; expertiza a luat în calcul stagiul complet de cotizare de 31 ani si 8 luni prevăzut de anexa 3 Legii 19/2000 la data de 1.06.2008 când contestatorul avea vârsta de 58 ani și 5 luni. Astfel menționează expertul,în raportul de expertiză, si reducerea vârstei standard de pensionare așa cum o operase si intimata in decizie, cu 6 ani si 6 luni, pentru lucrul în grupa a 2-a de muncă. A mai reținut tribunalul din raportul de expertiză, că punctajul mediu anual cuvenit contestatorului este de 1,00316 puncte, iar cuantumul pensiei la data de 1.06.2008 este de 584 lei, precum si că diferența dintre pensia care se cuvenea astfel contestatorului si cea efectiv încasată pe perioada 1.06.2008-1.02.2009 este de 566 lei.
Față de cele relevate de expertiză, instanța a făcut aplicarea art. 76, 77, 78 din 19/2000 și principiului disponibilității procesului civil și a anulat decizia atacată obligând intimata să emită contestatorului o nouă decizie de pensie pentru limită de vârstă, începând cu data de 01.06.2008, cu stagiul complet de cotizare de 31 de ani și 8 luni și respectiv cu un punctaj mediu anual de 1,00316 puncte și un cuantum al pensiei de 584 lei.
Tribunalul a apreciat că atitudinea intimatei de a emite o nouă decizie în cursul procesului, la data de 26.03.2009 de stabilire a unui punctaj mediu anual de 0,90881 puncte cu un cuantum al pensiei de 529 lei de la 1.06.2008, nu poate influenta soluția pentru că altfel, dreptul de acces la instanță al contestatorului ar deveni iluzoriu, respectiv dacă intimata ar fi considerată îndreptățită ca după parcurgerea câte unei părți din proces să emită câte o nouă decizie prin care să nege in continuare mai mult sau mai puțin drepturile contestatorului.
Prin pronunțarea hotărârii, a reținut prima instanță, contestatorul va avea la dispoziție calea executării silite pentru diferența de pensie cuvenită și neîncasată în măsura în care intimata nu i-ar acorda-o de bună voie, respectiv calea amenzilor judiciare la judecătoria d e executare în cazul în care intimata nu s-ar conforma obligației de a emite decizia de pensie pentru limită de vârstă cu stagiul complet de cotizare de 31 de ani și 8 luni și respectiv cu punctajul mediu anual de 1,00316 puncte.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal intimata Casa de Pensii a Municipiului B,întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, susținând că hotărârea primei instanțe prin care a omologat raportul de expertiza efectuat in cauză nu este doar o încălcare a competentei instanței referitoare la controlul actului administrativ atacat ci si o cauza de depășire a atribuțiilor puterii judecătorești.
Recurenta a apreciat ca o imixtiune în activitatea Casei de pensii stabilirea cuantumului si a punctajului pensiei, in condițiile in care o astfel de activitate este specifică acestei instituții, nu instanțelor de judecată.
Recurenta a susținut că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecații, a schimbat natura ori înțelesul lămurit si vădit neîndoielnic al acestuia iar sentința a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
A arătat recurenta că în speță este vorba despre punctul de vedere al expertului (expert nespecializat in asigurări sociale), in raport de actele luate in considerare la emiterea deciziei de pensie de către singura instituție abilitata sa efectueze această operațiune - Ministerul Muncii, care este conform art.4, lit.M, alin.c, din HG nr.381/2007 singurul organ cu atribuții privind aplicarea legislației de protecție socială.
Un raport de expertiză, a susținut recurenta, nu poate stabili un punctaj sau un cuantum al pensiei (stabilirea pensiei fiind un atribut exclusiv al Casei de pensii), ci poate cel mult să precizeze ce anume nu s-a luat în calcul, unde anume s-a greșit când s-au preluat datele din carnetul de muncă, adeverințe, etc. Un raport de expertiză trebuie să fie un punct de reper pentru instanță. Instanța de fond preluând punctul de vedere al expertului, si stabilind un anumit punctaj (pe care casa locala de pensii l-a contestat), a depășit atribuțiile puterii judecătorești, realizând o imixtiune in activitatea unei instituții publice cu atribuții specifice si exclusive in domeniul pensiilor.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și cu aplicarea art.304/1 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Nu se poate aprecia că instanța de fond a depășit limitele puterii judecătorești, omologând raportul de expertiză, printr-o imixtiune în domeniul de activitate al caselor de pensii și nici că a pronunțat o hotărâre cu încălcarea legii, în condițiile în care a încuviințat și a administrat o probă cu expertiză contabilă care să verifice corectitudinea punctajului pensiei cuvenită reclamantului, instanța pronunțându-se în limitele prevăzute de art. 155 lit.f din Legea nr. 19/2000.
Curtea reține că proba cu expertiză contabilă este legală, pertinentă și concludentă și face parte din ansamblul probator reglementat de procedura civilă, neexistând o dispoziție specială în legea pensiilor care să excludă administrarea unei astfel de probe. De asemenea, nu se poate aprecia că, omologând raportul de expertiză, instanța de fond a depășit valoarea probatorie reprezentată de o astfel de dovadă.
Pe de altă parte, din analiza dosarului de fond rezultă că susținerile recurentei sunt nefondate în condițiile în care instanța de fond a omologat raportul de expertiză din care rezultă erorile de calcul erorile de calcul la stabilirea pensiei pentru limită de vârstă.
Recurenta nu a formulat obiecțiuni propriu-zise asupra raportului de expertiză ci a exprimat un punct de vedere din care a rezultat că a îndreptat în parte erorile constatate și de către expert prin emiterea unei noi decizii însă instanța a apreciat că o astfel de împrejurare nu poate lipsi procesul de finalitate, procedând la soluționarea cauzei pe fond.
Nici în faza recursului Casa de pensii nu a învederat concret instanței de control judiciar în ce constau nemulțumirile sale față de modul de calcul al punctajului prevăzut de expert.
Față de aceste împrejurări, Curtea constată că susținerile recurentei nu sunt de natură a dovedi nelegalitatea și netemeinicia sentinței primei instanțe, motiv pentru care, în baza art.312 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.
Văzând și disp. art. 274 cod proc. civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentaCasa de Pensii a Municipiului Bîmpotriva sentinței civile nr.2948 din data de 07.04.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.13799/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimatul.
Obligă recurenta la 600 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./07.12.2009
Jud.fond:;
Președinte:Uță LuciaJudecători:Uță Lucia, Cristescu Simona, Rotaru Florentina