Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 622/2010. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 622
Ședința publică de la 28 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Cotora Dorina Stoichin Vicepreședinte Instanță
- - --Președinte Secție
-- -- Judecător
Grefier
XXX
Pe rol judecarea recursului declarat recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, împotriva sentinței civile nr. 2111/27.05.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul contestator, având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D prin consilier juridic și intimatul contestator reprezentat de avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează depunerea întâmpinării de către intimat.
S-a comunicat un exemplar al întâmpinării.
Consilier juridic pentru recurenta intimată nu solicită termen pentru observare.
Curtea constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul părților pentru a pune concluzii.
Consilier juridic pentru recurenta intimată solicită admiterea recursului conform motivelor de recurs.
Avocat reprezentantul intimatului contestator solicită respingerea recursului, menținerea sentinței Tribunalului Dolj ca temeinică și legală.
CURTEA
Asupra recursului de față
La data de 04.02.2009, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Casa Județeană de Pensii D să recalculeze drepturile de pensie cu luarea în calcul a sporului pentru lucru sistematic peste programul normal de lucru, înscris în adeverința eliberată de SC Sibiu.
În motivare, a arătat că a solicitat pârâtei valorificarea acestei adeverințe însă prin adresa nr. 28151/25.09.2007 i s-a comunicat că nu aceasta nu face obiectul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 4/2005.
In dovedire, au fost depuse, în copie, un set de înscrisuri constând în: adeverința nr. 464/21.07. 2008 emisă de SC Sibiu, adresa nr. 28151/25.09.2007 emisă de pârâtă.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta Casa Județeană de Pensii Das olicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală, arătând că adeverința invocată nu a fost luată în calcul deoarece în aceasta este menționat sporul pentru program prelungit acordat în temeiul nr. 1546/21.08.1952. Conform art. 2 din acest act normativ, durata normală a zilei de muncă în activitatea de construcții sau munca pe șantier, era stabilită la 10 ore/zi, păstrându-se retribuția de încadrare corespunzătoare unui program de 8 ore/zi. Ca urmare, este evident că plata pentru acest fel de program a fost inclusă în salariu și nu a fost acordată ca spor.
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 4/2005 prevede că la stabilirea punctajului mediu anual nu se iau în calcul formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie sau după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale.
S-a mai arătat că temeiul legal al acordării sporului pentru perioada 01.07.1959-31.03.1973 l-a constituit art.119 din Legea nr. 10/1972 care a intrat în vigoare la data de 01.03.1973, ulterior acordării acestui spor.
În susținere, au fost depuse: decizia de pensionare nr. -/23.05.2008, buletin calcul, desfășurător aferente deciziei.
La solicitarea instanței, reclamantul a depus copie a carnetului de muncă.
În ședința publică de la 29.04.2009, instanța a dispus efectuarea unei adrese către SC Sibiu pentru a se preciza temeiul legal în baza căruia s-au acordat drepturile înscrise în adeverința eliberată reclamantului, de a menționa dacă sumele cuprinse în adeverință reprezintă sporuri pentru orele suplimentare sau retribuția tarifară aferentă programului în regim de 10 ore și de a înainta state de plată privind pe reclamant aferente lunilor iunie 1964 și septembrie 1971.
Actele solicitate de instanță au fost înaintate prin adresa nr. 2145/19.05.2009.
Prin sentința nr. 2111/27.05.2009, Tribunalul Dolj, a admis acțiunea formulată de reclamantul, împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII
A obligat pârâta să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantului prin valorificarea adeverinței nr. 464/21.07.2008 emisă de SC SA Sibiu.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a constatat următoarele:
Conform adeverinței nr. 464/21.07. 2008 emisă de SC Sibiu, în perioada 21.07.1959-31.03.1973 reclamantul a lucrat în program de lucru prelungit de peste 8 ore/zi, program stabilit în condițiile art. 119 din Legea nr. 10/1972. Pentru sumele menționate în adeverință au fost reținute și virate contribuțiile la asigurările sociale de stat.
Prin adresa nr. 2145/19.05.2009, SC Sibiu a fost menționat că programul de lucru a fost stabilit în condițiile dispozițiilor menționate anterior, respectiv în condițiile art. 57 din Legea nr. 3/1950 modificată prin Decretul nr. 329/1954, fiind repartizat astfel: martie și octombrie 9 ore/zi, aprilie -septembrie 10 ore/zi.
Au fost menționate de asemenea, în mod expres, că sumele cuprinse în adeverința nr. 464/21.07. 2008 reprezintă retribuție tarifară aferentă programului de lucru stabilit și repartizat după regula menționată anterior.
Pârâta nu a reținut mențiunile privind aceste drepturi, cu motivarea că adeverința eliberată reclamantului menționează - ca temei juridic - dispoziții legale intrate în vigoare ulterior perioadei în care reclamantul a prestat activitate în muncă, respectiv pentru că sumele menționate nu reprezintă retribuție tarifară, ci un spor pentru muncă suplimentară.
Aceste susțineri ale intimatei nu au fost reținute de instanță pentru următoarele considerente:
La punctul V din anexa la Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 4/2005, privind recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat sunt menționate sporurile cu caracter permanent ce se utilizează la determinarea punctajului mediu anual, între care și sporul pentru lucrul sistematic peste programul normal.
Potrivit art. 4 alin. 3 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 4/2005, sporurile, indemnizațiile și majorările de retribuții tarifare prevăzute în anexa la această ordonanță se dovedesc prin carnetele de muncă sau adeverințe întocmite conform punctului VI din anexă, eliberate de angajatori care poartă întreaga răspundere cu privire la valabilitatea și corectitudinea acestora.
Faptul că în adeverința nr. 464/21.07. 2008 au fost trecute sumar temeiurile juridice în baza cărora s-au acordat de către angajator, nu împiedică asiguratul să beneficieze de drepturile acordate de Legea nr. 19/2000, în condițiile în care pentru acestea i s-au reținut și virat contribuțiile la asigurările sociale de stat.
Pe de altă parte, în adeverință se menționează în mod clar că sumele primite corespund unui program de lucru stabilit de 10 ore/zi, respectiv de 9 ore/zi pe perioadele indicate.
Unul din principiile de bază ale sistemului public este, potrivit art. 2 din Legea nr. 19/2000, principiul contributivității, fondurile de asigurări sociale constituindu-se pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice și, ca urmare, drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări plătite.
Instanța a constatat astfel că drepturile de pensie reclamantului trebuie stabilite în raport de toate sporurile, indemnizațiile și toate celelalte drepturi ce au constituit salariul realizat, inclusiv drepturile înscrise în adeverințele eliberate acestuia și care nu au fost trecute în carnetul său de muncă.
Împotriva acestei sentințe intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII Daf ormulat recurs, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
Nu a fiost luată în considerare adeverința nr. 464 /21.07.2008, deoarece în cuprinsul acesteia este menționat sporul pentru programul prelungit acordat în temeiul nr. 1456/21.08.1952, deoarece, atât din adresa Ministerului Muncii și Solidarității Sociale nr.1375/2006 cât și a dispoz. art.2 din nr.1546/21.08.1952, se precizează că durata normală a zilei de muncă în activitatea de construcții sau munca de șantier era stabilită la 10 ore / zi, păstrându-se retribuția de încadrare lunară corespunzătoare funcției de 8 ore / zi, plata salariului făcându-se pentru timpul efectiv lucrat de 10 ore.
De asemenea, din anexa la OUG 4/2005, pct.6 rezultă că, nu pot fi luate în calcula la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare datei de 01.aprilie 2001, formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale.
Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Recursul nu este fondat.
Dispozițiile art. 1 și 2 din OUG nr. 4/2005, privind recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat stipulează faptul că - pensiile din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 01 aprilie 2001 se recalculează în condițiile prevăzute de acest act normativ, recalcularea efectuându-se prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii cu respectarea prevederilor legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale cu modificările și completările ulterioare.
Dispozițiile art. 2 lit. "e" din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale consacră ca unul dintre principiile fundamentale ale asigurărilor sociale din România, principiul contributivității, principiu conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.
În speță reclamantul a fost pensionat potrivit legii nr.3/1977 iar ulterior s-a adresat cu cerere recurentei pentru a i se lua în considerare sumele menționate în adeverințele depuse la dosar.
Refuzul recurentei de a recalcula pensia reclamantului este nejustificat având în vedere dispozițiile OUG nr.4/2005 menționate mai sus precum și dispozițiile art. 164 alin. 1 lit. a din Legea nr.19/2000 care prevăd că la determinarea punctajelor anuale până la intrarea în vigoare a prezentei legi se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă respectiv salariile brute, până la data de 1 iulie 1977 și salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991.
Este adevărat că în adeverințele depuse la dosar de reclamant se menționează că aceste sume sunt ore suplimentare plătite conform 1546/1952 dar aceasta nu înseamnă că la stabilirea punctajului se are în vedere doar retribuția aferentă unui program de 8 ore zilnic pentru următoarele argumente.
De asemenea, prin ștatul de plată depus la dosar, fila 43 cu titlu de exemplu, iunie 1964 rezultă că, intimatul avea un salariu tarifar de 2000 lei la care s-a adăugat, în regimul de 10 ore, peste cele 8 ore și un număr de 52 de ore pentru care a primit suma brută de 510 lei, la care s-a reținut un impozit de 82 de lei, realizând un salariu net pentru această diferență de 428 lei.
Art.1 din nr.1546/1952 prevede că atunci când pentru realizarea planului de stat este necesar să se lucreze mai mult de 8 ore pe zi, se poate aproba un program de lucru de până la 10 ore /zi.
În art. 2 se prevede și modul de plată a acestor ore,respectiv orele efectuate în aceste condiții de către muncitori, inginerii șefi, etc, vor fi considerate și plătite ca ore normale, ceea ce înseamnă că pentru această perioadă retribuția tarifară lunară a fost mai mare.
Dispozițiile art. 2 din nr.1546/1952 sunt clare, ceea ce înseamnă că pentru perioada în care a prestat activitate în program de 10 ore reclamantul a beneficiat de o retribuție tarifară mai mare care reprezintă contraprestația muncii desfășurată în cele 10 ore și care nu intră sub incidența dispozițiilor din anexa la OUG. nr. 4/2005, punctul VI și astfel să fie exclusă de la recalcularea pensiei.
În consecință,aceste sume trebuie să fie luate în calcul la recalcularea pensiei în raport de dispozițiile art.2 din OUG nr.4/2005 coroborate cu art.78 din Legea nr. 19/2000 întrucât, pentru sumele salariale primite, angajatorul a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii. Cum bugetul asigurărilor sociale a fost alimentat cu contribuția de asigurări sociale plătite de către angajator aferentă veniturilor salariale obținute de către salariat este firesc ca o parte din această contribuție să se întoarcă către fostul salariat, în prezent pensionar și să fie avute în vedere la recalcularea drepturilor de pensie conform Legii nr. 19/2000.
Sunt considerentele pentru care, în temeiul dispoz. art. 312.pr.civilă, Curtea va respinge recursul declarat de P D, sentința recurată fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul ca nefondat declarat recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, împotriva sentinței civile nr. 2111/27.05.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul contestator.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Ianuarie 2010.
PREȘEDINTE: Mihaela Cotora Dorina Stoichin - - | JUDECĂTOR 2: Mihaela Mitrancă - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red. Jud./tehn./ex.2
Președinte:Mihaela Cotora Dorina StoichinJudecători:Mihaela Cotora Dorina Stoichin, Mihaela Mitrancă