Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 6227/2009. Curtea de Apel Craiova

DOSAR Nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II A CIVILĂ ȘI PENTRU CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 6227

Ședința publică din data de 11 2009

Completul compus din:

Președinte: JUDECĂTOR 1: Mariana Pascu

JUDECĂTOR 2: Ligia Epure

JUDECĂTOR 3: Carmen Tomescu

Grefier - -

*******

Pe rol, soluționarea cererii de revizuire formulată de către, împotriva deciziei civile nr.4124/22.06.2009, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii

La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile nu au răspuns.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că în conformitate cu prevederile art.242 alin.2 pr.civ. s-a solicitat și judecata cauzei în lipsă, după care, instanța constatând cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberare.

CURTEA

Asupra cererii de revizuire de față.

Prin sentința civilă nr.6461 din 18 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, fost admisă contestația formulată de petenta, cu domiciliul în Tg-J, str -,.7,.1,.17, județul G, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii G, cu sediul în Tg-J,-, județul

fost anulată decizia nr - din 11.01.2008, emisă de intimata CJP

A fost obligată intimata CJP G să emită o nouă decizie de pensionare prin care punctajul mediu anual să fie determinat prin împărțirea totalului de puncte la un stagiu complet de cotizare de 26 ani și 4 luni, iar drepturile de pensie să fie acordate începând cu 7.11.2007.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:

În fapt, petenta a fost înscrisă la pensie de invaliditate gradul III, începând cu data de 16.12.1997, prin decizia nr - din 27.01.1998, pentru 26 ani, 3 luni și 16 zile vechime în muncă.

Prin decizia nr.- din 9.01.2006, CJP a recalculat drepturile de pensie ale petentei în conformitate cu prevederile OUG nr 4/2005, privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat și HG nr,1550/2004.

Ulterior, petenta a formulat cerere înregistrată sub nr.3298 din 7.11.2007, solicitând pensionarea la limită de vârstă, sens în care intimata a emis decizia nr.- din 11.01.2008, decizie contestată de petentă.

În drept, instanța a reținut că în conformitate cu prevederile art. 41 alin.1 din Legea 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi, pensia pentru limită de vârstă se acordă asiguraților care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionării, condițiile privind vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare, realizat în sistemul public de pensii.

Potrivit art. 41 aliniat 4 din lege, stagiul complet de cotizare este de 30 ani pentru femei și 35 de ani pentru bărbați, stagiu ce se va realiza în termen de 13 ani de la data intrării în vigoare a Legii 19/2000, prin creșterea acestuia, pornindu-se de la 25 de ani pentru femei și de la 30 ani pentru bărbați, conform eșalonării prevăzute în anexa 3, depusă la dosarul cauzei.

Ori, potrivit anexei 3, ce vizează vârstele standard de pensionare și stagiile minime și complete de cotizare pentru femei și bărbați, pe ani și pe luni, pe perioada aprilie 2001- martie 2015, pentru femeile care se pensionează în perioada august 2007 - 2007, stagiul complet de cotizare este de 26 ani și 4 luni (rândul 15 din anexă) și nu de 26 de ani și 10 luni, cum a stabilit în mod greșit Casa județeană de pensii, situație care a dus la diminuarea pensiei petentei.

Astfel, Tribunalul a dispus ca intimata să emită o nouă decizie de pensionare prin care punctajul mediu anual să fie determinat prin împărțirea totalului de puncte la un stagiul complet de cotizare de 26 ani și 4 luni, iar drepturile de pensie să fie acordate începând cu data de 7.11.2007.

Împotriva sentinței a declarat recurs Casa Județeana de Pensii invocând următoarele:

La emiterea deciziei contestate a avut in vedere stagiul de cotizare si stagiul asimilat dovedit de petenta cu înscrisurile depuse.

În raport de data nașterii 20.04.1950, stagiul complet de cotizare al reclamantei este de 26 de ani si 10 luni,în speță fiind incidente prev.art.167 alin.2 din 19/2000.

Prin decizia civilă nr. 4124/22.06.2009, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr- a fost admis recursul declarat de CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII G Tg

A fost modificată sentința în sensul respingerii contestației.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de recurs a reținut:

Potrivit rt. 41(1) din 19/2000, pensia pentru limită de vârstă se acordă asiguraților care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionării, condițiile privind vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare realizat în sistemul public.

(2) Vârsta standard de pensionare este de 60 de ani pentru femei și 65 de ani pentru bărbați. Atingerea vârstei standard de pensionare se va realiza în termen de 13 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin creșterea vârstelor de pensionare, pornindu-se de la 57 de ani pentru femei și de la 62 de ani pentru bărbați, conform eșalonării prevăzute în anexa nr. 3.

(3) Stagiul minim de cotizare atât pentru femei, cât și pentru bărbați este de 15 ani. Creșterea stagiului minim de cotizare de la 10 ani la 15 ani se va realiza în termen de 13 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, conform eșalonării prevăzute în anexa nr. 3.

(4) Stagiul complet de cotizare este de 30 de ani pentru femei și de 35 de ani pentru bărbați. Atingerea stagiului complet de cotizare se va realiza în termen de 13 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin creșterea acestuia, pornindu-se de la 25 de ani pentru femei și de la 30 de ani pentru bărbați, conform eșalonării prevăzute în anexa nr. 3. Potrivit lit. B II (3) din nr. 340/ 2001 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, ârstele standard de pensionare și stagiile minime sau complete de cotizare pentru femei și bărbați sunt prevăzute în anexa nr. 3 la lege, detaliată în funcție de data nașterii în anexa nr. 9 la prezentele norme. In anexa 9 din Norme s-au stabilit varstele standart de pensionare si stagiile minime si complete de cotizare in functie de data nasterii. Contestatoarei i-a fost emisa decizia de pensionare nr. -/11.01.2008, prin care s-a stabilit un stagiu complet de cotizare de 26 de ani si 10 luni, precum si un stagiu de cotizare realizat de 36 de ani, 2 luni si 7 zile.

Data nasterii contestatoarei este 20.04.1950.

In raport de aceasta data, aprilie 1950, stagiul complet de cotizare este de 26 ani si 10 zile, potrivit anexei 9, asa cum corect s-a retinut prin decizia de pensionare, luna si anul pensionarii fiind septembrie 2008 iar varsta standard de pensionare este de 58 ani si 5 luni.

La aceasta varsta s-a aplicat o reducere de un an datorita coopiilor crescuți pana la la 10 ani asa cum rezulta din respectiva decizie.

Cu ajutorul anexei 9 din Norme se stabileste, in raport de luna si anul nasterii, luna si anul pensionarii, varsta pentru iesirea la pensie precum si stagiul complet de cotizare.

Anexa 3 la care a trimis instanta de fond stabileste, in raport de perioada de pensionare, stabilita potrivit anexei 9, varsta si stagiul complet de cotizare, practic fiind aceleasi conditii.

Instanta de fond a stabilit stagiul complet de cotizare in mod gresit, luand ca reper data efective a iesirii la pensie si nu cea stabilita potrivit anexei 9, care era cea legala.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire

întemeiată pe dispoz. art.322 pct.2 pr.civilă.

În motivarea cererii se arată că instanța de recurs a reținut o altă situație de fapt, pronunțând o soluție diferită față de instanța de fond, existând inadvertențe între obiectul cauzei supus judecății și ceea ce s-a pronunțat, acordându-se mai mult decât s-a cerut.

Casa Jud. de Pensii a invocat ca motiv de recurs aplicarea în speță a art.167 din legea 19/2000, text aplicabil numai persoanelor ce se pensionează urmare a activității prestate în condiții deosebite de muncă, celor ce au lucrat în condiții speciale de muncă și celor ce au lucrat în gr. I de muncă conform legilor anterioare.

În speță, erau aplicabile prev. art.41 al.2, 48 al.2 lit.a din Legea 19/2000 care stabilesc reducerea vârstei de pensionare cu un an pentru mamele care au născut 3 copii.

Reducând cu un an vârsta de pensionare, trebuia să i se calculeze drepturile de pensie cu luna septembrie 2007, având un stagiu de cotizare de 26 ani și 4 luni.

Instanța de recurs s-a pronunțat pe anexa nr.9, care nu a fost invocată de Casa de pensii ți nu pe anexa nr.3.

Curtea, constată a fi nefondată cererea de revizuire având în vedere următoarele considerente:

Potrivit art.322 al.2 pr.civilă se poate solicita revizuirea unei hotărâri atunci când instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

Acest text de lege nu se referă la temeiurile cererilor ci numai la obiectul lor, la pretențiile concrete formulate de reclamant în cererea de chemare în judecată, de pârât în cererea reconvențională, de oricare dintre părțile inițiale, în cererile de intervenție forțată, de terțul intervenient în cererea de intervenție voluntară.

Ipoteza vizată de art.322 pct.2, când instanța a dat mai mult decât s-a cerut ( plus petita) vizează acele situații în care, deși nu a intervenit o majorare a pretențiilor deduse judecății, s-a acordat mai mult decât s-a solicitat.

Aspectele învederate de revizuientă că instanța de recurs a făcut aplicarea altor dispoziții legale decât cele invocate de recurentă și a calculat stagiul de cotizare raportându-se la o anexă la care recurenta nu a făcut referire în motivele de recurs, nu se încadrează în dispozițiile procedurale menționate mai sus, deoarece așa cum s-a mai precizat, acest text nu se referă la temeiurile de drept invocate de părți sau reținute de instanță, ci numai la obiectul concret a cererii de chemare în judecată.

Întrucât, recurenta a contestat hotărârea primei instanțe, prin care s-a admis contestația formulată de revizuientă, iar instanța de recurs a reținut ca fiind nelegală această hotărâre și a modificat-o în sensul respingerii contestației, nu înseamnă că a acordat mai mult decât s-a cerut, iar temeiurile de drept reținute în cuprinsul hotărârii, chiar în măsura în care nu ar fi precizate în cuprinsul cererii de recurs, nu pot fi supuse cenzurii din punct de vedere al dispoz. art.322 pct.2.pr.civilă.

Pe de altă parte, chiar în cuprinsul cererii de recurs se face trimitere la anexa 9 din ord. 340/2000.

Se poate observa că de fapt, în cuprinsul cererii de revizuire sunt invocate aspecte ce țin de modul de soluționare pe fond al contestației și care nu pot fi analizate în cadrul cererii de revizuire, care este o cale de atac de retractare, în cadrul căreia hotărârea atacată nu este criticată în raport de materialul probator existent la data pronunțării, ci numai pe baza unor împrejurări noi, necunoscute de instanță la data pronunțării. În cadrul revizuirii nu se mai pune problema realizării unui control judiciar, ci a unei noi judecăți pe temeiul unor elemente ce nu au format obiectul judecății finalizată cu pronunțarea hotărârii a cărei revizuire se solicită.

Sunt argumentele pentru care, Curtea va respinge cererea de revizuire formulată de revizuientă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea de revizuire formulată de către, împotriva deciziei civile nr.4124/22.06.2009, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 11.11.2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red. Jud.

Tehn./Ex./10.12.2009

Președinte:Mariana Pascu
Judecători:Mariana Pascu, Ligia Epure, Carmen Tomescu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 6227/2009. Curtea de Apel Craiova