Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 624/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 624
Ședința publică de la 20 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dorina Stoichin
JUDECĂTOR 2: Florica Diaconescu
JUDECĂTOR 3: Corneliu Maria
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ PENSII D, împotriva sentinței civile nr.4422 din 22.10.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta intimată - CASA JUDEȚEANĂ PENSII D prin consilier juridic și intimatul contestator .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul părților pentru a pune concluzii asupra recursului de față.
Consilier juridic pentru recurenta intimată, pune concluzii de admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii contestației.
Intimatul contestator, solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțată de Tribunalul Dolj.
CURTEA
Asupra recursului de față;
La data de 05.12.2006 contestatorul a chemat în judecată în calitate de intimata Casa Județeană de Pensii D, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată intimata să valorifice anii de subofițer activ la, respectiv UM 01081, 01148, 01043, neprimind nimic pentru anii lucrați în armată.
În fapt a arătat că a lucrat aproximativ 10 ani în armată, însă nu i-au fost luați în considerare, iar pensia de 96 lei este insuficientă.
Prin sentința civilă nr.1486/12.02.2007 a Judecătoriei Craiovas -a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj -Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
La termenul din 15.08.2007 intimata Casa Județeană de Pensii Daf ormulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii pentru faptul că la emiterea deciziei nr.-/08.01.2007 intimata a respectat dispozițiile legale, respectiv art.194 al.1 și 2 din Legea nr.19/2000 și a recunoscut vechimea realizată în MAPN la deschiderea drepturilor pentru limită de vârstă.
În drept și-a întemeiat întâmpinarea pe dispoz.art.115-118.pr.civ.
Tribunalul Dolj -Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, prin sentința nr.4422 din 22 octombrie 2007, pronunțată în dosarul nr-, a admis contestația precizată formulată de contestatorul împotriva deciziei nr.- din 16.11.2006, emisă de intimata Casa Județeană de Pensii
A anulat decizia de pensie nr.-/08.01.2007 emisă de Casa Județeană de Pensii
A obligat intimata să emită o nouă decizie cu luarea în considerare a veniturilor obținute de contestator în perioada 21.09.1964-15.07.1971 în sistemul militar.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Contestatorul este nemulțumit că prin decizia nr.-/08.01.2007 intimata Casa Județeană de Pensii D nu și-a luat în calcul veniturile realizate în stagiul de cotizare de 6 ani, 9 luni, 24 zile realizat în sisteme neintegrate, respectiv în cadrul MAPN.
Susținerea intimatei în sensul că a avut în vedere prevederile art.194 din Legea 19/2000 și a recunoscut stagiul de cotizare respectiv numai în vederea deschiderii drepturilor de pensie nu poate fi primită de către instanță, pentru următoarele considerente:
Contestatorul a desfășurat activitate realizând stagiul de cotizare conform Legii 19/2000 și Legii 164/2001.
În această situație intimata trebuia să aibă în vedere și prev. art.17 lit.a și 20 alin.3 din Legea 164/2001 care au următorul conținut: "Vechimea în serviciu care se ia în considerare la stabilirea pensiei este perioada în care persoana a avut calitatea de cadru militar în activitate", iar perioadele de vechime în serviciu prevăzute de art.17, care sunt recunoscute ca perioade de contribuție în sistemul public de pensii se au în vedere la stabilirea pensiei în unul dintre cele două sisteme.
Contestatorul a avut calitate de subofițer activ în perioada 21.09.1964-15.07.1971, conform cărții de muncă depusă la dosar.
Potrivit prev. art.20 alin.3 din Legea 164/2001 intimata Casa Județeană de Pensii D trebuia să constate că petentul a desfășurat activitate conform art.17 alin.1 lit.a care este recunoscută ca perioadă de contribuție în sistemul public de pensii și se are în vedere la stabilirea pensiei în unul dintre cele două sisteme.
Potrivit art.19/2000 constituie stagiu de cotizare perioadele în care persoanele au plătit contribuții de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.
Intimata Casa Județeană de a formulat în termen recurs împotriva sentinței nr.4422/2007 a Tribunalului Dolj pe care o consideră netemeinică și nelegală, solicitând modificarea acesteia și pe fond respingerea contestației.
Critică sentința în esență pentru aplicarea greșită în cauză de către instanță numai a prevederilor art.17 lit.a și art.20 al.3 din Legea nr.164/2001 de acordarea pensiilor din sistemul militar deși contestatorul este pensionat și i s-a calculat pensia pentru activitatea pentru care a realizat stagiul de cotizare în sistemul public de asigurări sociale de stat.
Instanța a ignorat prevederile art.2 lit.c din Legea nr.19/2000 ce instituie principiul contributivității la fondurile de asigurări sociale de stat, și în cauză nu s-a făcut dovada virării la bugetul asigurărilor sociale de stat a contribuției contestatorului în perioada cât a fost angajat MAPN, perioadă pentru care potrivit art.194 al.1 din Legea nr.119/2000, la stabilirea pensiei a fost recunoscută și perioada respectivă.
Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate și probele administrate, Curtea apreciază că nu sunt motive de casare sau modificare prev. de art.304 pr.civ. și va fi menținută.
Sunt neîntemeiate criticile privind aplicarea greșită de către instanță numai a prev.art.17 lit.a și 20 al.3 din Legea pensiilor militare nr.164/2001 cu ignorarea prev. Legii nr.19/2000, deoarece instanța a constatat în mod corect că intimata recurentă nu a respectat prevederile celor două legi care au aplicabilitate în cauză.
Instanța a apreciat corect că potrivit art.19 lit.a și art.20 al.3 din Legea nr.164/2001, a activat ca militar activ (subofițer) în perioada 1964-1971 și această perioadă constituie perioadă de contribuție la sistemul public de pensii ce trebuie avută în vedere la stabilirea pensiei într-unul din sisteme.
Recurenta invocând aplicarea în cauză a prev. art.194 al.1 din Legea nr.19/2000 care recunoaște stagiile de cotizare în sistemul militar, la stabilirea pensiei pentru limită de vârstă, ignoră însă prevederile al.3, care precizează că "perioadele asimilate de cotizare care constituie vechime în muncă sau în serviciu în sistemul pensiilor militare, se iau în calcul, opțional într-unul din sisteme.
Cum contestatorul a fost pensionat și primește pensia din sistemul public de asigurări sociale de stat este necesar a fi avute în vedere și veniturile realizate de contestator în perioada cât a funcționat ca militar activ, motive pentru care Curtea apreciază neîntemeiate criticile formulate și în baza art.312 pr.civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ PENSII D, împotriva sentinței civile nr.4422 din 22.10.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Februarie 2008
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.
Ex.2//28.02.2008
Jud.fond.
Președinte:Dorina StoichinJudecători:Dorina Stoichin, Florica Diaconescu, Corneliu Maria