Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 6331/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR Nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6331
Ședința din Camera de Consiliu din 09 Iulie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Corneliu Maria
JUDECĂTOR 2: Marian Lungu
JUDECĂTOR 3: Florica Diaconescu
Grefier: - -
*******
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 02 Iulie 2008, privind soluționarea recursului declarat contestatorul, împotriva sentinței civile nr.149/25.01.20087, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă Casa Județeană de Pensii D, având ca obiect, contestație decizie de pensionare.
Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.
Dezbaterile și concluziile părților în cauza de față, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 02 Iulie 2008, care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în conformitate cu prevederile art.260 pr.civ. a amânat inițial pronunțarea cauzei la 08 Iulie 2008 și ulterior la 09 Iulie 2008.
În urma deliberării, s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
La data de 30 01 2006,contestatorul a formulat contestație împotriva deciziei de pensionare nr 70563 din 21 12 2005 emisă de intimata Casa Judeteană de Pensii D solicitând admiterea contestației,anularea deciziei sus amintite și recalcularea corectă a pensiei, cauza fiind înregistrată sub nr-.
In motivarea acțiunii, a arătat că este pensionar pentru limită de vârstă încă din anul l986, iar la data de 21 12 2005, când i-a fost recalculată pensia,intimata nu i-a calculat corect punctajul mediu anual pentru orele de gardă și cotizația la pensia suplimentară.
A mai aratat că intimata nu avut în vedere vechimea corectă în câmpul muncii, pensia suplimentară de 2o de ani și lo luni din care lo ani și 7 luni cu 20% și lo ani și 3 luni cu 4%,la care s-au adăugat toate indexările,recorelările, recalcularea din 01 06 2005 și evaluarea din 21 12 2005, drept pentru care solicită instanței obligarea intimatei la recalcularea corectă a pensiei pentru limită de vârstă și vechime în muncă.
In drept, și-a întemeiat contestația pe dispozițiile Lg 19/2000 și Lg 51/l974,privind retribuția după cantitatea și calitatea muncii.
In scop probator, a depus în xerocopie,decizia nr 70563/30 06 2005,carnetul său de muncă,hotărârea nr 36367/16 01 1992,dispoziția nr 45170 din 08 10 1986,adeverința nr 12033/06 10 1977,adresa nr 348/17 08 1999,o serie de decizii și adeverințe cu sporuri, cupoanele de pensie pentru perioada decembrie 1986 - ianuarie 2005.
La termenul din 14 03 2006,intimata a depus întâmpinare și copia dosarului de pensie al contestatorului solicitând respingerea contestației.
In susținerea întâmpinării,intimata a depus decizia nr 70563/23 03 2006,arătând că a revizuit modul de calcul al pensiei contestatorului, având în vedere și contribuția de 4%,reprezentând pensie suplimentară pentru perioada 01 08 1977 - 01 01 1983.
La termenul din 19 05 2006,intimata a depus la dosarul cauzei decizia de recalculare a pensiei pentru contestator nr 70563 din 08 05 2006,însoțită de buletinul de calcul și desfășurătorul privind activitatea în muncă.
La data de 23 06 2006,contestatorul a depus o precizare la contestație arătând că solicită obligarea intimatei la calcularea corectă a pensiei pentru că s-a greșit vechimea în muncă,reținerea greșită a stagiilor de cotizare pentru pensia suplimentară,nereținerea perioadei în care a ocupat funcția de medic șef policlinică și nici a perioadei în care a efectuat gărzi in spital.
A mai solicitat să fie obligată pârâta să-i plătească retroactiv diferența dintre pensia reală, corectă și cea plătită efectiv.
In cauză, instanța a considerat utilă și necesară efectuarea unei expertize contabile având ca obiective pentru expert determinarea valorii corecte a punctajului mediu anual,cuantumul corect al pensiei raportat la acest punctaj, și, pe cale de consecință, cu cât s-au diminuat în mod nelegal drepturile cuvenite contestatorului.
La termenul din 15 12 2006,intimata a depus la dosarul cauzei decizia de recalculare nr 70563/22 11 2006,arătând că pensia contestatorului a fost revizuită conform raportului de expertiză.
Tribunalul Dolj -Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, prin sentința civilă nr.2355 din 15 decembrie 2006, pronunțată în dosarul nr-, a respins contestația formulată de contestatorul și a obligat intimata la 605 RON cheltuieli de judecată către contestator.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că, prin decizia contestată cu nr.70563 din data de 21.12.2005, contestatorului i s-a recalculat pensia stabilită la data de 11.11.1982, fiind determinat un punctaj mediu anual de 2.04870 puncte, iar drepturile de pensie de 606 lei.
În cursul procesului, intimata a procedat la revizuirea drepturilor de pensie reținând perioada efectuării studiilor superioare, cuantumul pensiei ridicându-se la 725 lei.
În baza expertizei efectuate, ca urmare a reținerii în baza de calcul a activității desfășurate de contestator după îndeplinirea condițiilor de pensionare pentru limită de vârstă și pe baza achiesării intimatului la modificarea bazei de calcul, pe cale de consecință, intimatul emițând o nouă decizie de recalculare începând cu data de 22.11.2006, prima instanță a apreciat că cererea petentului a rămas fără obiect.
Împotriva acestei hotărâri, a formulat recurs contestatorul, apreciind hotărârea instanței de fond ca netemeinică și nelegală determinată de nesoluționarea tuturor capetelor de cerere privind vechime reprezentată de studiile superioare, precum și calitatea contestatorului de persoană strămutată, potrivit Decretului 118/1990, calcularea greșită a punctajului mediu anual în raport de gărzile efectuate de către contestator, precum și față de funcția de medic șef de policlinică, precum și deținerea de către contestator a funcției de medic legist. Prin decizia nr 1985/17 09 2007, al Curții de APEL CRAIOVAa fost admis recursul contestatorului, a fost casată sentința tribunalului și a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond deoarece s-a apreciat că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere privind recalcularea pensii și luarea in considerare a stagiului reprezentat de studiile superioare, a vechimii în muncă, specifică calității de strămutat stabilită prin lege, a veniturilor obținute in gărzile efectuate, precum și a veniturilor realizate in funcția de medic șef și medic legist.
Cu ocazia rejudecării, a cauzei a fost înregistrată sub nr -.
La 8 11 2007, contestatorul a precizat obiectul contestației arătând că este nemulțumit de faptul că nu s-au luat in calcul la stabilirea pensiei următoarele.
- perioada 31 12 1982 - 01 11 1986 în care a desfășurat activitate la Spitalul de Urgentă nr 1. Această perioadă s-a luat in calcul abia in anul 2005 in loc să se fi luat in considerare din 1986 când a ieșit efectiv la pensie.
- perioada studiilor universitare nu a fost luată în calcul in întregime.S-au luat in calcul doar 4 ani din 6, lipsind perioada 01 10 1945 - 15 11 1947.
- perioada in care a avut calitatea de strămutat cu domiciliul obligatoriu cum era dovedită cu hotărârea 7/16 01 1992 Comisiei de aplicare a Decretului 118/1990.Acest decret prevede că o astfel de perioadă constituie vechime in muncă și ca urmare trebuia să fie luată în considerare.
- perioada 20 04 1948 - 01 06 1950, în care a fot persecutat politic și nu s-a putut angaja in profesia de bază, conform cu dispozițiile Decretului 119/1990.Pentru această perioadă a solicitat ca instanța să dea o hotărâre pentru acordarea acestor drepturi pe care Comisia Județeană de aplicare a Decretului lege 118/1990 nu i le-a acordat.
- nu s-au luat in calcul veniturile suplimentare realizate ca medic legist in perioada 01 01 1952 - 3 09 1959 conform adeverinței -59 eliberată de Procuratura Raionului Băilești.
-nu s-a luat in calcul veniturile realizate ca medic șef de policlinică în perioada 01 12 1963 - 31 12 1965 conform adeverinței 15287/30 12 1963 eliberată de Sfatul Popular al Raionului Băilești.
- nu -au luat in calcul pensia suplimentară de 2 % în perioada 01 01 1967 - 01 08 1977 și 4% in perioada 01 08 1967 - 01 11 1986, conform adeverinței 348/17 08 1999 DGMPSD.
- veniturile realizate pentru gărzile efectuate s-au luat in calcul începând cu 01 07 2005 in loc să se fi luat in calcul de la 1 11 1986,când s-a pensionat.
La 5 12 2007, intimata a formulat întâmpinare in care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.
A arătat prin decizia de pensionare nr.70563/21.12.2005 au fost recalculate drepturile de pensie in conformitate cu nr.HG 1550/2004, iar aceasta decizie a fost revizuită prin decizia nr.70563/22.11.2006 aceasta din urma decizie de pensionare fiind cea care produce in prezent efecte juridice.
Prin aceasta decizie de pensionare a fost avut in vedere stagiul de cotizare realizat pana la data de 01.11.1986 perioada de stagiu de cotizare realizat după pensionare fiind propus la pensie începând cu data 31.12.1982 așa cum rezulta din poziția nr.29 din fisa de pensie.
Perioada asimilata a fost avuta in vedere numai pentru perioada 01.10.1941 - 01.10.1945 deoarece după aceasta perioada contestatorul s-a angajat iar potrivii art.38 alin 3 din Legea nr. 19/2000 se poate beneficia de perioade asimilate numai daca in aceste perioade nu au realizat stagii de cotizare.
Perioada de strămutare la care face referire contestatorul in contestație, nu poate fi avuta in vedere ca vechime in munca deoarece prin Hotărârea nr.7/16.01.1992 a Comisiei Județene pentru aplicarea Decretului - Lege nr. l18/1990 i s-a stabilit numai o indemnizație lunara fără a i se stabilii vechime in munca pe aceasta perioada.
In situația in care contestatorul era nemulțumit de hotărârea Comisiei Județene pentru aplicarea Decretului -Lege nr.l 18/1990 contestatorul avea posibilitatea sa o conteste la instanța de judecata competenta deoarece D nu face altceva decât sa pună in aplicare, la cerere, hotărârile acestei comisii.
Perioada cat a îndeplinit funcția de medic sef la Policlinica Bailesti a fost avuta in vedere ca stagiu de cotizare cu salariul minim pe economie deoarece nu a putut face dovada veniturilor realizate in aceasta perioada, ba dimpotrivă la dosarul de pensionare a depus adresa nr.l209/23.05.2006 a Direcția județeana a Arhivelor Statului prin care i se comunica faptul ca nu dețin statele de plata salariilor personalului Spitalului Bailesti.
În ceea ce privește perioada de 7 ani si 8 luni in care a activat ca medic legist contestatorul nu are dovezi certe privind veniturile.
Contribuția la pensie suplimentara a fost avuta in vedere la determinarea punctajului in procentele solicitate de contestator așa cum rezulta din desfasuratorul cu date privitoare la activitatea in munca.
Toate gărzile efectuate de contestator au fost avute in vedere la determinarea punctajului mediu, iar drepturile bănești au fost acordate începând cu data de 01.07.2005 potrivit nr.HG550/2005.
Este inadmisibila cererea de a se acorda drepturile anterior acestei datei tabilita prin actul normativ mai sus menționat, precum si faptul ca adeverințele prin care se dovedesc aceste gărzi sunt toate eliberate in anul 2005.
Prin sentința civilă nr.149 din 25 ianuarie 2008, Tribunalul Dolja respins contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că contestatorul este pensionar de la data de 1 11 1986 și în temeiul HG 1559/2994 și OG 4/2005 a beneficiat de recalculare a drepturilor de pensie fiind emisă decizia 70563/30 06 2005, decizie care ulterior a fost revizuită de mai multe ori,ultima revizuire făcându-se prin decizia 70563/22 11 2006.
Perioada 31 12 1982 - 1 11 1986 fost luată în calcul la stabilirea pensii așa cum rezultă din desfășurătorul datelor privind activitatea ce însoțește decizia de recalculare a pensiei.
De asemenea s-a luat în calcul pensia suplimentară in procent de 2 % în perioada 01 01 1967 - 01 08 1977 și 4% in perioada 01 08 1967 - 01 11 1986, așa cum era dovedită cu adeverința nr 3584/16 02 2006, eliberată de Spitalul nr 1 și adeverința 2265/17 02 2006, eliberată de Spitalul C, date care se regăsesc in desfășurătorul datelor privind activitatea, coloana a 7-a sub denumirea procent pensie suplimentară.
Veniturile obținute pentru gărzile efectuate au fost luate in calcul așa cum au fost menționate in adeverințele 33297/18 11 2005 eliberată de Spitalul nr 1 și 49527/9 12 2005, eliberată de Consiliul Județean D și se regăsesc in desfășurătorul datelor privind activitatea in coloana a 9-a sub denumirea alte sporuri - sumă.
Data de la care s-au luat in calcul aceste elemente și s-au acordat drepturile de pensie corespunzătoare este data de 1 07 2005 in conformitate cu HG 1550/2004,deoarece recalcularea pensii in funcție de aceste elemente a fost posibilă numai ca urmare a acestor prevederi legale coroborate cu prevederile OG 4/2005 și doar de la data prevăzută de aceste acte normative se iau in calcul, nu și retroactiv.
Anterior acestei date, pensia contestatorului fusese stabilită conform Lg 3/1977 care prevedea o altă modalitate de stabilire a pensiei, precum și termene de contestare a deciziilor de pensie care au expirat deja.
Perioada studiilor superioare a fost luată în calcul ca stagiu asimilat in conformitate cu dispozițiilor art 38 alin 3 din Lg 19/2000 care prevăd că " În sistemul public se asimilează stagiului de cotizare și perioadele necontributive, denumite în continuare perioade asimilate, în care asiguratul:
b) a urmat cursurile de zi ale învățământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective, cu condiția absolvirii acestora;
(3) Persoanele prevăzute la alin. (1) beneficiază de perioadele asimilate, dacă în aceste perioade nu au realizat stagii de cotizare în condițiile prezentei legi".
Din adeverința prezentată de contestator rezultă că durata studiilor superioare a fost cuprinsă între 1941 - 1947.
Intimata a luat in calcul doar perioada 1941 - 01 10 1945, deoarece în perioada 01 10 1945 - 15 11 1947 contestatorul a fost angajat in muncă, realizând venituri ca salariat, venituri care au fost luate in considerare conform carnetului de muncă și se regăsesc in desfășurătorul datelor privind activitatea.
Perioada 01 10 1945 - 15 11 1947, nu poate fi valorificată de două ori deoarece s-ar încălca prevederile art 38 alin 3 din Lg 19/2000.
Potrivit hotărârii 7 / 16 01 1992 Comisiei Județene de aplicare a Decretului lege 118 / 1990, in perioada 2 03 1949 - 27 07 1955, contestatorul a avut calitatea de strămutat cu domiciliul obligatoriu, încadrându-se în prevederile art 1 lit. d din Decretul lege 118/1990 și a beneficiat de o indemnizație corespunzătoare.
Potrivit art 1 alin 4 din Decretul lege 118/1990 perioadele prevăzute la alin 1 lit d și e constituie vechime in muncă dacă persoanele in cauză fac dovada că nu au putut să se încadreze in muncă in funcții pentru care aveau pregătirea profesională, ori din carnetul de muncă al contestatorului rezultă că începând cu 01 06 1950 fost angajat ca medic, in profesia pentru care se pregătise.
Pentru restul perioadei, ( 2 03 1949 - 01 06 1050 ) nu a făcut dovada că nu s-a putut încadra din cauza strămutării. Dovada in acest sens se poate face cu hotărârile comisiilor de aplicare a Decretului 118/1990 potrivit art 8 din Decretul lege 118/1990, iar în hotărârea 7/1992 a Comisiei de aplicare a decretului 118/1990 nu s-a menționat că beneficiază și de vechime in muncă, sau cu hotărâre judecătoreasă de constatare potrivit art 9 din DL 118/1990, hotărâre pe care contestatorul nu o are până în prezent.
Perioada 20 04 1948 - 01 06 1950 cît a fost persecutat politic poate constitui vechime in muncă doar in condițiile art 9 din DL 118 / 1990 potrivit cărora "persoanele care fac dovada, prin hotărâre judecătorească de constatare, că nu au putut să-și exercite profesia sau, după caz, ocupația pe perioada în care au fost persecutate sau urmărite din motive politice beneficiază de vechime în muncă pe perioada în care s-au aflat în atare situație".
Cum contestatorul nu face dovada cu hotărâre judecătorească de constatare in acest sens intimata nu poate lua in calcul această perioadă ca vechime in muncă.
Veniturile realizate de contestator ca medic legist in perioada 01 01 1952 - 3 09 1959 și ca medic șef in perioada 01 12 1963 - 31 12 1965, nu au fost dovedite de acesta cu adeverințe eliberate de angajator pe baza statelor de plată și a documentelor din arhivă, așa cum prevăd dispozițiile OG 4 / 2005, astfel că intimata nu putea să le ia in calcul, nu putea să le calculeze singură.
Adeverința -59 eliberată de Procuratura Raionului Băilești dovedește doar că a desfășurat activitate ca medic legist, iar adeverința 15287 / 30 12 1963, eliberată de Sfatul Popular al Raionului Băilești dovedește că a îndeplinit funcția de medic șef de policlinică fără să menționeze insă veniturile realizate.
Față de cel arătate mai sus, instanța a respins contestația ca neîntemeiată.
Contestatorul a formulat recurs împotriva sentinței civile nr.149 din 25.01.2008 a Tribunalului Dolj, pe care o consideră netemeinică și nelegală, solicitând casarea acesteia cu trimitere spre rejudecare sau, în subsidiar, modificarea sentinței în sensul admiterii contestației.
Critică sentința pentru nerespectarea de către instanța de fond a îndrumărilor date prin decizia de casare, privind cercetarea tuturor motivelor invocate prin contestația formulată, privind completarea probelor cu o expertiză tehnică având ca obiectiv stabilirea întregului prejudiciu suferit ca urmare a calcului greșit al punctajului mediu anual.
în acest sens, preluarea de către instanță, fără să verifice, susținerile intimatei că a inclus în calcul perioada cât contestatorul a îndeplinit funcția de medic șef de policlinică, instanța reținând greșit că perioada respectivă a fost luată în calcul, deci motivul contestației nu a fost analizat.
Consideră că modul de soluționare a punctelor rămase neanalizate în primul ciclu procesual este incorect, deoarece stagiul de cotizare cu 40b% nu a fost luat în considerare inițial ci pe parcursul derulării procesului, suferind astfel un prejudiciu.
Nu s-a făcut dovada luării în considerare a perioadelor cât a îndeplinit funcția de medic șef de policlinică și medic legist, pe motivul că nu a făcut dovada veniturilor, cât timp trebuiau luate în considerare veniturile minime pe economie.
De asemenea, nu i-au fost luate în considerare perioadele cât i-au fost recunoscute conform Decretului Lege nr.118/90 ca strămutat cu domiciliu forțat și perioada cât a efectuat studiile superioare.
Analizând sentința recurată, în raport de criticile formulate și probele administrate, Curtea apreciază că este nelegală și va fi casată.
Sunt întemeiate criticile privind nerespectarea de către instanța de rejudecare a îndrumărilor date de instanța de control judiciar prin decizia de casare în primul ciclu procesual, deoarece prin decizia de casare s-a constatat că în primul ciclu procesual instanța de fond nu s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere, respectiv luarea în calcul a stagiului reprezentat de studiile superioare precum și a vechimii în muncă specifică calității de strămutate, precum și a veniturilor obținute din gărzi, perioada cât a îndeplinit funcția de medic șef și pe perioada în care a îndeplinit funcția de medic legist.
În rejudecare, contestatorul a făcut o precizare a contestației, menținând toate perioadele considerate de el a fi fost omise din calcul de intimată, solicitând efectuarea unei noi expertize iar intimata a formulat întâmpinare, susținând că toate veniturile obținute de contestator și toate perioadele au fost luate în calcul, iar pentru perioadele anterioare datei de 01.07.2005 nu poate fi admisă cererea de acordare a pensiei corespunzătoare deoarece au fost calculate în baza HG 550/2005.
Instanța, în mod greșit a preluat în motivarea sentinței că intimata a inclus în calculul pensiei toate perioadele și toate veniturile așa cum a susținut intimata, dar pentru anumite perioada contestatorul nu a făcut dovada veniturilor sau pentru perioada strămutării nu a depus hotărârea judecătorească a impedimentelor la desfășurarea profesiei.
De asemenea, din întâmpinarea depusă la fond la 24.03.2006, se susține că nici perioada cât a exercitat activitatea de medic legist nu a fost luată în considerare deoarece nu a făcut dovada depunerii adeverințelor ce atestă aceste venituri deși aceste venituri sunt dovedite.
Prin expertiza contabilă efectuată în primul ciclu procesual la fond au fost verificate însă numai parțial susținerile contestatorului și nu s-a răspuns la toate capetele de cerere formulate prin contestație și precizările următoare, iar prin decizia de casare tocmai aceste lacune au fost avute în vedere, dispunându-se rejudecarea cauzei.
Deși contestația a fost precizată, în rejudecare contestatorul solicitând a fi avute în vedere numeroase perioade, instanța nu a mai verificat aceste susțineri și nu a dispus ca acestea să fie verificate printr-o expertiză de completare ci a preluat doar explicațiile formulate prin întâmpinare de intimată, abdicând de la rolul activ impus de art.129 pr.civ. așa încât s-a soluționat cauza fără cercetarea judicioasă a fondului, așa încât Curtea apreciază sentința recurată ca fiind nelegală și în baza art.312c.pr.civ. va casa sentința cu reținerea pentru rejudecare și punerea în discuție a completării probatoriului cu o nouă expertiză contabilă care să aibă în vedere toate susținerile și obiectivele solicitate de pârâți, urmând a se fixa termen în acest sens la 24.09.2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de contestatorul, împotriva sentinței civile nr.149/25.01.20087, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă Casa Județeană de Pensii D, având ca obiect, contestație decizie de pensionare.
Casează sentința și reține cauza spre rejudecare.
Fixează termen pentru rejudecare la 24.09.2008.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 iulie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
19.08.2008
Red.jud.-
Tehn.MC/4 ex.
Președinte:Corneliu MariaJudecători:Corneliu Maria, Marian Lungu, Florica Diaconescu