Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 6391/2009. Curtea de Apel Bucuresti

- R OMANIA -

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

DOSAR NR-

Format vechi nr.5373/2009

SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND

CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia Civilă Nr.6391/

Ședința publică din data de 10 noiembrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Farmathy Amelia

JUDECĂTOR 2: Zeca Dorina

JUDECĂTOR 3: Petre Magdalena

GREFIER - -

**************

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de către recurenta-intimată Casa de Pensii a Municipiului împotriva sentinței civile nr.4527 din data de 26.05.2009 pronunțate de către Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.6044/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimatul-contestator - având ca obiect "contestație decizie de pensie".

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns: intimatul-contestator prin apărător d-na avocat I, cu împuternicire avocațială de reprezentare atașată la fila 13 dosar recurs, emisă în baza contractului de asistență juridică nr.- din 06,07.2009, lipsind recurenta-intimată Casa de Pensii a Municipiului

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că pentru termenul de azi s-a depus la dosar prin serviciul "registratură" al secției la data de 04.11.2009 de către intimatul-contestator întâmpinare la motivele de recurs formulate în cauză de către recurenta-intimată Casa de Pensii a Municipiului B, în dublu exemplar.

Intimatul-contestator, prin avocat, întrebat fiind, arată că nu mai are cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții intimate prezente în combaterea motivelor de recurs formulate în cauză.

Intimatul-contestator, prin avocat, având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de către recurenta-intimată Casa de Pensii a Municipiului B, pentru motivele dezvoltate pe cale de întâmpinare, cu consecința menținerii hotărârii judecătorești recurate pronunțate de către instanța de fond ca fiind temeinică și legală.

Cu cheltuieli de judecată conform dovezii aflate la dosar reprezentând onorariu de avocat.

Curtea declară închise dezbaterile potrivit dispozițiilor art. 150 Cod proc. civ. și reține cauza spre soluționare.

CURTEA,

Prin recursul înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 19.08.2009, recurenta Casa de Pensii a Municipiului Bac riticat sentința civilă nr.4527 din data de 26.05.2009 pronunțate de către Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.6044/3/AS/2008, arătând că sentința recurată este nemotivată, instanța de fond mulțumindu-se doar să preia concluziile la care a ajuns expertul, fără să-și argumenteze soluția.

În drept, recurenta a invocat dispozițiile art.304 pct.5 și 9 Cod pr.civilă și art.3041Cod pr.civilă.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și acordarea cheltuielilor de judecată.

Asupra recursului, Curtea reține următoarele:

Atât în ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9, cât și în privința celui întemeiat pe dispozițiile art.3041Cod pr.civilă, recurenta nu dezvoltă nici măcar de o manieră succintă criticile aduse sentinței recurate.

Singurele mențiuni care se regăsesc în dezvoltarea motivelor de recurs sunt cele referitoare la dispozițiile art.304 pct.5 Cod pr.civilă cu referire la preluarea de către instanța de fond a concluziilor raportului de expertiză, în absența oricărui argument.

O primă observație care se impune este cea determinată de confuzia regretabilă pe care recurenta o face între motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.5 Cod pr.civilă și cel reglementat în prevederile art.304 pct.7 Cod pr.civilă. Potrivit acestei din urmă dispoziții, se poate solicita modificarea sentinței dacă hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină.

Raportat la conținutul considerentelor sentinței recurate, această critică este vădit neîntemeiată întrucât instanța de fond a arătat care sunt perioadele care nu au fost valorificate de către recurenta-intimată, cu referire la dispozițiile legale aplicabile în speță.

Faptul că aceste considerente se întemeiază pe concluziile unei expertize nu reprezintă o lipsă de motivare, ci, dimpotrivă, conferă eficiență probei cu expertiza administrată în cauză. Raportul de expertiză constituie un mijloc de probă cu un mare grad de acuratețe în cercetarea pricinii, astfel că este pe deplin întemeiat ca pe concluziile acestuia să își fundamenteze instanța de fond soluția.

Atât timp cât Legea nr.19/2000 conferă principiului contributivității o semnificație de principiu de bază în organizarea sistemului public de pensii, este firesc ca această normă juridică să fie avută în vedere și în cazul reglementărilor speciale care privesc modalitatea de calcul a acestor pensii prin luarea în considerare a unor venituri realizate de salariați.

Chiar dacă OUG nr.4/2005 nu enumeră veniturile realizate în acord global și primele printre categoriile de venituri ce urmează a fi luate în considerare la calculul pensiei pentru limită de vârstă, această omisiune a actului normativ în cauză, este acoperită prin reglementarea expresă din legea generală a pensiilor, respectiv art.2 lit.e din Legea nr.19/2000, a principiului contributivității.

Înscrierea acestui principiu ca un element fundamental în constituirea fondurilor pentru plata pensiei în sistemul public, a urmărit stabilirea unui cadrul echitabil și corect pentru calculul pensiilor. Astfel, este firesc ca în măsura în care salariatului i-au fost calculate și reținute din veniturile salariale realizate, indiferent de titlul cu care aceste sume au fost acordate sau de perioada acordării lor, sume reprezentând contribuția pentru pensie, aceste venituri pentru care au fost reținute contribuții, să fie avute în vedere la stabilirea dreptului la pensie. Esențial pentru calcularea acestor drepturi este ca pentru respectivele venituri, indiferent de titulatura acestora, să se fi reținut contribuția la fondul de pensii, indiferent dacă aceste sume au fost sau nu virate sau plătite de angajator, cât timp astfel de obligații nu reveneau salariatului, ci exclusiv angajatorului.

Normele speciale reprezentate de dispozițiile OUG nr.4/2005 se completează cu cele generale cuprinse în Legea nr.19/2000.

Constatând aplicabilitatea principiului contributivității, instanța de judecată nu creează norme juridice noi, ci doar aplică o normă juridică existentă, cu valoare de principiu, unor situații particulare în care este lipsit de relevanță caracterul temporar și variabil al unor venituri, cât timp pentru acestea au fost reținute sume reprezentând contribuții la fondul de pensii.

În privința motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art.3041Cod pr.civilă, Curtea nu decelează în hotărârea instanței de fond și în etapele procedurale ce au precedat-o, motive de ordine publică a căror presupusă nerespectare să afecteze legalitatea și temeinicia sentinței recurate. De altfel, Curtea remarcă faptul că nici recurenta nu poate să fi reținut asemenea împrejurări de vreme ce invocarea dispozițiilor art.3041Cod pr.civilă s-a realizat într-o manieră generică, fără detalierea în concret a acestor eventuale încălcări procedurale.

Având în vedere ansamblul argumentelor mai sus expuse, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.312 Cod pr.civilă, constatând că motivele de recurs întemeiate pe prevederile art.304 pct.7 Cod pr.civilă și art.3041Cod pr.civilă nu sunt fondate, urmează a respinge recursul.

Reținând că recurenta a căzut în pretenții față de intimat, în temeiul dispozițiilor art.274 Cod pr.civilă, o va obliga la plata către acesta din urmă a sumei de 500 Ron cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând contravaloare onorariu apărător.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-intimată Casa de Pensii a Municipiului împotriva sentinței civile nr.4527 din data de 26.05.2009 pronunțate de către Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.6044/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimatul-contestator .

Obligă recurenta către intimat la 500 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 10.11.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

- -

Red.

Dact.LG/2 ex./09.12.2009

Jud.fond:;

Președinte:Farmathy Amelia
Judecători:Farmathy Amelia, Zeca Dorina, Petre Magdalena

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 6391/2009. Curtea de Apel Bucuresti