Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 6431/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6431
Ședința publică de la 17 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: - -
JUDECĂTOR 1: Ioana Moțățăianu
JUDECĂTOR 2: Camelia Șelea
Grefier: - -
Pe rol judecarea recursului declarat de contestatoarea, împotriva sentinței civile 2605 din 19.05.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII G, având ca obiect "contestație decizie de pensionare".
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru recurenta contestatoare, procurator, asista de avocat, lipsind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, apreciindu-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul părții prezente asupra recursului.
Avocat, susține oral motivele invocate în cererea de recurs, în raport de care, pune concluzii de admitere a acestuia și de modificare a sentinței atacate, în sensul admiterii contestației, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Tribunalul Gorj prin sentința nr. 2605 de la 19 mai 2009 respins contestația formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond solicitat anularea parțială a deciziei de pensionare emisă de intimata G, cu motivarea că intimata nu a avut în vedere perioada lucrată în grupa I de muncă, respectiv 15.09.1980-16.01.1998, perioadă menționată în adeverința nr.7242/05.12.2007, precum și faptul că a fost constituit în sarcina acesteia un debit de 1.771 lei.
În fapt, la data de 26.04.2006, contestatoarea a solicitat G înscrierea la pensie pentru pierderea capacității de muncă în baza Legii nr.19/2000, modificată și completată, sens în care s-a emis decizia privind acordarea pensiei pentru pierderea capacității de muncă și invaliditate gradul III, nr.-/12.05.2006.
Ulterior, contestatoarea a solicitat recalcularea pensiei prin luarea în calcul a grupei I-a de muncă din adeverința nr. 7242/05.12.2007, precum și a sporurilor evidențiate în adeverința nr.747/06.02.2008.
Prin adresa nr.-/16.09.2008, intimata Gas olicitat fostului angajator să procedeze la reverificarea realității datelor înscrise în adeverințele nr. 7242/05.12.2007 și nr. 747/06.02.2008, în vederea valorificării acestora în procesul de recalculare a pensiei pentru contestatoarea.
În urma acestor solicitări, fostul angajator, prin adresa nr.5323/06.10.2008 a revocat adeverințele de sporuri nr.747/06.02.2008 și nr.2480/17.03.2006 și a emis adeverința nr.5255/01.10.2008, adeverință în care au fost consemnate sporuri într-un cuantum mai mic, față de cele din adeverințele anterioare.
Astfel, din adeverința nr.5255/01.10.2008, eliberată de privind stagiul de cotizare conform Legii nr.19/2000 și nr.OUG4/03.02.2005, privind contestatoarea reiese că sumele înscrise în carnetul de muncă începând cu 01.04.1992 au fost înregistrate eronat, adeverința eliberată constituind baza legală pentru recalcularea pensiei (fila nr.45 din dosarul cauzei).
Raportat la aceste aspecte, instanța a reținut că la eliberarea adeverinței de încadrare în grupa I de muncă, angajatorul nu a avut în vedere prevederile Ordinului nr.590/2008, deși intimata a făcut dovada solicitării către angajator, așa cum rezultă din adresa nr.-/19.12.2008, privind eliberarea adeverinței de încadrare în grupa I de muncă, cu respectarea ordinului mai sus menționat.
În ceea ce privește anularea debitului în sumă de 1.771 lei constituit prin decizia de debit nr.-/09.01.2009, s-a reținut că debitul a fost calculat urmare a faptului că la emiterea deciziei nr.-/12.05.2006 au fost luate în calcul sporurile din adeverința nr.2480/7.03.2006, sporuri care au fost infirmate prin adeverința nr.5255/01.10.2008 (fila nr.45 din dosar).
În concret, s-a reținut din înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către intimată, că fostul angajator a revocat adeverința nr.2480/17.03.2006, adeverință în care în care se regăseau alte sporuri, într-un cuantum mai mare decât în realitate.
Raportat la aceste considerente și cu motivarea mai sus expusă, s-a respins contestația formulată de contestatoare, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs contestatoarea criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului a arătat că în mod abuziv și nelegal intimata a refuzat să ia în calcul adeverința nr.7242 din 5.12.2007 emisă de UM prin care se preciza că activitatea desfășurată în perioada 15.09.1980 -16.01.1998 s-a încadrat în grupa I de muncă.
În legătură cu decizia nr. - din 9.01.2009 prin care a fost constituit debitul de 1771 lei urmare a revocării adeverinței nr. 2480 din 27.03.2006 a arătat recurentul că nu are culpă cu privire la emiterea acestei adeverințe, culpa aparținând fostului angajator.
A mai arătat recurentul că unitatea emitentă își asumă responsabilitatea cu privire la încadrarea activității desfășurate de el în grupa I de muncă și această adeverință nu a fost anulată în condițiile legii, astfel că instanța a pronunțat o hotărâre nelegală.
De asemenea, în mod eronat instanța de judecată a reținut că UM nu a avut în vedere prevederile Ordinului 590/2008 la eliberarea adeverinței de grupă de muncă, deoarece așa cum se observă adeverința a fost emisă în decembrie 2007, iar ordinul a apărut în 15 septembrie 2008, deci ulterior emiterii adeverinței.
Analizând recursul formulat se constată că este fondat în parte și anume cu privire la neluarea în calcula adeverinței cu privire la grupele de muncă.
Astfel, instanța de fond și-a motivat soluția cu privire la acest capăt de cerere doar pe faptul că la emiterea acestei adeverințe angajatorul nu a avut în vedere prevederile Ordinului 590/2008 privind eliberarea adeverinței de încadrare în grupa I de muncă.
Concluzia instanței este eronată deoarece, așa cum se poate observa ordinul respectiv a fost emis ulterior adeverinței nr. 7242 din 5.12.2007 emisă de UM, astfel că aceasta nu putea respecta prevederile ordinului apărut ulterior.
De altfel, încadrarea în grupele de muncă se făcea potrivit Ordinului 50/1990 de către conducerea unității împreună cu sindicatele, aceștia nominalizând persoanele ce se încadrau în grupele respective.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs instanța a reținut în mod corect că debitul stabilit prin decizia de pensionare nr. - din 9.01.2009 a fost stabilit corect urmare a faptului că prin decizia anterioară din 12.05.2006 la stabilirea pensiei au fost luate în calcul sporuri mai mari decât cele de care beneficiase contestatorul urmare a unei adeverințe eronate emisă de fostul angajator UM.
Faptul că recurentul - contestator nu are o culpă în emiterea adeverinței respective nu constituie motiv de însușire a sumelor de bani eronat calculate urmare acelei adeverințe. Astfel potrivit art. 187 alin.1 din Legea 19/2000 sumele încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale se recuperează de la beneficiari în termenul de prescripție de 3 ani, în baza deciziei emisă de casa teritorială de pensii care constituie titlu executoriu.
Pentru considerentele expuse în baza art. 304 pct.9 Cod pr.civilă și 312 Cod pr.civilă va fi admis recursul și va fi modificată sentința în sensul că va fi admisă în parte contestația formulată de contestator. Va fi obligată intimata să ia în considerare adeverința nr. 7242/2007 emisă de UM și să emită o altă decizie de pensionare în acest sens. Va fi respinsă contestația formulată împotriva deciziei nr. -/9.01.2009 cu privire la debitul stabilit
În baza art. 274 Cod pr.civilă va fi obligată intimata către recurent la 200 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de contestatoarea, împotriva sentinței civile nr. 2605 din 19.05.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII
Modifică sentința în sensul că admite în parte contestația formulată de contestatoare.
Obligă intimata să ia în considerare adeverința nr. 7242/2007 emisă de UM și să emită o altă decizie de pensionare.
Respinge contestația formulată împotriva deciziei nr. -/09.01.2009 cu privire la debitul stabilit.
Obligă intimata către recurentă la 200 lei cheltuieli de judecată.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 2009.
PREȘEDINTE: Ioana Moțățăianu - - | JUDECĂTOR 2: Camelia Șelea - - | JUDECĂTOR 3: Marin Panduru - - |
Grefier, - - |
03.12.2009
Red.jud.-
3 ex/AS
/
Președinte:Ioana MoțățăianuJudecători:Ioana Moțățăianu, Camelia Șelea, Marin Panduru