Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 65/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 65/2009

Ședința publică de la 22 Ianuarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Monica Maria Mureșan JUDECĂTOR 2: Nicoleta Vesa

- - - JUDECĂTOR 3: Victor

- - judecător

- grefier

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.429/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă, fiul reclamantei, cu procură judiciară pentru reclamanta recurentă lipsă fiind aceasta și pârâta intimată Casa Județeană de Pensii

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că Mecanică Cugir a răspuns la adresa înaintată acesteia la termenul anterior.

Mandatarul reclamantei recurente depune la dosar răspuns la întâmpinare la care anexează adresa nr.38100 din 24.12.2008 a Institutului Național de Statistică -Direcția, Informații Statistice și Relații cu Publicul și arată că nu mai are alte cereri de formulat

Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul acestuia.

Mandatarul reclamantei recurente solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și în consecință modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii pentru motivele formulate în scris. Susține că în mod greșit pârâta a procedat la o dublă denominare, fiind evident că sumele din adeverință au fost denominate, astfel că nu se mai impune încă o denominare.

Nu solicită cheltuieli de judecată.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față:

Prin acțiunea de asigurări sociale înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub dosar nr- reclamanta a chemat în judecată pârâta Casa Județeană de Pensii H întrucât pârâta a aplicat în mod greșit OG nr. 19/2007 la emiterea deciziei de pensie nr. 41677/01.07.2007 pentru anii 1947-1952 în ceea ce privește modul de preschimbare a banilor, în conformitate cu răspunsul comunicat de BNR.

S-a arătat că în extrasele din statele de plată sumele sunt denominate, însă pârâta le-a dublat prin aplicarea din nou a denominării.

Ulterior, și în celelalte decizii emise pe numele său s-au făcut aceleași greșeli, motiv pentru care este nemulțumită.

Pârâta prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii întrucât reclamanta este beneficiara unei pensii de urmaș după decesul soțului său, iar drepturile au fost corect stabilite prin aplicarea actelor normative în vigoare și prin valorificarea în totalitate a adeverințelor ce au fost depuse la dosar.

Tribunalul Hunedoara prin sentința civilă nr. 429/LM/2008 a respins acțiunea formulată de reclamanta, prima instanță constatând că susținerile reclamantei referitoare la modul greșit de calcul al pensiei stabilit de pârâtă în ceea ce privește utilizarea salariilor în perioada 1947-1952 raportat la modul de preschimbare a banilor datorită reformelor monetare din 1947 și 1952 nu pot fi reținute.

În acest sens s-a reținut că pârâta a respectat Normele tehnice nr. 5388/2004 emise de CNPAS Veniturile utilizate sunt sumele care s-au determinat prin echivalență, iar pentru perioadele în care salariile rezultate au fost mai mici decât salariile minime pe economie la stabilirea punctajelor anuale au fost utilizate salariile minime pe economie.

Întrucât din actele depuse la dosar a rezultat că pârâta în ceea ce privește modul de calcul al punctajului mediu anual, raportat la salariile trecute în adeverința nr. 7856/2006, a aplicat corect dispozițiile legale în vigoare referitoare la recalcularea drepturilor de pensie, susținerile reclamantei au fost considerate fără suport legal.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamanta prin care a solicitat în urma rejudecării cauzei anularea celor două decizii eliberate de CJP în data de 6.02.2008 cu obligarea acesteia la emiterea unei noi decizii de recalculare în care să se valorifice adeverința dată de SC SA pentru anii 1947-1952 în considerarea faptului că denominarea a fost făcută în anii 1947 și 1952 și că aceasta nu poate retroactiva.

În motivarea recursului se arată că pensia cuvenită susținătorului defunct a fost calculată eronat pe anii 1947-1952.

Deși angajatorii poartă întreaga răspundere pentru corectitudinea celor menționate în adeverințele prin care se stabilesc salariile pentru care s-au plătit datoriile către stat, pârâta a procedat la denominarea sumelor înscrise în adeverința nr. 7856/2006, deși acestea erau deja denominate.

Intimata CJP Had epus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței primei instanțe, reiterând apărările formulate în fața instanței de fond.

Au fost solicitate precizări de la societatea emitentă a adeverinței în ceea ce privește sumele înscrise în adeverință.

CURTEA, analizând sentința atacată prin raportare la criticile aduse și în limitele prevăzute de art. 3041Cod procedură civilă, reține următoarele:

Recursul este nefondat.

Reclamanta critică sentința primei instanțe sub aspectul modului în care au fost valorificate sumele menționate în adeverința nr. 7856/2006 eliberată de SC Mecanică Cugir SA, considerând că acestea în mod nelegal au fost denominate de către pârâtă, reclamanta susținând că dubla denominare a dus la scăderea sumei cuvenite cu titlu de pensie de urmaș.

În privința acestor susțineri, instanța reține mai întâi că potrivit adresei nr. 4290/19.12.2008 emisă de SC SA (fila 16) în perioada 1947 -1952 salariile din adeverința nr. 7856/11.08.2006 nu au fost denominate.

Prin urmare, este lipsită de orice suport legal afirmația recurentei că în perioada 15.08.1947-02.08.1948 salariul denominat al defunctului era de 6669 lei.

În adeverința nr. 7856/2006 se menționează că în perioada 15.08.1947-02.08.1948 salariul defunctului a fost de 6669 lei/lună.

Cum această sumă nu a fost denominată, este evident că la valorificarea la calculul pensiei pârâta intimată trebuia să procedeze la denominare, prin înmulțirea cu 0,05.

Printr-un simplu calcul 6669x0,05 (1:20)=333,45 lei, exact suma reținută de către intimată în fișa privind activitatea în muncă.

În mod corespunzător, calculul se verifică și la celelalte valori menționate în aceeași fișă.

Nu se poate reține din nici un înscris existent la dosar că pârâta ar fi aplicat de două ori denominarea la aceeași sumă, având în vedere că recursul de față vizează numai perioada 1947-1952.

Pe de altă parte, nici pe perioada anterioară anului 1947 calculele nu sunt eronate, deoarece deși prima denominare a început în anul 1947, iar a doua în anul 1952, pentru sumele anterioare procesului de denominare în vederea transpunerii lor la valorile uzitate în anii următori, în mod corect pârâta a procedat la calcularea lor prin înmulțirea cu 0,025.

Pentru considerentele menționate, sentința pronunțată de prima instanță fiind legală și temeinică, la adăpost de criticile aduse, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea urmează a respinge ca nefondat recursul cu soluționarea căruia a fost sesizată.

Nu vor fi acordate cheltuieli de judecată, nefiind solicitate și nici dovedite.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.429/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 22.01.2009.

Președinte,

- - -

Judecător,

- -

Judecător,

-

Grefier,

Red./9.02.2009

Tehnored./ 2 ex.

Judecători fond:

Președinte:Monica Maria Mureșan
Judecători:Monica Maria Mureșan, Nicoleta Vesa, Victor

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 65/2009. Curtea de Apel Alba Iulia