Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 650/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- -contestație decizie de pensionare -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.650
Ședința publică din 19 mai 2009
PREȘEDINTE: Gheorghiu Nicolae
JUDECĂTOR 2: Maierean Ana
JUDECĂTOR 3: Andronic Tatiana
Grefier:
Pe rol se află judecarea recursului declarat de reclamanta, domiciliată în municipiul S,-, Bl. 3,. A,. 11, județul S, împotriva sentinței nr. 1973 din 18 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă, în dosarul nr-.
La apelul nominal a răspuns reclamanta recurentă lipsă fiind reprezentantul pârâtei intimatei Casa Județeană de Pensii
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, în temeiul art.133 Cod procedură civilă, lipsa semnăturii fiind îndeplinită astăzi prin prezența reclamantei recurente care semnează în fața instanței memoriul de recurs.
Întrebată fiind reclamanta precizează că este nemulțumită de sporurile de care a beneficiat și care nu au fost avut în vedere la stabilirea cuantumului punctajului de pensie deși așa cum a recunoscut și reprezentantul pârâtei la prima instanță i se cuvenea o pensie de 346 lei, iar după pronunțarea hotărârii confirmă că a primit doar suma de 280 lei rămânând o diferență de 66 lei, sens în care a formulat prezentul recurs.
Instanța constatând recursul în stare de judecată a acordat cuvântul la dezbateri.
Recurenta a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub nr- din data de 18.09.2008 reclamanta în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii S prin reprezentanții legali, a contestat decizia nr. - din 7 august 2008 emisă de pârâtă.
A arătat în motivare că punctajul mediu anual de 0,93886 nu este cel corect întrucât a fost angajata Fabricii de "" în perioada 20 iulie 1970 - 1 decembrie 1996, iar contribuțiile la asigurările sociale au fost calculate la realizările obținute, deci la veniturile nete nu la cele brute.
Reclamanta a depus la dosar copia deciziei contestate și adeverința nr. 298 din 7 august 2006.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta a solicitat respingerea contestației și menținerea deciziei ca fiind legală.
În apărare, pârâta a depus la dosar documentația care a stat la baza emiterii deciziei contestate.
Prin cererea depusă la termenul de judecată din 18 decembrie 2008, reclamanta a solicitat completarea acțiunii în sensul că a solicitat anularea deciziei nr. - din 20 noiembrie 2008 prin care i s-a stabilit o pensie în cuantum de 669 lei începând cu data de 1 noiembrie 2008.
Din interpretarea corectă a dispozițiilor înscrise în art. 129 - 130 și art. 132 din Codul d e procedură civilă rezultă că modificarea unei acțiuni nu se poate face decât la prima zi de înfățișare sau în cadrul termenului acordat de instanță în acest sens.
Orice modificare făcută după această dată nu poate fi primită decât dacă pârâtul achiesează.
În speță, reprezentantul pârâtei a invocat tardivitatea formulării cererii de completare a acțiunii astfel încât instanța urmează să respingă cererea de completare a acțiunii inițiale ca fiind introdusă în afara termenului prevăzut de lege, reclamanta având posibilitatea să o conteste pe calea unei acțiuni separate.
Examinând decizia contestată de reclamantă prin prisma înscrisurilor aflate la dosar și a textelor de lege incidente în speță, instanța a reținut că reclamanta a fost înscrisă la pensie de invaliditate gr. II conform deciziei nr. - din 27 ianuarie 1997.
Ulterior, prin cererea nr. 63152 din 24 iunie 2008, reclamanta a solicitat transformarea pensiei de invaliditate în pensie pentru limită de vârstă și munca depusă.
Cererea a fost admisă de către pârâtă, iar prin decizia nr. - din 7 august 2008 s-a stabilit în favoarea reclamantei un stagiu complet de cotizare de 38 de ani și 11 zile, din care: în condiții normale 26 ani, 4 luni și 11 zile.
Totodată, potrivit art. 38 alin. 1 lit. a din Legea nr. 19/2000 aceasta beneficiază și de un stagiu asimilat de 11 ani și 8 luni.
Astfel, s-a stabilit că reclamanta a realizat un număr de 25.03717 puncte (22.11590 puncte aferente perioadei de cotizare + 2.92128 puncte pentru pensia suplimentară) și împărțind numărul total de puncte la stagiul complet de cotizare rezultă un punctaj mediu anual de 0.93889 puncte.
Cum, valoarea punctului de pensie la data de 1.08.2008 era de 581,30 lei s-a stabilit reclamantei o pensie de asigurări sociale în cuantum de 546 lei.
Din verificarea buletinului de calcul, a fișei de pensie și a carnetului de muncă reiese că perioada în care reclamanta a fost salariata SC "" S, respectiv 20.07.1979 - 1.12.1996 a fost valorificată la determinarea punctajului mediu anual.
În ceea ce privește adeverința nr. 1038 din 6 octombrie 2008 ( 41 dosar fond) privind sporul de vechime de care a beneficiat reclamanta în perioada 1 aprilie 1992 - 1 decembrie 1996, aceasta a fost valorificată conform deciziei nr. - din 20 noiembrie 2008, recalcularea drepturilor de pensie operând cu data de 1 august 2008, motiv pentru care acțiunea formulată de reclamantă a fost respinsă ca fiind rămasă fără obiect.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 66 lei reprezentând diferența dintre pensia ce i se cuvenea, respectiv 346 lei și suma care a primit-o după pronunțarea hotărârii, respectiv 288 lei.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate, curtea constată că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:
A susținut reclamanta că la stabilirea punctajului mediu anual nu s-a ținut cont de veniturile sale și pentru care a plătit contribuții sociale, și nici de sporul de vechime.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că sporul de vechime evidențiat în adeverința nr. 1038 din 6 octombrie 2008 pentru perioada 1 aprilie 1992 - 1 decembrie 1996 a fost valorificat, sens în care s-a emis decizia nr. - din 17 decembrie 2008.
Reclamanta a primit suma de 280 lei, reprezentând parte din suma ce i se cuvenea cu titlu de pensie neîncasată, însă așa cum recunoaște și reprezentantul pârâtei, acesteia i se cuvenea suma de 346 lei (57 dosar fond).
Așa fiind, curtea, în temeiul art. 312 al. 2 din Codul d e procedură civilă va admite recursul, va modifica în parte sentința atacată și în rejudecare va admite în parte acțiunea reclamantei și va obliga intimata să plătească reclamantei suma de 66 lei reprezentând diferență pensie neîncasată.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta domiciliată în municipiul S,-, Bl. 3,. A,. 11, județul S, împotriva sentinței civile nr. 1973 din 18 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava.
Modifică în parte sentința recurată și, în rejudecare:
Admite în parte acțiunea reclamantei și obligă intimata Casa Județeană de Pensii S să plătească acesteia suma de 66 lei cu titlu de diferență pensie neîncasată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19 mai 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud.
Dact.
Ex. 2
29.05.2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
IV. - Caracterizarea cererii în raport de care
s-a soluționat pricina- Cont. Decizie de Pensionare.
II. - Soluția la fond -Respins cererea de completare a acțiunii. Respins acțiunea ca rămasă fără obiect.
III. - Soluția în recurs -Admis recursul.Modifică în parte sentința recurată și în rejudecare: Admite în parte acțiunea reclamantei și obligă intimata să plătească acesteia suma de 66 lei cu titlu de diferență pensie neîncasată. Menbține celelalte dispoziții ale sentinței.
FIȘA ÎN CIVIL
- secția conflicte de drepturi și asigurări sociale
JUDECĂTORIA III. CURTEA DE APEL SUCEAVA
Sentința nr. Decizia nr.650/19.05.2009
Judecători Dosar nr-
Complet:- -
- -
- -
II. TRIBUNALUL SUCEAVA
Sentința nr.1973/18.12.2008
Dosar nr-
Judecători:
Judecător:
Asist.judiciari:
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate, curtea constată că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:
A susținut reclamanta că la stabilirea punctajului mediu anual nu s-a ținut cont de veniturile sale și pentru care a plătit contribuții sociale, și nici de sporul de vechime.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că sporul de vechime evidențiat în adeverința nr. 1038 din 6 octombrie 2008 pentru perioada 1 aprilie 1992 - 1 decembrie 1996 a fost valorificat, sens în care s-a emis decizia nr. - din 17 decembrie 2008.
Reclamanta a primit suma de 280 lei, reprezentând parte din suma ce i se cuvenea cu titlu de pensie neîncasată, însă așa cum recunoaște și reprezentantul pârâtei, acesteia i se cuvenea suma de 346 lei (57 dosar fond).
Așa fiind, curtea, în temeiul art. 312 al. 2 din Codul d e procedură civilă va admite recursul, va modifica în parte sentința atacată și în rejudecare va admite în parte acțiunea reclamantei și va obliga intimata să plătească reclamantei suma de 66 lei reprezentând diferență pensie neîncasată.
Președinte:Gheorghiu NicolaeJudecători:Gheorghiu Nicolae, Maierean Ana, Andronic Tatiana