Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 650/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.650

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 15.06.2009

PREȘEDINTE: Benone Fuică

JUDECĂTOR 2: Mihaela Neagu

JUDECĂTOR 3: Alina Savin

GREFIER-- -

-.-.-.-.

La ordine fiind soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul G, domiciliat în G,-, împotriva deciziei civile nr.312/23.03.2009 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII G, cu sediul în-, având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul G, lipsă fiind intimata Casa Județeană de Pensii

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care invederează că s-a depus la dosar întâmpinare în 2 exemplare din partea intimatei, iar contestatorul a depus motivele contestației, concluzii scrise, și înscrisuri în copie xerox, după care:

Se comunică un exemplar al întâmpinării contestatorului care nu solicită acordarea unui termen pentru a-și pregăti apărări.

Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Contestatorul G arată că are dosare pe rolul instanței de 4 ani de zile și că intimata i-a calculat pensia pe baza unor hotărâri abrogate.

Precizează că a depus în dosarul nr- al Curții de APEL GALAȚI la pag.38 Hotărârea nr.735/10.11.1997 a Guvernului României, prin care a fost abrogată Hotărârea Consiliului de Miniștrii nr.147/1952.

Mai arată că potrivit Ordonanței 19/21.03.2007 pentru perioada februarie 1949-31.12.1952 nu i-a fost calculată în mod corect pensia.

Menționează că se constituie parte civilă cu suma de 3384 lei, diferența dintre pensia ce i-a fost stabilită și pensia care i se cuvine pentru perioada 1.07.2005-30.06.2007.

La întrebarea instanței în ce articole se încadrează contestația de față, contestatorul arată că aceasta se încadrează în art.304, 317 și 318 pr.civ.

Deasemeni, a formulat contestația și în baza art.155,156, 157 din Legea 19/2000 și art.52 al.2 din Constituție.

Solicită admiterea contestației formulate.

Instanța rămâne în pronunțare asupra contestației formulate.

CURTEA:

Asupra contestației în anulare de față.

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr.585/44/3.04.2009 contestatorul Gaf ormulat în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii G contestație în anulare împotriva deciziei civile nr.312/23.03.2009 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în dosarul nr-.

În motivarea cererii a invocat greșita aplicare a dispozițiilor legale privind recalcularea drepturilor sale de pensie cu ocazia emiterii deciziilor nr.50616/4.12.2006 și nr.50616/1.07.2007 de către intimata Casa Județeană de Pensii

A invocat în acest sens prevederile art. 164 al.6 din Legea nr.338/2002, ale HG nr.735/1997 de abrogare a HG nr.147/1952, art.62 din Legea nr.24/2000 și art.16 din Constituția României.

A solicitat achitarea sumei de 3384 lei reprezentând diferență drepturi de pensie cuvenită pe perioada 1.07.2005-30.06.2007 și ulterior intrării în vigoare a OG nr.19/2007 la zi.

Prin întâmpinare, intimata Casa Județeană de Pensii Gas olicitat respingerea contestației în anulare ca nefondată, motivele invocate nu sunt circumscrise împrejurărilor expres și limitativ prevăzute de lege.

La dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri reprezentând acte normative invocate în cauză, răspunsuri administrative ale intimatei adresate contestatorului ( adresele nr. 637/28.02.2006 și nr.3210/2.10.2006), adrese emise de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, declarații, citații, legitimație de veteran de război, decizia de pensie nr.50616/30.06.2005, răspuns al Inspectoratului de jandarmi Județean G, răspunsul nr.1/24279/1154/14.08.2008 al Consiliului Superior al Magistraturii.

Examinând contestația astfel formulată curtea o apreciază ca nefondată, pentru următoarele considerente:

Contestația în anulare reprezintă o cale extraordinară de atac, de retractare, întemeiată pe motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art.317 și 318 pr.civilă reglementează în mod strict motivele pentru care o hotărâre irevocabilă poate fi atacată cu contestație în anulare, acestea fiind de strictă interpretare.

Cu ocazia dezbaterilor, contestatorul Gap recizat ca temei de drept al cererii dispozițiile art.304, art.317 și 318 pr.civilă.

Dispozițiile art.304 pr.civilă cuprind situațiile în care în calea de atac a recursului se poate cere modificarea unei hotărâri pentru motive de nelegalitate.

Asemenea prevederi nu sunt aplicabile în cauză dat fiind obiectul cererii, respectiv contestație în anulare a cărei reglementare este prevăzută distinct în dispozițiile art.317 și urm. pr.civilă.

De menționat faptul că decizia contestată, respectiv decizia civilă nr.312 /R/23.03.2009 a Curții de APEL GALAȚI, a fost pronunțată cu ocazia exercitării unei alte contestații în anulare îndreptată împotriva deciziei civile nr.236/16.02.2009 a Curții de APEL GALAȚI.

Și decizia civilă nr.236/16.02.2009 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în dosarul nr- vizează tot o contestație în anulare formulată de același contestator împotriva deciziei civile nr.810/R/19.11.2008 a Curții de APEL GALAȚI reprezentând și aceasta o contestație în anulare îndreptată împotriva deciziei civile nr.592/22.09.2008 a Curții de APEL GALAȚI.

În ceea ce privește dispozițiile art.317 și 318 pr.civilă invocate de contestator, sunt prevăzute expres motivele unei contestații în anulare, numai dacă acestea nu au fost invocate pe calea apelului sau recursului.

Acestea se referă la procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost realizată potrivit cu cerințele legii, hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică referitoare la competență, asemenea motive au fost invocate prin cererea de recurs dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

Din prisma acestor dispoziții de strictă interpretare, examinând motivele invocate pe calea contestației în anulare de față de către contestator, se constată că acestea nu se încadrează în situațiile prevăzute de lege în mod expres și limitativ.

De fapt, motivele invocate antamează aspectele de fond ale litigiului dintre părți în referire la modalitatea concretă de calcul a drepturilor de pensie.

Fiind o cale de atac de retractare contestația în anulare nu poate fi promovată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, aspectele invocate precum greșita apreciere a probelor sau aplicare a legii reprezentând repunerea în discuție a unor probleme de fond soluționate prin exercitarea căilor ordinare de atac.

Pentru toate considerentele arătate, contestația în anulare formulată de contestatorul G și privind decizia civilă nr.312/23.03.2009 a Curții de APEL GALAȚI apare ca fiind nefondată și va fi respinsă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul G, domiciliat în G,-, împotriva deciziei civile nr.312 R/23.03.2009 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 15 Iunie 2009.

PREȘEDINTE Pt.jud. aflat în CO JUDECATOR

conf.art.261 pct.2 pr.civ.

Președinte Curtea de Apel

Grefier

Red./8.07.2009

Dact./2 ex/15.07.2009

Președinte:Benone Fuică
Judecători:Benone Fuică, Mihaela Neagu, Alina Savin

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 650/2009. Curtea de Apel Galati