Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 6532/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 3490/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 6532R

Ședința publică de la 13 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Scrob Bianca Antoaneta

JUDECĂTOR 2: Enache Daniela Georgeta

JUDECĂTOR -- -

GREFIER -

Pe rol,urmează soluționarea cauzei civile, privind recursul formulat de recurentul, împotriva sentinței civile nr.2212 din data de 17 martie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.42109/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul personal,lipsind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea procedează la legitimarea recurentului.

Curtea constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, cauza fiind în stare de judecată, acordă cuvântul în susținerea motivelor de recurs.

Recurentul solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat.

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.2212 din data de 17 martie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.42109/3/AS/2008, a fost dmisă acțiunea precizată formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului B, a fost anulată decizia nr.-/25.09.2008, emisă de Casa de Pensii Sector 3 și a fost obligată intimata să emită o nouă decizie de pensionare prin valorificarea sumelor reprezentând adaos evidențiate în adeverința nr.27183/14.12.2007, emisă de SA, începând cu data de 01.07.2008, precum și la plata diferențelor de drepturi conform prezentei sentințe, începând cu data de 01.07.2008.

Prin aceeași sentință, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea sub celelalte aspecte.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, reclamantul este beneficiarul unei pensii în baza Legii nr.19/2000, începând cu data de 01.07.2008, conform deciziei nr.-/25.09.2008 privind acordarea pensiei anticipată parțială emisă de Casa de Pensii Sector 3.

S-a constatat că, conform mențiunilor din adeverința nr.27183/14.12.2007, emisă de SA contestatorul, în perioada 1970-2000, obținut venituri suplimentare la retribuția tarifară de încadrare, respectiv la salariul de bază, constând în "adaos",care au fost incluse în baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale, angajatorul fiind obligat să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție conform art.1 din Decretul nr.389/1972 asupra câștigului brut realizat al salariatului, indiferent de forma în care s-au realizat aceste venituri.

S-a considerat că, astfel cum susține contestatorul, anterior emiterii deciziei nr. -/25.09.2008 privind acordarea pensiei anticipată parțială emisă de Casa de pensii sector 3, contestatorul a depus la dosarul de pensionare în original, adeverința nr.27183/14.12.2007, emisă de SA care face dovada veniturilor suplimentare pentru a se ține cont de acestea la recalcularea pensiei - aspect necombătut de către intimată.

S-a menționat din buletin de calcul nr.-/11.06.2008, punctaj anual, date și elemente care au condus la determinarea punctajului mediu anual că, deși la dosarul de pensionare pentru pensie privind acordarea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă, conform Legii nr.19/2000,contestatorul a anexat adeverința nr.27183/14.12.2007, emisă de SA în care se evidențiază veniturile realizate de către acesta și pentru care societatea a virat contribuțiile la bugetul statului conform legislației în vigoare, intimata, în mod nelegal, a procedat la stabilirea drepturilor de pensie ale acestuia fără valorificarea veniturilor constând în "adaos" acest fapt constituind o încălcare a principiului contributivității prevăzut de art.2 lit.e și art.155 din Legea nr.19/2000.

S-a avut în vedere că, art.78 din Legea nr.19/2000 stipulează că: "Punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Comisia Națională pentru Statistică".

Instanța de fond a respins criticile cu privire la valorificarea sporului de vechime pentru perioada 1.10.1993-1.03.2001 și a sporului de aviație pentru perioada 1.10.1993-1.09.1996 având în vedere că astfel cum rezultă din actele care au stat la baza emiterii deciziei contestate, respectiv "date privitoare la activitatea în muncă" acestea au fost valorificate în mod corect de către intimată.

De asemene, a fost respinsă, ca neîntemeiată și cererea contestatorului privind plata cheltuielilor de judecată, întrucât nu s-a făcut dovada efectuării acestora deși sarcina probei îi incumbă potrivit art.1169 Cod civil.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat, contestatorul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, recurentul a arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra sporurilor sau adaosurilor evidențiate în cuprinsul adeverințelor nr.11209/09.- și nr.10817/02.06.2008, ambele emise de; concluziile instanței de fond fiind întemeiate numai pe baza sporurilor menționate in adeverința nr.27183/14.12.2007, emisă de.

A mai arătat recurentul că instanța de fond a exclus din baza de calcul a pensiei o serie de sporuri, prime si remunerații evidențiate in adeverința nr. 27183/14.12.2007 emisa de.

De asemenea, a menționat că nu a formulat nicio cerere cu privire la renunțarea a vreun drept din cele existente în cadrul adeverințelor depuse, iar explicațiile pe care le-a dat în fata instanței de fond unde nu a fost asistat de un avocat, s-au referit exclusiv la exemplificarea anumitor mențiuni din cadrul adeverințelor și în niciun caz nu au avut drept scop renunțarea sa la vreunul din drepturile conferite de lege.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurent, cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:

Într-adevăr verificând actele ce au stat la baza emiterii deciziei contestate, rezultă că la stabilirea cuantumului pensiei acordate instanța nu a avut în vedere și veniturile evidențiate în adeverințele nr.11209/9.06.2008, și 10817/2.06.2008, emise de, criticile recurentului fiind fondate sub acest aspect, deoarece se impune a se da eficiență principiului contributivității, reglementat de art.2 lit.e din Legea nr.19/2000, potrivit cu care se impune ca toate veniturile obținute de contestator, pentru care s-a calculat și achitat contribuția de asigurări sociale, să fie avute în vedere la calcularea drepturilor de pensie.

În ceea ce privește critica referitoare la neacordarea tuturor sporurilor evidențiate în adeverința nr.27183/14.12.2007, emisă de SA, din verificarea datelor privitoare la activitatea în muncă a recurentului se observă faptul că i-a fost luat în calcul un procent de vechime de 25%, pentru perioada 1.09.2000 - 01.04.2001, iar cu privire la celelalte sporuri solicitate, acestea sunt evidențiate la rubrica "alte sporuri", criticile recurentului nefiind fondate sub acest aspect.

Față de cele mai sus arătate, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va admite recursul, va modifica, în parte, sentința recurată, în sensul că la emiterea noii decizii de pensionare intimata va avea în vedere și veniturile evidențiate în adeverințele nr.11209/9.06.2008 și 10817/2.06.2008, emise de și vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurentul, împotriva sentinței civile nr.2212 din data de 17 martie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.42109/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului.

Modifică, în parte, sentința recurată, în sensul că:

La emiterea noii decizii de pensionare intimata va avea în vedere și veniturile evidențiate în adeverințele nr.11209/9.06.2008 și 10817/2.06.2008, emise de.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 13.11.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.:

Dact.: /2ex.

03.12.2009

Jud. fond.:;

Președinte:Scrob Bianca Antoaneta
Judecători:Scrob Bianca Antoaneta, Enache Daniela Georgeta

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 6532/2009. Curtea de Apel Bucuresti