Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 6877/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(4817/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 6877/
Ședința publică de la 25.11.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 2: Silvia Georgiana Ignat
JUDECĂTOR 3: Maria
GREFIER
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII ȘI ALTE DREPTURI împotriva sentinței civile nr.446/LM/2009 pronunțate de Tribunalul Călărași -Secția Civilă în dosarul nr-(1346/C/2009 în contradictoriu cu intimata-reclamantă -.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 16.10.2009, după care,
Nemaifiind cereri formulate, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, având în vedere că s-a solicitat ca judecata să se desfășoare și în lipsă, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.446/11.05.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Călărași - Secția Civilă a admis contestația formulată de reclamanta împotriva deciziei nr. -/11.03.2009 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii C; a dispus anularea deciziei contestate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că potrivit art. 86 din Legea nr.19/2000, privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, admiterea sau respingerea cererii de pensionare se face prin decizie emisă de casa teritorială de pensii iar conform art. 87 decizia emisă poate fi contestată în timp de 45 de zile de la comunicare.
Necontestarea ei în termen conduce la rămânerea definitivă a deciziei (art. 88).
Decizia de pensionare numărul -/11.11.2008 este definitivă, nefiind contestată de vreuna din părți.
Ca atare, pârâta Casa Județeană de Pensii C nu mai poate reveni asupra drepturilor de pensionare pe calea revizuirii, fiind un drept câștigat, iar în baza art. 89 din Legea nr.19/2000 se poate revizui numai modul de calcul al pensiei, concluzie desprinsă și din dispozițiile alin. 2 al acestui articol.
Un alt aspect reținut este și acela că prin decizia numărul -/11.03.2009 nu s-a dispus anularea deciziei emisă la data de 11.11.2008 prin care s-a stabilit drepturile de pensie reclamantei, în prezent coexistând două decizii contradictorii, prin care se admite, respectiv se respinge cererea de pensionare a aceleiași petente.
Mai mult, conform art. 87 din Legea nr. 19/2000 decizia prin care s-a admis sau respins cererea de pensionare poate fi contestată la instanța judecătorească competentă, ceea ce nu s-a întâmplat.
Cum obiectul unei revizuiri îl poate forma numai modul de calcul al drepturilor de pensie și nu dreptul însuși, Tribunalul a constatat că decizia nr. -/11.03.2009 a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor sus arătate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat în termen legal pârâta Casa Județeană de Pensii C, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că reclamanta dovedește o vechime în funcția de judecător de 7 ani și 6 luni din vechimea totală în magistratură asimilată de 28 de ani și o lună, având o vârstă la data pensionării de 55 ani și 7 luni, astfel că în mod corect s-a emis decizia de cotizare.
Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând întregul material probator administrat în cauză prin prisma criticilor invocate pe calea recursului, cât și din oficiu conform art.3041Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Din cuprinsul înscrisurilor administrate în probatoriu a rezultat că, la data emiterii deciziei de pensionare nr. -/11.11.2008, intimata-contestatoare nu îndeplinea condițiile de pensionare expres precizate de art. 82 alin. 2 din Legea nr. 303/2004.
Potrivit acestui text, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, precum și foștii judecători și procurori financiari și consilierii de conturi de la secția jurisdicțională care au exercitat aceste funcții la Curtea de Conturi se pot pensiona la cerere înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani și beneficiază de pensia prevăzută la alin. (1), dacă au o vechime de cel puțin 25 de ani numai în funcția de judecător, procuror, magistrat-asistent sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor, precum și în funcția de judecător ori procuror financiar sau consilier de conturi de la secția jurisdicțională a Curții de Conturi. La calcularea acestei vechimi se iau în considerare și perioadele în care judecătorul, procurorul, magistratul-asistent sau personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, precum și judecătorul, procurorul financiar și consilierul de conturi la secția jurisdicțională a Curții de Conturi a exercitat profesia de avocat, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, consilier juridic sau jurisconsult.
Astfel, pentru a beneficia de acordarea pensiei de serviciu, înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani, este necesară o vechime de 25 de ani numai în funcția de judecător sau procuror, fără a se putea lua în calcul și vechimea asimilată prin îndeplinirea celorlalte funcții juridice, pe care reclamanta o poate valorifica la acordarea pensiei pentru limită de vârstă.
Din adeverința nr. 3353/19.08.2008 emisă de Tribunalul Călărași rezultă că intimata are o vechime numai în funcția de judecător de 7 ani și 6 luni.
În mod corect în baza art. 89 din Legea nr. 19/2000, recurenta a revizuit pensia contestatoarei, iar cererea acesteia trebuia respinsă ca neîntemeiată.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 rap. la art. 304 pct. 7 și 9 pr. civ. recursul va fi admis, iar sentința va fi modificată în parte, în sensul respingerii acțiunii ca fiind neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursului declarat de recurenta-pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII ȘI ALTE DREPTURI împotriva sentinței civile nr.446/LM/2009 pronunțate de Tribunalul Călărași -Secția Civilă în dosarul nr-(1346/C/2009 în contradictoriu cu intimata-reclamantă -.
Modifică în tot sentința recurată, în sensul că:
Respinge contestația ca neîntemeiată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.LH/th.red.
2ex-17.12.2009
Jud. fond:
Președinte:Lizeta HarabagiuJudecători:Lizeta Harabagiu, Silvia Georgiana Ignat, Maria