Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 713/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 713/2008
Ședința publică de la 23 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ana Doriani JUDECĂTOR 2: Manuela Stoica
- - - președinte secție
- - - JUDECĂTOR 3: Nicoleta Vesa
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.91/LM/24.01.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 16 iunie 2008 care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
În deliberare se constată că prin acțiunea de asigurări sociale înregistrate pe rolul Tribunalului Hunedoara, sub dosar nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii H solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța:
- să fie obligată pârâta să recalculeze reclamantului punctajul mediu anual stabilit prin decizia de pensionare nr.-/11.05.2007, conform prevederilor Legii nr.226/2006, prin împărțirea punctajului total realizat la un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, și nu de 25 de ani;
- să fie obligată pârâta să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantului, cu respectarea prevederilor art.169 din Legea nr.19/2000, și nu începând cu data de 1.01.2007 așa cum a procedat pârâta H;
- să i se stabilească vârsta standard de pensionare ca fiind cea de 62 ani și 3 luni, cât avea la vârsta pensionării și nu de 65 de ani, cât ar avea la nivelul anului 2015;
- să fie obligată pârâta să ia în considerare anii suplimentari realizați după îndeplinirea condițiilor de pensie, conform art.78 alin.8 din Legea nr.19/2000 și să valorifice la cuantumul pensiei stagiul de cotizare corespunzător plăților compensatorii, conform G, nr.22/2003;
- să calculeze pârâta corect punctajele anuale în anii incompleți, conform art.78 alin.2 din Legea nr.19/2000 și să aplice procentele de majorare corespunzătoare pensiei suplimentare, conform art.165 din Legea nr.19/2000, după 1.04.2001;
- să fie obligată pârâta la plata de dobânzi legale aferente drepturilor, până la data achitării lor.
În motivarea acțiunii sale, a arătat că pârâta nu a aplicat în cazul său dispozițiile art.6 din Legea nr.226/2006, deși această prevedere legală are un caracter obligatoriu, și că deși a depus la sediul pârâtei cererea nr.36487/5.11.2007, prin care a solicitat luarea în considerare a unui stagiu de 20 de ani în condiții speciale, conform tabelului 1 din anexa 4 la Legea nr.19/2000, pârâta a luat în calcul, în mod greșit, un stagiu de 25 de ani.
În consecință, cum reclamantul s- pensionat în intervalul aprilie 2001 - noiembrie 2006, punctajul mediu anual trebuia calculat conform art.77 alin.1 din lege, respectiv prin împărțirea la 20 de ani și nu la 25 de ani așa cum reglementează Legea nr.226/2006, pentru perioada decembrie 2014 - martie 2015.
Reclamantul a mai susținut că a depus la sediul pârâtei două cereri, cu nr.23618/31.07.2006, și nr.841/10.01.2007 la care H avea obligația să răspundă în termen de 30 de zile.
De asemenea, a mai susținut că în decizia de recalculare nr.-/1.05.2007, pârâta a reținut că vârsta standard de pensionare a reclamantului este de 65 de ani față de cea de 62 ani și 3 luni, reținută în decizia inițială, cu nr.-/1.08.2003, deși condițiile de bază la recalculare sunt aceleași iar vârsta standard a reclamantului la ieșirea la pensie nu s-a modificat.
Totodată reclamantul a mai arătat că pârâta nu a în calcul stagiul suplimentar realizat după îndeplinirea condițiilor de pensie și nici perioada în care s-au acordat plăți compensatorii și care constituie stagiu de cotizare, potrivit nr.OUG22/2003.
În drept, a invocat Legea nr.226/2006, Legea nr.19/2000 și prevederile nr.OUG22/2003.
Pârâta H, prin întâmpinarea depusă, în condițiile art.115 Cod proc.civ. a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată deoarece reclamantul s-a înscris inițial la pensie pentru munca depusă și limită de vârstă prin decizia nr.-/1.08.2003, drepturile fiindu-i acordate începând cu 21.04.2003.
Deoarece reclamantul are un stagiu de cotizare de 28 ani, 3 luni și 8 zile realizat în condiții speciale, pârâta a apreciat că nu sunt incidente prevederile art.4 și art.5 alin.2 din Legea nr.226/2006 și nici anexa 4 din Legea nr.19/2000 și că acesta a intrat sub incidența Legii nr.226/2006 doar la data de 1.02.2007, deoarece adeverința care dovedea vechimea necesară în condiții speciale de muncă a fost depusă de reclamant la sediul casei de pensii doar la data de 10.01.2007.
Tot în apărare, pârâta a mai învederat că vârsta standard de pensionare a reclamantului, raportat la data nașterii acestuia, este de 65 de ani și că la dosarul de pensionare acesta nu a depus înscrisuri care să demonstreze stagiul de cotizare realizat ulterior îndeplinirii condițiilor de pensionare.
Prin urmare, pârâta a susținut că la stabilirea drepturilor de pensie ale reclamantului au fost avute în vedere stagiile de cotizare dovedite, punctajele anuale au fost determinate cu respectarea prevederilor art.78 alin.2 din Legea nr.19/2000 și procentele de majorare corespunzătoare pensiei suplimentare.
Sub un ultim aspect a învederat că drepturile de pensie nu sunt purtătoare de dobânzi.
Prin sentința civilă nr.91/LM/24.01.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea de asigurări sociale formulată de reclamantul împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii
Pentru a hotărî în acest mod, prima instanță a reținut, după examinarea actelor și lucrărilor dosarului, că reclamantul a fost înscris la pensie pentru munca depusă și limită de vârstă, în baza deciziei de pensionare nr.-/1.08.2003 cu drepturi acordate începând cu data de 21.04.2003 și cu reținerea unui stagiu total de cotizare de 44 ani, 6 luni și 13 zile, din care 28 ani, 3 luni și 8 zile stagiu realizat în condiții speciale iar 3ani, 3 luni și 5 zile, stagiu asimilat. La vârsta pensionării sale reclamantul avea vârsta de 51 ani și 8 luni.
Susținerile reclamantului vizând aplicabilitatea Legii nr.226/2006 au fost apreciate de instanța de fond ca fiind nefondate deoarece acestuia nu-i sunt aplicabile prevederile art.4, ci dispozițiile art.3 alin. din lege astfel că punctajul mediu anual se determină prin împărțirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate în perioada de cotizare la un stagiu de cotizare de 25 de ani și nu de 20 de ani.
În consecință, cum reclamantul avea, la data pensionării, vârsta de 51 de ani și 8 luni, s-a reținut că acesta nu întrunea condițiile cumulative prevăzute de art.3 din Legea nr.226/2006 referitoare la vârsta standard de pensionare de 65 ani și la condiția realizării stagiului total de cotizare necesar de 30 de ani.
De asemenea s-a mai reținut că reclamantul a beneficiat de condițiile de încadrare în condiții speciale, prevăzute de Legea nr.226/2006, de-abia din data de 1.02.2007 deoarece a depus adeverința doveditoare doar la data de 10.01.2007.
Referitor la majorarea punctajului în condițiile prevăzute de art.78 alin.8 din Legea nr.19/2000, instanța a constatat că reclamantul nu intră sub incidența acestor norme legale deoarece acesta nu a îndeplinit condițiile de vârstă și de stagiu și nu a făcut dovada realizării unui stagiu de cotizare ulterior pensionării.
În ce privește pensia suplimentară a reținut că aspectele invocate de reclamant nu pot fi primite deoarece pârâta a aplicat procentele de majorare corespunzătoare pensiei suplimentare iar în legătură cu dobânzile solicitate că acestea nu au temei legal câtă vreme prin actualizările periodice ale punctului de pensie este acoperită rata inflației.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul prevăzut de art.301 Cod proc.civ. reclamantul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând modificarea ei în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În expunerea de motive, recurentul a susținut sub un prim aspect că, potrivit art.304 pct.9 Cod proc.civ. prima instanță a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal deoarece nu a solicitat recalcularea punctajului mediu anual de 20 de ani și nici să fie avută în vedere vârsta standard de pensionare de 62 ani și 3 luni la nivelul anului 2015, cum greșit s-a reținut la fond.
În al doilea rând a arătat că instanța de fond nu a nalizat aspectele invocate în motivarea acțiunii precum și în explicațiile depuse în scris la dosarul cauzei astfel că nu a dezlegat pricina.
De asemenea recurentul a mai arătat că motivarea soluției este lacunară deoarece instanța nu a enumerat toate capetele de cerere din acțiune și nu a precizat care sunt temeiurile pentru care sunt înlăturate susținerile sale, încălcându-se astfel dispozițiile art.261 alin.3 Cod proc.civ.
Alte critici s-au referit la greșita reținere a faptului că reclamantul nu întrunea cerințele cumulative prevăzute de art.3 din Legea nr.226/2006 și la faptul că instanța de fond nu a verificat și nu a motivat calcularea drepturilor de pensie.
În drept, a invocat art.304 pct.7-9 Cod proc.civ. și art.304/1 Cod proc.civ.
Prin întâmpinarea depusă, în condițiile art.115-118 Cod proc.civ. pârâta Has olicitat respingerea ca nefondat a recursului formulat de reclamantul deoarece pârâta a respectat dispozițiile legale în ce privește încadrarea în prevederile Legii nr.226/2006, determinarea punctajului mediu anual, data acordării drepturilor de pensie recalculate potrivit Legii nr.226/2006 și vârsta standard de pensionare trecută în decizie.
Referitor la nevalorificarea stagiului de cotizare, corespunzător perioadei în care a beneficiat de plăți compensatorii, intimata pârâtă a susținut că această perioadă a fost valorificată prin decizia nr.-/25.05.2008, cu drepturi acordate începând cu 1.01.2008, deoarece cererea de valorificare a acestui interval a fost depusă și înregistrată de recurent, la sediul pârâtei, la data de 14.12.2007 astfel că, sub acest aspect, cererea a rămas fără obiect.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, atât prin prima criticilor formulate, conform art.304/1 Cod proc.civ. precum și din oficiu, în limitele stabilite de art.306 alin.2 Cod proc.civ. Curtea constată că recursul reclamantului este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare:
Reclamantul s-a pensionat pentru munca depusă și limită de vârstă în temeiul Legii nr.19/2000, prin decizia nr.-/1.08.2003, cu drepturi stabilite începând cu data de 21.04.2003 (13).
Ulterior, în data de 31.07.2006, reclamantul înregistrează la sediul pârâtei cererea nr.23618/31.07.2006, prin care solicită a i se aplica prevederile Legii nr.226/2006, cerere la care nu adaugă nici un înscris justificativ ci solicită să fie avute în vedere mențiunile din carnetul de muncă și dispozițiile legii (20).
La data de 10.01.2007, recurentul depune o nouă cerere, înregistrată sub nr.841/10.01.2007 prin care solicită din nou aplicarea prevederilor Legii nr.226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă, în condiții speciale, cerere la care atașează adeverința nr.1031/55075/15.12.2006 emisă de " " H (21-22).
Urmare acestei cereri, pârâta H emite decizia nr.-/11.05.2007, contestată prin prezenta acțiune, prin care i se recalculează drepturile de pensie conform Legii nr.226/2006, drepturile fiindu-i stabilite începând cu 1.02.2007, respectiv din luna următoare celei în care depus cererea, potrivit art.95 alin.3 din Legea nr.19/2000, modificată ( 12).
Prima critică adusă de reclamant, soluției pronunțate, se constată că este neîntemeiată deoarece instanța nu a încălcat principiul disponibilității părților, ci dimpotrivă s-a pronunțat asupra capetelor de cerere cu care a fost investită.
Astfel, așa cum corect a reținut instanța de fond, prin acțiunea formulată reclamantul a susținut că este nemulțumit de faptul că pârâta a determinat punctajul mediu anual prin luarea în calcul a unui stagiu de cotizare în condiții speciale de 25 de ani, în loc de 20 de ani, și că l-a încadrat la art.3 alin.1 și art.5 alin.1 din Legea nr.226/2006, în loc de art.4.
De asemenea, reclamantul a contestat vârsta standard de pensionare de 65 ani, din cea de-a doua decizie, arătând că în decizia inițială s-a reținut că vârsta standard este de 62 ani și 3 luni.
Referitor la aceste două aspecte, se constată că instanța de fond a interpretat corect prevederile legale deoarece din cuprinsul adeverinței emise de fostul angajator, rezultă că reclamantul a realizat un stagiu de cotizare în condiții speciale de 28 ani, 3 luni și 8 zile.
Potrivitart.3 alin.1 din Legea nr.226/2006, asigurații care realizează un stagiu de cotizare de cel puțin 25 de ani în condițiile speciale prevăzute de această lege beneficiază de pensie pentru limită de vârstă cu reducerea cu 15 ani a vârstelor standard de pensionare prevăzute în anexa nr.3 iar laart.5 alin.1din același act normativ, se prevede că pentru acești asigurați, punctajul mediu anual se determină prin împărțirea la 25 numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate în perioada de cotizare.
Prin urmare, pârâta a procedat corect determinând punctajul mediu anual al reclamantului în modalitatea de mai sus, din moment ce acesta se încadrează în aceste dispoziții legale și nu la art.4, care vizează asigurații care au realizat un stagiu de cotizare mai mic decât cel prevăzut la art.3 alin.1.
Cealaltă critică, referitoare la vârsta standard de pensionare, urmează să fie înlăturată din următoarele motive:
Prin decizia nr.-/1.08.2003, reclamantul s-a pensionat în conformitate cu prevederile art.167/1 din Legea nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora ntr-un interval de 5 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, persoanele care au desfășurat activități încadrate în grupa I de muncă, conform legislației anterioare, pot solicita pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstelor standard de pensionare, conform tabelului nr. 4.
În consecință, cum la acea dată recurentul avea realizați,conform legislației anterioare, în grupa I de muncă, un număr 26 ani, 3 luni și 3 zile, a beneficiat de reducerea vârstei standard de pensionare cu 15 ani.
Cum reclamantul s-a pensionat în intervalul aprilie 2003 - septembrie 2003, această reducere s-a aplicat la vârsta standard de pensionare prevăzută la anexa nr.3 din Legea nr.19/2000, și care în cazul lui era de 62 ani și 3 luni.
În consecință, la pensionare reclamantul a beneficiat de o facilitate legislativă respectiv de reducerea vârstei standard conform art.167/1 din Legea nr.19/2000, facilitate fără de care acesta nu s-ar fi putut pensiona.
În plus, art.4 din Legea nr.226/2006 invocat de recurent nu este aplicabil în cazul acestuia, el intrând sub incidența art.3 alin.1 și art.5 alin.1 din aceeași lege iar faptul că în cea de-a doua decizie apare menționată vârsta standard de 65 ani nu este de natură al prejudicia în vreun fel.
Legat de data de 1.02.2007, dată de la care au fost acordate drepturile de pensie ale recurentului, prin decizia nr.-/11.05.2007, se constată de asemenea că soluția este temeinică deoarece adeverința care dovedea că reclamantul a lucrat o anumită perioadă de timp în condiții speciale a fost depusă la sediul intimatei pârâte, la 10.01.2007, odată cu cererea nr.841/10.01.2008.
Ori, potrivit art.95 alin.3 din Legea nr.19/2000, pensia recalculată se acordă începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care s-a depus cererea de recalculare. Cum cererea a fost înregistrată la 10.01.2007, pensia a fost acordată începând cu luna februarie 2007, care este luna următoare.
În consecință, reclamantul nu poate beneficia de drepturi recalculate conform Legii nr.226/2006 începând cu data de 1.08.2006, cum solicită, deoarece nu există temei legal pentru acordarea lor anterior datei de 1.02.2007, așa cum corect s-a reținut.
Critica vizând neaplicarea art.78 alin.8 din Legea nr.19/2000, se constată că este nefondată deoarece acest text de lege se referă la persoanele care după îndeplinirea cumulativă a condițiilor de pensionare pentru limită de vârstă, respectiv vârstă standard de 65 de ani la bărbați și stagiu complet de cotizare de 35 de ani, contribuie o anumită perioadă la sistemul public de pensii. Ori, reclamantul avea la data înscrierii la pensie vârsta de 51 ani și 8 luni iar în prezent are vârsta de 57 de ani.
Referitor la cel de-al șaselea motiv de critică, vizând greșita calculare a punctajului anual în anii incompleți, Curtea constată că nici acesta nu poate fi primit deoarece din fișa de calcul atașată la decizia de pensionare rezultă că punctajul s-a determinat cu respectarea prevederilor art.78 aloin.1 și 2 din Legea nr.19/2000, care stabilesc că indiferent de numărul de luni de activitate realizate într-un an, punctajul rezultat în anul respectiv se împarte la 12 și nu la numărul de luni efectiv realizate, cum solicită recurentul.
Cât privește încălcarea dispozițiilor art.165 din Legea nr.19/2000, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că reclamantul a beneficiat de procentele de majorare corespunzătoare pensiei suplimentare, conform art.165 alin.1 din Legea nr.19/2000, respectiv procentul de 17% pretins de recurent a fost aplicat pentru perioadele ulterioare datei de 1.02.1999 la punctajul de 3,31877.
Ultima critică legată de nevalorificarea ca stagiu a perioadei în care reclamantul a beneficiat de plăți compensatorii, instanța constată că cererea a rămas fără obiect deoarece intimata pârâtă Hae mis, la cererea reclamantului, decizia nr.-/25.03.2008 prin care a valorificat ca și stagiu de cotizare această perioadă, noile drepturi fiind acordate începând cu data de 1.01.2008, luna următoare înregistrării cererii 45671/14.12.2007 (14 și 17 - recurs).
În raport de cele ce preced, se constată că soluția primei instanțe este la adăpost de criticile invocate de recurent, motiv pentru care în temeiul art.312 alin.1 Cod proc.civ. Curtea va dispune respingerea ca nefondat a prezentului recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.91/LM/24.01.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul civil nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Iunie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Tehnored. 24 Iunie 2008
Jud. fond.,
Președinte:Ana DorianiJudecători:Ana Doriani, Manuela Stoica, Nicoleta Vesa