Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 7272/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 7272
Ședința publică de la 10 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dorina Stoichin Președinte Secție
-- --Vicepreședinte Instanță
-- --- Judecător
Grefier
XXX
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul contestator, împotriva sentinței civile nr. 2175/01.06.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: recurentul contestator reprezentat de avocat și intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D prin consilier juridic.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Consilier juridic pentru intimată solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru observarea motivelor de recurs.
Instanța respinge cererea de amânare, întrucât intimata a formulat întâmpinare.
Apreciind cauza în stare de judecată acordă cuvântul părților pentru a pune concluzii.
Avocat reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului, modificarea sentinței Tribunalului Dolj, în sensul admiterii contestației așa cum a fost formulată, anularea Deciziei nr.-/22.08.2007 și menținerea Deciziei nr. -/03.07.2001.
Consilier juridic pentru recurenta pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, solicită respingerea recursului, menținerea sentinței Tribunalului Dolj ca temeinică și legală.
Avocat reprezentantul recurentului a prezentat pentru conformitate originalul certificatului de încadrare în categoria de persoane cu handicap, iar cauza nu este "nevăzător".
În replică consilier juridic precizează că în exemplarul original al certificatului este încadrare în categoria de persoane cu handicap are aceeași mențiune de "nevăzător", fiind o sintagmă generală.
CURTEA
Asupra recursului civil de față
La data de 8 ianuarie 2009, a formulat contestație împotriva deciziei -/22.08.2007, emisă de intimata Casa Județeană de Pensii D, solicitând anularea acesteia.
In motivarea contestației a arătat că, prin decizia criticată, intimata a anulat decizia nr. - considerând că contestatorul a primit necuvenit pensie de nevăzător, cu nerespectarea art. 47 alin. 2 din Legea nr. 19/2000.
Au fost arătate de către contestator că în mod greșit i-au fost calculate drepturile de pensie prin decizia nr. - în condițiile in care deși valoarea celor trei elemente de bază de la pct. G din decizia nr. - este mai mare decât valoarea acelorași elemente, din decizia -/3 07 2001, i se stabilește o pensie mai mică.
A mai arătat că, nu au fost luate în considerare nici indexările acordate pentru perioada 01.04.2001 - 01.07.2007.
La 06.11.2007 contestatorul a precizat contestația, prin care a învederat că, dosarul său de pensionare a ajuns de la Casa Județeană V la D prin transfer și, dacă exista, într-adevăr o eroare, Casa Județeană D trebuia să emită o decizie de modificare nu să facă o înscriere nouă.
A mai arătat că în decizia de pensionare nr. - emisă de CJP V nu este menționat faptul că primește pensie de nevăzător.
A fost depuse la dosar certificatul nr. 846/28.02.2001 de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap care necesită protecție specială.
Prin întâmpinare, intimata CJP a solicitat respingerea contestației.
Au fost arătate în fapt, că ceea ce contestă reclamantul este decizia de debit prin care i s-a calculat un debit de 17,009 RON, aferent perioadei 01.07.2004/01.03.2007.
Contestatorul a fost pensionat pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare conform deciziei de pensie nr. -/03.07.2001, emisă de CJP V datorită faptului că a realizat un stagiu de cotizare în condiții de handicap preexistent calității de asigurat așa cum prevăd dispozițiile. art. 47 din Legea nr. 19/2000.
Decizia nr. -/22.08.2007 a fost revizuită prin decizia din 27.11.2007, întrucât s-au constatat mai multe erori materiale și anume:
- perioada pentru care s-a calculat debitul a fost 01.07.2004 - 01.03.2007 și nu 01.07.2004 - 01.07.2007 cum în mod eronat a fost înscris;
- în debitul calculat a fost inclusă în mod eronat și luna martie 2007, deși începând cu luna martie reclamantului i-a fost stabilită corect pensia de către CJP
Prin emiterea deciziei de revizuire a debitului din 27.11.2007, decizia din 22.08.2007 nu i s-au produs efecte.
Prin adresa nr. 6955/26.02.2007, dosarul de pensie al petentului a fost înaintat la Casa Județeană de Pensii D,înregistrându-se sub nr. 8633/06.03.2007, întrucât acesta și-a schimbat domiciliul in comuna, jud.
Din verificările dosarului de pensie s-a constatat că reclamantul a beneficiat de pensie de asigurări sociale ca fiind persoană nevăzătoare, deși in certificatul de încadrare intr-o categorie de persoane cu handicap nr. 846/28.02.2001, se menționa că diagnosticul acestuia este cel de deficientă funcțională accentuată iar cu pixul s-a făcut mențiunea "gradul II nevăzător".
In vederea clarificării situației Casa Județeană de Pensii prin adresa 7635/25.05.2007, a solicitat autorității pentru persoane cu handicap un punct de vedere cu privire la valabilitatea înscrierilor din certificatul amintit respectiv la corectitudinea încadrării, și dacă un deficient vizual încadrabil in gr II poate fi tratat din punct de vedere al acordării drepturilor de pensie ca un nevăzător.
Autoritatea prin adresa nr. 616/04.07.2007 comunică faptul că nevăzător este persoana care suferă de cecitate absolută, potrivit specialiștilor in domeniu, iar deficienta funcțională accentuată este handicapul vizual dar nu poate fi considerat nevăzător.
Urmare a acestor precizări, a fost emisă decizia de pensie pentru limită de vârstă pentru persoane cu handicap accentuat din 22.08.2007 prin care petentului i s-a stabilit și plătit drepturile cu data de 01.03.2007.
Întrucât cuantumul pensiei la care petentul avea dreptul este mai mic dacit cel de care a beneficiat in mod eronat, și in baza notei de constatare nr. 616/04.07.2007, CJP Dae mis decizia de debit din 22.08.2007 revizuită prin decizia de debit din 27 11 2007, calculându-i-se un debit de 17,687 RON aferent perioadei 01.07.2004 - 01.03.2007.
Drepturile de pensie au fost stabilite începând cu data de iunie 2004 avându-se în vedere data de la care ar fi beneficiat de pensie pentru limita de vârstă cu reducerea vârstei standard datorită handicapului accentuat, respectiv reducerea de 10 ani prevăzută de art. 47 alin 1 lit. b din Legea nr. 19/2000.
Termenul de 3 ani s-a calculat retroactiv de la data de 01.07.2007, respectiv de la data când autoritatea pentru persoane cu handicap a răspuns solicitării formulate de CJP D, nr. 7635/25.05.2007, prin adresa nr. 616/04.07.2007.
In acest sens, debitul a fost calculat începând cu 1 iulie 2004 până la 01.03.2007, când petentul a încasat ultima pensie de la CJP V conform adresei de înaintare nr. 6955/26.02.2007, și data de la care prin decizia de pensie din 22 08 2007 i-a fost stabilită corect pensia in raport de gradul de handicap (handicap accentuat) decizie în care se menționează că începând cu data de 01.03.2007, reclamantul beneficiază de o pensie în cuantum de 720 lei.
Punctajul mediu anual a fost stabilit în raport de gradul de handicap, deficiența funcțională accentuată, iar valoarea punctului de pensie este cea de la data de 16.04.2004, valoare care a fost indexată periodic astfel încât pensia petentului este de 756 RON.
La 12.02.2008 contestatorul și-a reapreciat contestația, prin care a solicitat și despăgubiri materiale în valoare de 250.000 lei pentru prejudiciile cauzate de greșelile CJ P
La rândul său CJP D, cu nr. 240/18 02 2008 răspuns contestației precizate.
Prin sentința nr. 937 din 4 martie 2008, Tribunalul Dolja respins contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii
Pentru se pronunța astfel, instanța reținut că debitul reprezentând sumele încasate în plus cu titlu de pensie pentru perioada 01.07.2004 - 01.03.2007, urmează a fi recuperat deoarece pentru această perioadă contestatorul a beneficiat de pensie pentru persoană cu handicap grav și nu handicap accentuat, pensie ce includea și indemnizația de însoțitor.
Cum aceste diferențe sunt grevate pe o situație în fapt sumele încasate apar ca sume necuvenite și în conformitate cu dispoz. art. 187 alin 1 din Legea 19/2000" sumele încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale se recuperează de la beneficiari in termenul de prescripție de 3 ani.
Aceste sume se urmăresc în baza deciziei emise de CJP, decizie care constituie titlu executoriu conform art. 187 alin 4 din lege.
Împotriva acestei sentinței a declarat recurs reclamantul, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Recursul este fondat și a fost admis, pentru următoarele considerentele:
Prin cererea de chemare în judecată, contestatorul a precizat că înțelege să conteste decizia nr. -/22.08.2007, solicitând anularea acestei decizii și obligarea Casa Județeană de Pensii D de a emite o altă decizie prin care să-i fie recalculate și plătite drepturile de pensie cuvenite
Motivele invocate de contestator privesc în primul rând modul de calcul al pensiei, adică vizează decizia de stabilire a pensiei.
La dosar au fost depuse două decizii purtând nr. -/22.08.2007, o decizie privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă prin care se stabilesc drepturile de pensie și este anulată decizia anterioară purtând nr. -, iar cea de a doua este o decizie prin care se constituie un debit de 17681 lei reprezentând plăți netemeinice acordate în perioada 01.07.2004 - 01.07.2007.
La data de 06.11.2007, contestatorul și-a precizat cererea, din precizarea acesteia rezultând în mod cert că motivele contestației vizează atât modul de stabilire a pensiei, cât și modul de constituire a debitului.
In motivarea sentinței prin care a fost respinsă contestația, instanța de fond a analizat numai situația debitului constituit prin decizia din data de 27.11.2007, prin care a fost revizuită decizia de debit din 22.08.2007.
Potrivit art. 261 pct. 5 din Codul d e procedură civilă, otărârea se dă în numele legii și va cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Din analiza considerentelor sentinței recurate, se constată că instanța de fond nu a menționat motivele de fapt și de drept pentru care a adoptat soluția.
Mai mult, instanța de fond nu a analizat în nici un fel decizia nr. -/22.08.2007, privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă, nu a analizat nici unul din motivele invocate în contestație și în precizarea depusă la data de 06.11.2007 de către contestator.
În aceste condiții, Curtea constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre fără a intra în cercetarea fondului, fapt ce atrage casarea sentinței în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 5 din Codul d e procedură civilă.
Curtea de APEL CRAIOVA prin decizia nr. 10174de la 24 noiembrie 2008 admis recursul formulat de contestatorul, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
În rejudecare, instanța a analizat distinct motivele invocate de contestator în ceea ce privește decizia nr. -/22.08.2007, privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă și motivele legate de modul de constituire a debitului.
La Tribunalul Doljs -a înregistrat dosarul la data de 08.01.2009, iar în ședința din 19.03.2009, contestatorul a formulat precizare de acțiune în sensul că, a solicitat anularea deciziilor nr. -/22.08.2007 și nr. -/27.11.2007, anularea hotărârii Tribunalului Dolj din 4 martie 2008, să se constate corectă decizia de pensionare nr. -/03.07.2001 emisă de Casa Județeană de Pensii, să i se restituie suma de 17.009 lei, reținută și să primească despăgubiri de trei ori suma de 17.009 lei și de trei ori diferența dintre pensia corectă și cea calculată de intimată.
Pentru a dovedi precizarea a depus la dosar adresa nr. 207/23.01.2009 emisă de
În drept, și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii 19/2000.
Intimata Casa județeană de Pensii Dad epus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, iar o nouă precizare la acțiune, motivată de faptul că i-a fost diminuată pensia față de cea stabilită de, nu s-a interpretat corect Codul d e pensie și vârsta standard de pensionare.
Intimata pentru a dovedi întâmpinarea a depus copii de pe următoarele înscrisuri: adresa nr. 207/2009, cererea nr. 31747/16.10.2008, certificat de încadrare, adresa nr. 59/14.04.2008, deciziile nr. -/27.11.2007, nr. -/22.08.2007, notă de constatare 616/04.07.2007, decizia de pensie -/22.08.2007, date privitoare la activitatea în muncă, adresele nr. 616/04.07.2007, nr. 7634/07.03.2006, decizia nr. -/03.07.2001, buletin de calcul, date privitoare la activitatea în muncă, certificat de handicapat nr. 846/28.02.2001, sesizare parchet 207/30.01.2009.
Tribunalul Dolj prin sentința nr. 2175 de la 1 iunie 2009 respins contestația privind pe contestatorul, în contradictoriu cu intimata CJP D reținând următoarele
Prin decizia de pensie nr. -/03.07.2001 emisă de Casa Județeană de Pensii i s-a calculat contestatorului drepturile de pensie în sumă de 6.032.832 lei vechi.
La stabilirea pensiei s-a luat în calcul și certificatul de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap care necesită protecție specială nr. 846/28.02.2001, astfel încât contestatorul a fost considerat nevăzător, beneficiind conform art. 47 alin. 2 din Legea 19/2000 de pensie pentru limită de vârstă.
Articolul 47 alin. 2 din Legea 19/2000 privind sistemul public de pensii, republicată, prevede că "Asigurații nevăzători beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, dacă au realizat ca nevăzător cel puțin 1/3 din stagiul complet de cotizare prevăzut de lege.
În certificatul de handicap nr. 846/28.02.2001, depus inițial la dosarul de pensie, a fost înscris cu pixul mențiunea "gradul II nevăzător".
În luna februarie 2007, contestatorul și-a schimbat domiciliul în comuna, jud. D, iar dosarul de pensionare i-a fost transferat la Casa Județeană de Pensii D, care a emis decizia nr. -/22.08.2007 prin care s-a anulat decizia nr. -/03.07.2001.
Prin noua decizie de pensie, Casa Județeană de Pensii Daf ăcut un nou calcul și i-a imputat ca plăți netemeinice suma de 17.009 lei.
În ceea ce privește contestarea deciziei nr. -/17.11.2007 emisă de Casa Județeană de Pensii D, prin care i-au fost calculate drepturile de pensie începând cu luna martie 2007, instanța constată:
Prin certificatul de încadrare în categorie de handicap nr. 846/28.02.2001, se menționa că reclamantul are diagnosticul stabilit ca fiind "deficiență funcțională accentuată", iar cu pixul precizarea "gradul II".
Intimata, pentru a clarifica situația, a emis adresa nr. 7635/25.05.2007 către Autoritatea pentru persoane cu handicap, iar această instituție a comunicat cu adresa nr. 616/04.07.2007, că afecțiunea de care suferă de "cecitate absolută", potrivit specialiștilor în domeniu nu poate fi considerat în categoria "nevăzător".
Având în vedere răspunsul primit prind decizia nr. -/22.08.2007, intimata a procedat la revizuirea gradului de handicap din "nevăzător" în persoană cu "handicap accentuat" prevăzută de art. 47 alin. 1 lit. b din Legea 19/2000.
Potrivit acestui text de lege, la determinarea punctajului anual mediu, s-a folosit un stagiu complet de cotizare de 23 ani, o lună și 10 zile (două treimi din 34 ani și 8 luni, conform Anexei 9 din Ordinul 340/2001) și o reducerea de 10 ani a vârstei standard de pensionare datorită handicapului de la 64 ani și 1o luni, la 54 ani și 10 luni.
Drepturile de pensie au fost calculate la nivelul sumei de 5.011.235 lei vechi începând cu data de 16.06.2004.
În conformitate cu art. 187 din Legea nr. 19/2000, prin decizia cu nr. -/27.11.2007, s-a revizuit decizia nr. -/22.08.2007 și s-a constatat debit în sumă de 17.009 lei, plăți netemeinice pentru perioada 01.07.2004 - 01.03.2007.
Împotriva sentinței a declarat recurs contestatorul criticând-o ca nelegală și netemeinică fiind lipsită de temei legal și dată cu aplicarea greșită a legii.
Motivează că a contestat atât modul de calcul al pensiei pe perioada 1.07.2004-1.03.2007 cât și cuantumul debitului în sumă de 17.009 lei. În mod greșit instanța de fond a reținut că la stabilirea pensiei a avut în vedere certificatul de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap care necesită protecție specială (nr.846/28.02.2001) fiind considerat "nevăzător" beneficiind astfel de dispoz. art. 47 alin.2 din Legea 12/2000, reținându-se că a fost pensionat ca nevăzător, deoarece, din certificatul nr.846/28.02.2001, reiese că diagnosticul este "Deficiență funcțională accentuată(gr.II)".
Mențiunea "gr.II nevăzător" este adăugată ulterior cu pixul și nu are cunoștință de aceasta.
Arată că a fost pensionat la Rm. V potrivit lit.B, pct.3 pentru "deficiență funcțională accentuată", iar revizuirea gradului de handicap este nelegală.
În susținerea recursului recurentul a depus în copie xerox certificatul nr. 846/28.II.2001.
Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Prin decizia nr. -/2001 emisă de Casa Județeană de Pensii V s-a stabilit pensia pentru limită de vârstă, conform art. 47 alin.2 din Legea 19/2000, recurentul fiind considerat nevăzător, pensia fiind stabilită indiferent de vârstă, cu luarea în calcul la determinarea punctajului mediu anual aot reime din stagiul complet de cotizare respectiv 11 ani și 6 luni.
Ulterior, ca urmare a solicitării de relații de la Autoritatea pentru Persoane cu Handicap intimata a dispus revizuirea gradului de handicap din "nevăzător" în persoana cu "Handicap accentuat" prevăzut de art. 47 alin.1 lit.b din Legea 19/2000, neavând dreptul la însoțitor care include și indemnizația de însoțitor.
Se constată că intimata a stabilit încadrarea în gradul de handicap fără a se respecta procedura legală impusă de lege având în vedere doar adresa nr.5226/29.06.2007.
O adresă emisă de o autoritate nu poate schimba încadrarea în cadrul de handicap.
Încadrarea sau schimbarea gradului de handicap se realizează exclusiv de aceeași comisie de expertiză medicală a persoanelor cu handicap care a emis certificatul de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap care necesită protecție specială.
În dosarul cauzei nu s-a depus certificatul în original pentru a se putea aprecia asupra valabilității acestuia din momentul emiterii și ulterior la data revizuirii.
Se impune, astfel, a se depune la dosarul cauzei, dosarul existent la intimată, a se solicita originalul certificatului nr. 846/28.II.2001 de la Comisia de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap, Rm. V dacă la dosarul deciziei de pensionare nu se găsește originalul acestuia.
De asemenea, se vor efectua verificări privind susținerea intimatei că în cauză se face cercetări sub aspectul infracțiunilor de înșelăciune prev.de art. 215 alin.1 Cod penal, fals material în înscrisuri oficiale prev.de art. 288 alin.1 Cod penal și uz de fals prev.de art. 291 Cod penal la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 312 alin.2 Cod pr.civilă se va admite recursul, se va casa sentința și se va reține cauza spre rejudecare. Se va fixa termen la 28.01.2010.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de contestatorul, împotriva sentinței civile nr. 2175/01.06.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII
Casează sentința nr. 2175/01.06.2009 pronunțată de Tribunalul Dolj și reține cauza pentru rejudecare.
Fixează termen la 28 ianuarie 2010.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 2009.
PREȘEDINTE: Dorina Stoichin - - | JUDECĂTOR 2: Mihaela Cotora Manuela Preda - - | Judecător, - -- |
Grefier, |
08.01.2010
Red.jud.-
3 ex/AS
Președinte:Dorina StoichinJudecători:Dorina Stoichin, Mihaela Cotora Manuela Preda