Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 730/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA

DECIZIE Nr. 730

Ședința din Camera de Consiliu de la 22 Februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Manuela Preda Popescu

JUDECĂTOR 2: Ioana Bodri

JUDECĂTOR 3: Tamara

Grefier

Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică de la 11 februarie 2008 privind recursul declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D împotriva sentinței civile nr.2257 din 01 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu contestatoarea, având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile din ședința publică de la 11 februarie 2008 au fost consemnate într-o încheiere separată care face parte integrantă din prezenta.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin sentința nr.2257 din 1 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dolj, s-a respins excepția prescripției invocate de pârâtă.

S-a admis în parte acțiunea formulată de cu domiciliul în C, B- -, numărul 104, -. A,. 10 în contradictoriu cu intimat CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D cu sediul în C, str. M -, numărul 14.

A fost obligată pârâta să îi stabilească și să-i achite reclamantei indemnizația pentru însoțitor începând cu data de 01.05.2003.

S-a respins capătul de cerere privind recalcularea pensiei.

Pentru a se pronunța astfel s-au reținut următoarele.

Prin acțiunea formulată,reclamanta nu contestă o anumită decizie, pe care era obligată să o conteste în termen de 45 zile, ci a formulat o acțiune în obligație de a face, respectiv să fie obligată pârâta să-i acorde drepturile solicitate prin cererea înregistrată sub nr. 11127/03 05 2006, situație în care operează prescripția de 3 ani din dreptul comun in materie,fapt pentru care instanța va respinge excepția.

Prin acțiune cât și prin cererea menționată adresată pârâtei,reclamanta a solicitat ca aceasta să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 3/1977 pentru persoanele cu handicap gradul I respectiv indemnizația de însoțitor în sumă fixă și să-i recalculeze pensia conform acestor drepturi.

Indemnizația de însoțitor a fost prevăzută de art. 28 din Legea pensiilor nr. 3/1977 în sumă fixă de 300 lei lunar și este prevăzută de asemenea în legea nr 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale în art. 61, iar în art. 64 alin 2 se prevede că indiferent de pensia pentru care optează,indemnizația de însoțitor prev. la art. 61 se menține.

In atare situație instanța apreciază că reclamanta are dreptul la stabilirea și plata indemnizației de însoțitor pe o perioadă de 3 ani în urmă de la data solicitării acestui drept la unitatea pârâtă, respectiv de la data de 01 05 2003 în raport de data înregistrării cererii la unitatea pârâtă,cerere ce a fost înregistrată sub nr. 1127/03 05 2006.

Cu privire la capătul de cerere al reclamantei privind recalcularea pensiei, instanța a constatat că aceasta a fost recalculată prin deciziile nr. 83447/2005 și nr. 83447/2006, motiv pentru care a fost respins acest capăt de cerere, având în vedere și faptul că în anul 1994 aceasta a optat pentru stabilirea pensiei pentru muncă depusă și limită de vârstă, iar handicapul de gradul I nu influențează drepturile de pensie stabilite și recalculate.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs e intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Se invocă greșita soluționare a excepției tardivității acțiunii, în condițiile în care reclamantul nu a contestat deciziile de pensionare în termenul legal respectiv 45 zile de la data comunicării.

Față de calificarea acțiunii contestație împotriva deciziei de pensionare, recurenta arată că în mod greșit au fost aplicate și dispozițiile legale, respectiv Legea nr.19/2000.

Se arată că în mod nelegal recurentul a fost obligat la plata indemnizației de însoțitor deși această obligație cade în sarcina Inspectoratului de Stat pentru persoane cu handicap potrivit Legii nr.519/2000.

Analizând motivele de recurs invocate cât și hotărârea instanței de fond se constată că recursul este nefondat astfel încât în temeiul art.312 Cod pr.civilă urmează a se respinge.

Din analiza acțiunii introductive și precizările formulate pe parcursul soluționării cauzei se observă că ceea ce reclamantul a solicitat a fost obligarea pârâtului la acordarea indemnizație pentru însoțitor începând cu 1.05.2003 și recalcularea pensiei, cum de altfel rezultă și din cererea formulată de reclamantă și înregistrată la instituția pârâtă sub nr.11127 din 3.05.2006.

Astfel în mod corect prima instanță a apreciat în raport de dispoz. Legii 3/1977, art.28 precum și art.61 și art.64 alin.2 din legea nr.19/2000 că reclamantei, încadrată în categoria persoanelor cu handicap gr.I i se cuvine indemnizația de însoțitor în sumă fixă și această indemnizație se acordă beneficiarului indiferent pentru pensia care optează.

Pe cale de consecință, i-au fost acordate drepturile bănești reprezentând indemnizația de însoțitor în termenul general de prescripție luându-se în calcul perioada formulării cererii către pârât, cerere cu acest obiect.

În ceea ce privește recalcularea drepturilor de asigurări sociale se constată că odată cu opțiunea reclamantului de ai se stabili pensia pentru muncă depusă și limită de vârstă, acestea i-au fost recalculate drepturile de asigurări sociale prin deciziile nr.83447/2005 și 83447/2006, ceea ce lipsește de obiect cererea de recalcularea a drepturilor de asigurări sociale.

Constatând astfel că soluția instanței de fond este temeinică și legală motivele de recurs urmând a fi înlăturate pentru considerentele expuse anterior, instanța urmează a menține în totalitate hotărârea primei instanțe ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D împotriva sentinței civile nr.2257 din 01 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu contestatoarea.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 22 febr.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - -, - -, - -,

Grefier,

,

Red.-,

Tehn.2 ex

21.03.2008

Președinte:Manuela Preda Popescu
Judecători:Manuela Preda Popescu, Ioana Bodri, Tamara

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 730/2008. Curtea de Apel Craiova