Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 732/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.732/

Ședința publică din 30 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Benone Fuică

JUDECĂTOR 2: Anica Ioan

JUDECĂTOR 3: Marioara Coinacel

GREFIER - -

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul G, domiciliat în G, str. - nr.2, - 4,. 32, împotriva sentinței civile nr.1762/26.11.2007 pronunțată de Tribunalul Galați, în contradictoriu cu intimatul - pârât MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE-DIRECTIA LEGISLATIE SI ASISTENȚĂ JURIDICĂ, cu sediul în B,--5, sector 5.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 27 octombrie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași dată când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei la data de 30 octombrie 2008.

CURTEA

Asupra recursului civil de față.

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.1762/26.11.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, au fost respinse excepțiile inadmisibilității și a lipsei de obiect ca fiind nefondate.

A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul G în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale - Direcția Legislație și Asistență Juridică

Au fost respinse capetele de cerere privind acordarea drepturilor ce decurg din aplicarea sentinței civile nr. 847/2005 pronunțată de Tribunalul Galați și acordarea stagiului potențial pentru existența autorității de lucru judecat.

Au fost respinse capetele de cerere privind acordarea gradației a IV-a, calcularea corectă a soldei de funcție în raport de solda de funcție maximă la data trecerii în rezervă, ridicarea sancționării pensiei în valoare de 10% ca urmare a aplicării prevederilor art.33 alin.3, calculul corect al valorii de referință sectorială și plata diferențelor dintre pensia încasată și cea considerată cuvenită, precum și a capetelor de cerere din cererea completatoare ca fiind nefondate.

Pentru a pronunța hotărârea judecătorească, prima instanță a reținut următoarele:

Prin contestația formulată și înregistrată sub nr. 6017/27.08.2007 pe rolul Tribunalului Galați, contestatorul Gas olicitat în contradictoriu cu intimata MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE, acordarea drepturilor ce decurg din aplicarea corectă a sentinței civile nr.847/06.05.2005, pronunțată de Tribunalul G în dosarul nr.1949/c/2004, acordarea dreptului la gradația a IV- a, dreptul la acordarea stagiului potențial, dreptul la calculul soldei de funcție maxime exercitate la data trecerii în rezerva, ridicarea sancționării pensiei in valoare de 10% ca urmare a aplicării prevederilor art.33 alin.3, în caz de neacordare a stagiului potențial avut in vedere la art.33 alin.2 lit.a, calculul corect al valorii de referință sectorială în modul de calcul al pensiei, efectuarea acestor calcule si acordarea drepturilor cu adăugarea indicelui de inflație și dobânzile aferente, revizuirea întocmirii dosarului de pensionare pentru gradul II si gradul I de invaliditate, cât și revizuirea calculelor drepturilor de pensionare din deciziile de pensionare emise de către intimată.

Motivându-și în fapt contestația a arătat că în data de 25.07.2007 a primit de la Direcția Financiar Contabilă un răspuns prin care a fost înștiințat că toate calculele s-au efectuat în baza fișei de pensie nr.A 2228/15.07.2004, din care rezulta unele erori de calcul, în dreptul valorii de referință sectorială, gradații, stagiu potențial, procente de penalizare.

A mai arătat că pârâta nu i-a acordat niciodată vreo suma de bani reprezentând stagiul potențial, mai mult a sancționat un drept fără a-l acorda în cuantumul prevăzut de lege.

De asemenea, contestatorul a susținut că acest drept ar cădea în sarcina sistemului public de pensii, acesta fiind ultimul sistem in care a fost înregistrat.

În susținerea contestației s-a folosit de proba cu înscrisuri.

Intimata în termen legal a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației, respingerea capetelor de cerere privind acordarea stagiului potențial și a drepturilor ce decurg din aplicarea corectă a sentinței civile nr. 847/2005 pentru autoritate de lucru judecat, respingerea cererii privind întocmirea dosarului de pensionare ca inadmisibilă și lipsită de obiect.

Pe fondul cauzei a arătat ca pârâtul a pus in executare nr.847/06.05.2004, iar prin decizia de revizuire nr.-/20.04.2006, având în vedere perioada în care contestatorul și-a desfășurat activitatea in grupa I de muncă, acordându-i acestuia numai sporul de vechime de 5 ani, rezultând astfel o vechime totală de 18 ani, fără a i se încălca nici un drept conferit de lege.

Referitor la capătul de cerere privind acordarea gradației a IV-a în loc de gradația a III-a de care a beneficiat reclamantul în calculul pensiei având în vedere dispozițiile art.4 alin.1 lit.c din nr.HG691/2004, consideră că această solicitare este eronată, întrucât dispozițiile legale menționate nu își găsesc aplicabilitate în aceasta situație.

A mai arătat că reclamantul menționează în mod greșit în acțiune că au fost încălcate prevederile nr.HG1188/2001 ce au fost modificate si completate prin nr.HG691/2004, deoarece actele normative menționate privesc o alta categorie de pensionari militari, respectiv cei pensionați anterior intrării în vigoare a prevederilor Legii nr.164/2001, conform disp.art.1 din nr.HG1188/2001 privind recalcularea pensiilor militare de stat.

A mai învederat că față de susținerile reclamantului potrivit căruia solda de funcție a fost acordata în mod greșit la un coeficient de 2,30 in loc de 2,70, apreciază că acest coeficient de ierarhizare al soldei de funcție corespunzător gradului militar avut la data trecerii în rezerva a fost stabilit și calculat în mod corect.

La data stabilirii drepturilor de pensie, reclamantului conform dispozițiilor art.9 lit.b din Ordinul M-45/18.03.2003 i-a fost luata în calcul solda de funcție la maximum prevăzută pentru gradul militar avut la data trecerii în rezervă.

A susținut că astfel coeficientul de ierarhizare a soldei de funcție corespunzătoare gradului de căpitan avut la data trecerii în rezerva stabilit prin nr.HG0663/16.08.1999 era prevăzut între 2,20 si 2,30, luându-se în calcul la stabilirea pensiei de invaliditate a reclamantului coeficientul de ierarhizare al soldei de funcție la maximum de 2,30.

In ceea ce privește modul de calcul al valorii de referință sectorială, pe care reclamantul îl contesta prin cererea formulată, învederează că potrivit art.52 alin.1 din Legea nr.138/1999 " valoarea corespunzătoare coeficienților de ierarhizare din prezenta lege se stabilește în raport cu valoarea de referință sectorială, calculată în funcție de valoarea de referință universală și de indicatorul de prioritate intersectorială de 0,55, prevăzute la anexa nr.1 lit.

În combaterea susținerilor contestatorului s-a folosit de proba cu înscrisuri.

Analizând și coroborând materialul probator administrat în prezenta cauză, instanța a reținut următoarele:

Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii formulate de către reclamant, invocata de către pârâtă, instanța a respins-o ca nefondată motivat de faptul că potrivit disp. art.56 din Legea nr.164/2001, în cazul în care organele de pensii constată unele erori în stabilirea și plata drepturilor de pensie se vor opera revizuirile și modificările legale, fără a se putea îngrădi liberul acces la justiție unei persoane care se considera vătămata în drepturile sale.

In ce privește excepția lipsei de obiect, instanța a respins-o ca nefondată motivat de faptul ca obiectul acțiunii îl reprezintă acordarea drepturilor ce decurg din aplicarea corectă a sentinței civile nr.847/06.05.2005, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr.1949/c/2004, acordarea dreptului la gradația a IV- a, dreptul la acordarea stagiului potențial, dreptul la calculul soldei de funcție maxime exercitate la data trecerii în rezervă, ridicarea sancționării pensiei în valoare de 10% ca urmare a aplicării prevederilor art.33 alin.3, în caz de neacordare a stagiului potențial avut în vedere la art.33 alin.2 lit.a, calculul corect al valorii de referință sectorială în modul de calcul al pensiei, efectuarea acestor calcule și acordarea drepturilor cu adăugarea indicelui de inflație și dobânzile aferente, revizuirea întocmirii dosarului de pensionare pentru gradul II si gradul I de invaliditate, cât si revizuirea calculelor drepturilor de pensionare din deciziile de pensionare emise de către intimata, chiar dacă parte dintre solicitări au mai făcut obiectul altor acțiuni în fața instanțelor de judecată.

Referitor la excepția autorității de lucru judecat, instanța aoa dmis-o doar în ce privește capetele de cerere privind acordarea drepturilor ce decurg din aplicarea nr.847/2005 pronunțată în ds. nr.1949/2004 și capătul de cerere privind acordarea stagiului potențial, motivat de faptul că există identitate de obiect respectiv obligarea pârâtului la aplicarea procentelor cuvenite pentru vechimea în serviciu realizată pentru fiecare an potențial până la realizarea vechimii completa conform prevederilor art.33 lit.a din Legea nr.164/2001, aceeași cauză -drepturi de asigurări sociale - și se poartă între aceleași părți respectiv - MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE si G, fiind astfel întrunite condițiile prevăzute de art.1201 din Codul civil.

Referitor la capătul de cerere privind acordarea gradației a IV-a în loc de gradația a III-a de care a beneficiat reclamantul la calculul pensiei, instanța a retinut ca acestuia nu îi sunt aplicabile nr.HG691/2004 si HG1188/2001, deoarece acestea reglementează o alta categorie de pensionari respectiv cei pensionați anterior intrării în vigoare a Legii nr.164/2001.

Astfel reclamantului în mod corect i s-a stabilit în funcție de vechimea în calitate de cadru militar i s-a stabilit gradația a III-a conform disp. art.11 alin.1 din Legea nr.138/1999.

In ce privește capătul de cerere privind calculul soldei de funcție în raport de solda de funcție maxima exercitată la data trecerii în rezervă, instanța a reținut că potrivit art.9, lit.b din Ordinul M-45/18.03.2003 pentru aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea în Ministerul Apărării Naționale a prevederilor Legii nr.164/2001 privind pensiile militare de stat, i-a fost luata în calcul reclamatului, solda de funcție prevăzută pentru gradul militar avut la data trecerii in rezerva.

de ierarhizare de 2,70 la care solicita reclamantul sa se calculeze solda de funcție corespunde gradului de și nu poate fi luat în calcul având în vedere faptul că gradul avut de acesta la data trecerii în rezervă era de căpitan.

In ceea ce privește capătul de cerere privind ridicarea sancționării pensiei ca urmare a aplicării disp.art.33 alin.3, instanța a reținut că potrivit art.31 alin.1 cadrele militare în activitate care și-au pierdut capacitatea de muncă datorită unor accidente sau unor boli care nu au legătură cu îndeplinirea serviciului militar beneficiază de pensia de invaliditate numai dacă îndeplinesc cel puțin J din condițiile de vechime în serviciu, în raport cu vârsta, ori la momentul ivirii invalidității reclamantul avea vârsta de 48 de ani astfel încât pentru a beneficia de prevederile art.33 alin.2 lit a sau b din lege era necesara o vechime in serviciu efectiv de 18 ani.

Reclamantul conform deciziei de pensionare a realizat o vechime efectivă ca militar d e 13 ani insuficientă pentru a-i conferi dreptul de a beneficia de procentele pentru fiecare an potențial până la realizarea vechimii complete care să se adauge la modul de calcul al pensiei, motiv pentru care devin incidente disp.art.33 alin.3 din Legea nr.164/2001.

Referitor la modul de calcul al valorii de referință sectorială, potrivit art.52 alin.2 din Legea nr.138/1999 valoarea de ierarhizare se stabilește în raport cu valoarea de referință sectorială, calculata în funcție de valoarea de referință universala și de indicatorul de prioritate intersectorială de 0,55, iar reclamantului în mod corect i s-a stabilit valoarea de referință sectorială în cuantum de 1.510.000 lei stabilită începând cu luna martie 2004, conform anexei nr.1 lit.D, pct.4 din Legea nr.138/1999.

La dosar intimata a mai depus și copie de pe sentința civilă nr. 1371/2007 a Tribunalului Galați, din conținutul căreia rezultă că petentul a mai invocat următoarele aspecte: nu s-a luat în considerare că solda lunară brută este solda de funcție la maxim pentru gradul militar avut la data trecerii în rezervă, așa cum este prevăzut în HG 691/2004, că nu s-a acordat gradația a IV a, indemnizația de dispozitiv de 10 %, nu s-au aplicat prevederile art. 33 din Legea 164/2001. Având în vedere că hotărârea nu este irevocabilă, existând posibilitatea modificării acesteia în recurs, instanța nu a apreciat necesar a examina o eventuală autoritate de lucru judecat și în raport cu această sentință.

In ce privește acordarea de daune materiale și morale instanța a respins-o motivat de faptul că reclamantul nu a făcut dovada prejudiciului material și nici al celui moral suferit, ca urmare a calculului pensiei efectuat de pârâtă, de natură să justifice acordarea unor sume suplimentare de bani.

Față de aceste considerente, instanța a respins excepțiile inadmisibilității și a lipsei de obiect ca fiind nefondate, a respins acțiunea formulată de reclamantul G, în contradictoriu cu pârâta Ministerul Apărării Naționale - Direcția Legislație și Asistență Juridică B, a respins capetele de cerere privind acordarea drepturilor ce decurg din aplicarea sentinței civile nr.847/2005 pronunțată de Tribunalul Galați și acordarea stagiului potențial pentru existența autorității lucrului judecat, a respins capetele de cerere privind acordarea gradației a IV-a, calcularea corectă a soldei de funcție în raport de solda de funcție maximă la data trecerii în rezervă, ridicarea sancționării pensiei în valoare de 10% ca urmare a aplicării prevederilor art.33 alin.3, calculul corect al valorii de referință sectorială și plata diferențelor dintre pensia încasată și cea considerată cuvenită, precum și a capetelor de cerere din cererea completatoare ca fiind nefondate.

Împotriva sentinței civile a declarat recurs reclamantul G criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.

A reiterat împrejurările de fapt ale cauzei, invocând completarea eronată a fișei de pensie cu privire la stabilirea soldei lunare brute.

A considerat că intimata nu a pus în aplicare sentința civilă nr. 847/2005 a Tribunalului Galați sub aspectul regularizării drepturilor de pensie și a suspendării cu 15% a cuantumului pensiei prevăzut de art.33 al.3 din Legea nr.164/2001.

Sub aspectul autorității de lucru judecat, acordarea stagiului potențial trebuia calculată în sistemul public de pensii, nu există identitate de obiect și cauză față de solicitarea sa de ridicare a reducerii pensiei în cuantum de 15%, ca urmare a aplicării prevederilor art.33 al.3 din Legea nr. 164/2001.

Cu privire la capătul de cerere privind acordarea gradației a considerat că are dreptul la gradația IV ținându-se seama de data trecerii în rezervă, respectiv anul 2008.

Cuantumul pensiei trebuie stabilit avându-se în vedere atât gradul militar cât și funcția maximă exercitată, corespunzătoare atât gradului cât și a funcției exercitată de.

Erau îndeplinite condițiile de vechime pentru acordarea stagiului potențial, față de vechimea efectivă de militar d e 13 ani și prevederile art. 31 din Legea nr.164/2001.

calculate la acordarea drepturilor pentru gradul II de invaliditate nu sunt actuale, în condițiile intervenirii unei actualizări a drepturilor de pensionare în conformitate cu prevederile art.48 al.1 lit.a din Legea nr.164/2001.

A solicitat desființarea sentinței instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare.

A depus la dosarul cauzei înscrisuri privind modalitatea de stabilire a drepturilor de pensie: fișa de pensie, cupon de pensie, adeverințe de încadrare în funcție.

Prin întâmpinare, intimatul Ministerul Apărării prin Direcția Legislație și Asistență Juridică a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind temeinică și legală, apărările raportându-se la motivele de recurs invocate.

La data de 31.03.2008 recurentul - reclamant a invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor art.12 din Ordinul Ap. nr.43/18.05.2003 pentru aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat.

Prin încheierea de ședință din 04.06.2008 a Curții de APEL GALAȚI pronunțată în cauză, pentru considerentele expuse, a fost respinsă ca nefondată cererea de sesizare a instanței de contencios administrativ.

Ulterior, la data de 22.09.2008 recurentul - reclamant a invocat excepția autorității de lucru judecat, față de conținutul sentinței civile nr. 847/06.05.2005 a Tribunalului Galați rămasă irevocabilă, în ceea ce privește acordarea unui procent de 24% corespunzător gradației IV.

Intimatul - pârât Ministerul Apărării prin Direcția Legislație și Asistență juridică a solicitat respingerea excepției autorității de lucru judecat ca nefondată, prin hotărârea menționată nefiind analizat cuantumul gradațiilor luate în considerare la stabilirea bazei de calcul a pensiei ci doar legalitatea acordării unui spor suplimentar la acestea.

Asupra excepției astfel invocate curtea reține următoarele:

Excepția autorității de lucru judecat se referă la modalitatea de soluționare a unui litigiu de către instanța de judecată, între aceleași părți, cu același obiect și cu aceeași cauză, raportat la dispozitivul hotărârii, singurul care concretizează măsurile dispuse.

În speță, prin sentința civilă nr.847/6.05.2005 a Tribunalului Galați, astfel cum a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr.12/R/12.01.2006 a Curții de APEL GALAȚI, măsura dispusă de instanțele de judecată a reprezentat-o anularea deciziei de pensie nr.-/24.08.2004 în sensul luării în considerare a perioadei 20.08.1977 - 27.01.1988 în care contestatorul a desfășurat activitatea în grupa I de muncă.

Ulterior au fost deciziile de revizuire nr.-/20.04.2006 și respectiv nr.-/7.09.2006, procedura de contestare a acestora fiind cea reglementată de dispozițiile art.54 din Legea nr. 164/2001.

Or așa cum s-a arătat mai sus, dispozitivul sentinței civile viza recunoașterea perioadei desfășurate de recurentul - reclamant în grupa I de muncă, recunoscută de pârâtă prin decizia de pensie nr.-/20.04.2006, în sensul sporului de timp adăugat la vechimea efectivă de militar, rezultând o vechime totală de 18 ani.

Începând cu data de 01.09.2006, decizia nr.-/20.04.2006 a încetat să-și mai producă efectele, prin noua decizie fiind stabilite drepturi de pensie cu începere de la 01.09.2006.

De menționat faptul că decizia de revizuire a drepturilor de pensie a făcut obiectul controlului judecătoresc potrivit sentinței civile 1902/17.11.2006 a Tribunalului Galați, astfel cum a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr.450/R/14.05.2007 a Curții de APEL GALAȚI.

Drept urmare va fi respinsă ca nefondată excepția autorității de lucru judecat astfel cum a fost invocată de recurentul - reclamant

OG

Prin cererea depusă la data de 24.10.2008, recurentul - reclamant a invocat excepția de nulitate a calcului drepturilor de pensie pentru solda de funcție cât și excepția nulității absolute a calculului drepturilor de pensie pentru gradație și procentul de diminuare în conformitate cu prevederile art.33 al.3 lit.a din Legea nr.164/2001.

Potrivit modalității de redactare a normelor arătate în susținerea excepțiilor, se constată că acestea au caracterul unor apărări ce privesc fondul cauzei, fiind invocate și prin motivele de recurs, și urmează a fi analizate, ca atare, odată cu fondul cauzei.

Astfel, pe calea litigiului de față, reclamantul Gaa ntamat aceeași problemă, a punerii în aplicare a sentinței civile nr. 847/6.04.2005 a Tribunalului Galați, raportat la alte elemente de stabilire a drepturilor de pensie respectiv dreptutl la gradație, acordarea stagiului potențial, calculul soldei, reducerea sancționării de 10% ca urmare a aplicării prevederilor art.33 al.3 din Legea nr.164/2001, calculul valorii de referință sectorială, plata retroactivă a drepturilor cu indicele de inflație și dobânzile aferente.

În primul rând trebuie menționat faptul că modul de calcul al pensiei recurentului - reclamant, în ceea ce privește gradația avută în vedere la determinarea bazei de calcul a pensiei și al diminuării cu 15% a cuantumului pensiei de invaliditate prevăzută de art.33 al.3 din Legea nr.164/2001, s-au realizat în baza deciziei de revizuire nr.-/20.04.2006, începând cu data de 01.02.2006.

Ori, așa cum s-a mai arătat procedura stabilirii drepturilor de pensie prevăzută de art. 54 din Legea nr. 164/2001, prevede contestarea modalității de stabilire a acestora pe calea contestației la decizia emisă de organele de pensie.

Cu toate acestea pretențiile recurentului - reclamant au fost analizate, în condițiile arătate, de către instanța de fond.

Sub aspectul gradației acordate, aceasta a fost stabilită prin fișa de pensie ca fiind gradația III, reprezentând 18% din solda de grad și de funcție.

Prevederile nr.HG691/2004 nu-i sunt aplicabile recurentului - reclamant întrucât vizează recalcularea pensiei stabilite conform legislației anterioară intrării în vigoare a Legii nr.164/2001, pe când dreptul de pensie pentru recurentul - reclamant s-a născut sub imperiul acestei legi, începând cu 1.08.2004.

de ierarhizare al soldei de funcție este de 2,30 corespunzător soldei de funcție la maximul pentru gradul de căpitan avut la data trecerii în rezervă, în conformitate cu prevederile art.9 pct. b din Ordinul MApN nr.43/18.03.2005, trecerea în rezervă intervenind la 27.01.1988.

Acordarea stagiului potențial conform art. 33 al.2 din Legea nr. 164/2001 pentru gradul II de invaliditate a făcut obiectul judecății cu ocazia pronunțării sentinței civile nr. 847/6.05.2005 a Tribunalului Galați, pentru care există autoritate de lucru judecat.

În ceea ce privește diminuarea cuantumului pensiei de invaliditate în conformitate cu prevederile art. 33 al.2 lit.b din Legea nr.164/2001, la momentul ivirii invalidității recurentul - reclamant avea vârsta de 48 ani, pentru care legea prevede o vechime în serviciu efectiv de 18 ani, în timp ce vechimea efectivă în serviciu este de 13 ani.

Potrivit art.33 al.3 lit.b din Legea nr. 164/2001, cuantumul pensiei de invaliditate stabilit proporțional cu numărul anilor de serviciu, pentru cazurile prevăzute la art. 31, se diminuează cu 15% pentru gradul II de invaliditate.

În ceea ce privește valoarea de referință sectorială luată în calcul, potrivit art.52 din Legea nr. 138/1999, coeficienții de ierarhizare se stabilesc în raport de aceasta, fiind de 1.510.000 lei începând cu luna martie 2004.

Pentru considerentele arătate, criticile de nelegalitate și netemeinicie formulate de recurentul - contestator G sunt considerate nefondate, în temeiul dispozițiilor art. 312 al.1 Cod procedură civilă urmând să fie respins ca nefondat recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 1762/26.11.2007 a Tribunalului Galați.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondată excepția autorității de lucru judecat.

Respinge ca nefondat declarat de reclamantul G, domiciliat în G, str. - nr.2, - 4,. 32, împotriva sentinței civile nr.1762/26.11.2007 a Tribunalului Galați pronunțată în dosarul nr-.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 30 Octombrie 2008.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

: /11.12.2008

: DC/2 ex/16.12.2008

Fond:/

Asistenți judiciari:i/C-tin

Președinte:Benone Fuică
Judecători:Benone Fuică, Anica Ioan, Marioara Coinacel

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 732/2008. Curtea de Apel Galati