Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 7333/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-(5853/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia civilă nr.7333/

Ședința publică din data de 10 decembrie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Petrică Arbănaș

JUDECĂTOR 2: Elena Luissa Udrea

JUDECĂTOR 3: Liviu

GREFIER -

Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul contestator, împotriva sentinței civile nr.5482 din 23 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 39537/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B, având ca obiect - contestație decizie pensionare.

Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 03.12.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 10.12.2009, când a decis următoarele:

CURTEA,

Constată că prin sentința civilă nr. 5482/23.06.2009 a Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea prin care contestatorul, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului B, a solicitat să se dispună anularea deciziei nr. -/03.10.2008, obligarea intimatei la emiterea unei noi decizii de pensionare cu includerea în baza de calcul a pensiei pentru limită de vârstă și a retribuției primite pentru gărzile efectuate în perioadele iulie, septembrie, noiembrie din anul 1981, ianuarie-noiembrie 1982, august 1983, ianuarie, mai, iulie-septembrie, noiembrie-decembrie 1984 și august-decembrie 1987.

Contestatorul a declarat recurs, criticând sentința precitată, în esență, sub următoarele aspecte:

1. Instanța nu a arătat motivele de fapt care au format convingerea acesteia și pentru care a considerat că soluția din prezenta cauză nu ține de dezlegarea pricinii ce face obiectul dosarului nr-, nu a arătat motivele pentru care a fost înlăturată această cerere a contestatorului și nici temeiul de drept.

În acest fel au fost încălcate prevederile art. 261 pct. 5 Cod Procedură Civilă.

După introducerea acțiunii ce face obiectul dosarului nr- (în prezent aflat în recurs pe rolul Curții de Apel București ) și anterior emiterii deciziei contestate în prezentul proces, contestatorul a înștiințat Casa Locală de Pensii Sector 2 despre această acțiune și a solicitat să se dispună suspendarea dosarului de pensionare și a emiterii deciziei de pensionare, astfel încât la stabilirea bazei de calcul a pensiei să fie avute în vedere și drepturile bănești dobândite în perioadele menționate în petitul acțiunii, astfel cum vor fi determinate de instanță în dosarul nr-.

Casa de Pensii a Municipiului B nu a luat în considerare solicitarea contestatorului și a procedat la emiterea deciziei contestate, fără a mai aștepta soluționarea irevocabilă a dosarului premenționat.

După primirea deciziei, a fost formulată contestația din cauza de față, urmând a solicita suspendarea judecării acesteia până la soluționarea dosarului nr-. Suspendarea se impunea a fi dispusă având în vedere că recalcularea pensiei și adăugarea de sporuri urmau a fi raportate la valoarea finală ce se va stabili prin rezolvarea dosarului suscitat.

2. În mod greșit a fost respinsă acțiunea cu motivarea că la dosarul de pensionare nu există dovada încasării veniturilor pentru perioadele menționate în cererea de chemare în judecată.

Instanța pornește de la premisa greșită că decizia a fost emisă pe baza actelor aflate la dosarul de pensionare.

Chiar dacă acest lucru este adevărat, se impunea suspendarea judecării pricinii de față până la stabilirea corectă a bazei de calcul a pensiei de la care urma să se realizeze recalcularea și aplicarea sporurilor.

Nu s-a avut în vedere faptul că decizia contestată a fost emisă calculându-se sporurile la valoarea din prima decizie de pensionare, valoare care a fost contestată în instanță. Rezultă că sporul a fost calculat de Casa de Pensii pornind de la o valoare ce urma a fi modificată.

Acesta a fost și motivul pentru care contestatorul a solicitat suspendarea prezentei pricini până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr-.

Recurentul-contestator, prin apărător, a depus la dosar copia sentinței civile nr. 3642/04.05.2009 a Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, rămasă irevocabilă.

Nu s-au propus alte dovezi în cauză.

Curtea, văzând disp. art. 312 alin. 1 teza a II-a Cod Procedură Civilă, făcând aplicațiunea corespunzătoare a prevederilor art. 304/1 din același cod (ce-i permit examinarea cauzei sub toate aspectele) și apreciind că în raport de pretențiile deduse judecății, de probatoriul administrat și de normele juridice incidente, soluția primei instanțe este legală și temeinică, va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Criticile exprimate în motivarea recursului nu pot fi primite, Tribunalul procedând corect atunci când a respins ca neîntemeiate pretențiile ce i-au fost deduse judecății.

Astfel, decizia contestată de recurent face parte din categoria celor prin care s-au stabilit drepturi de pensie pentru limită de vârstă, pensie prevăzută de dispozițiile art. 41 și urm. din Legea nr. 19/2000.

Stabilirea unei astfel de pensii se face în condițiile prevăzute de art. 82 și urm. din aceeași lege.

Potrivit art. 82 alineatul 1, "pensia se acordă la cererea persoanei îndreptățite, a mandatarului desemnat de aceasta cu procură specială, a tutorelui sau a curatorului acesteia."

Totodată, alineatul 2 al aceluiași articol statuează: "cererea de pensionare, împreună cu actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor prevăzute de prezenta lege se depun la casa teritorială de pensii în raza căreia se află domiciliul asiguratului."

Din interpretarea gramaticală, logică și sistematică a acestor texte de lege reiese că persoana interesată în a obține acordarea pensiei pentru limită de vârstă este obligată să depună la Casa teritorială de pensii atât cererea de pensionare, cât șiactele care dovedesc îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege sub acest aspect.

Or, în speță, recurentul-contestator nu și-a îndeplinit această obligație legală ce-i revenea în ce privește veniturile realizate cu titlu de retribuție pentru gărzile efectuate în perioadele iulie, septembrie, noiembrie din anul 1981, ianuarie-noiembrie 1982, august 1983, ianuarie, mai, iulie-septembrie, noiembrie-decembrie 1984 și august-decembrie 1987. Mai precis, nu a depus la Casa de Pensii documente din care să rezulte respectivele venituri.

În aceste condiții, decizia nr. -/03.10.2008 emisă de Casa Locală de Pensii Sector 2 B apare ca fiind legală și temeinică, neputându-se reține vreo culpă a instituției emitente referitor la neluarea în considerare, cu prilejul întocmirii deciziei în discuție, a veniturilor la care face referire recurentul-persoană fizică.

Nu are relevanță în cauză împrejurarea că recurentul avea în curs de soluționare pe rolul instanțelor judecătorești acțiunea ce a făcut obiectul dosarului nr- al Tribunalului București - Secția a VIII-a, prin care tindea la a obține proba existenței veniturilor realizate cu titlu de retribuție pentru gărzile efectuate în perioadele iulie, septembrie, noiembrie din anul 1981, ianuarie-noiembrie 1982, august 1983, ianuarie, mai, iulie-septembrie, noiembrie-decembrie 1984 și august-decembrie 1987.

Casa de Pensii nu putea proceda la suspendarea soluționării dosarului de pensionare în care s-a emis decizia contestată, neexistând vreun text de lege care să-i confere o asemenea posibilitate. Casa de Pensii este doar un organ administrativ care nu este îndreptățită să facă aplicațiunea dispozițiilor art. 244 alineatul 1 pct. 1 Cod Procedură Civilă și să dispună suspendarea pentru că "dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existența sau neexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți". Atribuții în acest sens au doar instanțele judecătorești, care însă au dreptul, nu și obligația de a acționa astfel, ceea ce reiese din conținutul art. 244 alineatul 1 prima teză Cod Procedură Civilă.

Cât privește faptul că Tribunalul nu a dispus nici el suspendarea judecății până la rezolvarea irevocabilă a dosarului nr-, trebuie arătat că această măsură este legală și temeinică în condițiile în care între cele două pricini nu exista nici o legătură în sensul ca dezlegarea uneia să depindă de soluția ce se va pronunța în cealaltă.

Indiferent de modul în care s-ar fi soluționat dosarul nr-, recurentul se afla tot în situația de a nu-și fi îndeplinit obligația prevăzută de art. 81 alineatul 2 din Legea nr. 19/2000, în sensul de a depune mai întâi la Casa de Pensii actele privind veniturile realizate cu titlu de retribuție pentru gărzile efectuate în perioadele iulie, septembrie, noiembrie din anul 1981, ianuarie-noiembrie 1982, august 1983, ianuarie, mai, iulie-septembrie, noiembrie-decembrie 1984 și august-decembrie 1987.

Ca atare, pretențiile deduse judecății în pricina de față n-ar fi putut fi admise nici măcar dacă recurentul-contestator ar fi obținut câștig de cauză în dosarul premenționat, ceea ce de altfel s-a și întâmplat, așa cum rezultă din conținutul sentinței civile nr. nr. 3642/04.05.2009 a Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, rămasă irevocabilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul-contestator, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului B, împotriva sentinței civile nr. 5482/23.06.2009 a Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 10.12.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

TEHNORED//2 ex./29.12.2009.

Jud. fond:,

Președinte:Petrică Arbănaș
Judecători:Petrică Arbănaș, Elena Luissa Udrea, Liviu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 7333/2009. Curtea de Apel Bucuresti