Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 738/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 738/R/2009
Ședința publică din 24 martie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Gabriella Purja vicepreședintele Curții de Apel
JUDECĂTORI: Gabriella Purja, Adrian Repede Lucia Ștețca
- - - președintele secției
GREFIER:
S-a luat spre examinare recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 2778 din 24.11.2008 a Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar civil nr-, privind și pe pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S, având ca obiect asigurări sociale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul recurent personal și reprezentanta pârâtei intimate, cons. jur..
Procedura de citare este realizată.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și de timbrul judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentanta pârâtei intimate depune la dosarul cauzei răspunsul solicitat de instanță la termenul anterior.
Instanța aduce la cunoștință reclamantului recurent conținutul răspunsului depus de reprezentanta Casei Județene de Pensii C
Reclamantul recurent arată că nu are alte cereri de formulat.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamantul recurent solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate și recalcularea corectă a pensiei. Solicită cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea transportului la instanță și depune biletul de tren și de autobuz.
Reprezentanta pârâtei intimate solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică, menționând că reducerea punctajului avut în vedere la calcularea pensiei reclamantului, s-a datorat faptului că în cursul procesului pe care acesta l-a avut în anul 2006, Casa Județeană de Pensii CSa revizuit din oficiu pensia reclamantului și constatându-se erori a stabilit un nou punctat mai mic decât cel inițial. Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului declarat, reține:
Prin sentința civilă nr. 2778/24.11.2008, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr-, s-a respins ca nefondată contestația formulată de contestatorul, împotriva deciziei nr. 73156/28.05.2008 emisă de intimata Casa Județeană de Pensii
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței următoarele:
Contestatorul a fost înscris la pensie pentru limită de vârstă și muncă depusă de la data de 1 iunie 1998, prin decizia nr. 73156 din aceeași dată, având un stagiu de cotizare de 34 de ani, 8 luni și 17 zile.
În data da 23.04.2008, contestatorul a depus la intimata Casa Județeană de Pensii S adeverința nr. 1470 din 28 februarie 2008 eliberată de SC SA privind sporul acordat pentru munca desfășurată în timpul nopții, adeverința nr. 1324/05.12.2007 privind salariul tarifar de încadrare pe perioada 22.06.1964 - 25.02.1965.
La aceeași dată, contestatorul a depus la intimata Casa Județeană de Pensii S adeverința nr. 356/23.04.2007, eliberată de SC SA B M, privind salariul tarifar de încadrare pe perioada 10.02.1966 - 31.08.1966, adeverința nr. 803/23.10.2007 eliberată de SC C SA privind retribuția tarifară pe perioada 14.09.1967 - 05.03.1968, precum și adeverința nr. 135/2008 eliberată de SC SA B privind salariul lunar.
Instanța reține că toate aceste adeverințe i-au fost valorificate contestatorului punctajul mediu anual al acestuia crescând de la 1.04670 la 1.09583, punctaj căruia îi corespunde un cuantum al pensiei de 765 lei.
La determinarea punctajului mediul anual al contestatorului au fost respectate dispozițiile Legii nr. 19/2000.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul, solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii acțiunii.
În motivele de recurs se invocă netemeinicia și nelegalitatea sentinței ce a fost dată cu interpretarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 78/2005, în sensul că drepturile restante derivând din recalcularea pensiei ar fi trebuit acordate începând cu data de 1 septembrie 2005 și nu numai pe o perioadă de 18 luni cum a procedat pârâta.
Recursul nu este fondat.
Pensia reclamantului a fost stabilită începând cu data de 1 mai 1995 sub regimul juridic al Legii nr. 3/1977.
Potrivit art. 1 din OUG nr. 4/2005, aprobată prin Legea nr. 78/2005, pensiile din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 1 aprilie 2001, se recalculează.
Anterior recalculării, reclamantul beneficia de un punctaj mediu aflat în plată de 1.17547, prin recalculare stabilindu-i-se prin decizia din 28 mai 2008 un punctaj de 1.08583.
Întrucât pensia aferentă punctajului mediu anual recalculat a fost mai mică decât pensia aflată în plată, aceasta din urmă s-a menținut până când pensia rezultată prin înmulțirea punctajului mediu anual recalculat cu valoarea unui punct de pensie va depăși valoarea pensiei în plată.
Prin decizia de recalculare din 28.05.2008 în favoarea reclamantului au fost valorificate și datele rezultând din adeverința nr. 1470/28.02.2008 eliberată de SC SA, care atesta sporul acordat pentru munca desfășurată pe timpul nopții și adeverința nr. 1324/05.12.2007 privind salariul tarifar de încadrare pe perioada 22.06.1964-25.02.1965. De asemenea, reclamantul a mai dovedit că adeverința eliberată de SC Trans SA BMc uantumul salariilor de încadrare pentru perioada 10.02.1966-31.08.1966, iar cu adeverința 803/23.10.2007 salariul pentru perioada 14.09.1967-05.03.1968. Prin adeverința nr. 135/2008 eliberată de SC SA B s-a dovedit salariul pentru perioada 11.02.1974-01.09.1974.
Datele rezultând din aceste adeverințe se regăsesc în buletinele de calcul ce au stat la baza deciziei de recalculare, astfel încât prima instanță în mod corect a reținut că nu se impune anularea deciziei.
La data de 07.08.2008 reclamantului i-au fost plătite drepturi restante pentru perioadele anterioare în cuantum de 521 lei, astfel cum reiese din cuponul de pensie depus la fila 2 dosarului primei instanțe.
Susținerea reclamantului recurent în sensul că restanțele ar fi datorate începând cu data de 1 septembrie 2005 și că pârâta nu ar fi achitat în întregime drepturile reclamantului cu acest titlu, urmează a fi înlăturată, întrucât, astfel cum am relevat, nu întotdeauna recalcularea pensiei reprezintă o majorare a pensiei, iar reclamantul era în situația în care pensia aflată în plată era mai M decât pensia aferentă punctajului mediu recalculat.
Pentru considerentele expuse, sentința atacată fiind legală și temeinică, recursul declarat de reclamant urmează a fi respins ca nefondat, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 2778 din 24 noiembrie 2008 Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 24 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
Red.LȘ/dact.MM
2ex./
Jud.fond: /
Președinte:Gabriella PurjaJudecători:Gabriella Purja, Adrian Repede Lucia Ștețca