Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 7424/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-(3886/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr. 7424/
Ședința publică din data de 14 decembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 2: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-intimată CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B, împotriva sentinței civile nr. 2951 din 07 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. 31245/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata-contestatoare, având ca obiect - obligația de a face.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 10.12.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 14.12.2009, când a decis următoarele:
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr. 2951 din 07 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. 31245/3/AS/2008, s-a admis acțiunea formulată de contestatoarea, s-a dispus anularea deciziei nr. -/24.07.2008 și obligarea intimatei Casa de Pensii a Municipiului B să emită o nouă decizie de pensie contestatoarei, începând cu 01.07.2007, cu luarea în considerare a tuturor veniturilor din adeverința nr. 3137/11.06.2007 emisă de Biblioteca Națională a României.
Totodată, intimata a fost obligată să achite contestatoarei diferențele dintre pensia recalculată potrivit hotărârii și pensia achitată în perioada 01.07.2007 la zi.
Intimata a declarat recurs, criticând sentința precitată, în esență, sub următoarele aspecte:
- instanța a pronunțat o hotărâre care nu cuprinde motivele pe care se sprijină și care este lipsită de temei legal (art. 304 pct. 7 și 9 Cod Procedură Civilă);
- Tribunalul a reținut că în mod greșit Casa Locală de Pensii Sector 3 Bal uat în considerare la calculul pensiei pentru perioada 01.04.1999-01.12.1999 un salariu de încadrare mai mic decât cel menționat în adeverința nr. 3137/11.06.2007 emisă de Biblioteca Națională a României, fără să motiveze în drept soluția reținută în dispozitiv;
- în acest fel s-au încălcat prevederile art. 261 pct. 5 Cod Procedură Civilă, care prevăd obligația instanței de a arăta motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea, precum și motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților;
- reprezentantul au arătat că toate salariile și sporurile menționate în adeverință au fost valorificate prin emiterea deciziei contestate;
- în acest sens trebuie avute în vedere mențiunile carnetului de muncă al reclamantei - act oficial prin care se dovedește retribuția tarifară de încadrare și alte drepturi ce se includ în aceasta.
Prin întâmpinare, intimata-contestatoare a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Nu s-au propus noi dovezi în cauză.
Curtea, văzând disp. art. 312 alin. 1 teza a II-a Cod Procedură Civilă și apreciind că în raport de pretențiile deduse judecății, de probatoriul administrat și de normele juridice incidente, soluția primei instanțe este legală și temeinică, va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Criticile exprimate în motivarea recursului nu pot fi primite, Tribunalul procedând corect atunci când a admis pretențiile ce i-au fost deduse judecății.
Susținerile recurentei în sensul că "instanța a pronunțat o hotărâre care nu cuprinde motivele pe care se sprijină", "fără să motiveze în drept soluția reținută în dispozitiv" urmează a fi înlăturate, câtă vreme în considerentele hotărârii atacate instanța de fond a arătat că la momentul emiterii deciziei contestate, nu au fost luate în considerare toate veniturile menționate în adeverința nr. 3137/11.06.2007 emisă de Biblioteca Națională a României și, totodată, a indicat art. 87 din Legea nr. 19/2000 ca temei juridic al admiterii acțiunii.
Ca atare, nu se poate reproșa primei instanțe faptul că nu și-ar fi motivat în drept hotărârea și că ar fi încălcat obligația ce-i revenea conform art. 261 pct. 5 Cod Procedură Civilă.
Nu sunt întemeiate nici aserțiunile recurentei că hotărârea "este lipsită de temei legal" și că "toate salariile și sporurile menționate în adeverință au fost valorificate prin emiterea deciziei contestate".
S-a arătat anterior că Tribunalul a indicat textul de lege în baza căruia a admis cererea de chemare în judecată (art. 87 din Legea nr. 19/2000), text care este aplicabil în toate situațiile în care se dispune anularea unei decizii de pensionare care nu este motivată corespunzător în fapt și în drept.
Totodată, așa cum rezultă din examinarea prin comparație a mențiunilor din adeverința indicată în dispozitivul sentinței recurate și a celor din buletinul de calcul anexat deciziei contestate, Casa de Pensii nu a valorificat toate veniturile precizate în adeverința în discuție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-intimată CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B, împotriva sentinței civile nr. 2951 din 07 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. 31245/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata-contestatoare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 14.12.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
TEHNORED//2 ex./29.12.2009.
Jud. fond:,
Președinte:Elena Luissa UdreaJudecători:Elena Luissa Udrea, Liviu Cornel Dobraniște