Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 7587/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA

DECIZIE Nr. 7587

Ședința publică de la 28 August 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Dorina Stoichin

JUDECĂTOR 2: Mihaela Cotora

JUDECĂTOR 3: Florica Diaconescu

Grefier - -

Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII G, împotriva sentinței civile nr.2998/31.03.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr-, în contradictoriu cu

intimata, având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședință au răspuns procurator pentru intimat contestatoare, lipsind recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul părții asupra recursului de față.

Procurator pentru intimata contestatoare,depune la dosar concluzii scrise de respingerea recursului.

CURTEA

Asupra recursului de față.

Tribunalul Gorj prin sentința nr. 2998 de la 31 martie 2008 admis contestația formulată de petenta, împotriva deciziilor nr.-/18.10.2006 și nr.-/26.10.2007, emise de intimata Casa Județeană de Pensii

A anulat deciziile nr.-/18.10.2006 și nr.-/26.10.2007, emise de intimată.

A obligat intimata să emită o nouă decizie de recalculare a pensiei petentei în care să fie reținut un punctaj mediu anual de 1,73821 puncte valabil începând cu 01.12.2005.

A exonerat petenta de plata debitului în sumă de 66 lei.

A obligat intimata la plata către petentă a sumei de 200 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că etenta p. a fost pensionată pentru vechime completă și limită de vârstă prin decizia nr.-/31.08.1998, pensie care i-a fost recalculată prin decizia nr.-/30.11.2005, fiindu-i stabilit un punctaj mediu anual de 1,68565, iar ulterior, prin decizia nr.-/18.10.2006 i-a fost stabilit un punctaj mediu anual mai mic, respectiv de 1,66532 și i s-a stabilit un debit de aproximativ 70 lei care i-a fost reținut din pensia pentru luna noiembrie 2006.

In cursul soluționării litigiului, intimata a emis decizia nr.-/26.10.2007, decizie care a fost, de asemenea, contestată de petentă.

Din chiar întâmpinare formulată în cauză, intimata a recunoscut că nu a avut în vedere adeverința nr.9/13.01.2005 eliberată de Școala generală, Tg.J conform căreia petenta a funcționat în perioada 01.09.1969-31.08.1970 ca profesor suplinitor cu J de normă, beneficiind și de indemnizația de dirigenție în sumă de 75 lei pe lună.

Prin concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză, s-a stabilit că petenta trebuie să beneficieze și de următoarele punctaje: 0,00280 aferente funcție de comandant la comandamentul pionierilor, 0,01792 puncte pentru stagiul asimilat reprezentând perioada studiilor, 0,01906 puncte reprezentând compensații acordate în baza Decretului nr.16/1982, precum 0,00657 reprezentând valorificarea altor sporuri și i-a fost stabilit un punctaj mediu anual de1,73821 puncte.

Susținerile intimatei în sensul că petenta nu este îndreptățită la valorificarea stagiului asimilat sunt neîntemeiate și au fost respinse cu motivarea că dispozițiile legale invocate, Legea nr.28/1978 și Legea nr.84/1995 nu retroactivează, dat fiind că petenta a urmat cursurile Institutului Pedagogic din C în perioada 1960-1962, perioadă în care institutele făceau parte din sistemul învățământului superior, fiind îndeplinite astfel condițiile prevăzute de art.38 din Legea nr.19/2000.

Cu privire la celelalte sporuri care au fost stabilite prin expertiza contabilă efectuată în cauză și care au fost contestate de intimată sub aspectul că nu sunt prevăzute în lege pentru valorificare la recalcularea pensiei, s-a reținut că potrivit punctului IV din Anexa la.OUG nr.4/2005 cuprinzând sporurile, indemnizațiile și majorările de retribuții tarifare care, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor și care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual, vor fi valorificate și,Alte sporuri acordate de către ministerele de resort, conform prevederilor actelor normative în vigoare în diverse perioade, evidențiate împreună cu salariile aferente în statele de plata și pentru care s-a datorat și s-a virat contribuția de asigurări sociale.", astfel încât petenta este îndreptățită la recalcularea pensiei și cu privire la aceste sporuri.

Având în vedere considerentele expuse mai sus și dispozițiile Legii nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare, ale nr.OUG4/2005 și nr.HG1550/2004,a admis contestația, să anuleze deciziile nr.-/18.10.2006 și nr.-/26.10.2007 emise de intimată și a obligat intimata să emită o nouă decizie de recalculare a pensiei petentei în care să fie reținut un punctaj mediu anual de 1,73821 puncte valabil începând cu 01.12.2005 și a exonerat petenta de plata debitului în sumă de 66 lei.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta criticând-o ca nelegală și netemeinică, arătând că raportul de expertiză a fost întocmit eronat în sensul că a luat în calcul, la stabilirea pensiei, drepturi bănești care nu au avut caracter permanent, nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei și nu sunt prevăzute de legislația în materie.

Indemnizația de comandant de pionieri, precizată în certificatul C 1229/16 dec.2005, pentru perioada septembrie 1973-decembrie 1973 și ianuarie 1974 - aprilie 1974 nu poate fi avută în vedere deoarece nu este menționat actul normativ în baza căreia s-a acordat și nu este prevăzută de OUG nr.4/2005.

Nu este prevăzuută nici în dispoz. Legii 57/1974 și nu a făcut parte din baza de calcul a pensiei.

Referitor la cursurile Institutului Pedagocic de . din C din perioada 1960-1961, 1961-1962, acesteaq nu sunt cursuri ale Învățământului universitar deoarece Institutul pedagogic de . din C nu poate fi asimilat învățământului universitar, iar adeverința este eliberată de Colegiul C și nu de o instituție a învățământului universitar, fiind o formă de învățământ postliceală, iar perioada respectivă nu poate constitui stagiu asimilșat în înțelesul art.38 alin.1 lit.b din Legea 19/2000.

acordate în baza Decretului nr.46/1982 menționate în adeverința nr. 1126 din 29 noiembrie 2006 nu sunt prevăzute în mod expres ca sporuri și majorări de retribuție tarifară care se utilizează la determinarea punctajului mediu anula conform OUG 4/20005.

Ultima critică are în vedere adeverințele nr.1261, 1273, 1274 și 1275 eliberate la 06.06.2007 de Liceul de Muzică și Arte Plastice nu pot fi luate în considerare deoarece potrivit legislației în materie, Legea 49/1992 trebuie avute în vedere salariile în cuantumul mai mare, așa cum sunt înscrise în carnetul de muncă sau în fișa de pensie.

Recursul nu este fondat.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate se constată că în mod greșit recurenta a refuzat asimilarea stagiului asimilat în ceea ce privește cursurile Institutului Pedagogic C în perioada 1960-1962, perioadă în care institutele făceau parte din sistemul învățământului superior, Legea 28/1978 și 84/1995 neretroactivând.

Cu referire la celelalte critici privind restul sporurilor și care au fost contestate de intimată sub aspectul că nu sunt prevăzute de lege pentru valorificare la recalcularea pensiei, așa cum a reținut instanța de fond punctului 4 din anexa la OUG 4/2005 cuprinzând sporurile, indemnizațiile și majorările de retribuții tarifare care potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001 au făcut parte din baza de calcul a pensiilor și care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual, vor fi valorificate și alte sporuri acordate de către ministerele de resort, conform prevederilor actelor normative în vigoare în diverse perioade, evidențiate împreună cu salariile aferente în statele de plată și pentru care s-a datorat și virat contribuția de asigurări sociale.

Având în vedere aceste considerente în temeiul art.312 Cod pr.civilă va fi respins recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII G, împotriva sentinței civile nr.2998/31.03.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata - contestatoare.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 28 august 2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

26.09.2008

Red.jud.-

2 ex/AS

Președinte:Dorina Stoichin
Judecători:Dorina Stoichin, Mihaela Cotora, Florica Diaconescu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 7587/2008. Curtea de Apel Craiova