Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 759/2008. Curtea de Apel Galati

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.759

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 10.11.2008

PREȘEDINTE: Virginia Filipescu

JUDECĂTOR 2: Mărioara Coinăcel

JUDECĂTOR 3: Romeo Jirlăeanu

GREFIER-- -

-.-.-.-.

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de contestatorul, domiciliat în comuna Vînători,-, jud.G, împotriva sentinței civile nr.538/23.04.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în B, sector 4, str.- nr.3, având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal a răspuns contestatorul asistat de av., lipsă fiind intimatul.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care invederează că s-a depus la dosar o adresă din partea intimatei, după care:

Față de excepția invocată la termenul anterior, apărătorul contestatorului menționează că a fost angajat azi și solicită lăsarea cauzei la a doua strigare în vederea pregătirii apărării.

La apelul nominal făcut la a doua strigare a cauzei au răspuns contestatorul asistat de av. și pentru intimat consilier juridic, ambii cu delegații în dosar.

Față de excepția invocată apărătorul contestatorului solicită admiterea acesteia și consideră că Tribunalului București îi revine competența de soluționare a cauzei, solicitând trimiterea dosarului acestei instanțe.

Fără cheltuieli de judecată.

Reprezentantul intimatului solicită admiterea excepției invocate și declinarea competenței de soluționare a cauzei Tribunalului București.

Instanța rămâne în pronunțare pe excepție.

CURTEA:

Asupra recursului înregistrat la Curtea de Apel Galați Secția conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-.

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.538/23.04.2008 Tribunalul Galația respins acțiunea formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata MIRA

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr-, contestatorul a solicitat în contradictoriu cu intimatul Ministerul Internelor și reformei Administrative anularea deciziei 213/ 25.01.2008 emisă de intimat și eliberarea unei noi decizii de pensionare pentru pensia militară de stat, conform Legii 164/2001.

În motivare, contestatorul a arătat că a fost trecut la pensie din oficiu, fiind privat de posibilitatea de opțiune prevăzută de art. 83 din Legea 179/2004, că legea nu prevede un termen pentru exercitarea dreptului de opțiune și, în consecință, apreciază că se poate exercita în termenul legal de contestație.

În dovedirea cererii, la dosar au fost depuse înscrisuri.

Intimata a formulat întâmpinare, prin a solicitat respingerea acțiunii, arătând că în dosarul de pensionare nu se găsește nici o înscriere sau cerere pentru stabilirea pensiei prin opțiunea permisă de art. 83 din Legea 179/2004, că formularea acestei opțiuni cu ocazia contestației este tardivă, întrucât ea este rezervată doar polițiștilor, or reclamantul era deja pensionar la acea dată. A mai precizat că Legea 179/2004 face o distincție între polițiștii pensionari (cu drept de pensie stabilit) și cei cu drept la pensie (vocație).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:

Prin decizia 213/ 25.01.2008 a fost stabilită pensia de serviciu pentru limită de vârstă contestatorului, în funcție de art. 12 din Legea 179/2004. Legalitatea deciziei de pensionare se verifică, la fel ca în cazul nulității oricărui alt act, în funcție de înscrisurile existente la dosarul de pensionare la data emiterii deciziei și nu în funcție de alte împrejurări ulterioare.

Așa cum s-a reținut și în contestația administrativă și cum a afirmat chiar contestatorul, nu există în dosarul de pensie o cerere sau un alt înscris care să conțină manifestarea de voință a acestuia de a i se stabili o pensie militară de stat.

Din cuprinsul Legii 179/2004, rezultă că regula este aceea că polițiștii beneficiază de pensia de serviciu și, în cazul în care doresc, pot opta pentru o pensie militară de stat, în condițiile art. 83 din lege.

ART. 83 din Legea 179/2004 prevede: Polițiștii cu drept de pensie de serviciu care au vechime în calitate de militar d e minimum 15 ani pot opta, dacă aceasta îi avantajează, pentru pensie militară de stat, care se calculează și se acordă în conformitate cu prevederileLegii nr. 164/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În consecință, contestatorului îi revenea obligația de a formula cererea de stabilire a pensiei militare, o cerere separată sau chiar în cuprinsul fișei de pensii. Contestatorul nu se poate apăra invocând necunoașterea legii și nici faptul că nu a fost informat. Cât timp nu a existat o astfel de opțiune, în mod corect, s-a aplicat regula, pensia de serviciu.

Din interpretarea logică art. 83 din lege se deduce că formularea opțiunii se face până la data emiterii deciziei, aspect evident din punct de vedere juridic, cât timp decizia se emite ținând seama de actele existente în dosarul de pensie.

Mai mult, așa cum a susținut și intimatul și interpretarea literală a textului conduce la aceeași concluzie: dreptul de opțiune aparține polițistului cu drept de pensie, în sensul conferit de art. 1 din lege, și nu persoanei căreia i s-a stabilit deja pensia, cum e cazul reclamantului.

Constatând că decizia a fost emisă corect, pe baza actelor existente la dosarul de pensie, instanța a respins ca nefondată contestația.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatorul considerând-o nelegală și netemeinică.

Instanța de recurs, din oficiu a invocat un motiv de recurs de ordine publică, în baza disp.art.306 al.2 pr.civ.ce se raportează la disp.art.304 pct.3 pr.civ.

Astfel, s-a invocat excepția necompetenței teritoriale exclusive a primei instanțe Tribunalul Galați de a soluționa prezenta cauză în fond și față de disp.art-.137 al.1 pr.civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și de fond care fac de prisos, cercetarea în fond a pricinii.

Față de această excepție, atât recurentul prin apărător cât și reprezentantul intimatei au lăsat la aprecierea instanței.

Instanța apreciază că motivul de recurs invocat din oficiu este întemeiat și astfel este de prisos analizarea celorlalte motive de recurs invocate, față de disp.art.137 al.1 pr.civ. art.306 al.2 pr. civ. art.304 pct.3 pr.civ. și art.159 pr.civ.

Astfel, recurentului-contestator i s-au stabilit drepturile de pensie de serviciu prin decizia nr.213/25.01.2008 emisă de -Casa de pensii B, în baza Legii 179/2004.

Potrivit art.54 din Legea 179/2004, împotriva deciziilor respective se poate introduce contestație la Comisiile de contestații pensii care funcționează în cadrul MAI.

Deciziile Comisiei de contestații pot fi atacate la instanțele judecătorești competente potrivit Legii 19/2000 cu modificările și completările ulterioare, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Prin Legea nr.19/2000 sunt prevăzute norme cu caracter imperativ prin care se instituie o competență teritorială excepțională specială, a instanțelor care soluționează cererile în materia respectivă.

Dispozițiile art.156 prevăd că cererile îndreptate împotriva CNPAS sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul.Ori, cererea contestatorului recurent nu este îndreptată nici împotriva Casei Naționale de Pensii și Asigurări Sociale și nici împotriva unei case teritoriale de pensii.

În acest caz, devin incidente disp.tezei a II a art.156 din Legea nr.19/2000 potrivit cărora celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are sediul pârâtul.

Față de aceste considerente arătate mai sus, hotărârea primei instanțe este nelegală, fiind dată cu încălcarea normelor de ordine publică ce reglementează competența teritorială excepțională, urmând ca, în baza disp.art.312 al.1 pr.civ.raportat la art.3041pct.3 pr.civ. să se admită recursul declarat cu consecința casării sentinței civile recurate și a trimiterii cauzei în rejudecare la Tribunalul Galați cu aplic.art.160 pr.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de contestatorul, domiciliat în comuna Vînători,-, jud.G, împotriva sentinței civile nr.538/23.04.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, pe care o casează și, în consecință:

Trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 10.11.2008.

PREȘEDINTE JUDECATOR JUDECATOR

Grefier

Red.

Dact.

2 ex/11.12.2008

FOND: -

Președinte:Virginia Filipescu
Judecători:Virginia Filipescu, Mărioara Coinăcel, Romeo Jirlăeanu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 759/2008. Curtea de Apel Galati