Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 8/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.8/

Ședința publică din 07 Ianuarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Benone Fuică

JUDECĂTOR 2: Ion Ioneci

JUDECĂTOR 3: Marioara Coinacel

GREFIER - - -

Pe rol fiind soluționarea recursului promovat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în B, calea nr.19, împotriva sentinței civile nr.638 din 16.10.2007 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă, domiciliată în B, Calea nr. 46, -.2,.3,.36, având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei în sensul că este al doilea termen de judecată fixat în recurs; prin cererea înaintată prin fax, recurenta - pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

CURTEA

Asupra recursului înregistrat la Curtea de APEL GALAȚI, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-.

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 638/16.10.2007 a Tribunalului Brăilas -a admis acțiunea formulată de contestatoarea

A fost obligată intimata Casa Județeană de Pensii să modifice decizia nr. -/22.06.2007 în sensul că plata drepturilor de pensie stabilite în urma recalculării și actualizării pensiei de serviciu să se facă începând cu data de 01.04.2006.

A fost obligată intimata să plătească contestatoarei diferența dintre pensia încasată și cea recalculată pe perioada 01.04.2006-31.12.2006.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Reclamanta are calitatea de judecător pensionar de la data de 01.04.2005, potrivit Deciziei nr.-/22.06.2007 a Casei Județene de Pensii B (fila 5).

În conformitate cu art.82 din Legea nr.303/2004, magistrații beneficiază de pensie de serviciu, în cuantum de 80 % din media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de activitate înainte de data pensionării.

de serviciu ale judecătorilor și procurorilor, precum și pensiile de urmaș se actualizează anual în raport cu media veniturilor brute realizate în ultimele12 luni a judecătorilor și procurorilor în activitate.

Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.27/2006 salariile și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și ale altor categorii de personal din sistemul justiției au fost majorate, astfel că, potrivit art.3, pentru activitatea desfășurată aceștia au dreptul la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzută de art.86 din Legea nr.303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte din ordonanță.

Conform art.40, dispozițiile ordonanței se aplică începând cu luna aprilie 2006.

Ordonanța a fost aprobată prin Legea nr.45/ 09.03.2007.

Procedura de reactualizare a pensiilor de serviciu este reglementată prin art.18 din Norma metodologică din 18.10.2005 de aplicare a prevederilor Legii nr.303/2004, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.1275/18.10.2005, care în aliniatul 2 prevede că actualizarea se face la începutul fiecărui an, în raport cu media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de judecătorii și procurorii în activitate.

Potrivit art. 19 și 20 din Normă, la fiecare actualizare se emite o nouă decizie în baza adeverințelor transmise de instanțe, care răspund pentru stabilirea vechimii în magistratură și a mediei veniturilor brute înscrise în act.

Casa Județeană de Pensii B, prin Decizia nr.-/22.06.2007 actualizat pensia de serviciu a contestatoarei în conformitate cu Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.27/2006, apreciind că data de la care titularul urmează să beneficieze de pensia recalculată este 01.01.2007.

Decizia este nelegală cu privire la data de la care se dispune plata drepturilor de pensie actualizate față de prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.27/2006, care se aplică începând cu luna aprilie 2006.

Dispozițiile art.18 din Norma metodologică din 18.10.2005 de aplicare a prevederilor Legii nr.303/2004, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.1275/18.10.2005, în aliniatul 2 prevăd că actualizarea se face la începutul fiecărui an.

Textul are în vedere la începutul fiecărui an operațiunea de reactualizare, care nu poate fi confundată cu data punerii în plată a pensiei majorate.

Data, de la care salariile și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și ale altor categorii de personal din sistemul justiției au fost majorate, rezultă din actul normativ prin care se dispune majorarea, în cazul de față din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.27/2006.

Din moment ce în art.40 din Ordonanță s-a prevăzut că dispozițiile acesteia se aplică începând cu luna aprilie 2006, nepunerea în plată pentru pensionari, cu aceeași dată, a diferențelor ce rezultă din actualizarea pensiilor, ar duce la modificarea datei de aplicare a actului normativ pentru această categorie, situație care ar crea, în mod nejustificat, discriminare între beneficiarii drepturilor.

Prin urmare, drepturile de pensie actualizate se impun a fi plătite nu de la data de la care legea prevede efectuarea recalculării, ci de la data de la care se dispune prin legea specială majorarea cuantumului drepturilor bănești.

Or, în cazul de față, decizia cu drepturile de pensie actualizate s-a emis la 22.06.2007, cu plata diferențelor de la 01.01.2007.

Având în vedere considerentele de mai sus, contestația urmează să fie admisă ca fondată, cu consecința modificării datei de la care drepturile actualizate urmează să fie puse în plată.

Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs intimata Casa Județeană de Pensii B considerând-o nelegală, prin aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9.pr. civilă.

A susținut că, în baza adeverinței nr. 444/41A/26.02.2007 emisă de Tribunalul Brăila, s-a emis decizia din 22.06.2006 drepturile fiind acordate începând cu data de 01.01.2007 pentru o pensie de serviciu de 5184 lei și o pensie de asigurări sociale de 1300lei potrivit datelor emise de Tribunalul Brăila care poartă întreaga răspundere pentru exactitatea datelor menționate în adeverință.

De asemenea, a solicitat să se aibă în vedere faptul că în prevederile art. 85 alin. 2 din Legea nr. 303/2004 se menționează că pensiile de serviciu ale judecătorilor și procurorilor se actualizează anual în raport cu media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni a judecătorilor și procurorilor în activitate.

Și HG nr. 1275/2005, la art. 18 alin. 2 stipulează că actualizarea pensiei de serviciu se face la începutul fiecărui an în raport cu media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de judecătorii și procurorii în activitate.

Astfel, a considerat că drepturile de pensie de serviciu au fost corect și legal acordate prin Decizia din 22.06.2007.

Deși legal citată intimata nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus întâmpinare la dosar.

Analizând sentința civilă recurată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate de către recurentă, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în baza disp. art. 304 indice 1.c Cod Penal Curtea apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Conform art.85 al.2 și 3 din Legea 303/2004 actualizată, pensiile de serviciu ale judecătorilor și procurorilor precum și pensiile de urmaș, prevăzute la art.84 se actualizează anual în raport cu media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni a judecătorilor și procurorilor în activitate.

Mai mult, prin HG nr.1275/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 303/2004 se prevede la art.18 întreaga procedură în vederea actualizării pensiilor celor care au calitatea de pensionari.

Astfel, în aplicarea prevederilor art.85 al.2 și 3 din lege privind actualizarea anuală a pensiei de serviciu se stabilește o anumită procedură.

În primul rând Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale transmite Consiliului Superior al Magistraturii, ÎCCJ etc. listele cu titularii pensiilor de serviciu aflați în plată în luna decembrie a fiecărui an.

La rândul lor instituțiile publice transmit adeverințele nominale întocmite conform anexelor nr.4-6 la prezentele norme metodologice cu datele necesare actualizării pensiilor de serviciu, Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, care le comunică caselor teritoriale de pensii în vederea punerii în aplicare.

Actualizarea pensiei de serviciu se face la începutul fiecărui an în raport de media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de judecătorii și procurorii în activitate.

În baza dispozițiilor legale menționate, Tribunalul Brăilaa emis adeverința nr. 444/41/A/26.02.2007 care confirmă faptul că intimata contestatoare îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru actualizarea pensiei de serviciu la data de 1.01.2007, în baza mediei veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni în valoare de 6098 lei.

În baza adeverinței emisă de Tribunalul Brăila recurenta intimată a emis Decizia nr. -/22.06.2007 privind actualizarea pensiei de serviciu conform Legii 303/2004, din care rezultă cuantumul pensiei de serviciu de 5184 lei respectând disp.art.85 lit.b din HG nr.1275/2005.

Așadar decizia contestată a fost emisă de către recurenta Casa Județeană de Pensii B cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

Nemulțumirea intimatei contestatoare constă în faptul că plata drepturilor se face începând cu 1.01.2007 și nu din luna aprilie 2006 când a intrat în vigoare OUG nr.27/2006.

Este adevărat că potrivit art.4 al.3 din OG nr.27/2006 indemnizația de încadrare majorată potrivit al.1 se ia în calcul la stabilirea pensiilor și altor drepturi de asigurări sociale, la stabilirea, recalcularea și actualizarea pensiei de serviciu precum și a oricăror alte drepturi ce se determină pe baza veniturilor sale.

Ipotetic vorbind, dacă intimatul contestator ar fi considerat că este îndreptățit să beneficieze de prev.art.4 din OG nr.27/2006 acesta trebuia să solicite Casei Județene de Pensii actualizarea pensiei de serviciu în baza unei adeverințe eliberată de Tribunalul Brăila din care să rezulte indemnizația de încadrare majorată ce se cuvenea unui magistrat în activitate.

Susținerea intimatei contestatoare că plata pensiei actualizate ar trebui să se facă retroactiv respectiv din luna aprilie 2006 și nu de la data stabilită de recurentă în decizia de pensionare nu are bază legală.

. plata pensiei se face pentru viitor și nu pentru trecut așa cum greșit a reținut prima instanță.

Recurenta nu a făcut altceva decât să emită o decizie având la bază adeverința emisă de către Tribunalul Brăila iar intimata contestatoare a manifestat o stare de pasivitate, nesolicitând emiterea unei adeverințe chiar la momentul intrării în vigoare a OUG nr. 27/2006, astfel că nu se poate reține starea de discriminarea invocată de acesta.

Nu se poate institui o obligație în sarcina unei persoane în condițiile în care a respectat întocmai normele legale astfel că motivele de recurs sunt întemeiate.

Față de toate aceste considerente, criticile formulate de recurentă se încadrează în motivul de recurs prev.de art.304 pct. 9 pr.civ. și, prin urmare, în temeiul disp.art.312 al.2 pr.civ. va admite recursul declarat de intimata Casa Județeană de Pensii

Va modifica în tot sentința civilă nr. 638/16.10.2007 a Tribunalului Brăila și în rejudecare:

Va respinge ca nefondată contestația formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în B, calea nr.19, împotriva sentinței civile nr.638 din 16.10.2007 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.

Modifică sentința civilă nr. 638 din 16.10.2007 a Tribunalului Brăila și în rejudecare:

Respinge ca nefondată contestația formulată de, domiciliată în B, Calea nr. 46, -.2,.3,.36, jud.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 07 Ianuarie 2008.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

: /15.01.2008

:/2 ex/ 16 Ianuarie 2008

Fond: /

Asistenți judiciari: /

Președinte:Benone Fuică
Judecători:Benone Fuică, Ion Ioneci, Marioara Coinacel

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 8/2008. Curtea de Apel Galati