Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 8003/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 8003
Ședința publică de la 11 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tamara Carmen Bunoiu
JUDECĂTOR 2: Cristina Raicea
JUDECĂTOR 3: Sorin
Grefier
Pe rol judecarea recursului declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, împotriva sentinței civile nr. 154 din 28.01.2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul contestator și intimata SC SA C având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, reprezentată prin consilier jr. și intimatul contestator G, lipsind intimata SC SA
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente.
Consilier jr. pentru recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței civile nr. nr. 154 din 28.01.2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în sensul respingerii contestației formulate de petentul G, ca netemeinică și nelegală.
Intimatul contestator, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea formulată la data de 27 04 2007, reclamantul a chemat in judecată pe intimata Casa Județeană de Pensii D, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să dispună anularea decizii de pensie nr. - din 19 02 2007 emisă de intimată și obligarea intimatei Casa Județeană de Pensii D, să emită o nouă decizie în care să se aibă în vedere întreaga perioadă de vechime menționată în carnetul de muncă.
Totodată a chemat in judecată și pe parata SC SA C pentru ca în situația în care aceasta nu a achitat contribuția de asigurări sociale să fie obligată să achite aceste contribuții cu majorările de întârziere aferente.
In motivare, reclamantul a arătat că parata Casa Județeană de Pensii Dae mis decizia nr. - din 19 92 2007 privind acordarea pensiei anticipate parțiale fără a avea in vedere mențiunile din carnetul de muncă, respectiv perioada de 01 04 2001 - 01 10 2005 care este completată în carnetul de muncă, ca vechime, nu a fost luată în calcul ca stagiu de cotizare, iar pentru perioada 01 04 2001 - 30 11 2006, deși, s-a operat în carnetul de muncă și i s-a eliberat adeverință de către angajator cu privire la sporul de vechime de 25%, intimata Casa Județeană de Pensii D, nu a luat în calcul la stagiul de cotizare această perioadă.
In drept, acțiunea este întemeiată pe dispozițiile art. 30, 33, 23, 37 și 87 din Legea nr. 19/2000.
In scop probator a depus la dosarul cauzei, în copie decizia nr. 27893/19 02 2007 emisă de Casa Județeană de Pensii D, carnetul de muncă și adeverința nr. 53/20 12 2006 eliberată de SC SA
La termenul de judecată din data de 28 05 2007, parata Casa Județeană de Pensii Dad epus întâmpinare și copia dosarului de pensie al contestatorului, solicitând respingerea contestației ca nefondată și menținerea ca legală și temeinică a decizii contestate.
A arătat că perioada 01 04 2004 - 01 10 2005 nu a fost avută în vedere la calculul și stabilirea pensiei deoarece pentru această perioadă unitatea angajatoare nu și-a îndeplinit obligațiile legale, nedepunând lunar declarația privind evidența nominală a asiguraților și a obligațiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat, iar începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000,respectiv 01 04 2001, sporul de vechime este inclus în salariul brut, unitatea angajatoare având obligația legală de a comunica salariul brut realizat de contestator.
La termenul din 18 06 2007, reclamantul a depus precizare la acțiune și copia deciziei nr. 1123/04 04 2005 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr. 1553/CM/2004, menționând că înțelege să cheme în judecată și pe parata SC SA C, solicitând ca aceasta să fie obligată să depună declarațiile rectificative privind evidența nominală a asiguraților și a obligațiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat.
Parata SC SA a formulat întâmpinare, la termenul de judecată din 03 09 2007, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât societatea angajatoare și-a respectat obligațiile stabilite de Legea nr. 19/2000 modificată și completată, respectiv a depus declarațiile rectificative și contribuțiile la procedurile speciale pentru perioada 01 09 2005 - 30 11 2006.
Parata SC SA Cam ai depus la dosarul cauzei adresa nr. 47/25 10 2007 privind declarațiile rectificative pentru perioada menționată în acțiunea precizată și copia acestor declarații rectificative.
Tribunalul Dolj, prin sentința nr. 154 din 28.01.2008 a admis în parte acțiunea precizată formulata de reclamantul în contradictoriu cu parata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D parata SC SA
A anulat decizia de pensionare nr. -/19.02.2007 și a obligat pârâta CJP D să emită o nouă decizie cu luarea în considerare a perioadei 01.05.2001-01.10.2005, conform declarațiilor rectificative depuse de SC SA începând cu data de 01.01.2008.
În considerentele sentinței s-a reținut că reclamantul a contestat decizia de pensie nr. -/19.02.2007 privind acordarea pensiei anticipate parțiale sub aspectul ca nu a fost luata in considerare stagiul de cotizare pentru perioada 01.04.2001-01.10.2005.
Inițial, aceasta perioada nu a fost avută în vedere la calculul și stabilirea pensiei deoarece pentru această perioadă unitatea angajatoare, SC SA C, nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzuta de art. 6 din Legea nr. 19/2000, nedepunând lunar declarația privind evidența nominală a asiguraților și a obligațiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat
Conform art. 8 din Legea nr. 19/2000 stagiul de cotizare reprezintă perioada in care persoana a plătit contribuții de asigurări sociale, contribuție care este menționata în declarația privind evidenta nominala a asiguraților și a obligațiilor de plata câtre bugetul asigurărilor sociale de stat.
Baza lunara de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale menționata în declarația nominala a asiguraților și a obligațiilor de plata către bugetul asigurărilor sociale de stat o constituie salariile brute, realizate lunar, inclusiv sporul de vechime, care începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, respectiv 01 04 2001, este inclus în salariul brut, unitatea angajatoare având obligația legală de a comunica salariul brut realizat de contestator.
Ulterior, în timpul procesului parata SC SA C și-a îndeplinit aceasta obligație, așa cum rezulta și din adresa nr. 31989/20.12.2007 a Casa Județeană de Pensii D, drepturile de pensie ale contestatorului urmând să fie recalculate in conformitate cu dispoz. art. 89 din Legea 19/2000 și acordate începând cu data de 1 ianuarie 2008.
Va fi respinsă acțiunea fata de SC SA ca rămasa fără
obiect, aceasta îndeplinindu-și în timpul procesului obligația de a depune declarațiile rectificative pentru perioada solicitata de reclamant.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului intimata a susținut că în mod greșit Tribunalul Dolja admis contestația formulată de reclamantul, dispunând anularea deciziei de pensionare nr. - din 19 februarie 2007 cu obligarea pârâtei CJP D să emită o nouă decizie cu luarea în considerare a perioadei 1 mai 2001 - 1 0ctombrie 2005, în condițiile în care prima decizie de pensionare fost emisă în mod corect, ținând cont de faptul că angajatorul în speță SC SA C nu și-a îndeplinit obligația prev. de art. 6 din Legea nr. 19/2000 nedepunând lunar declarația privind evidența nominală a asiguraților și a obligațiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat, astfel încât datorită culpei angajatorului CJP Daf ost în imposibilitate să stabilească stagiul de cotizare pe perioada respectivă.
S-a susținut și faptul că în situația în care angajatorul a depus declarații rectificative pentru perioada solicitată, contestația poate fi soluționată pe cale amiabilă prin formularea de către reclamant a unei cereri de recalculare a drepturilor de pensie în funcție de noile stagii de cotizare iar drepturile de pensie nu pot fi acordate din oficiu începând cu data depunerii acestor declarații, întrucât se calculează începând cu luna următoare celei în care s-a depus cererea de recalculare conform dispoz. art.169 din Legea nr. 19/2000.
Recursul declarat de intimata Casa Județeană de Pensii D este nefondat și se va respinge, avându-se în vedere următoarele considerente:
Astfel, susținerile recurentei că drepturile la pensie nu pot fi acordate contestatorului începând cu data declarațiilor rectificative (1 ianuarie 2008( sunt nefondate în condițiile în care prin adresa nr. 31989/20 decembrie 2007 adresată acestuia Casa Județeană de Pensii D i-a făcut cunoscut faptul că i se vor recalcula drepturile la pensie conform art. 89 din Legea nr. 19/2000, începând cu data de 1 ianuarie 2008, ca urmare a depunerii declarațiilor rectificative de către agentul economic la care și-a desfășurat activitatea, respectiv SC SA
Este adevărat că prima decizie de pensionare emisă contestatorului pe data de 19 februarie 2007 nu a avut în vedere stagiul de cotizare pe perioada 1 mai 2001 - 1 octombrie 2005 ca urmare a neîndeplinirii obligației prevăzută de art. 6 din Legea nr. 19/2000 de către angajator, respectiv obligația de a depune lunar declarația privind evidența nominală a asiguraților și a obligațiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat, CJP D fiind în imposibilitate să stabilească stagiul de cotizare pentru această perioadă, însă culpa angajatorului nu-i poate fi imputată contestatorului care a fost prejudiciat prin neluarea în considerare a stagiului de cotizare pe aceeași perioadă.
De altfel, pe parcursul judecării cauzei în primă instanță SC SA și-a îndeplinit obligațiile conform adresei nr. 31989/20 decembrie 2007 CJP D, astfel încât drepturile la pensie ale contestatorului urmează să fie recalculate în raport de dispoz. art. 89 din Legea nr. 19/2000 și acordate începând cu data de 1 ianuarie 2008.
Sub acest aspect este irelevant faptul că drepturile la pensie ale contestatorului urmează să fie recalculate în urma deciziei instanței, și nu pe cale amiabilă, decizia instanței judecătorești neproducând efecte juridice în privința angajaților CJP D care au emis decizia ce a fost anulată atâta vreme cât nu a existat culpa intimatei recurente în privința acestei emiteri.
Față de considerentele arătate și în baza dispoz, art. 312 alin. 1 Cod pr, civilă recursul declarat ed Casa Județeană de Pensii D se privește ca fiind nefondat și se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, împotriva sentinței civile nr. 154 din 28.01.2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul contestator și intimata SC SA C, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 2008.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Pentru Grefier, aflată în CM |
semnează Grefier
red. Jud. S
Ex.2//07.10.2008
Jud. fond R
M
Președinte:Tamara Carmen BunoiuJudecători:Tamara Carmen Bunoiu, Cristina Raicea, Sorin