Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 8010/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 8010
Ședința publică de la 12 2008
Complet constituit din:
PREȘEDINTE: Mihaela Mitrancă
JUDECĂTOR 2: Daniela Vijloi
JUDECĂTOR 3: Marin Covei
Grefier: - -
Pe rol, judecarea cererilor de completare a dispozitivului și de îndreptare a erorii materiale-/16.04.2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-, formulată de petenta în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petenta, lipsă fiind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care învederează că pricina este la al III-lea termen de judecată acordat pentru citare părți și comunicare precizări.
Nemaifiind alte cereri de formulat, se constată cauza în stare de judecată și se acordă cuvântul pe fondul acesteia.
Petenta pune concluzii de admitere a cererii așa cum a fost precizată.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei de față, constată urmatoarele:
Prin sentința nr.1741 din 26.09.2007 pronunțată de Tribunalul Dolj in dosarul nr-, s-a admis în parte contestația formulată și precizată de contestatoarea, cu domiciliul în C,- - 4,.13 împotriva deciziei nr. - din 09.01.2007, emisă de intimata Casa Judeteana de Pensii, cu sediul în C, str. -, nr.14, jud.
S-a anulat decizia nr. - din 09.01.2007 privind acordarea pensiei anticipată parțială emisă de intimată.
A fost obligată intimata să emită o decizie de pensionare pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare cu 5 ani luând în calcul perioadele lucrate în grupa a II a de muncă potrivit mențiunilor din carnetul de muncă al contestatoarei.
S-au respins capetele de cerere privind sporul de vechime și sporul de noapte și a fost obligată intimata la 150 lei cheltuieli de judecată către contestatoare.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Contestatoarea a desfășurat activitate ce s-a încadrat în aceiași grupa a II-a de muncă, fiind angajată a - Import B A, de 1 an, 11 luni și 9 zile, așa cum rezultă din adeverința nr. 657/04.03.2002 emisă de această societate.
Instanța a reținut astfel, că stagiul total realizat de contestatoare în grupa a II a de muncă este de 23 ani, 7 luni și 11 zile.
Potrivit art. 42 din Legea nr. 19/2000,asigurații care au realizat stagiul complet de cotizare și care și-au desfășurat activitatea total sau parțial în condiții deosebite de muncă au dreptul la pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstelor standard de pensionare conform tabelului nr. 1".
Astfel, pentru un stagiu de cotizare de 23 ani (împliniți) în condiții deosebite de muncă, vârsta standard de pensionare se reduce cu 5 ani. În cazul contestatoarei, reducând vârsta standard de pensionare ( de 59 ani și o lună ) cu 5 ani, rezultă că vârsta la care aceasta putea beneficia de prevederile legale menționate este de 54 ani și o lună, aceasta fiind de altfel vârsta la care contestatoarea a formulat cererea pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă.
Prin decizia nr. -/09.01.2007 intimata a stabilit contestatoarei o pensie anticipată parțială, reținând un stagiu de cotizare realizat de 34 ani, 4 luni și 24 zile, din care 18 ani, 2 luni și 21 zile activitate în grupa a II a de muncă. Intimata a reținut această ultimă perioadă mai mică, susținând că în perioada 26.06.1978-28.02.2000, contestatoarea a lucrat doar în procent de 75%, așa cum rezultă din adeverințele eliberate de A C și, ca urmare, nu a putut lua în considerare în totalitate această perioadă.
Această susținere a fost inlaturata de instanta de fond, care a retinut ca in anexele Ordinului nr. 50/1990 sunt prevăzute locurile de muncă ce se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării, încadrarea fiind condiționată de perioada de timp în care salariatul își desfășoară activitatea în condiții deosebite de muncă. Pentru activitățile prevăzute în anexa II, grupa a II a de muncă se acordă doar dacă salariatul își desfășoară cel puțin 75% din activitate în condițiile de muncă specifice acestei grupe. Ca urmare, procentul înscris în carnetele de muncă sau adeverințele eliberate atestă perioada de timp în care salariatul și-a desfășurat activitatea în condiții deosebite de muncă specifice grupei acordate și nu procentul ce trebuie aplicat asupra perioadei de timp înscrise în aceste acte, așa cum susține intimata.
Ca urmare, intimata a stabilit în mod greșit o pensie anticipată parțială, neluând în considerare întreaga perioadă de stagiu realizat în condiții deosebite și reducând, în acest fel vârsta standard de pensionare cu numai 4 ani și 6 luni.
Tribunalul a constatat astfel, că la data formulării cererii de pensionare, contestatoarea îndeplinea condițiile privind stagiul de cotizare și vârsta standard de pensionare prin aplicarea dispozițiilor art. 42 din Legea nr. 19/2000, cu reducerea acestei vârste cu 5 ani, corespunzător unui stagiu realizat în condiții deosebite de 23 ani, pentru stabilirea unei pensii pentru limită de vârstă.
În ceea ce privește contestația sub aspectul neincluderii sporului de vechime în muncă și de noapte, instanța a reținut ca, potrivit adresei nr.374/26.06.2006 emisă de C, contestatoarea a beneficiat de un spor de vechime de 18% în perioada 01.04.1992-01.08.1996 și de 25% în perioada 01.08.1996-29.02.2000.
Verificând datele privitoare la activitatea în muncă a contestatoarei ( filele 8-13 ), instanța a constatat că acest spor a fost avut în vedere la calcularea drepturilor sale de pensie stabilite prin decizia contestată, în conformitate cu adeverința menționată.
Adeverința nr. 324/05.04.2007, în care este menționat sporul de noapte de care a beneficiat contestatoarea în perioada iulie 1990-martie 1994, fost eliberată acesteia ulterior emiterii deciziei contestate - -/09.01.2007 și, ca urmare, intimata nu o putea avea în vedere la calcularea cuantumului pensiei. Contestatoarea își poate valorifica drepturile menționate în această adeverință formulând o cerere de recalculare a pensiei către intimată.
În consecință, instanța a constatat neîntemeiat capătul de cerere privind recalcularea pensiei cu includerea celor două sporuri, de vechime în muncă și de noapte.
Pentru considerentele de fapt și de drept reținute, instanța a constatat întemeiată în parte contestația, așa cum a fost precizată, pe care a admis-o in parte, a anulat decizia nr. -/09.01.2007 privind acordarea pensiei anticipate parțială emisă de intimată și a obligat-o pe aceasta să emită o decizie de pensionare pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare cu 5 ani luând în calcul perioadele lucrate în grupa a II a de muncă potrivit mențiunilor din carnetul de muncă și va respinge capetele de cerere privind sporul de vechime și sporul de noapte.
Față de dispozițiile art. 276 cod procedură civilă, pretențiile contestatoarei fiind întemeiate în parte și admise în consecință, instanța a admis în parte și cheltuielile de judecată dovedite de aceasta cu chitanța depusă la dosar, reprezentând onorariul de avocat în cuantum de 300 lei.
În consecință, a obligat intimata la 150 lei cheltuieli de judecată către contestatoare.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs intimatul, care a criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie, sustinand ca instanta a facut o interpretare gresita a actelor dosarului si a prevederilor legale, in sensul ca, desi legea cere menționarea procentului de lucru în grupa de muncă, carnetul de muncă nemenționând acest procent, instanța de fond a dat eficiență adeverințelor emise de angajator, nereflectate în carnetul de muncă.
Prin decizia nr. 2299 din 16 aprilie 2008 Curtea de APEL CRAIOVAa respins ca nefondat recursul formulat de parata Casa Judeteana de Pensii, retinand pentru aceasta ca starea de fapt este în acord cu probatoriile administrate, adeverințele emise de angajator și cunoscute de intimat la emiterea deciziei de pensionare, fac dovada activității desfășurate de către angajat în grupa a II-a de muncă, respectiv adeverințele emise de SC SA C și SC - Import B SA.
Cum, legea încadrează în categoria actelor doveditoare a condițiilor de muncă, atât mențiunile carnetului de muncă, cât și adeverințele eliberate de angajator, în mod temeinic prima instanță a apreciat că aceste adeverințe fac dovada condițiilor de muncă potrivit Ordinului 50/1990 și Legii 19/2000.
A mai retinut instanta de recurs că adeverințele emise de angajator vin în completarea carnetului de muncă, în condițiile în care legea este cea care dă posibilitatea angajatorului să facă o nouă reîncadrare a grupei de muncă potrivit Ordinului 50 /1990.
La data de 5 iunie 2008 petenta a formulat cerere de indreptare eroare materiala, in temeiul art. 281.civ.Cod Penal, motivand in fapt ca in considerentele deciziei Curtii de APEL CRAIOVAs -a strecurat o greseala in ceea ce priveste adresa la care locuieste, mai exact la numarul blocului, care a fost trecut ca fiind "O 4", in loc "de O 8".
Cererea a fost precizata la data de 17 iunie 2008, in sensul completarii dispozitivului aceleiasi decizii cu acordarea cheltuielilor de judecata efectuate in faza judecarii recursului, solicitate in temeiul art. 274.civ.Cod Penal si neacordate.
Analizand cererea de indreptare eroare materiala, astfel cum a fost precizata, Curtea urmeaza sa retina urmatoarele:
Potrivit art. 281 alin. 1.civ.Cod Penal, erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea si sustinerile partilor sau cele de calcul, precum si orice alte erori materiale din hotarari sau incheieri pot fi indreptate din oficiu sau la cerere.
Verificand sustinerile petentei, se constata ca acestea sunt reale, in partea de inceput a considerentelor deciziei nr. 2299 din 16.04.2008, aceea in care este reprodusa judecata de la fond fiind trecut gresit numarul blocului in care locuieste petenta.
Este cu evidenta o eroare materiala insa, cata vreme aceasta se regaseste in considerentele hotararii si nu in dispozitiv, nu este de natura sa o prejudicieze pe reclamanta.
Prin urmare, nefiind de natura a-i procura acesteia un folos practic, cererea de indreptare eroare materiala se priveste ca fiind lipsita de interes si, pe cale de consecinta, respinsa.
Privitor la cererea de completare a dispozitivului deciziei nr. 2299 din 16.04.2008, Curtea constata ca aceasta este intemeiata.
In faza judecarii recursului, petenta a beneficiat de asistenta juridica, suportand un onorariu in cuantum de 500 lei ( chitanta nr. 39/16.04.2008 - fila nr. 14 din dosarul Curtii de APEL CRAIOVA ), cheltuieli pe care le-a solicitat cu ocazia concluziilor pe fond, dupa cum rezulta din practicaua deciziei, insa instanta a omis sa le acorde.
Prin urmare, constatand indeplinite cerintele art. 281/2 civ.Cod Penal, Curtea va admite acest petit si va completa dispozitivul deciziei Curtii de APEL CRAIOVA nr. 2299/16.04.2008 in sensul ca va obliga parata Casa Judeteana de Pensii D la 500 lei cheltuieli de judecata catre reclamanta.
Restul dispozitiilor deciziei vor fi mentinute.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de îndreptare eroare materială formulata de petenta, cu domiciliul in C, - B, nr. 94, - 8,. 13, jud. D in contradictoriu cu intimata Casa Judeteana de Pensii
Admite cererea de completare a dispozitivului deciziei Curtii de APEL CRAIOVA nr. 2299/16.04.2008, pronunțată în dosarul nr-.
Completează dispozitivul deciziei, în sensul că obligă pârâta Casa Judeteana de Pensii D la 500 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Menține restul dispozițiilor deciziei.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. Jud. -
Ex.2/17.09.2008
Președinte:Mihaela MitrancăJudecători:Mihaela Mitrancă, Daniela Vijloi, Marin Covei